dr. Vasile SIMILEANU

Fascinaţia Orientului Îndepărtat a atras tendinţa marilor puteri de penetrare economică şi financiară, dar a şi impus un „zid” dificil de cucerit, datorat unor coduri de onoare şi unor culturi unice. Din vremea spătarului Milescu şi până în prezent, această „Lume” nu s-a lăsat devoalată în totalitate. Speculaţiile – nu numai cele bursiere -, legendele şi mărfurile care au translat către Vest pe Drumul Mătăsii au constituit provocări unice pentru civilizaţia occidentală. În acelaşi timp, şi Europa a constituit o atracţie din timpul celor mai mari migraţii asiatice – unele dintre acestea ajunse până la porţile Romei. Acestea tind, în prezent, să se transforme în oportunităţi de colaborare, ca urmare a unui dialog real al „satului global”.
Dacă SUA şi Europa se întreceau, în diferite perioade istorice, să intre în posesia secretelor deţinute de China, Japonia şi Coreea, în prezent asistăm la internaţionalizarea valorilor tehnologice – în dublu sens Occident – Orient -, chiar dacă de multe ori patentele nu sunt legale în totalitate. Salturile tehnologice benefice Umanităţii fac ca aceste bariere să fie depăşite ca urmare a unui dialog consistent şi benefic, în interesul ambelor spaţii.
Trebuie să recunoaştem că deschiderea relaţiilor UE + SUA – Orientul Îndepărtat – în prima sa fază dialogul a fost iniţiat de România în perioada „războiului rece” (chiar dacă acest lucru este trecut sub tăcere) – a evoluat în diferite parteneriate strategice. Sabia războiului a fost reintrodusă în teacă, iar teama sabiei lui Damocles a scăzut în intensitate, deoarece interesele geostrategice şi geopolitice au „îmbrăcat” alte forme de manifestare în relaţiile internaţionale.
Fascinaţia Orientului Îndepărtat a rămas pentru principalii actori statali de prim rang mondial: SUA, UE şi Rusia. La rândul lor, actorii statali orientali: China, Japonia şi Coreea sunt atraşi de arealul Occidental (SUA – UE) în terţe domenii de colaborare. Chiar dacă de la Doctrina Monroe şi până la „America First” au trecut numeroase decenii, atractivitatea Orientului Îndepărtat a rămas constantă. Bineînţeles, noile provocări reprezintă „uşi deschise” unor parteneriate internaţionale globale, cum sunt: Tratatul de Cooperare Economică de la Shanghai, BRICS şi Drumul Mătăsii. UE şi SUA nu pot şi nu au voie să stea departe de aceste strategii cu implicaţii globale, pe fondul schimbărilor radicale ale doctrinelor Chinei, Japoniei, Coreei şi, bineînţeles, Rusiei (care deţine o parte din acest areal). Nu putem să facem abstracţie nici de alţi actori regionali cum sunt India şi Iranul. În acelaşi timp va trebui să luăm în considerare şi comportamentul Marii Britanii în Pacificul de Sud după Brexit.
Ecuaţia, chiar dacă pare simplă, este complicată, deoarece în acest areal se suprapun interesele geostrategice ale SUA, Rusiei, UE şi ale „Tigrilor Asiatici”. Această ecuaţie este şi mai complicată prin reacţiile, deloc previzibile, ale liderului de la Phenian privind derularea programului nuclear. „Legendele” evidenţiază susţinerea Rusiei, Chinei şi Iranului. Realitatea impune parteneriate strategice şi investiţii militare consistente pentru a asigura securitatea Republicii Coreea şi Japoniei în eventualitatea unui atac (accident nuclear) nord-coreean. Dialogul Trump – Kim Jong Un este la debut. Poate viitoarele întâlniri se vor concretiza, în plan politic şi militar, cu deschiderea unor relaţii cu acest stat aflat în suferinţă. Poate că în viitor vom asista la o reunificare a celor două state coreene, cu garanţia implementării valorilor democratice şi în spaţiul nord-coreean. Primul pas a fost făcut de SUA, aşteptăm…
Privitor la relaţiile bilaterale SUA – China, se pare că Beijingul a înţeles strategia America First şi Administraţia Trump are un dialog realist şi consistent cu liderii chinezi, fapt deranjant pentru Moscova şi cele două parteneriate strategice generate de către Kremlin.
În ceea ce priveşte relaţiile regionale China – Republica Coreea – Japonia, dialogul şi parteneriatele sunt în impas datorită frontierei maritime determinată de conflictul grupurilor de insule din Marea Chinei de Sud. Şi în acest caz, ONU va trebui să reconsidere unele tratate internaţionale, bineînţeles cu sprijinul SUA, pentru a depăşi aceste „întreruperi” ce nu sunt benefice securităţii regionale. Din experienţa evoluţiilor americane pe arena internaţională, investiţiile vor avea un trend ascendent numai dacă regiunea este sigură.
Rusia va interveni în regiune pentru a diminua rolul SUA, criticând Doctrina Monroe şi „America First”, din dorinţa de a deţine supremaţia maritimă în regiune, chiar dacă prin această strategie incomodează dezvoltarea flotei maritime militare chineze. Această presiune rusească riscă să determine reacţii în timp – cu iz de Sun Tzâ – din partea statului chinez, care are investiţii majore în Extremul Orient rus. Şi relaţiile cu Republica Coreea + Japonia vor avea evoluţii defavorizante pentru Rusia, deoarece va incomoda securitatea militară asigurată de Flota SUA.
Cu toate eforturile Chinei de a continua megaproiectul „One Belt One Road” şi a deschide parteneriate cu UE + SUA, acestea sunt stopate de Rusia şi de iniţiativa Uniunii Vamale Eurasiatice, care reprezintă un eşec al preşedintelui Vladimir Putin. În noul context internaţional, neo-eurasianismul lui Dughin este o utopie, utopie de sorginte stalinistă care nu mai are loc în istoria construcţiei globale. „One Belt One Road” va deschide noi perspective privind lumea Orientul Îndepărtat – UE + SUA. Uşile sunt deschise: fascinaţia asiatică şi fascinaţia occidentală vor fi un tot unitar al unei lumi care va accepta „America First”. O lume fără învingători şi învinşi, dar o lume a dialogului şi colaborării. Până atunci, va trebui să convingem Rusia şi Coreea de Nord că arma nucleară nu mai este decisivă pentru a evolua pe scena internaţională. Poate că într-o zi, Rusia va înţelege că la nivel mondial două state nu şi-au desăvârşit unitatea naţională – distrusă după Al Doilea Război Mondial: România şi Coreea!
Triunghiul geopolitic Washington – Beijing – Moscova, pe care l-am abordat în anul 2013, este o realitate. Dialogul dintre cei trei mari actori globali reprezintă o nouă stare de agregare a securităţii, stabilităţii şi luptei antiteroriste globale. În acest triunghi nu este loc de frustrări personale sau orgolii…