Vasile SIMILEANU, PhD

Ocupaţia sovietică din Europa estică a avut, are şi va avea efecte negative în securitatea euratlantică. Puţini cunosc faptul că strategia „divide et impera” a dictatorului Iosif Visarionovici Stalin a lăsat moştenire, nu numai în plan politic, ci şi în cel al mentalului colectiv, generând „răni” greu vindecabile prin dialog şi diplomaţie. Statele au văzut în prăbuşirea URSS eliberarea de sub un conglomerat politico-militar, care a distrus destine şi popoare, revenirea la valorile umanităţii. În realitate, fostele state din lagărul sovietic au fost „aruncate” în conflicte teritoriale şi etnico-confesionale ale epocii post-sovietice, cu o intensitate şi cu efecte în timp greu controlabile, care fac, practic, imposibilă reconcilierea.

Aceste conflicte post-sovietice, denumite generic de către analişti „conflicte îngheţate”, reprezintă o pârghie a Kremlinului pentru influenţarea politicii generale a acestor state „independente”, care au rămas captive în sfera de influenţă a Moscovei.

Menţinerea acestor conflicte este profitabilă ideologic, politic şi militar pentru liderul rus Vladimir Putin care, din punct strategic, limitează expansiunea NATO şi UE către Rusia, deoarece existenţa acestora fac imposibile negocierile de aderare la NATO şi de integrare în UE.

Aceste conflicte îngheţate generează instabilitatea regională şi „interzic” accederea la valorile democratice de tip occidental. În acelaşi timp, prin menţinerea unor lideri politici din statele implicate în „menghina” Moscovei, statele respective nu pot avea o evoluţie independentă pe arena internaţională, fiind constrânse să facă parte din formatele politico-economice şi politico-militare generate de Federaţia Rusă sau de Comunitatea Statelor Independente.

În strategia generală rusă este susţinută ideologia că aceste conflicte nu pot fi rezolvate decât prin intervenţia armatei ruse, singura care poate să menţină pacea regională. Intervenţia rusă în Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia şi, mai nou, în Crimeea şi Doneţk – Lugansk, este cea a unui „binefăcător” şi „protector” al popoarelor implicate în conflicte, iar trupele ruse sunt „mesianice” în relaţiile cu refugiaţii sau expatriaţii loiali Moscovei.

Aceste metode asimetrice uzitate de Kremlin au la bază operaţiuni subtile de propagandă, dezinformare şi manipulare, care alimentează permanent sentimentele naţionaliste şi separatiste, chiar dacă populaţia implicată a acceptat medierea inter-naţională şi dialogul cu „adversarul”.

Marea majoritate a conflictelor îngheţate au avut ca final conflictul militar, generat de separatişti finanţaţi de către Moscova. Liderii acestor „areale” sunt marionetele Rusiei, care cultivă în rândul populaţiei sentimentele separatiste, beneficiind în schimb de resurse financiare, armament, provizii şi „omuleţi verzi”.

Toate aceste instrumente ale politicii imperiale ruse, care au la bază „putinismul” implementat pe neo-stalinism, neo-sovietizare și eurasianism, au drept scop menţinerea în sfera de influenţă a spaţiilor vulnerabile, cum sunt: Kîrghîzstanul de Sud (2010), Războiul Civil din Tadjikistan (1992-1997), Conflictul din Osetia de Nord (1992-1993), Primul Război Cecen (1994-1996), Războiul din Daghestan (1999), Războiul din Ingușetia (2007), Războiul din Nagorno-Karabah (1988-1994), Războiul din Osetia de Sud (1991-1992), Războiul Civil Georgian (1991-1993), Războiul din Abhazia (1992-1993), Războiul din Abhazia (1998), Criza din Adjaria (2004), Războiul ruso-georgian (2008), Războiul din Transnistria (1992), Criza constituţională rusă (1993), Euromaidan (2013), Criza din Crimeea (2014-…), invadarea regiunii Doneţk – Lugansk (2014-…).

Sursa:
https://www.euratictiv.com/section/armenia/opinion/for-russia-some-conflicts-arecolder-than-ever/

Am trecut în revistă aceste conflicte îngheţate, deoarece în analiza internaţională se mai vorbeşte numai de Transnistria, Nagorno-Karabakh şi Osetia de Sud. Nu credeţi că am uitat necuvenit de repede infiltrarea Rusiei în noile republici independente? Ce se întâmplă cu Crimeea şi Doneţk – Lugansk, când formatul Minsk este mediat de Moscova?

Care va fi statutul Republicii Moldova în relațiile cu Trasnistria și Găgăuzia?

Având în vedere că Rusia este parte a conflictelor generate, în urma procesului legic de demantelare a URSS, nu ar trebui să fie parte mediantă ci parte mediată!

Care va fi rolul comunității internaționale pentru „stingerea” conflictelor menționate mai sus?

Reprezintă „conflictele înghețate” baza de dezvoltare a strategiilor războiului hibrid?

Având în vedere „experienţa” rusă în „menținerea păcii” în aceste areale, poate ne vom explica mai bine „războiul hibrid”…