Dr. Octavian SERGENTU*

Abstract. The purpose of the research is to decrypt Russia’s role on the international arena and its place in the global order scenarios. We analyzed the Soviet legacy of Russian Intelligence and how it behaves in the present. Is it a ”pariah” state in the current geopolitical configuration or no?

Relaţiile Statelor Unite cu Rusia au intrat într-un moment delicat şi plin de divergenţe care se reflectă asupra priorităţilor diferite pe care le au aceşti doi actori în Europa de Est, în Orientul Mijlociu, în probleme globale sau în cele de non-proliferare a armelor nucleare^[1]. SUA contestă arealul strategic major în care s-a poziţionat Rusia în Europa, implicaţiile pronunţate din Orientul Mijlociu, în special în Iran şi Siria. Hillary Clinton, Ted Cruz şi Bernie Sanders au propus o abordare variată a unei Strategii americane pe termen lung de descurajare a Rusiei. Pe de altă parte, Donald Trump enunţase o direcţie completamente diferită care releva cedarea influenţei americane în Europa de Est şi în Orientul Mijlociu în favoarea Rusiei. Ulterior preşedintele american Donald Trump s-a raliat la concepţia expusă de liderii democraţi şi de un mare curent republican – în frunte cu senatorul J. McCain şi J. Mattis care au solicitat o reacţie frontală la adresa Rusiei. Preşedintele american, Cruz şi Clinton au insistat pe o prezenţă americană consolidată în Europa şi deteriorarea forţei şi prezenţei Rusiei în teritoriu, Sanders a prioritizat abordarea de descurajare în sfera diplomaţiei americane. În context Ted Cruz a pledat pentru restaurarea sancţiunilor[2] la adresa Iranului şi consolidarea aliaţilor vest-europeni şi să suprime puterea capitalizată a Rusiei în ultima perioadă. Relaţiile manageriale ale SUA în raport cu Rusia poartă un caracter geopolitic major pentru actualul preşedinte american, pentru că ele au intrat într-o etapă a unui nou război rece. SUA şi-a propus să deturneze itinerariul Rusiei de-a deveni o mare putere care s-ar integra în noul concept al „concertului global”. Pe de altă parte, Rusia şi-a propus să demonstreze că dispune de forţă proiectivă şi că viziunea „sferelor de interes” primează în actualitate declarând că îşi va impune punctul de vedere pe arena internaţională şi că este în drept să fie parte a „concertului global”.

În prezent asistăm la o deteriorare a structurii ordinii globale şi în care se ciocnesc frontierele de interes ale Rusiei şi SUA. În acest sens observăm că sunt puse sub semnul întrebării subiectele legate de non-proliferarea nucleară sau operaţiunile Staţiei Spaţiale Internaţionale. Statele Unite au intrat într-o dispută frontală cu Rusia în domeniul relaţiilor economice şi comerciale, pentru că a apelat la politica „sancţiunilor”. Preşedintele Trump a promulgat actele parlamentului şi guvernului american care „sancţio-nau” Rusia din perspectiva intereselor naţionale şi globale americane. Indiscutabil, Rusia şi-a prezentat forţa în anul 2014, a fost văzută ca fiind o putere dominantă în sfera petrolului şi gazelor, recapitalizându-se militar, focusându-se pe un echipament modern şi insistând pe diverse capabilităţi ale forţelor militare. În anul 2014 Rusia a anexat Crimeea şi a aplicat strategii şi tactici non-tradiţionale, i-a sprijinit pe insurgenţii din estul Ucrainei şi a exercitat un control al teritoriului ucrainean şi al proximităţii sale. Ca răspuns la aceste acţiuni Statele Unite au impus sancţiuni la adresa elitei politice şi economice ruseşti din anturajul preşedintelui Vladimir Putin, au sancţionat anumite sectoare economice ale Rusiei, i-au încurajat pe aliaţii europeni să se ralieze la viziunea politică americană, chiar dacă aliaţii europeni sunt dependenţi de gazul rusesc. În alt context, Rusia este văzută ca un stat care a sponsorizat şi a creat adversari hibrizi. Prin urmare, forţe hibride constituite pe bani şi pe alte atribute, cu un comportament imprevizibil şi un nivel sofisticat, dar extrem de letale. Separatiştii ruşi expediaţi în Ucraina sau Hezbollahul reprezintă două tipuri de forţe hibride exact precum SUA i-a avut, un exemplu concludent, pe mujahedinii antisovietici în Afganistan[3].

Această agresiune hibridă pune la îndoială eficienţa securităţii europene, vulnera-bilitatea care s-a relevat atunci când a demarat campania lui Putin împotriva Ucrainei. Precizăm că strategii Kremlinului utilizează abil atât metoda de exercitare a presiunii externe asupra Ucrainei, dar şi pe cea a „agenţilor” din interiorul ţării, în special a oligarhilor locali interesaţi să restabilească vechea ordine. Sau rezultatul contradicţiei dintre Kremlin şi Ucraina se va răsfrânge nemijlocit asupra viitorului Rusiei şi Europei. În cazul în care lui Putin îi va reuşi să oblige Kievul să revină în sfera de influenţă a Kremlinului, exercitând o presiune de o mare intensitate, nu există dubii că preşedintele rus va încerca să acţioneze într-un mod identic şi în raport cu alte state din ex-URSS. Ţinte evidente pentru Putin sunt – Moldova, Belarus şi Kazahstan. Dar există riscuri şi pentru Ţările Baltice, necătând la calitatea lor de membru NATO[4].

Totodată există o obsesie neo-imperială a Rusiei, care se regăseşte în propriul proiect de edificare a unei „uniuni civilizaţionale eurasiatice” sau este o dorinţă ascunsă a Kremlinului să reediteze, într-o formulă modernă, fosta Uniune Sovietică? Este capabilă Rusia să facă faţă sistemului „multipolar”, atât de râvnit de Kremlin, sau va deveni o victimă în timp al propriului concept emanat şi testat să clădească o „lume multipolară”[5].

* Octavian Sergentu, doctor în ştiinţe politice

[1] Jacob Parakilas, US Election Note: Russia Policy After 2016, US and the Americas Programme, The Royal Institute of International Affairs Chatham House, April 2016.

[2] După Primul Război Mondial au fost aplicate 183 de sancţiuni economice, dintre care 140 au aparţinut SUA. Numai în anii 1993-1996 SUA a introdus 60 de sancţiuni unilaterale împotriva unui număr de 35 de ţări, în care sunt concentrate 42% din populaţia lumii. Sancţiunile nu au devenit un instrument al disputei politice ca urmare a faptului că poartă un caracter exteritorial. Multe state consideră că sancţiunile le afectează suveranitatea şi independenţa.

[3] Dakota L. Wood, 2018 Index of U.S. Military Strength, Davis Institute for National Security and Foreign Policy – The Heritage Foundation, Washington, United States of America, p. 3-6.

[4] Илья Яшин, «Гибридная агрессия Кремля», Независимый аналитический обзор, декабрь 2016 г. Город Москва, www.4freerussia.org, p. 16.

[5] Octavian Sergentu, Matricea Rusă, Ed. Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2017, p. 322.