100 de ani de la Marea Unire – 1 decembrie 2018

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu ţara-mamă.

4/17 ian. 1918 — Apare, la Paris, primul număr din publicaţia săptămânală „La Roumanie” care avea drept scop sprijinirea, în emigraţie, în plan publicistic şi diplomatic a revendicărilor româneşti.

23 ian. / 5 feb. 1918 — Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată, ca, în termen de patru zile, să-şi facă cunoscute intenţiile în vederea încheierii păcii.

24 ian. / 6 feb. 1918 — Chişinău. Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă, votează, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredinţată unui Consiliu de Miniştri, sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu. „Ne proclamăm, în unire cu voinţa poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare şi neatârnată, având ea singură dreptul de a-şi hotărî soarta în viitor” – se spune în proclamaţia Sfatului Ţării.

26 ian. / 8 feb. 1918 — Guvernul I.I.C. Brătianu – Take Ionescu demisionează, deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate. Aliaţii sfătuiesc România să tărăgăneze tratativele.

28 ian. / 10 feb. 1918 — România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale.

29 ian. / 11 feb. 1918 — Se formează un nou guvern, în frunte cu generalul Alexandru Averescu, având ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile.

11/24 feb. 1918 — Plenipotenţiarii Puterilor Centrale impun prim-ministrului, generalul Alexandru Averescu, trei condiţii principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porţilor de Fier, în Valea Jiului şi între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi grele concesiuni economice.

18 feb. / 3 mart. 1918 — Inaugurarea, la Chişinău, a Universităţii Populare Moldoveneşti, sub preşedinţia lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de conferinţe, de întâlniri cu oameni de cultură, de ţinerea de prelegeri, consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia.

20 feb. / 5 mart. 1918 — Se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia încep la Bucureşti, la 9/22 mart., tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum comercial între România şi Constanţa; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiţii economice etc.

27 feb. / 12 mart. 1918
— Plecarea Misiunii Franceze din România.

3/16 mart. 1918 — Bălţi. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălţi adoptă, în unanimitate, o moţiune în care se spune „Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în faţa lui Dumnezeu şi a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constitu-ţional şi sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranţa existenţei noastre naţionale şi a propăşirii economice”.

5/18 mart. 1918 — Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou guvern, cu speranţa că şeful conservatorilor, graţie încrederii ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiţii mai uşoare.

9/22 mart. 1918 — Încep tratativele de pace de la Cotroceni între România şi Puterile Centrale.

27 mart. / 9 april. 1918
— La Chişinău, Sfatul Ţării întrunit în şedinţă solemnă votează unirea Basarabiei cu Ţara-Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abţineri şi 13 absenţi). După anunţarea rezultatului votului de către Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, prim-ministrul Alexandru Marghiloman, aflat la Chişinău, împreună cu alţi reprezentanţi ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român şi al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte şi în veci! Trăiască România Mare!

9/22 april. 1918 — Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri.

17/30 april. 1918 — Înfiinţarea, la Paris, a „Comitetului naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina”, sub preşedinţia lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenţei Transilvaniei şi unirea acesteia cu România.

24 april. / 7 mai 1918 — Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti şi a anexelor sale dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi, în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp, cu o populaţie de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata, menţinându-se numai patru divizii cu efective complete şi 8 divizii cu efective de pace (20.000 de infanterişti, 3.200 de cavalerişti şi 9.000 de artilerişti) şi să încheie convenţii economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogăţii ale ţării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancţioneze Tratatul.

22 iun. / 5 iul. 1918 — Se înfiinţează, la Washington, din iniţiativa lui Vasile Stoica, Liga naţională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei româneşti; la 13 sept., fuzionează cu Comitetul naţional român.

6/19 iul. 1918 — Se constituie în Italia, la Cittaducale, „Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina”, sub conducerea profesorului Simion Mândrescu, cu scopul de a organiza pe prizo-nierii români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă alături de armata italiană.

12/25 aug. 1918 — Se constituie, la Chişinău, Partidul Ţărănesc din Basarabia, având în program: împărţirea pământului la ţărani, vot universal, îmbunătăţirea situaţiei muncitorilor. Preşedinţi: Pantelimon Halippa (1918-1921), Ion Inculeţ (1921-1923).

24 aug. / 6 sept. 1918 — Se creează, la Paris, Consiliul Naţional Român Provizoriu, care, în 20 sept. / 3 oct., a proclamat formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ, având în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan Th. Florescu (vicepreşedinţi). Consiliul este recunoscut la 29 sept. / 12 oct. de guvernul francez, la 23 oct. / 5 nov. de guvernul S.U.A., la 29 oct. / 11 nov. de guvernul englez, iar la 9/22 nov. de cel italian drept exponent al intereselor poporului român.

2/15 sept. 1918 — Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor votează o moţiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor asuprite.

29 sept. / 12 oct. 1918 — Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declaraţie, redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recu-noaşterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un „Comitet de acţiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiş.

5/18 oct. 1918 — Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată în şedinţa de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida-Voevod.

11/24 oct. 1918 — Cernăuţi. Apare primul număr al gazetei „Glasul Bucovinei”, editată de un grup de români bucovineni în frunte cu profesorul universitar Sextil Puşcariu.

14/27 oct. 1918 — Deputaţii români bucovineni din Parlamentul vienez, foştii deputaţi din Dieta Bucovinei, primarii români din localităţile Ţării de Sus a Moldovei, împreună cu alţi reprezentanţi ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Naţional din Cernăuţi şi au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Naţional condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici şi Sextil Puşcariu – vicepreşedinţi, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi Laurent Tomoioagă – secretari.

17/30 oct. 1918 — Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Naţional Român Central (din 21 oct., cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor format din şase reprezentanţi ai P.N.R şi şase social-democraţi.

18/31 oct. 1918 — Proclamarea Către Naţiunea Română, în care se aduce la cunoştinţă opiniei publice constituirea Consiliului Naţional Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi principiile sale de acţiune.

25 oct. / 7 nov. 1918 — Consiliul Naţional Român Central hotărăşte înfiinţarea de gărzi naţionale şi de gărzi civile săteşti pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania şi Ungaria, pentru „păstrarea liniştii şi averii fiecăruia”.

31 oct. / 13 nov. 1918 — Consiliul Naţional din Basarabia adoptă o „lege fundamentală asupra puterilor Ţării Bucovinei”, prin care îşi asumă întreaga putere de stat.

5/18 nov. 1918 — Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Naţional Român Central afirmă în faţa opiniei publice mondiale dorinţa românilor transilvăneni de a se uni cu România.

7/20 nov. 1918 — Manifest al Marelui Sfat Naţional din Transilvania privind convocarea la 18 nov. / 1 dec. a Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia.

9/22 nov. 1918 — Consiliul Naţional Român Central din Transilvania cere, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra terito-riului Transilvaniei.

15/28 nov. 1918 — Congresul Bucovinei hotărăşte în unanimitate „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

1 dec. 1918 — Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Naţională, cu participarea a 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi. Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român, declară Adunarea Naţională de la Alba Iulia „constituită şi deschisă”. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie, care începe cu cuvintele:

„Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Proiectul de rezoluţie este adoptat cu ovaţii prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Naţională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membri; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu – Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, adunaţi pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în mart. 1918 şi a Bucovinei în nov. 1918.

Suprafaţa României Mari: 295.049 km pătraţi, cu o populaţie de 16.500.000 de locuitori.

2 dec. 1918 — Întrunirea Marelui Sfat Naţional în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăşte constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membri şi având preşedinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.

11/24 dec. 1918 — Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

18/31 dec. 1918 — Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.

26 dec. 1918 / 8 ian. 1919
— Are loc la Mediaş Adunarea naţională a saşilor, care se declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 nov. / 1 dec. 1918 la Alba Iulia.

28 dec. 1918 / 10 ian. 1919
— O delegaţie săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea saşilor la actul unirii Transilvaniei cu România.

29 dec. 1918 / 11 ian. 1919
— Decret-lege prin care se stabileşte că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti şi vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuţi în ţară şi sunt sau n-au fost supuşi unui stat străin.

28 iun. 1919 — Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate şi Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanţa – Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era obligată să renunţe la Tratatul de la Bucureşti din 24 april. / 7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menţinerea Comisiei Europene a Dunării şi înfiinţarea pentru traseul Brăila – Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaţionale a Dunării. Tratatul a fost ratificat de România la 14 sept. 1920.

10 sept. 1919 — Se semnează, la Saint-Germain-en-Laye, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Austria, prin care Austria capătă configuraţia teritorială de azi. Se recunoştea pe plan internaţional unirea Bucovinei cu România şi crearea statelor cehoslovac şi iugoslav.

10 dec. 1919 — România semnează Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi Tratatul minorităţilor, care pentru România prevede obligaţia de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”.

29 dec. 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

4 iun. 1920 — Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croaţiei, Sloveniei şi părţii de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iul. 1921).
(sursa: AGERPRES)