Dr. Romulus HÂLDAN^*

 Abstract: Russia’s military rise is a reality that, although initially was contested and minimized, is now a unanimously accepted reality. Russia’s military power vectors consists of complex modern weapons with exceptional performance and which make Russia able to reposition itself as stable and favorable as possible in the global geopolitical and geostrategic spectrum. On the one hand, we have the indisputable reality of Russia’s military power, and on the other hand, a propaganda and disinformation that provides discouragement, but also false trails for those who intend to know the truth.

Also, Russia, as a major supplier of weapons on the world market, strongly advertises both through the media and, in particular, by real testing in the areas of conflict where it is present, the technique and the weapons which intends to trade as much and as advantageously as possible.

Thus, in Russia’s case, an analysis of its military power vectors is a complicated endeavor, because a real race must be made between reality, propaganda, advertising and misinformation.

 Key words: military power vectors, weapons, missiles, submarines, aircraft, reality, propaganda, advertising, misinformation

În momentul când elaboram de zor acest articol, a apărut declarația lui Putin, din 1 martie, care, practic, mi-a întarit convingerea că imprevizibilitatea Rusiei este o constantă. Reacțiile au fost dintre cele mai diverse și, de aceea, am și inserat în titlul acestui articol cuvintele „realitate”, ”propagandă”, „reclamă”, „dezinformare”. Deși, în numerele trecute ale „Geopoliticii” am analizat de mai multe ori Rusia, acest articol nu este o reluare sau o continuare în adevăratul sens al cuvântului, ci, mai degrabă, un nou semnal asupra pericolului pe care îl prezintă Rusia.

Trebuie să fac o remarcă importantă și anume faptul că vectorii puterii militare ai unui stat sunt un complex în care intră, de exemplu și diplomația, dar, în analiza pe care mi-am propus-o, nu voi aborda decât segmentul principal, adică elementele strict militare și, mai concret, complexul de armament și tehnică de luptă. Altfel, analiza ar trebui să fie inserată într-o lucrare mult mai amplă.

Să începem cu un considerent de bază. Rusia nu are ca prim obiectiv să devină neapărat prima putere economică a lumii. Ar însemna o turare a motoarelor ce poate duce la eșec, dacă nu la o prabușire economică fără precedent. Asistă la competiția economică China – SUA, chibițând pentru China. Nu are ce pierde, dar poate cîștiga. În acest timp, își asigură economia prin contracte ferme cu țări care au ce oferi și, bineînțeles, cărora are ce să le ofere. Cea mai proastă competiție economică este aceea în care tu, ca putere economică, acaparezi economia altora mai mici și te repezi la resursele lor. Cea mai bună competiție economică este aceea în care să creezi dependența de produsele și serviciile tale și să ceri ce îți trebuie, dând ce este acut necesar partenerului. In prima situație se acumulează antipatie, ură și frustrare, care, bineînțeles, nu pot genera efecte benefice, pe când, în al doilea caz, apare senzația că totul este pe picior de egalitate și este bine tuturor, chiar dacă este evident că există un profitor major. Rusia a învățat foarte bine acest ultim mod de a competiționa economic.

Nu același lucru se întâmplă în domeniul militar. Aici, lucrurile stau invers. Rusia dorește să fie prima mare putere militară a lumii și, din anul 2000, acest lucru este evident. Politica și programele din domeniu, sunt extrem de clare și configurează chiar foarte bine parcursul pe care îl parcurge Rusia. Politica militară a Rusiei are patru componente esențiale:

1. Realizarea de alianțe cu alte puteri militare, împreună cu care să poată devansa ca putere SUA. Aliatul principal, în mod evident, este China, care este în plină competiție economică cu SUA, dar care are și o armată numeroasă și foarte bine dotată. Dacă, în scurt timp, China va depăși SUA ca putere economică, acest lucru nu se va reflecta imediat și în ceea ce privește puterea militară, deoarece China, deși parcurge un ritm alert de înarmare, nu are armamente extrem de performante, deși propaganda chineză este foarte abundentă în știri superoptimiste;
2. Realizarea de armamente cu performanțe superioare celor existente în NATO și SUA, pentru depășirea handicapului numeric;
3. Crearea de baze militare în state în care desfășoară activități economice și cărora le livrează tehnică și armament;
4. Militarizarea zonei arctice și crearea de baze militare și forțe militare permanente în zonă

Aspectele legate de cele mai de sus le-am prezentat în diferite numere anterioare al „Geopoliticii„ și, prin urmare, nu voi mai insista pe acest subiect.

Sunt convins ca Rusia nu va folosi puterea sa militară decât dacă va fi atacată în mod direct. Aserțiunile lui Putin, referitoare la apărarea prietenilor sunt la fel de goale de conținut ca și ale americanilor. Nici unii, nici alții nu au prieteni, ci interese. Elementul putere militară este folosit numai pentru descurajare, el fiind un element al politicii externe. Dacă nu ar fi în ecuație și elementul China, sunt convins că SUA și Rusia și-ar delimita foarte bine sferele de influență, dar ambițiile Chinei și faptul că ea și SUA se recunosc ca rivali, ca să nu zicem inamici, fac ca Rusia să „compătimească” cu China și nu cu SUA, prin simplul fapt că, deocamdată, China nu reclamă iterese pe tot globul, limitându-se la emisfera sudică. În mod tacit, au recunoscut dreptul Rusiei asupra zonei arctice, în primul rând datorită faptului că nu are cum să revendice ceva în această zonă. Evident că, așa cum ne învață pe noi geopolitica, fiecare putere care deține sau revendică o zonă importantă de pe glob, are nevoie, în mod imperios, să o securizeze. Rusia, ca să își securizeze teritoriul său și zona arctică, are nevoie de o zonă de securitate adiacentă care să cuprindă toată emisfera nordică. Aceasta presupune trei aspecte:

1. Să elimine SUA din această zonă sau să le reducă la o prezență simbolică, lucru greu de realizat;
2. Să realizeze o prezență militară permanentă, de amploare, în Marea Mediterană, zona arctică și Nordul Oceanului Atlantic, cu dezvoltare ulterioară spre sudul Oceanului Atlantic, pentru a face joncțiunea cu Antarctica, precum și în Nordul Oceanului Pacific, cu dezvoltare ulterioară, în înțelegere cu China, pentru a face joncțiunea cu Antarctica, prin zona Australia-Noua Zeelandă;
3. Să determine China să nu aibă revendicări în emisfera nordică(lucru realizat), cel puțin pentru o perioadă de timp care să îi ofere Rusiei o poziționare favorabilă

Acum, să vedem ce consecințe logice are această poziționare a Rusiei și Chinei. În primul rând, perdanții sunt SUA, care, în mod cert, după cum se mișcă, nu pot face față unei astfel de alianțe, în primul rând deoarece aderarea Indiei la Tratatul Shanghai face imposibilă o alianță militară cu aceasta și, deci, pierderea piesei  cu care putea să dea șah Chinei.

Bun! Să privim puțin în viitor. Dacă SUA sunt eliminate din competiție, numai să fim naivi să credem că Rusia și China vor trăi într-o veșnică prietenie geopolitică și geostrategică. Tot timpul vor fi într-o competiție tacită, numai naivii închipuindu-și că singura lor preocupare vor fi SUA. În geopolitică și geostrategie, vom întâlni cârdășii, nu prietenii. Că poartă nume domestice, gen alianță, înțelegere, tratat etc., să nu uităm că acestea sunt jocul de artificii pentru gură cască pe scena geopoliticii și geostrategiei.

Atrag atenția de ani de zile asupra faptului că Rusia a început asaltul asupra emisferei nordice și faptele confirmă. Repet, există o armată de așa-ziși experți, consilieri și analiști care își dau cu părerea, aruncând pe piață tot felul de analize și concluzii care de care mai propagandistice, uitând că un adevărat expert, consilier sau specialist trebuie să facă analize imparțiale, bazate pe date concrete și nu pe umori personale sau ale celor ce le cer aceste documente și, mai ales, să elaboreze concluzii și soluții. Ei, aici este problema ! La dat cu părerea, toată lumea se pricepe, la fel și la sfaturi și concluzii, dar când vine vorba de soluții, spațiul rămâne gol.

Nu voi face o analiză tehnică a vectorilor puterii militare a Rusiei, deoarece este plin internetul de date tehnice, reale sau, în cele mai multe cazuri, mai puțin reale sau chiar false și voi încerca să fac o analiză a impactului acestora, deoarece acesta este hotărâtor în configurarea și reconfigurarea ecuațiilor geostrategice și chiar și a celor geopolitice.

În primul rând, care este filosofia rusă în ceea ce privește vectorii strategici? Și aici mă refer, în exclusivitate, la vectorii pur militari din spectrul strategic (platformele respective și armamentul lor de valență strategică, cum ar fi, de exemplu, submarinele cu propulsie nucleară și cu rachete balistice la bord).

Rușii au învățat foarte bine lecția dotării cu armament și tehnică de luptă. În primul rând, care este scenariul? Destul de simplu, dar eficient. Se lansează pe „piață” o multitudine de informații care de care mai contradictorii, în care secvențe de realitate și ficțiune se succed rapid. De exemplu, apare informația că se testează un anumit tip de rachetă. După aceea, apar, periodic, tot felul de informații și, în final, apare în dotare altceva. O altă variantă de scenariu este aceea a apariției bruște, fără niciun fel de informații anteriore, a unui anumit tip de armament sau tehnică de luptă. Bineînțeles că, din acest moment, se derulează intrarea sa în dotare și, bineînțeles, testarea în condiții de luptă și dacă este posibil și lansarea pe piață a variantei de vânzare. Aceasta nu va avea, niciodată, caracteristicile și performanțele variantei autohtone. Această ultimă variantă de scenariu are și ea, la rândul ei, o variantă, și anume, anunțarea imediată în situații care impun descurajarea sau obținerea unui avantaj politic, geopolitic sau geostrategic, a lansării unor categorii de armament și tehnică de luptă, extrem de sofisticate ca performanțe, cu caracter de unicitate pe plan mondial sau, în cel mai rău caz, situate în topul mondial. Așa a fost și cazul recent, din 1 martie, când Putin a anunțat testarea sau producerea unor astfel de armamente. Și nu este prima dată când face acest lucru. Se pare că și chinezii au învățat câte ceva, deoarece, la câteva zile, au anuțat și ei crearea și testarea unei drone aeriene hipersonice. Că, mai nou, aceasta este moda acum pe piața armamentelor: armele hipersonice.

Dupa scenariu, al doilea element, foarte important, îl constituie parametrii care stau la baza creării armamentelor și tehnicii care constituie vectori strategici sau cum i-am denumit inițial, vectorii puterii militare, și anume:

1. Putere mare de lovire și capacitate mare de distrugere;
2. Rază mare de acțiune, ceea ce înseamnă:
3. Viteză mare de deplasare (în actualitate, aceasta însemnând viteză hipersonică);
4. Combustibili performanți (de regulă, cel nuclear);
5. Traiectorii (itinerarii), extrem de precis și eficient optimizate
6. Precizie maximă de lovire (de ordinul câtorva metri);
7. Vulnerabilitate care să tindă spre zero (viteza hipersonică și tehnologiile stealth fiind unele dintre elementele de bază);
8. Platforme de lansare aflate în afara razei de acțiune a inamicului

Dacă americanii merg, încă, pe ideea platformelor masive, gen portavion, rușii merg pe ideea platformelor structurate în strictă conformitate cu armamentul și tehnica din dotare, unde nu mărimea contează. Deja, în concepția rusă, noțiunea de portavion, în sensul clasic la cuvântului, este depășită, mergându-se pe principiul navelor multirol și al aviației cu rază foarte mare de acțiune. La fel, în timp ce americanii merg pe ideea submarinelor cu poziționare în rețea, rușii merg pe ideea submarinelor poziționate în zone inaccesibile (în baze din extremul nord), extrem de greu de descoperit, chiar și cu mijloace cosmice și posesoare de vectori cu rază foarte mare de acțiune și viteze de deplasare foarte mari, care să facă posibilă lovirea oricărei poziții de pe glob în timp scurt.

În Rusia este în derulare Planul de Stat pentru Armamente pe perioada până în anul 20127 2027 (GVP 2027- Государственная программа вооружения), despre care Putin, la sfârțitul lunii ianuarie, spunea: „Recentul <Plan de Stat pentru Armamente pe perioada până în anul 2027> are ca scop abordarea acestei probleme, care include echiparea trupelor cu arme de lovire și sisteme de armamente de recunoaștere de generație viitoare și construirea unei rezerve tehnologice puternice în cadrul industriei de apărare, ceva pe care Armata se va baza în viitor”[1]. Declarațiile rușilor referitoare la testarea și omologarea în războiul din Siria a circa 215 noi sisteme de armament și tehnică de luptă, nu face decât să întărească afirmațiile lui Putin și, chiar dacă sunt numai partial adevărate, nu fac decât să producă îngrijorare.

Analiștii americani semnalează într-un raport apariția, începând cu anul 2015, a unui proiect „apocaliptic” al  rușilor, cunoscut, de atunci, sub numele de cod „Status-6” și care, practic, este o nouă torpilă submarină autonomă, intercontinentală, cu încărcătură nucleară și cu propulsie nucleară, cu o rază de distrugere totală sau aproape totală de dimensiunea unei zone metropolitane de dimensiuni mari.[2] Lansată de la adâncimi mari, ea navigă la imersiuni mari și pe distanțe foarte mari. De asemenea, poate staționa sau se poate deplasa timp de ani de zile în adâncuri, fără a putea fi depistată. Dacă ne întoarcem în timp, ne amintim că una dintre cauzele catastrofei submarinului Kursk a fost considerată o avarie gravă pe timpul testării unei torpile cu viteză extrem de mare (cca. 200 Nd – peste 350 Km/h) sau ciocnirea cu un submarin englez aflat în zonă și care, practice, spiona activitatea submarinului Kursk. Oricare dintre ipoteze pare plauzibilă, submarinul englez intrând de urgență într-un port norvegian cu probleme cauzate de ciocnirea cu ceva.

Dacă facem legătura între această supertorpilă și lansarea desfășurării unui         „Sistem Subacvatic Unic de Urmărire Hidroacoustică” rusesc, atunci vom înțelege că această torpilă este parte a acestui sistem și, după părerea specialiștilor, va fi folosită pentru executarea cele de-a treia lovituri, ceea ce înseamnă, în termeni strategici, lovitura ulterioară după răspunsul la o lovitură nucleara inamică.

Conform Izvestia, acest sistem va fi capabil să facă „transparente” zone întregi ale oceanului, descoperind navele, submarinele, elicopterele și aviația care zboară la joasă înălțime în zona respectivă, acționând în spectrul pasiv pentru supraveghere și descoperire și în sistem activ numai pentru determinarea rapidă și exacta a parametrilor și pozițiilor țintelor. Sistemul este numit „ Гармония” – Harmonia și se bazează pe complexe robotice subacvatice special, care sunt lansate de pe submarine, cuprinzând stații de hidrolocație extrem de puternice. Informațiile de la aceste stații sunt transmise la sistemul central de comandă, prin intermediul sateliților. Acest sistem central de comandă va purta numele „ Гармония – C” și va fi amplasat în golful din jurul orașului Severomorsk, devenind funcțional înainte de sfîrșitul anului 2020.[3]

Ca să mai zăbovim puțin în domeniul naval, voi reminti de noile submarine cu propulsie nucleară și cu rachete balistice la bord din clasa Borei (care au la bord rachete balistice Bulava) și de noile submarine de atac din clasa Yasen, dotate cu rachete Onix și Kalibr. Nu voi mai intra în detalii, deoarece, în numerele trecute ale publicației „Geopolitica”, am facut o prezentare mai detaliată a acestora. Oricum, vectorul putere militară navală este, poate, cel mai bine structurat dintre toți vectorii de putere militară ai Rusiei.

Un alt vector extrem de important îl constituie rachetele. Multitudinea de rachete rusești ar necesita o analiză extrem de atentă și de amănunt, deoarece acestea sunt barometrul evoluției puterii militare a Rusiei, indiferent dacă le găsim în silozuri terestre, pe mijloace de lansare mobile terestre, pe nave și submarine, pe mijloace aviatice sau, de ce nu, pe mijloace cosmice de lansare.

Nu voi insista asupra sistemelor de rachete, din două motive: am mai scris despre acestea și, pe de altă parte, ar necesita pagini întregi de comentariu. Cum am mai spus și cu alte ocazii, numai despre complexul Kalibr se pot scrie sute de pagini. Ne vom opri doar la recenta „desconspirare” a lui Putin și anume la racheta hipersonică Kinjal, dar și la Zircon, precum și la sistemul X-101/102 (denumire rusească Raduga Kh-101 sau 102).

Sistemul Kh-101 presupune rachete de croazieră cu încărcătură convențională, iar Kh-102 cu încărcătură nucleară, ambele cu lansare de pe bombardierele cu rază mare și medie de acțiune, respectiv Tu-160 (12 rachete), Tu-95MS16 (opt rachete), Tu-22M3/5 (patru rachete) și Su-34 (două rachete), de la altitudini cuprinse între 3.000-12.000 metri.[4] Nu se știe prea mult despre performanțele acestor rachete, raza de acțiune, de exemplu, fiind încadrată într-o marjă destul de mare, adică de la 5.500 la peste 10.000 de Km. Cert este că, în Siria, distanța cunoscută de lansare a fost  de 4.500 Km.[5] Oricum, față de raza de acțiune a rachetelor americane Tomahawk, de 2.500 Km., este remarcabilă. Varianta convențională a rachetei, Kh-101 are o încărcătură de 400 Kg de exploziv, iar cea nucleară are un cap de luptă de 250 KT. Abaterea maximă de la țintă este de până la 5 metri.

Să ne oprim acum, ceva mai mult asupra noilor „vedete” din domeniul rachtelor rusești, rachetele hipersonice. Fie că sunt numite Zircon, Kinjal, sau alte nume noi, au un numitor comun: viteza de deplasare. Aceasta depășește de câteva ori viteza sunetului, ajungând, în cazul rachetei „Kinjal”, la o viteză de zece ori mai mare decât viteza sunetului[6]. Raza de acțiune, tipul încărcăturii, sistemul de dirijare și alte elemente caracteristice pălesc în fața elementului viteză. De ce afirm acest lucru? Simplu. La asemenea viteză este imposibil de interceptat. Practic, sofisticatul sistem american AEGIS, care are un timp de răspuns de opt secunde, devine inutil. Practic, toate scuturile antirachetă, devin inutile. Și atunci? Cursa va continua. Putin a afirmat cu acest prilej: „Pentru cei care în ultimii 15 ani au încercat să accelereze cursa înarmărilor şi să caute un avantaj unilateral împotriva Rusiei, au introdus restricţii şi sancţiuni care sunt ilegale din punctul de vedere al dreptului international, cu scopul de a limita dezvoltarea naţiunii noastre, inclusiv în domeniul militar, voi spune acest lucru: tot ceea ce aţi încercat să preveniţi printr-o astfel de politică s-a întâmplat deja. Nimeni nu a reuşit să limiteze Rusia.”[7] Răpunsul departamentului de stat a fost: „acesta nu este un comportament de jucător international”[8]. Nu vreau să comentez afirmațiile de mai sus, însă o remarcă este necesară și anume că, în mod evident, competiția continua. Asta este trist.

Varianta de rachetă hipersonică antinavă, Zirkon, are o rază de acțiune de peste 500 Km și va fi instalată pe toate navele mari de luptă, adăugându-se sistemului Kalibr și altor sisteme de armament modern. Prima navă care va avea în dotare acest sistem, va fi crucișătorul „Petru cel Mare”[9] Și aici sunt multe semen de întrebare. Primula ar fi raza de acțiune? Oare, numai 500 Km. Eu nu cred. Rușii, întotdeauna, minimalizează, iar americanii hiperbolizează, exact cum făceau rușii în perioada lui Stalin. De exemplu, mult pomenitul complex S-500. Rușii susțin că sistemul S-500 poate combate ținte la peste 100 Km. de suprafața Pământului. Corect ca exprimare, incorect ca informație. Altitudinea reală de combatere a țintelor este spre 200 Km. De asemenea omit să specifice faptul că pot combate orice țintă cu viteză hipersonică, la distanța de 600 Km. Și vorbim aici de până la 10 rachete balistice simultan, de exemplu.[10]

Ar mai rămâne să discutăm puțin și de noua rachetă balistică Yars, care este varianta modernă a lui Topol-M, rachetă care a început să intre în dotare începând cu anul 1997. Deci, o rachetă relative nouă. Cert este faptul că, la fel că și în cazul sistemelor Kalibr, se va trece rapid la dotarea armatei ruse cu acest tip de rachetă. Practic, conform celor declarate de ruși, în cinci ani vor fi livrate 80 de rachete balistice care vor dota 15 regimente de rachete.[11] Cel mai probabil, în majoritatea lor, aceste rachete se vor regăsi în cadrul Armateii 33 Rachete de Gardă și îmi bazez afirmația pe două elemente: diviziile și regimentele acestei armate sunt cele mai aproape de teritoriul SUA și al Chinei (de ce nu?), iar Armata 33 are o divizie care încă nu este echipată cu rachete. Interesant este cum vor gestiona și justifica rușii acțiunile următoare în privința acestor rachete balistice.

Caracteristicile noii rachete, Yars, sunt mult mai performante, lucru ce se întâmplă și în cazul altei rachete balistice, Layner, care a început să intre în dotare începând cu anul 2014 și să înlocuiască rachetele balistice Sineva (variant navală a lui Topol –M), care, interesant, au intrat în dotare în anul 2007. Ritmul de reînoire a armamentului de către ruși, este impresionant. Întrebarea „de ce?” nu își mai are sens. Normal că Rusia face eforturi considerabile pentru a câștiga supremația militară. Altă explicație nu există.

Deocamdată nu sunt niciun fel de informații despre modificarea sau înlocuirea rachetelor balistice intercontinentale Bulava, ce se lansează de pe submarine (concret, de pe submarinele din clasa Borei și Borei-M) și este normal, deoarece au numai cinci ani de când sunt în serviciu.

În domeniul aviaticii, rușii, în „buna” lor tradiție, amestecă adevărul cu falsul, aruncând pe piață informații multe și contradictorii. Dar, în final, ies pe piață cu produsul testat, omologat, intrat în dotare și cu varianta pentru export pregătită. De exemplu, ei nu folosesc prea des termenul „a cincea generație”, folosind expresii de genul „avion de generația 4++). Cazul cel mai elocvent este al noului aparat Suhoi-57 care este popularizat cu forță, fiind și un element de propagandă și care, deja, a fost produs în 12 exemplare care parcurg programe de testare, ele fiind deja contractate de către forțele aeriene.[12] Interesant este că testările se fac, deja, în zone de război, două astfel de  avioane de luptă fiind deja semnalate în Siria de către mai multe publicații serioase.[13] Este cert faptul că Rusia, prin aceste avioane de luptă vrea să contracareze pe cele americane, de tipul F-22 Raptor și F-35 Joint Strike Fighter[14]. Faptul că le testează în Siria, este evident că sunt gata de luptă. Nimeni nu riscă să piardă un astfel de aparat, înainte de a fi omologat.

Bineînțeles, propaganda rusă a răspuns imediat, prin intermediul agențiilor ruse de presă și prin articole publicate în cele mai importante publicații ruse. Răspunsul a fost exact în stil rusesc și anume că nu sunt două avioane, ci patru, și că nu participă la testări reale, în luptă, ci testează numai radarul de luptă și sistemul de luptă radioelectronică și, în același timp, arată celor interesați performanțele avionului[15].

Interesant este că articolul apare în ziarul „Komersant” și este preluat imediat de răspândacii de serviciu, în principal Sputnik News (mai precis, Sputnik Arabic[16]). Am făcut această scurtă precizare, deoarece vine să confirme ce afirmam la începutul articolului și anume că dezinformarea și propaganda însoțește orice demers al rușilor în domeniul militar și nu numai. Interesant este că prezența acestor avioane în Siria intervine la o lună de când Putin a declarat că va reduce prezența militară a Rusiei în Siria. Deci, despre ce vorbim? Cert este faptul că Su-57 poate combate atât ținte aeriene, cât și terestre și navale, fiind dotat cu aparatură de luptă radioelectronică de ultimă generație și cu sistem de navigație prin satelit (GLONASS).

În domeniul naval, deja am făcut o analiză în numerele trecute ale „Geopoliticii”  și remarc doar faptul că programele de dotare sunt respectate și chiar s-au făcut livrări în devans. Problema rămasă în suspensie este  cea a construcției fregatelor din clasa Amiral Gorșkov care, se pare, trenează deoarece nu sunt turbine pentru echiparea tuturor navelor din serie, acestea fiind de fabricație ucraineană. În principal, pentru început, aceste frigate vor intra în componențe Flotei de Nord, la fel cum și surorile lor, puțin mai mici, cele din clasa Amiral Grigorovici, au început să intre în dotarea Flotei Mării Negre. Bineînțeles că și informațiile despre aceste fregate sunt contradictorii și fac parte din arsenalul rus de dezinformare. De exemplu, întârzierea programului de dotare cu fregate din clasa Amiral Gorșkov sunt puse pe seama sistemului antiaerian de la bord care, chipurile, necesită mai multe testări.

Ca să nu fiu acuzat de exclusivism, voi aborda și ceva din arsenalul trupelor terestre ale Rusiei și, anume, ne vom opri puțin asupra noului tanc T-14 Armata. Sunt multe sisteme de armament și tehnică de luptă noi și performante care au intrat sau trebuie să intre în dotarea forțelor terestre ruse, dar niciunul nu a fost atât de mediatizat ca tancul T-14 Armata.

Totul este nou, și de ultimă generație în dotarea acestui tanc, capabil să combată ținte terestre și aeriene, având o manevrabilitate de excepție. Echpajul, muniția și combustibilul sunt plasate în capsule imposibil de străpuns, iar tunul său de 125 mm are o bătaie de 7 Km. și o cadență de tragere de 10-12 lovituri pe minut, adică dublu față de tancul american Abrams. Până în anul 2025, armata rusă va avea în dotare 2.300 de astfel de tancuri. Deoacamdată este dotată Divizia 2-a motorizată (2-я гвардейская мотострелковая Таманская ордена Октябрьской Революции Краснознаменная ордена Суворова дивизия имени М. И. Калинина), din apropierea Moscovei.

Sunt foarte multe de spus și orice abordare detaliată tot ar suferi de faptul că nu poate epuiza subiectul.

Practic, așa cum precizam și la început, am vrut să trag un nou semnal de alarmă pentru cei care hotărăsc soarta țării, care, înainte de toate, trebuie să cunoască, să promoveze și să apere interesele României și, concomitant, să cunoască foarte bine situația geopolitică și geostrategică reală, din zona de interes pentru țara noastră. Toți mint. Este o constantă în politică. De aceea, trebuie, cu multă atenție, decelat adevărul și luat decizii adecvate. Dacă nu poți afla adevărul sau nu îl poți înțelege și iei decizii proaste, poți fi catalogat ca incapabil. Dacă nu vrei să afli adevărul și iei decizii proaste, poți fi acuzat de reavoință. Dar dacă știi adevărul și iei decizii proaste, nu poți fi acuzat decât de trădare.

BIBLIOGRAFIE

• Akulov Andrei, Russian Kh-101 Air-to-Surface Cruise Missile: Unique and Formidable, Strategic Culture Foundation – online journal, 19.10.2016
• Джорджевич Александра, Сафронов Иван, Расширение группировки за счет пятого поколения, Коммерсантъ, 26.02.2018
• Baynes Chris, Russia tests hypersonic missile it says ‘cannot be stopped by any defence system, The Independent, 11 March 2018
• Brennan David, NEW RUSSIAN SU-57 STEALTH JETS DEPLOYED TO SYRIA DESPITE PUTIN PROMISE OF DRAWDOWN, Newsweek, 23.02.2018
• Brumfiel Geof,  Buried In Trump’s Nuclear Report: A Russian Doomsday Weapon, NPR (National Public Radio ) Organisation, February 2, 2018, https://www.npr.org/sections/parallels/ 2018/02/02/ 582087310/ buried-in-trumps-nuclear-report-a-russian-doomsday-weapon
• Kelly Fergus, Russia to order 12 fifth generation Su-57 stealth fighters to “test combat use”, The Defense Post website (https://thedefensepost.com/2018/02/08/russia-order-su-57-stealth-fighter-test-combat-use/),  February 8, 2018
• Litovkin Nikolai, Too fast, too furious: Russia is developing the world’s first hypersonic missile, Russia Beyond, 11, 2018
• Majumdar Dave, Russia’s Military Used 215 New Weapons Systems in Syria, The National Interest, January 30, 2018
• Рамм Алексей, Россия разворачивает глобальную систему морского слежения, Известия, 25 ноября 2016
• Roth Andrew, New Russian stealth fighter spotted in Syria, The Guardian, 22 Feb 2018
• *** What Makes Russia’s Advanced Kh-101 Cruise Missiles Such a Powerful Force, Sputnik News, 08.07.2017
• *** Top Secret: Why is Russia’s S-500 Missile System Second to None?, Sputnik, 09.04.2017
• *** Russia test-fires hypersonic Kinzhal missile, BBC, 11 March 2018
• *** Russia’s Strategic Missile Force gets over 80 Yars ICBM launchers over past five years, Tass Agency, December 22, 2017

* Clubul Amiralilor

[1] Dave Majumdar, Russia‘s Military Used 215 New Weapons Systems in Syria, The National Interest, January 30, 2018

[2] Geoff  Brumfiel, Buried In Trump’s Nuclear Report: A Russian Doomsday Weapon, NPR (National Public Radio ) Organisation, February 2, 2018, https://www.npr.org/sections/parallels/ 2018/02/02/ 582087310/ buried-in-trumps-nuclear-report-a-russian-doomsday-weapon

[3] Алексей Рамм, Россия разворачивает глобальную систему морского слежения, Известия, 25 ноября 2016

[4] Andrei Akulov, Russian Kh-101 Air-to-Surface Cruise Missile: Unique and Formidable, Strategic Culture Foundation – online journal, 19.10.2016

[5] *** What Makes Russia’s Advanced Kh-101 Cruise Missiles Such a Powerful Force, Sputnik News, 08.07.2017

[6] Chris Baynes, Russia tests hypersonic missile it says ‘cannot be stopped by any defence system, The Independent, 11 March 2018

[7] Ibidem

[8] *** Russia test-fires hypersonic Kinzhal missile, BBC, 11 March 2018

[9] Nikolai Litovkin, Too fast, too furious: Russia is developing the world’s first hypersonic missile, Russia Beyond, Feb. 11, 2018

[10] *** Top Secret: Why is Russia’s S-500 Missile System Second to None?, Sputnik, 09.04.2017

[11] *** Russia’s Strategic Missile Force gets over 80 Yars ICBM launchers over past five years, Tass Agency, December 22, 2017

[12] Fergus Kelly, Russia to order 12 fifth generation Su-57 stealth fighters to “test combat use”, The Defense Post website (https://thedefensepost.com/2018/02/08/russia-order-su-57-stealth-fighter-test-combat-use/),  February 8, 2018

[13] Andrew Roth, New Russian stealth fighter spotted in Syria, The Guardian, 22 Feb 2018

[14] David Brennan, NEW RUSSIAN SU-57 STEALTH JETS DEPLOYED TO SYRIA DESPITE PUTIN PROMISE OF DRAWDOWN, Newsweek, 23.02.2018

[15] Александра Джорджевич, Иван Сафронов, Расширение группировки за счет пятого поколения, Коммерсантъ, 26.02.2018

[16]https://arabic.sputniknews.com/arab_world/201802241030305740-%D8%B1%D9%88%D8%B3%D9%8A%D8%A7-%D8%B3%D9%88%D8%B1%D9%8A%D8%A7-%D9%85%D9%82%D8%A7%D8%AA%D9%84%D8%A7%D8%AA-%D8%B3%D9%88-57/