ION CONEA¹ (1902-1974) – PRESIUNEA LATERALĂ

Ion Conea este considerat a fi primul teoretician al geopoliticii româneşti, ce a formulat o concepţie proprie, unitară, asupra geopoliticii². Geograful român considera că geopolitica este o ştiinţă care trebuie să ofere răspunsuri privind harta politică a lumii, aceasta reprezentând obiectul de studiu al geopoliticii. În acest context Ion Conea defineşte politica drept ştiinţa mediului politic planetar, o ştiinţă a atmosferei sau a stării politice planetare³. În acelaşi timp, a conceput o definiţie generală, cuprinzătoare noţiunii de geopolitică din epocă, care avea drept rezultat conturarea rolului geopoliticii de instrument de analiză a strategiilor politice şi economice a regiunilor naturale şi nu a statelor, care la un moment dat pun probleme de politică şi economie mondială⁴.

În acest sens, aprecia că „Poziţia geopolitică a unui Stat – şi deci a României – nu este una în raport cu liniile şi formele fizice ale feţii pământului (aceea, am spus, este poziţia geografică!). […] Prin sau în raport cu formele şi conţinuturile politice care îmbracă faţa pământului, în general, şi în faţa pământului jur-împrejur de tine, în special. Statul român, în această lumină şi în acest sens considerat, nu poate fi definit – prin poziţia lui – drept unul de margine, ci unul prin excelenţă în centru. Iar caracteristica primă a poziţiei şi poziţiilor geopolitice este continua lor călătorie, ca să spunem astfel, sau – mai bine zis, poate, – continua lor schimbare, caducitate, evoluţie. Poziţia geografică rămâne mereu aceeaşi, poziţia geopolitică e tot mereu alta. Faţa politică a pământului este ca o uriaşă tablă de şah, (a se vedea de unde a plecat ideea lucrării lui Brzezinski – n.a.) pe care jucătorii mută mereu piesele, dând acestora, mereu, tot alte poziţii şi funcţii. […] Mutările cele mari sunt cauzate de un complex de împrejurări sau de factori care şi aceştia tot altfel se împletesc mereu, între ei numărându-se şi apariţia a noi centre de materii prime, mai înainte necunoscute sau neexploatate, aşadar: punerea în valoare a noi spaţii. Călătoria poziţiilor geopolitice nu este, însă, o călătorie mereu într-o aceeaşi direcţie şi fără întoarceri, ci poate fi şi una de du-te-vino pe anumite direcţii şi între anumite limite. Iar reducerea continuă a spaţiului – a distanţelor, mai exact spus – prin cuceririle tehnicii moderne, face ca planeta să-şi „restrângă” continuu dimensiunile, deşi rămânând în realitate aceeaşi. Dar, astfel fiind, înseamnă că viaţa politică pe faţa planetei câştigă mereu în intensitate, în adâncime. Şi înseamnă, iarăşi, că politica externă a unui Stat, a Statelor, pretinde – de la cei care ţin de frânele ei – o largă vedere şi o profundă cunoaştere a fenomenului geopolitic în întreţinerea şi înlănţuirea lui general-planetară. Continua şi complicata „devenire” a complexului politic mondial – în care cel regional e angrenat ca piesă unică într-o complicată maşinărie – impun ochiului şi cugetului politic care poartă oriunde răspunderea, o atenţie, o înţelegere şi o activitate extenuante. Politica externă a devenit o geografie aplicată prin excelenţă – şi această geografie se cheamă geopolitică. […] Lumea de mâine va pune probleme economice, politice, sociale, de amploare şi de o semnificaţie necunoscute până acum.

Planeta este astăzi o singură unitate economică. Şi chiar politic, deşi faţa ei este diversă, putem spune – ţinând seama că nimeni nu mai poate trăi izolat, fără interes la ce se petrece în juru-i şi mai departe – chiar politic, zic, trebuie să recunoaştem că planeta este una: nu în sensul de unitate politică, ci în acela că toată faţa ei a devenit politică şi că unităţile politice care o îmbracă nu mai pot face nicio clipă abstracţie de ceea ce se petrece peste hotarele proprii. Azi – nu numai domnul Eden are dreptul, şi datoria, să spună: „Nimic din câte se întâmplă astăzi pe faţa planetei nu poate să ne lase indiferenţi”, ci, dimpotrivă (şi deopotrivă) toţi miniştrii de externe câţi sunt, şi în primul rând, toţi conducătorii de State. Genialul Atatürk o simţise şi a spus-o de mult: „Omul politic – spunea el – trebuie să se gândească la liniştea şi la fericirea şi a celorlalte naţiuni, în măsura în care se va gândi la acelea ale propriei lui naţiuni; el trebuie să se străduieşte pentru bunăstarea tuturor naţiunilor lumii cu ardoarea cu care se străduieşte pentru a propriei sale patrii”⁵.

În abordările geopolitice ale geografului şi geopoliticianului român a fost conturat obiectul de studiu al geopoliticii. Ion Conea s-a remarcat prin contribuţii aduse viziunii lui Kjellen despre vecinătate şi studiul vecinătăţii, analizând impactul geopoliticii în planul relaţiilor internaţionale. În acest sens şi-a canalizat cercetările pe rolul pe care îl are puterea unui stat, afirmând că „Geopolitica nu va studia statele în parte, ci jocul politic dintre state” şi că „Geopolitica va fi ştiinţa relaţiilor sau – şi mai bine – a presiunilor dintre state”⁶.

În prezent, asupra României se exercită presiuni laterale determinate de evoluţiile din Ucraina, cu precădere din partea Rusiei şi Ungariei şi, mai nou, determinate de jocurile Bulgaria – Rusia şi Turcia – Rusia.

În acelaşi timp, Ion Conea a avut preocupări în domeniul geoistoriei. Adoptând geoistoria promovată de către Christian Daudel – unul dintre analiştii noului val al şcolii de geopolitică franceze, care defineşte geopolitica ca fiind „o nouă sinteză a istoriei, a spaţiului teritorial, a resurselor morale şi fizice ale comunităţii care se situează în ierarhia puterilor, în locul pe care îl ocupă” -, Ion Conea este marcat de delimitarea conceptelor şi explicarea corelaţiilor care redefinesc noile analize geopolitice⁷. În studiile sale ulterioare a acordat o importanţă deosebită impactului istoric, social, politic, economic, cultural, lingvistic şi confesional asupra modelării spaţiului geografic. Orice analiză care nu ţine cont de efectele pe care le au aceste ştiinţe asupra planului geografic este nerealistă şi nu se poate constitui ca analiză geopolitică. Evoluţiile istorice în arealul geografic au rol determinant. Ion Conea şi Anton Golopenţia nu au separat geoistoria (ca mod de manifestare a unui actor statal în spaţiul geografic şi regional – n.a.) şi geodemografia de geopolitică.

Ion Conea corelează geopolitica cu ceea ce definim în prezent drept Globalizarea. Prin Teoria presiunii laterale scoate în evidenţă permanentul proces de îngustare şi migraţie a frontierelor, acestea devenind în timp din fâşii largi, din ample spaţii de interferenţă etnică şi culturală nişte linii simbolice. În consecinţă, afirmă Conea, geopolitica studiază jocul politic dintre state, respectiv mediul politic planetar, fiind interpretată – eronat! – n.a. – o geografie politică aplicată.

În studiile sale, axate îndeosebi pe spaţiul montan carpatic, el combate teza „hotarelor naturale”, arătând că nici munţii şi nici fluviile nu despart, ci mai curând unesc – combătând teza lui Teleki, prin care Ungaria promova mutarea frontierei de est pe limita Munţilor Carpaţi! În concepţia sa, munţii au rolul de conservator, de păstrător al elementului naţional, în vreme ce mările şi stepele sunt artizanii schimbului intercultural, al „nivelării” civilizaţiilor⁸.

Evoluţiile frontierelor actorilor statali au implicaţii majore în plan geopolitic zonal, regional şi de multe ori global. Marea majoritate a statelor islamice moderne s-au format în secolul al XX-lea, ca urmare a unor manifestări politico-militare în plan global (cele două conflagraţii mondiale, decolonizarea, reîmpărţirea zonelor de influenţă şi disoluţia URSS, Primăvara Arabă etc.). Între aceste „tipare” istorice impuse de marile puteri pe criterii arbitrare am asistat la „renegocierea” multor frontiere de stat pe cale amiabilă diplomatică, dar şi prin conflicte zonale, uneori regionale.

În acelaşi timp, Ion Conea a fost adeptul curentului New Manifest Destiny elaborat de amiralul A.T. Mahan⁹, continuat şi dezvoltat de N. Spykman¹⁰, A.P. de Severski¹¹, S. Mehedinţi¹², P.J. Taylor¹³, P. Baltă, P. Claval¹⁴, A.J. Toynbee¹⁵, Z. Brzezinski¹⁶, S.P. Huntington¹⁷, Y. Lacoste¹⁸, A. Chauprade, Fr. Thual, F.J. Turner, E. Churchill Semple¹⁹, J.C. Malin²⁰, D. Trenin, O. Roy ş.a.

În contextul presiunii laterale²¹ care se exercită asupra frontierelor unui stat, este important să amintim folosirea noţiunii de Druckquotient, termen folosit prima dată de Alexandru Supan, care a încercat să transpună matematic aceste presiuni. În viziunea lui Supan, presiunea laterală reprezintă însumarea populaţiilor din ţările vecine unui stat şi împărţirea acestei sume la numărul populaţiei statului respectiv²². Spre deosebire de Supan, Ion Conea consideră că această presiune se manifestă şi în planurile economic şi militar. Prin abordarea modificării punctelor de „maxim” a hărţii politice a lumii, zonele strategice unde se întâlnesc şi intră în dispută interesele ţărilor din zonă sau ale marilor puteri, geopoliticianul român acordă geopoliticii o preponderentă viziune geostrategică, apropiindu-se de abordările şcolii anglo-saxone.

Plecând de la abordările profesorului Ion Conea privind „coeficientul de presiune” exercitat de statele vecine asupra spaţiului naţional, analiştii americani Nicholas Choucri şi Robert North au elaborat teoria „presiunii laterale” în raporturile dintre state. Datorită exercitării acestei presiuni, orice expansiune a statului naţional (migraţii, activităţi economice, comerţ, invazie militară, penetrare culturală sau religioasă, drepturile minorităţilor etc.) în spaţiul vecin – numit de geopoliticienii ruşi „vecinătatea apropiată” – poate avea ca efect ciocniri de interese sau chiar apariţia conflictelor militare²³.

În acelaşi timp, plecând de la teoriile şcolii germane, a preluat ideea lui Kjellen cu privire la termenul de kernland, în acest sens Ion Conea afirmă că în România Mare, Transilvania îndeplineşte rolul unei piese de centru vital, acel mittelpunkt de care vorbea Ratzel, de unde pornesc pulsarii unei ţări. Dacă Transilvania reprezintă inima, acel sâmbure de care o ţară nu poate fi despărţită, Carpaţii sunt coloana vertebrală a pământului şi poporului român.

Pornind de la Teoria spaţiului vital a lui Friedrich Ratzel, Ion Conea consideră Transilvania nucleul etnic şi cultural al românilor, un veritabil „mittelpunkt” al României²⁴, afirmând că „formarea poporului român a avut loc în spaţiul de la nord de fluviu, având ca teritoriu nucleu ţinuturile de deal şi de munte ale Daciei”. În acest context, combate cu argumente istorice, toponimice şi documentare teoria maghiară promovată de Iancso Benedek potrivit căreia ponderea majoritară a românilor din Transilvania s-ar explica prin imigrările masive din Principate în secolele XVII-XVIII, demonstrând că „în tot cursul istoriei româneşti, ţara-stup, ţara de roire etnică în jur, a fost Transilvania, împreună cu centura ei de munţi, dealuri şi depresiuni”²⁵.

Poziţia geopolitică a României, fruntariile, unitatea etnică şi teritorială a României, direcţiile de bază ce străbat ca un fir călăuzitor întreaga gândire geopolitică românească sunt larg reprezentate şi în opera lui Conea, acestea fiind minuţios argumentate pe baze istorice şi toponimice²⁶.

Acestea au fost continuate şi dezvoltate de alţi trei străluciţi reprezentanţi ai şcolii geografice româneşti: Nicolae Alexandru Rădulescu, Vintilă Mihăilescu şi Victor Tufescu²⁷.