Interviu cu Excelenţa Sa Domnul Teodor MELEŞCANU
Ministrul de Externe al României

Vasile SIMILEANU: Excelenţă,
Tema acestui număr este dedicată Centenarului Întregirii României şi comemorării eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Care a fost rolul Ministerului Afacerilor Externe şi al diplomaţilor noştri pentru înfăptuirea proiectului Marii Uniri?

Teodor MELEŞCANU: Aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1918 reprezintă o bună ocazie de a rememora învăţămintele istoriei, învăţăminte care sunt pentru România cu atât mai importante cu cât ele reprezintă o constantă ce nu poate fi disociată de ceea ce Adam Michnik numea „legile dure ale geopoliticii”, legi de care nu se poate face abstracţie decât cu un preţ foarte mare. Responsabilitatea menţinerii acestui echilibru între istorie şi geopolitică a revenit dintotdeauna diplomaţiei.
Diplomaţia reprezintă un instrument al politicii care, încă de la începuturile sale, a avut drept obiectiv principal cultivarea dialogului permanent între comunităţi, ulterior între naţiuni, cu scopul menţinerii păcii. Însă, în cazul nefericit în care eforturile de menţinere a păcii eşuează şi izbucneşte un război, diplomaţia îşi menţine un rol activ deosebit de important, acţiunile şi eforturile diplomatice multiplicându-se exponenţial.
La începerea Primului Război Mondial, în momentul în care România a decis să rămână neutră, a devenit ţinta ofertelor făcute de ambele alianţe participante la război. Acestea, pentru a-şi atinge scopurile pragmatice, promiteau în general teritorii deţinute de statele cu care se aflau în conflict.
În acest context, a intervenit intuiţia şi geniul diplomatic al prim ministrului Ion I.C. Brătianu, om politic care a jucat un rol de primă importanţă în Marea Unire din 1918 şi în viaţa politică din România modernă. Astfel, îndeplinind de facto rolul de ministru de externe, pe care îl va asuma şi legal mai târziu, Brătianu a negociat personal intrarea României în război la 14/27 august 1916. Participarea României la Primul Război Mondial a fost determinată de dorinţa de împlinire a dezideratului fundamental: întregirea statului naţional.
Cursul războiului este binecunoscut. În pofida umilinţelor şi sacrificiilor îndurate, anul 1918 a adus României cea mai mare împlinire din întreaga sa istorie modernă – unitatea politică a tuturor românilor. Actul de la 1 decembrie 1918 a marcat finalul procesului istoric de desăvârşire a unităţii statale a românilor. Participarea la război şi realizarea Marii Uniri au fost rodul eforturilor întregului popor român, al Casei Regale, al Armatei Române şi al tuturor instituţiilor statului român.
Rolul Ministrului Afacerilor Străine¹ a fost unul foarte important, diplomaţii români fiind implicaţi activ în efortul de război, prin informarea permanentă a factorilor de decizie din ţară şi a partenerilor străini, prin organizarea activităţilor comunităţilor româneşti din diaspora pentru susţinerea obiectivelor naţionale şi, ulterior, pentru recunoaşterea internaţională a actelor Marii Uniri, inclusiv printr-o acţiune fără precedent de documentare şi informare ştiinţifică la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), cu ajutorul unor reputaţi specialişti în istorie, geografie, etnografie, lingvistică şi drept.
De asemenea, mulţi dintre diplomaţii români au luptat efectiv pe fronturile Primului Război Mondial, fiind angrenaţi în misiuni cu caracter diplomatic, precum locotenentul pilot Grigore Gafencu, care a zburat până la Salonic pentru a transmite corespondenţa diplomatică pentru aliaţi, sau locotenentul Vasile Stoica, care a fost trimis în 1917 într-o misiune în Statele Unite ale Americii şi Canada, reuşind să intensifice înrolările românilor în armatele aliate şi să contribuie la întărirea poziţiilor politice ale României după război.
Nu în ultimul rând, pe tot parcursul conflictului şi după încheierea păcii, diplomaţia română a avut de rezolvat un volum uriaş de sarcini consulare, dată fiind dislocarea a sute de mii de oameni pe parcursul războiului, români sau străini, civili ori militari, prizonieri de război deopotrivă. Astfel, noua sarcină fundamentală a diplomaţiei române era apărarea şi consolidarea statului întregit prin voinţa liber exprimată a românilor, recunoscut pe plan juridic prin sistemul tratatelor de pace de la Paris.

Deşi politica externă a României a cunoscut în ultimul secol diverse greutăţi şi fluctuaţii, nuanţări determinate de raporturile dintre marile puteri şi de evoluţiile europene şi globale, unul dintre obiectivele sale fundamentale l-a constituit în permanenţă opoziţia fermă faţă de orice acţiune revizionistă, dar şi întărirea legalităţii internaţionale prin respectarea principiilor de drept internaţional şi instituirea unui mecanism cât mai eficace al securităţii, inclusiv prin formarea şi consolidarea unor alianţe.

V.S.: Avem onoarea de a vă solicita o analiză a rolului şi sarcinilor Ministerului Afacerilor Externe. Sunt convins că aveţi foarte multe proiecte cu implicaţii zonale, regionale şi globale. Care sunt acestea? Cum s-au materializat?

Teodor MELEŞCANU: Ca stat membru al ONU, UE şi NATO, dar şi participant la numeroase alte structuri, formate şi mecanisme de dialog şi cooperare la nivel european, regional şi global, România este un promotor fervent şi vizibil al acestor iniţiative.

Suntem limitaţi de spaţiu în acest moment pentru a face un inventar concludent al tuturor proiectelor noastre de politică externă. De aceea, aş ilustra cu unele proiecte foarte grăitoare, care, într-un fel, sunt reprezentative pentru abordarea noastră în domeniu. În primul rând, pentru că este de dată recentă, m-as referi la Iniţiativa celor Trei Mări, al cărui summit a fost găzduit la Bucureşti în cursul lunii septembrie.

Cadru de cooperare pro-dezvoltare economică, pro-european şi pro-transatlantic, iniţiat într-un format larg regional în arcul geografic al Mărilor Adriatică, Neagră şi Baltică, Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) reprezintă pentru ţările participante (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia) un instrument dedicat reducerii decalajului de dezvoltare dintre vechile şi noile state membre UE, prin intermediul creşterii conectivităţii în domeniile transportului, energiei şi digital, creşterii convergenţei economice şi a coeziunii UE şi, nu în ultimul rând, al consolidării legăturii transatlantice.

În pregătirea celui de-al treilea Summit al I3M şi a primei ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei (17-18 septembrie 2018, Bucureşti), România a contribuit semnificativ la clarificarea conceptului şi obiectivelor I3M şi a acţionat, împreună cu celelalte state participante, pentru a imprima Iniţiativei o orientare pragmatică. Într-adevăr, Summit-ul din 2018 a marcat trecerea Iniţiativei de la etapa explorării conceptuale şi a declaraţiilor politice la cea a rezultatelor concrete. Astfel, la reuniunea la nivel înalt de la Bucureşti, a fost exprimat sprijinul politic pentru o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transportului şi digital, elaborată pe baza contribuţiilor statelor participante la Iniţiativă. S-au decis acceptarea Germaniei ca stat partener la Iniţiativă şi continuarea implicării, ca invitaţi de onoare, la Summit-urile şi Forumurile viitoare, a Comisiei Europene, Guvernului SUA, BEI, BERD şi a Băncii Mondiale. Totodată, a fost lansat un website dedicat care va fi gestionat, succesiv, de gazdele următoarelor Summit-uri.

Prima ediţie a Forumului de Afaceri al I3M a reunit peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Cu acest prilej, au fost semnate o Declaraţie comună privind crearea reţelei Camerelor de Comerţ din statele participante la I3M şi o Scrisoare de Intenţie privind crearea unui Fond de Investiţii al I3M, destinat co-finanţării proiectelor prioritare agreate la Summit.

Avem o abordare similară şi în ceea ce priveşte aspectele de securitate şi apărare, iar iniţiativele şi proiectele în plan bilateral şi regional sunt de o importanţă deosebită. Ele ne ajută să articulăm contribuţii comune cu alte state la procesele relevante din cadrul NATO şi al UE. Putem astfel să ne promovăm mai eficient obiectivele legate de consolidarea securităţii şi stabilităţii în regiunea noastră şi în întreg spaţiul euroatlantic.

Aş vrea să subliniez aici în mod special valoarea adăugată a Formatului Bucureşti / B9 şi a trilateralei România – Polonia – Turcia.

Formatul B9 este unul cu valenţe şi profil clar în domeniul securităţii şi a fost lansat la iniţiativa României şi a Poloniei, în anul 2015. Acesta are meritul de a contribui la coagularea unor viziuni comune la nivelul flancului estic, oferind o platformă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între statele din Europa Centrală şi de Est, pe baza experienţei şi expertizei pe care o deţin şi a intereselor comune de securitate. În această vară, Polonia a găzduit o reuniune B9 la cel mai înalt nivel, care a reconfirmat convergenţa de evaluări şi perspective a statelor participante, precum şi interesul comun de a continua şi aprofunda dialogul şi cooperarea în acest format.

Un alt exemplu este dialogul trilateral România – Polonia – Turcia pe teme de securitate, care oferă posibilitatea abordării deschise, într-un context informal, a unor aspecte de interes prioritar pentru cele trei state participante, facilitând o mai bună înţelegere a poziţiilor naţionale şi, pe această bază, identificarea de noi oportunităţi de cooperare, în cadru trilateral şi la nivelul NATO. Am fost în septembrie anul acesta gazda unei noi runde de consultări în acest format, iar discuţiile au fost şi de această dată substanţiale şi constructive. Este un format care şi-a demonstrat utilitatea şi viabilitatea şi ne dorim să continuăm o implicare activă şi constructivă în aceste discuţii, alături de partenerii noştri.

V.S.: Care sunt noile provocări internaţionale? Puteţi să ne precizaţi noi „ţinte” pentru diplomaţia română?

Teodor MELEŞCANU: Peisajul de ansamblu al evoluţiilor internaţionale rămâne deosebit de dinamic şi complex. Persistă factori de impredictibilitate, risc, ameninţare – inclusiv potenţialul de instabilitate şi chiar insecuritate din vecinătatea României, Balcanii de Vest, zona extinsă a Mării Negre, până în Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cresc tensiunile şi apar zone de potenţial conflict în arii geografice până nu demult calme, aproape uitate în ultimele câteva decenii, precum Asia de Sud-Est, America Latină, Africa şi, îngrijorător, Cercul Arctic. Şi, iată, se discută acum chiar şi despre riscul ca spaţiul cosmic să devină următoarea destinaţie de export pentru conflictele de pe glob.

Fenomene de slăbire a securităţii şi sustenabilităţii existenţei noastre globale continuă să marcheze mediul global: terorismul, inclusiv în spaţiul occidental, adesea asociat cu războaie şi state eşuate în alte spaţii, migraţia ilegală în masă, schimbările climatice.

Asistăm şi la o slăbire a funcţionării ordinii internaţionale de după cele două războaie mondiale şi de după Războiul Rece. Unul din reflexele asociate acestei tendinţe este mutarea accentului în relaţiile internaţionale pe acţiunea bilaterală, îndeosebi la vârf. Creşte, astfel, preferinţa pentru interacţiune şi negociere între mari puteri sau între puteri regionale emergente. Pare a scădea propensiunea pentru acţiune în cadru multilateral – lucru foarte vizibil chiar în această perioadă în materie comercială.

Sunt în curs reaşezări strategice globale şi mutaţii în interacţiunile geopolitice. Procesul globalizării, generator de prosperitate, care a condus la intensificarea inter-conectivităţii umane, nu este lipsit de faţeta nedorită a adâncirii unor inegalităţi, atât în interiorul statelor, cât şi între acestea. Acest aspect generează frustrări, uşor convertibile în cauze ale mişcărilor naţional-populiste şi extremiste. Nu în puţine locuri şi la nivelul diferitelor segmente societale apare dezamăgirea faţă de valorile democratice liberale, în beneficiul aşa ziselor democraţii iliberale. Ne regăsim în contextul dinamic al unor evoluţii în bună măsură imprevizibile. Aceste dezvoltări au modificat sensibil un număr de date ale proiectului european şi euroatlantic. Sunt multiple realităţi presante care ne vor obliga să facem alegeri mai tranşante decât până acum. Trebuie să găsim resursele pentru a transforma aceste provocări în şanse de evoluţie. Europa are nevoie de o nouă viziune geopolitică, de noi idei şi proiecte viabile, de un proiect funcţional al construcţiei europene într-un mediu internaţional din ce în ce mai complicat.

Dar poate cea mai pregnantă nouă provocare, vizibilă atât în plan intern, cât şi la nivel regional şi internaţional, o reprezintă multiplicarea şi creşterea vizibilităţii episoadelor de tipul războiului hibrid. Realitate veche, dar dotată cu instrumente mult mai performante, războiul hibrid combină mijloacele convenţionale cu cele neconvenţionale de gestionare a conflictelor, apelează masiv la propaganda şi ştiri false care îşi pune tot mai mult amprenta asupra reţelelor de social media. Războiul hibrid utilizează, paradoxal, instru-mentarul cibernetic avansat pentru a pune în primejdie securitatea cibernetică, devenită vitală de la nivel individual la nivel planetar, şi nu ezită să ia ca ţintă infrastructura critică, de exemplu cea energetică.

V.S.: Suntem onoraţi să vă solicităm câteva cuvinte către cititorii revistei GeoPolitica!

Teodor MELEŞCANU: Dragi cititori Geopolitica,

Cei 100 de ani de la Primul Război Mondial deschid un context special de dezbatere şi de reflectare asupra conflictelor, precum şi de conştientizare a lecţiilor trecutului în baza cărora să înţelegem cu toţii faptul că războiul, clasic sau în formele sale hibride, este o dramă care trebuie evitată. Trebuie să arătăm respect în faţa istoriei şi a vieţii, să fim pragmatici şi să construim o pace durabilă. Lecţiile Primului Război Mondial ar trebui să fie mai ales despre conştientizarea preţului plătit pentru menţinerea sau redobândirea păcii şi despre concilierea istorică. Doar înţelegând aceste lecţii putem aduce omagiul cuvenit tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în aceste confruntări, fie că vorbim despre combatanţi sau despre civili. De asemenea, cunoscând mai bine provocările, eşecurile şi succesele trecute, ne vom putea angaja mai profund în procesul de modernizare a României şi de a o apropia şi mai mult de valorile moderne europene şi transatlantice.

Nu în ultimul rând, vreau să felicit întreaga redacţie a revistei Geopolitica pentru rolul foarte important pe care îl are în informarea şi promovarea priorităţilor de politică externă ale României. Pentru noi sunteţi mereu parteneri de încredere.

Vă mulţumesc!

Octombrie 2018