Conf. univ. dr. Ecaterina HLIHOR
Prof. univ. dr. Constantin HLIHOR

În ultimii ani relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă au oscilat între confruntare geopolitică şi geostrategică, uneori cu tensiuni şi asperităţi greu de gestionat din punct de vedere diplomatic, şi între necesitatea cooperării mai ales în plan economic. Evoluţiile turbulente după izbucnirea crizei din şi în legătură cu Ucraina, schimbarea statului juridic internaţional al Crimeei şi implicarea Federaţiei Ruse ca jucător strategic în criza siriană au avut un impact puternic asupra raporturilor dintre Moscova şi Bruxelles. Întreaga structură şi configuraţie a politicii europene stabilite la întâlnirile considerate de istorici adevărate turning points ale Războiului Rece – Yalta, Potsdam, Helsinki -, dar şi de acordurile de bază UE – Rusia post-Război Rece sunt astăzi într-o dinamică geopolitică imprevizibilă chiar şi pe termen scurt. Principiile binecunoscute ale epocii post-post-Război Rece şi speranţa pentru o nouă ordine mondială par a fi inversate şi anumiţi observatori chiar au început să speculeze despre apariţia unui nou Război Rece^[1], a unui „Război Rece hibrid” sau a Războiului Rece de tip 2.0^[2].

De peste două decenii lumea a intrat într-o eră nouă care trebuie încă definită în termenii unei ştiinţe geopolitice noi, adecvate, care să ofere noi „grile” de lectură, o analizată adecvată schimbărilor produse, dar şi pentru o mai bună înţelegere a ceea ce se întâmplă. Contrar multor aşteptări euforice apărute imediat după încheierea Războiului Rece, „familia democratică occidentală a naţiunilor” nu s-a extins conform acestor aşteptări şi „un continent a rămas afară”. Acest fapt a făcut ca în ochii multor analişti occidentali, dar în egală măsură şi în opinia publică, Federaţia Rusă să fie percepută ca o „clonă a Uniunii Sovietice târzii, numai fără ideologia comunistă”.^[3]

Din perspectiva relaţiilor Est – Vest lumea occidentală şi lumea rusă au revenit oarecum la un patern istoric – cooperare pe paliere dictate de interesele strategice şi de conjuncturile internaţionale şi confruntare geopolitică în diferite grade de intensitate până la limita suportabilităţii geostrategice.

Explicaţii sunt multiple şi uneori contradictorii în funcţie şi de locul de unde sunt privite aceste realităţi geopolitice şi geostrategice. Cele mai multe au fost legate de criza ucraineană^[4]. Încercările nereuşite ale Rusiei de a împiedica Ucraina să se alăture Uniunii Economice, şi de a se alătura celei Eurasiatice conduse de Moscova şi o presiune puternică a Rusiei asupra ţării de a renunţa la acordul de asociere cu UE au condus la proteste politice la Kiev în toamna anului 2013, la anexarea Crimeei şi la războiul civil din estul acestui stat. Aceste evoluţii au condus la cea mai gravă criză a relaţiilor ruso-occidentale de la sfârşitul Războiului Rece, implicând sancţiuni reciproce între UE şi aliaţii săi occidentali pe de o parte şi Rusia pe de altă parte^[5]. La începutul anului 2014 liderii de la Kremlin au adus pe agenda disputelor o reinterpretare a principiilor de bază ale ordinii internaţionale post-Război Rece şubrezind pilonii diplomaţiei care au consacrat principiile şi normele care au fost aşezate la baza colaborării dintre statele europene post-Război Rece^[6]. Din această perspectivă criza din Ucraina depăşea statutul unei probleme regionale, şi atenta la ordinea mondială. Kremlinul a revenit la tiparele clasice ale relaţiilor Est – Vest din timpul Războiului Rece cerând guvernelor occidentale recunoaşterea a ceea ce liderii sovietici au considerat a fi drept interesul său central de securitate naţională: un glacis strategic.^[7] Acest fapt echivala cu acordul democraţiilor occidentale ca Ucraina să fie o zonă „tampon”, un fel de „privilegiu imperial” pentru Moscova şi revenirea la o ordine internaţională în logica unei confruntări şi nu în a uneia a securităţii împărtăşite. În discursul public al oficialilor de la Kremlin apar câteva teme centrale, printre care cea a nevoii de revizuire a regulilor, principiilor şi normelor de drept internaţional statuate după încheierea Războiului Rece şi cea potrivit căreia marile puteri occidentale au profitat de slăbiciunea Rusiei atunci când au recristalizat structura securităţii europene post-Război Rece^[8]. Aceasta a făcut tranziţia la o nouă fază a raporturilor dintre Rusia şi puterile occidentale în general şi cu Uniunea Europeană în special.^[9]

[1] A se vedea, Michael G. Roskin, The New Cold War. Special Commentary, în Parameters, vol. 44, no. 1, Spring 2014, pp. 5-9; Robert Legvold, Managing the New Cold War. What Moscow and Washington Can Learn From the Last One, în Foreign Affairs, vol. 93, no. 4, July/August 2014, pp. 74-84; Dr Cristian Nitoiu (coord.), Avoiding a New ‘Cold War’. The Future of EU-Russia Relations in the Context of the Ukraine Crisis, SPECIAL REPORT SR020, LSE IDEAS, and STIFTUNG MERCATOR, March 2016, online https://www.stiftung-mercator.de/media/ downloads/3_Publikationen/LSE-IDEAS-Avoiding-a-New-Cold-War.pdf; accesat la 20 ianuarie 2018.

[2] A se vedea, MAJ Amos C. Fox, Hybrid Warfare: The 21st Century Russian Way of Warfare, School of Advanced Military Studies United States Army Command and General Staff College Fort Leavenworth, Kansas 2017; Mihai Marcel Neag, A New Typology of War – The Hybrid War, în Revista Academiei Forţelor Terestre Nr. 1 (81)/2016, pp. 14-20; Sacha-Dominic Bachmann, and Hakan Gunneriusson, Hybrid War: The 21st Century’s New Threats to Global Peace and Security, în Scientia Militaria, South African Journal of Military Studies, Vol. 43, No. 1, 2015, pp. 77-98; idem, Russia’s Hybrid Warfare in The East: Using the Information Sphere as Integral to Hybrid Warfare, în Georgetown Journal of International Affairs, October 2015, pp. 199-210.

[3] Victor Mizin, EU-Russia Relations from a Russian Point of View, https://eu.boell.org/en/2017/07/26/eu-russia-relations-russian-point-view accesat la 3 martie 2018.

[4] Tom Casier, Why the EU-Russia Strategic Partnership Could Not Prevent a Confrontation Over Ukraine, în Dr. Cristian Nitoiu (coord.), op.cit., pp. 20-26.

[5] Marek Menkiszak, Russia and the West: What Went Wrong and Can We Do Better?, în Deutsche Gesellschaft fur Auswartige Politik online https://dgap.org/sites/default/files/article_downloads/ostpolitikworkingpapermenkiszak.pdf accesat la 3 martie 2018.

[6] Roy Allison, Security Policy, Geopolitics and International Order in EU-Russia Relations during The Crisis, în Dr. Cristian Nitoiu (coord.), op.cit., p. 27.

[7] A se vedea, John Lewis Gaddis, Strategies of Containment: A Critical Appraisal of Postwar American National Security Policy, Oxford University Press, Oxford, New York, 1982; Laurenţiu Constantiniu, Uniunea Sovietică între obsesia securităţii şi insecurităţii, Editura Corint, Bucureşti, 2010.

[8] Valentin Naumescu, The Clash of Discourses Regarding Relations with Russia: New Fault Lines in the European Union?, în Romanian Journal of European Affairs, Vol. 17, No. 2, December 2017, pp. 73-75; Tom Casier, op.cit., în loc.cit., p. 20.

[9] Dimitri Trenin, From Cooperation to Competition-Russia and the West, Carnegie Moscow Center, online http://carnegie.ru/2015/01/21/from-cooperation-to-competition-russia-and-west-pub-59436.