Gl. (r.) prof. univ. dr. Anghel ANDREESCU

Abstract: Spaţiul Schengen a demarat după discuţii îndelungate între: Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi Olanda, statuat printr-un acord semnat la 14.06.1985 în localitatea Schengen din Luxemburg.

Abstract: The Schengen Area commenced folowing extensive discussions: between Frontex, Luxembourg, Germany, Belgium and the Netherlands. It was officially estabilished trough an agreement signed in Schengen, Luxembourg on 14 th of June 1985.
The signing of the Schengen agreement’s followed on the 19 th of June 1990 and it’s enforcement started in 1995, removing the internal frontier controls among signing states, creating a single external frontier, with clear and common rules with respect to visas, migration, asylum, police cooperation, judicial or custom etc.

Aşa cum am arătat în rezumatul de mai sus, Spaţiul Schengen a luat fiinţă după discuţii îndelungate între mai multe state din Vestul Europei, aderând 24 de state din Europa la această structură, determinând o libertate de mişcare a persoanelor din statele membre, fără controale interne, din Portugalia în Polonia, din Grecia în Finlanda etc. Trecerea frontierelor interne poate fi asemănată cu o călătorie în interiorul unei ţări. Totuşi controalele la frontierele interne ale Spaţiului Schengen pot fi introduse pentru perioade limitate în timp, din motive de ordine publică sau de secularitate naţională, decizie luată la niveul fiecărui stat membru Schengen. Odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne au crescut pericolele pentru securitatea internă a ţărilor implicate prin faptul că se lasă cale liberă infractorilor, dar mai ales al jihadiştilor care se reîntorc acasă, în Europa.

Toate acestea şi mai ales ultimele evenimente teroriste pe domeniu, de tulburare gravă a ordinii publice în majoritatea statelor Europei de Vest, demonstrează slăbiciunea instituţiilor de ordine publică, de informaţii, cu acel concurs larg al liderilor politici europeni, inclusiv a celor 17 instituţii europene (Frontex, Cepol, Europol, Eurojust, Olaf etc.). Acquis-ul Schengen a fost acceptat în totalitate şi de România şi Bulgaria, odată cu aderarea la UE, ambele state au depus Declaraţia de Pregătire pentru Evauarea Schengen, începută din anul 2008 pe mai multe domenii bine stabilite. Etapele de parcurs au fost multe, respectiv: chestionare cu întrebări; completarea acestora; vizite de evaluare; redactarea raportului; recomandări; Decizia Consiliului UE de eliminare a controalelor la frontierele interne, dacă votul în Consiliul JAI este în unanimitate şi ultima etapă; publicarea în Jurnalul al Oficial al UE despre decizia luată. Din nefericire, după consultarea de la Budapesta, din anul 2012, s-a opus Germania, Finlanda şi Austria.

Deşi în anul 2011, în 28.01, România a depus ultimul raport tehnic; decizia a fost amânată, chiar dacă Parlamentul UE a aprobat, s-a invocat, totuşi, nerealizarea reformei în justiţie.

În anul 2013, martie, Consiliul JAI nu a clarificat situaţia, chiar dacă:

• purtătorul de cuvânt Mark Gray al Comisiei Europene a apreciat că cele două state au îndeplinit condiţiile stabilite;

• ministrul slovac de externe a declarat în anul 2016 că „România a îndepinit condiţiile impuse.”;

• idem directorul Diviziei de Analize Strategice din Polonia etc.

• Comisia Europeană a sprijinit în anul 2014 aderarea României la Spaţiul Schengen.

După anul 2015, majoritatea statelor UE au reintrodus controalele la frontierele interne, din cauza amplificării atentatelor teroriste în Europa.

Aşadar, Spaţiul Schengen a rămas cu numele:

• s-au reluat controalele;

• s-au introdus gardurile de sârmă ghimpată (Ungaria);

• alte măsuri care împiedică uniunea;

S-au născut multe întrebări:

• De ce se amână la nesfârşit luarea deciziei?

• De ce numai pentru România şi Bulgaria?

• De ce s-a ajuns, conform comunicatului prim-ministrului României, la ultimul termen, din anul 2019, când alte state europene au aderat în câteva luni?

Întrebarea fără răspuns este următoarea „mai este de actualitate Spaţiul Schengen atât de penetrat de migranţi şi terorişti, dar nu şi prin România?” Toate acestea în condiţiile în care frontiera externă a României este o a doua ca lungime după Finlanda. Situaţia actuală din Europa, referitoare la valul continuu de atacuri teroriste fără precedent, de tulburări grave ale ordinii publice, nu se datorează decât conducerii liderilor europeni. Îndepărtarea despoţilor din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu a fost o mare eroare strategică a SUA şi UE. Nu s-a mers până la capăt cu o strategie coerentă şi nici în prezent nu se acţionează, astfel încât, au înlăturat doi tirani, dar au provocat un haos nemaivăzut vreodată, determinând retribalizarea unor state, dezordine totală şi fluxuri migratoare spre Europa nemaiîntâlnite. UE a demonstrat că nu este în stare să îşi aibe grijă de proprii cetăţeni, aşa cum procedează SUA cu migranţii admişi după o selecţie riguroasă (a se vedea şi Loteria Vizelor din anul 2018). Invitaţia doamnei Merkel la o migraţie liberă în Germania a fost total neinspirată, determinând acuzaţii grave din partea analiştilor pe domeniu. UE a fost umilită de cererile lui Erdogan pentru a „închide robinetul” cu refugiaţi în schimbul a multor milioane de euro, plus admiterea mai repede a Turciei în UE. Liderii europeni susţin discursuri la comemorări, în timp ce teroriştii, comit acte teroriste sângeroase, nemaiîntâlnite vreodată (Nisa, Paris, Bruxelles, Londra etc.) După refuzul României şi a altor state cu acele cote de refugiaţi, România şi Estul Europei, au fost etichetate ca bastioane rasiste şi cu ameninţări privind suprimarea cotei de bani pentru dezvoltare. Poate le putem aminti că România, din nefericire nu a impozitat profitul anual de peste 50 miliarde de euro la companiile străine din România şi că din resursele naturale nu mai avem decât 3,5% pe hârtie, restul sunt acaparate de state din Europa pe nimic. Mai multe lucrări în domeniul situaţiei actuale din Nordul Africii şi Orientului Mijlociu demonstrează haosu creat şi consecinţele sale pe termen îndelungat, dezastruoase pentru batrânul continent european:

• Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, socotită cea mai avizată siteză pe domeniu, din lume;

• Michael Weiss, Hassan Hassan, Ascensiunea ISIS;

• Loretta Napoleoni, ISIS. Califatul terorii;

• Robert Leiken, Islamiştii Europei, cel mai aprofundat studiu in domeniu, respectiv situaţia gravă din 8 state şi 30 de oraşe ale Europei pe mai mulţi ani de zile.

Câteva exemple sunt edificatoare şi nu poate lăsa loc de incertitudini.  Astfel în Franţa, 8% musulmani veniţi din Nordul Africii, reprezintă 8% din populaţia ţării cu două oraşe importante: Roterdam şi Marsilia ajungând la 30% musulmani cu peste 1600 de moschei, în creştere rapidă şi conform informaţiilor DST, 40000 de francezi convertiţi în câţiva ani la islam, plus întoarcerea celor aproape 1000 de foşti jihadişti ai ISIS în Franţa.  Marea Britanie, cu 6% musulmani, peste 2000 de biserici creştine demolate şi în construcţie peste 2000 de moschei.  Germania, cu 6% musulmani, 32000 de extremişti şi 18000 convertiţi la islam în ultimii ani.  Bulgaria este statul european cu aproape 14% musulmani şi 1300 de moschei.  România are 63000 de musulmani (conform recensământului din anul 2012), concentraţi în Dobrogea, destul de bine integraţi.  Arabia Saudită a construit cele mai multe moschei în Europa şi în lume, peste 1500 şi a sponsorizat continuu pe terorişti, inclusiv „Al Qaida Albă” din Balcani, împreună cu bin Laden, acţiunile teroriste din Spania şi unele din Orientul Mijlociu.

S-a invocat migraţia prin România, însă analizând rutele de migraţie, respectiv:

• Maroc, Spania, Franţa;

• Tunisia, Libia, Italia, Grecia;

• Turcia, Grecia, Bulgaria, Serbia, Occident şi o rută secundară spre România;

• Turcia, Marea Neagră, România (rută secundară);

• Ucraina – România şi Moldova – România, secundare; conform datelor de la Poliţia de Frontieră Română din ultimii 3 ani; se poate aprecia, fără dubii că suntem situaţi pe rute secundare, iar datele despre migranţi sunt transmise la instituţiile europene pe profil: Frontex, Europol etc.

Analizând situaţia operativă de la frontierele României (conform anexei) se poate constata foarte bine că Poliţia de Frontieră Română şi-a făcut datoria, infirmând acele ipoteze de penetrare a graniţelor româneşti. Drumul drogurilor spre Europa, din Afganistan; trece prin Nordul Turciei, Peninsula Balcanică, respectiv: Kosovo, Albania spre Vest, asigurând peste 80% din necesarul de consum în valoare de peste 700 miliarde de euro anual. O anchetă a congresului SUA din anul 2001, referitor la perioada 1990 – 2000, a stabilit că „băncii din SUA şi Europa au spălat anual între 500 miliarde şi 1000 de miliarde de dolari proveniţi din activităţi criminale internaţionale.¹

În anii 1990 în SUA s-au spălat între 2,5 – 5 trilioane de dolari proveniţi din activităţi criminale şi corupţie, în bănci americane şi puşi în circulaţie prin circuitele financiare din SUA.²

Un alt autor³ menţionează că în fiecare an crima organizată reprezintă peste 20% din comerţul mondial. În concluzie apreciem că este nevoie de un consens adevărat în domeniul politicii interne şi externe, de o consolidare a frontierelor externe, de o gestionare a fluxului de migranţi, inclusiv o politică de stabilitate din punct de vedere economic social în statele de unde provin migranţii. România a demonstrat că are graniţe sigure, în ciuda reproşurilor UE, o ordine publică stabilă, fără atentate teroriste sau alte manifestări grave la securitatea populaţiei. Nu acelaşi lucru se poate constata în Europa, de fapt enunţul următor este mai valabil ca oricând: „Să culegi ce-ai semănat se numeşte agricultură.”/ „Să te miri de recoltă, pentru că nu înţelegi ce ai semănat se numeşte impostură.”

Anexă

Bibliografie

1. Colectiv, Efectul migraţiei asupra securităţii României şi a Europei, Editura Rao, Bucureşti, 2016.
2. Loretta Napoleoni, ISIS. Califatul terorii, Editura Corint, Bucureşti, 2014.
3. Michael Weiss şi Hassan Hassan, ISIS, Armata Jihadului, Editura Corint, Bucureşti, 2010.
4. Norman Davies, O istorie a Orientului Mijlociu, Editura Hummanitas, Bucureşti, 2015.
5. Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, Editura Hummanitas, Bucureşti, 2015.
6. Randall D. Law, Istoria terorismului. De la asirieini la jihadişti, Editura Corint, Bucureşti, 2017.
7. Robert Leiken, Islamiştii Europei. Revolta tinerei generaţii, Editura Corint, Bucureşti, 2017.
8. Traian Ungureanu, Proştii Europei. Cum se sinucid civilizaţiile. Editura Hummanitas, Bucureşti, 2017.