dr. Octavian SERGENTU
Abstract: Studiul de față își propune să dea un răspuns adecvat cu privire la comportamentul extern și la imaginarul abordărilor și ilustrărilor panoramice ale Rusiei contemporane. Și-n actualitate panoplia discursurilor și variația vizionaristă din Rusia revendică ploblema identitară al statului ca actor pe arena internațională din perspectiva modernizării și a setării lumii în paradigma globalizării. Întrucât problematica identității a devenit în decursul ultimului deceniu una prioritară în abordările antropologiei și sociologiei, ea fiind preluată de alte sfere științifiice și evaluată în abordările și problematica evoluțiilor contemporanietății. Iar în prezent contextul globalizării mai puțin investigat tinde să lămurească legătura dintre problematica identitară și globalizare. Metodologia studierii identității și exprimarea psihosomatică al unui actor politic de pe arena internațională este larg dezbătută în literatura de specialitate.
Abordarea identității din perspectiva studiilor constructivismului recomandă inventarierea colectivității ca pe organism social, unitar, ce se produce, se reconstruiește și se mobilizează în corespundență cu codurile culturale și centrele de putere. În același context pot fi fi considerate interpretările identității și de către postmodernism cu ale sale idei de deconstrucție.
Astăzi în societatea rusă există o preocupate de identificare a unui model geopolitic rusesc, care s-ar plia impulsurilor dislocate pe arena internațională. Se cere un model adecvat și coerent regimului politic de la Moscova și care ar fi integrat plenar în sistemul internațional. Acesta ar putea să determine dacă există tensiuni în sistem și să le aplaneze, astfel indicând asupra punctelor de atracție ce-ar reglementa neregurile și situațiile incomode, ce-ar oferi și credita un loc și rol special statului și civilizației ruse în siajul internațional.
Key words: Rusia, geopolitică și geostrategie, strategie și identitate, globalizare și imperialism, pluralism, transformare și modernizare, sistem internațional.
Rusia, puntea ce leagă Europa de Regiunea Asia Pacific?
Considerând că Rusia are ca scop restabilirea modelului imperial, Occidentul și-n mod special Statele Unite văd ca principal obiectiv o încurajare a pluralismului1 în geospațiul postsovietic, pe care Moscova speră să-l relanseze sub un nou imaginar geopolitic-Uniunea Eurasiatică. Există numeroase semnale din partea mai multor grupuri epistemice care tratează subiectul statului rus din perspectiva identificării unor coordonate geopolitice în noul context internațional, al modernizării sistemului socio-politic, al instituirii unor valori aferente noilor reprezentări și contextului global, stabilirea unui comportament geopolitic predictibil și promițător stabilității contrastului internațional.
1.Încotro, Rusia?
Ce își propune Federația Rusă? Încotro se îndreaptă, Rusia? În ce se exprimă diferența dintre Noul Imperiu Energetic Rus de tip liberal (care prin expansiunea sa economică poate să-și recăștige sferele de influență) și Imperiul Eurasiatic Liberal (al Neoeurasismului), se întreabă o serie de experți care abordează revizuirea problematicii Eurasiei Centrale? Neoeurasimul este mult mai agresiv decât ceea ce ”eurasiștii” ruși își imaginau, în anii 1920, și constatăm că privesc Rusia ca pe o mare putere agresivă, iar rădăcinile de emancipare a forței sale vitale se regăsesc în geopolitică. Criticii neoeurasimului califică neoeurasismul ca pe o abordare care se află sub o influență considerabilă a marxism-leninismului; este o o combinație nocivă a marxismului și naționalismului; se află în același rând cu bolșevismul, fascismul, dar și alături de slavofilism, panslavism, antisemitism și stalinism; falsifică istoria și cultura rusă.
Eurasismul a devenit o ideologie politică care astăzi unește stânga extremistă și dreapta extremistă. Există mai multe interpretări ale eurasismului în afară de neoeurasism și care sunt reprezentate de ”pragmatismul eurasiatic” și ”eurasismul intercivilizațional”. Primul curent este utilizat de conducerea politică a Rusiei în scopul satisfacerii necesităților oficiale și a legitimității intereselor rusești, concomitent și-n Occident și-n Asia, luându-se în calcul o echilibrată și oscilantă politică internațională care este cumulată de acești doi vectori, pe când cea de-a doua este focalizată pe utilizarea pragmatică a poziționării sale geografice inedite de punte ce leagă Europa de regiunea Asia-Pacific, ceea ce ar sublinia funcția ”intercivilizațională” a Rusiei care o leagă de cele două continente.
Conform unei clasificări a curentului eurasist în gândirea geopolitică rusă distingem cinci grupuri:
-
expansioniștii (Expansionists): sunt aprigi și înverșunați contestatari ai atlantismului și a comerțului liber cu SUA și consideră că acestea reprezintă principalul pericol pentru Rusia, de aceea ei văd Rusia ca pe o țară antioccidentală, ca pe un Imperiu, care se extinde continuu;
-
civilizaționiștii (Civilizationists): sunt considerați ideologii și politicienii procomuniști contemporani, care, de asemenea văd Rusia exclusiv ca pe un Imperiu, doar că în frontierele fostei URSS;
-
stabilizioniștii (Stabilizers): în locul Imperiului tradițional teritorial recunosc rolul unui control neformal asupra Eurasiei postcomuniste, ori consideră aceștia, că fără Rusia ca mare putere (Great Power) este imposibilă menținerea păcii și stabilității în regiune;
-
geoeconomiștii (Geoeconomists): menținând imaginea identității eurasiatice pentru Rusia consideră că țara trebuie să aibă o influență economică și culturală asupra regiunii eurasiatice și să utilizeze poziția geografică avantajoasă din ”centrul” Eurasiei, Rusia trebuie să realizeze proiectele sale economice transnaționale atrăgând investiții din Occident și din țările asiatice.
-
occidentaliștii (Westerners): reprezentanții școlii ”westernismului”(Russian Westernism-occidentaliștii) consideră că Rusia în esență este o țară europeană, care trebuie să se lege și să fie asociată cu Occidentul, iar rolul ei în Eurasia trebuie să se limiteze la inserția standardelor democrației liberale. Reprezentanții acestei școli nu trebuie incluși în lista școlilor eurasismului întrucât aceștia văd o retragere treptată a pozițiilor Rusiei din fostele republici postsovietice. Principalul reprezentant al acestei școli este considerat geopoliticianul rus, Dmitrii Trenin, director of the Carnegie Moscow Center.
1.2 Globalism versus Imperialism
Sfârșitul lumii bipolare, colapsul URSS-ului, apariția fenomenului globalizării și a percepției instituirii unei noi ordini mondiale sub egida nucleului hegemoniei globale americane a determinat să fie inventate contrasimboluri ca alterglobalismul, care împreună cu curentul antiglobalist trebuie să descurajeze marea dezordine occidentală ce se extinde în spațiul vital rusesc. Opiniile experților militari ruși în mare parte se axează pe principiul că o reală alternativă împotriva regimului global(desemnat globalitar) poate fi văzut doar în formațiunile de tip imperial.
”Strategia Rusiei trebuie să reiasă dintr-un fapt incontestabil, legat de aceea că în ultimul deceniu Rusia în mare parte și-a recuperat din statutul său de mare putere suverană, care a fost deteriorat în anii 90 în secolul precedent. Într-o perspectivă pe termen mediu scopul strategic al statului și al societății trebuie să-l constituie întărirea acestui statut și ea trebuie să se ghideze de următoarele direcții cheie:
– Federația Rusă trebuie să devină o putere incontestabilă de dominare a fostului spațiu postsovietic și să ocupe un loc de frunte în sistemul de securitate din această regiune. Primul obiectiv îl constituie asigurarea calității de lider în sfera economică și în sfera schimbului comercial. În sferele economiei, militară, cultural-civilizațională limba rusă trebuie să-și mențină pozițiile sale ca limbă de comunicare interetnică;
– rolul de lider al Rusiei în spațiul postsovietic trebuie să corespundă, în limitele acceptate, cu cel al unui partener strategic al Uniunii Europene, să fie implicat serios în puternicele alianțe regionale din Regiunea Asia-Pacific, dar și în relațiile cu Statele Unite, cu China și India;
– Rusia trebuie să contribuie activ la formarea noii arhitecturi de securitate euroatlantică, să participe împreună cu SUA, NATO și UE. Succesul activității pe această direcție la un nivel decizional depinde de normalizarea relațiilor cu SUA care s-ar revela odată cu ieșirea la nivelul parteneriatului strategic. Decizia acestei chestiuni poate contribui la obținerea unei înțelegeri în sfera Scutului Antiaerian, a nerăspândirii armelor de distrugere în masă, în asigurarea securității energetice și în însușirea și exploatarea resurselor din Arctica;
– consecvent și pragmatic să fie folosite oportunitățile ce sunt oferite calității de membru în principalele organizații, care instituie regulile globale, incluzând ONU, OSCE, FMI, OMC, G20.
Asigurarea unei dezvoltări stabile și predictibile a CSI-ului reprezintă un obiectiv strategic pentru interesele naționale și de securitate națională a Rusiei. În acest scop strategia Federației Ruse trebuie să prevadă formarea pe baza EvroAzEs a unui singur proiect cu privire la procesele din economie. Scopul trebuie să reflecte edificarea pe verticală a unor structuri transnaționale integrative în sferele prioritare de producție, crearea unui singur spațiu al producției și al celui vamal. Totodată, se restabilesc și obțin un impuls suplimentar în dezvoltarea lor spațiile comune din cultură, știință, educație, inovație, sport.
În afară de această, cel mai important vector al strategiei ruse cu privire la CSI trebuie să prevadă ca în baza OTSC să existe o perspectivă de dezvoltare al unui spațiu comun de apărare și de securitate. Aici se poate reflecta asupra raționalităzării de ”capitalizare” a OTSC-ului (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă-n.n.) luându-se în calcul transferul diverselor direcții de cooperare militară și tehnico-militară din CSI, care s-au format de-a lungul timpului, sub egida Organizației2.
1.3 Viziunea Consiliului pentru afaceri internaționale al Federației Ruse pentru perioada anilor 2012-2018
În perioada octombrie-septembrie politica externă suferă o resetare a organizării și exprimării comportamentale a Rusiei în politica externă. În cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse se face vizibil un organism reflexiv-predictiv care formează noua viziune de politică externă:
//Tezele de politică externă a Rusiei3 expuse de Consiliul pentru afaceri internaționale al Federației Ruse de pe lângă Ministerula afacerilor externe//:
”Rolul internațional al Rusiei este reprezentat de propria stare interioară de producție. Pentru perioada anilor 2012–2018 obiectivele fundamentale de politică externă a Federației Ruse trebuie să reiasă din interesele dezvoltării sale interne.
Obiectivul principal care se află în fața Rusiei în prima jumătate a secolului XXI trebuie să-l constituie o profundă și multilaterală modernizare. Eșecul modernizării țării în plan intern va însemna o marginalizare pe arena internațională. Obiectivul modernizării este imposibil să fie rezolvat numai prin utilizarea resurselor interne. Politica externă în condițiile globalizării trebuie să-i acorde Rusiei un maximal acces la resursele externe de modernizare: investiții, tehnologii, know-how, practici mai bune, piețe.
Se cere un avansat nivel de înțelegere reciprocă, încredere și stabilitate în relație cu partenerii externi în vederea obținerii unui acces către resursele economice și sociale de modernizare. Modernizarea social-economică și politică a Rusiei trebuie, pe de o parte, să extindă potențialul politicii externe ruse, iar pe de altă parte, să determine prioritățile acesteia. Este extrem de important să fie menținut echilibrul între quatntificarea economică și social-umanitară a politicii externe ruse, iar, pe de altă parte, și quantificarea securității, neadmterea neregularităților( inclusiv, în exprimarea resurselor). Aceste trei orientăro trebuie să se completeze una pe alta și nicidecum să intre într-o concurență între ele(…)
În primul deceniu al secolului XXI țara noastră( Rusia-n.n.) a reușit să însănătoșească sistemul financiar, să achite vechile datorii și să acumuleze rezerve valutare semnificative. Se dezvoltă o nouă bază a resursei pentru politica externă și politica de apărare. Această bază, care are limitele sale, este semnificativ mai extinsă decât cea pe care țara o avea la dispoziție în ultimul deceniu al secolului ХХ. Cu toate acestea, într-o serie de domenii importante poziția reală a Rusiei în lume este una periferică. Economia într-un mod critic este dependentă de prețurile mondiale la petrol și alte resurse. Potențialul tehnico-științific se reduce, cota de producție și tehnologii avansate este excesiv de timidă, populația scade. Rusia este percepută în străinătate ca o țară nu foarte favorabilă cu care trebuie să facă biznes. În decursul primului deceniu al secolului precedent mai multe probleme din sistem aveau o tendință spre acutizare. A sporit dependența economiei față de exportul reusrselor energetice, brusc s-a acutizat problema corupției, în mod practic nu s-a micșorat exodul cadrelor calificate peste hotare, s-a perpetuat fuga intensivă a capitalului. Criza financiar-economică mondială din anii 2008–2009 nu a stimulat o restructurare a economiei ruse, tot mai pregnant sporind vizibil distanța față de țările care se află mult mai în față.
Rusia a intrat în cele mai importante structuri internaționale. În ultimul deceniu s-a reușit restabilirea relațiilor cu majoritatea foștilor parteneri și aliați ai URSS-ului din zonă, tradițional desemnați ”a treia lume”. Rusia activ a participat, iar în anumite cazuri s-a produs ca inițator și forță de atracție a unor noi instituții internaționale– CSI, OTSC, OCS, BRICS.
Politica externă rusă nu mai este determinată de ideologie, locul central fiind rezervat intereselor naționale, mai degrabă subiectelor legate de cooperarea economică. În același timp pragmatismul politicii externe ruse încă nu a devenit o normă. Există o evidentă diferență între declarațiile și practica politică.
În ultimii ani politica externă în mod exclusiv și transparent se subordonează intereselor de export din sectorul gazopetrolier. Nu există dubiu că energetica rămâne o puternică resursă de influență a politicii externe și o sursă financiară primordială de modernizare rusă. Numai că Rusia trebuie să evite să politizeze respectiva tematică. În ansamblu nu este rezolvată problema legată de formarea imaginei pozitive a Rusiei în străinătate. În lume există un imaginar rudimentar legat de revanșism, care ar fi organic însușit de politica externă rusă. Rusia este des asociată cu corupție, de crima organizată, birocrație, degradarea justiției și de alte fenomene negative.
– În sfera de securitate amenințările și provocările din actualitate
În perioada anilor 2012–2018 probabilitatea de atragere a Rusiei într-un conflict militar major în care ar participa alte mari puteri este una minimală. O provocare serioasă poate deveni criza de sistem în una din statele vecine din CSI, mai ales dacă aceasta se va exprima prin prisma acutizării relațiilor dintre Rusia și Occident, fie va coincide ca timp cu aceasta. Ca foarte probabile trebuie privite crizele din interior și din jurul Karabahului de Munte, Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud. Luându-se în calcul mai multe motive Rusia nu poate să se retragă din situațiile care se manifestă pe aceste teritorii.
Nu trebuie totalmente exclus faptul că există posibilitatea ca într-o anumită perioadă examinată să fie ridicat subiectul de acordare a calității de membru pentru Ucraina și Georgia al Alianței Nord Atlantice. Numai că în acest caz aderarea în fapt a Ucrainei și Georgiei la NATO va fi pronunțată abia dipă anul 2018 .
Într-un mod esențial, interesele Rusiei vor fi atinse de un mare conflict regional ( ciocnirea militară între Corea de Nord și Coreea de Sud, de războiul Indiei și al Pachistanului, de atacurile aeriene asupra obiectivelor nucleare ale Iranului). Nici în unul din cazurile menționate Rusia nu trebuie să se implice în contradicții, ea trebuie să ocupe o poziție rigidă, non-emoțională, dar să fie pregătită, dacă va sosi o solicitare corespunzătoare, să asigure servicii de mediere în cadrul reglementării.
Există o probabilitate sporită că ar putea să apară conflicte interne având un caracter politic, religios, etnic și social în țări instabile (Afganistan, Pachistan, Irak, Siria, Coreea de Nord, în anumite țări din zona Golfului Persic). Iar aceasta poate să ”transfere” instabilitatea peste frontierele statale, inclusiv în țările CSI și în Rusia.
În decursul anilor 2012–2018 mai mult ca sigur că se vor acutiza amenințările legate de răspândire a armei nucleare. Tot ce este posibil că nu se va diminua și amenințarea legată de faptul că organizațiile teroriste vor obține acces la arma nucleară sau la alte tipuri de armament de distrugere în masă. Rusia reprezintă un potențial obiect pentru terorismul nuclear.
Strategia politico-militară a SUA în perioada anilor 2012–2018 nu va prezenta o amenințare nemijlocită în adresa Rusiei.
Echilibrul nuclear ruso-american deține un avansat nivel de rezistență. Rusia trebuie și pe viitor să dezvolte forțe și surse de descurajare nucleară, o apărare antiaeriană (luându-se în calcul amenințările ce apar din ”țările din lumea a treia”), să-și modernizeze forțele cu destinație generală, reieșind din amenințările secolului XXI, nicdecum de cele din secolul ХХ. Nici într-un caz nu e nevoie să accepte provocările și să se ”arunce” în cursa înarmării cu SUA. Aceasta se va reflecta într-un mod extrem de negativ în strategia modernizării.
Rusiei nu îi este indicat să intre într-o competiție geopolitică sau de-o însoțită cursă a înarmărilor în regiunea Asia-Pacific.
Probabila perspectivă de contradicție între SUA și RPC, disputele dintre RPC și India, RPC și japonia, RPC și țările din ASEAN, ne mai vorbind de situația din peninsula Coreeană, cere Rusiei să fie exclusiv de prudentă.
Transformarea parteneriatului strategic ruso-chinez într-o alianță politico-militară ar fi în contradicție cu interesele primordiale ale Rusiei; în mod similar ar fi păgubos pentru țară ca să se alieze la planurile de îngrădire geopolitică a Chinei.
Principalul obiectiv al politicii noastre extene în regiunea Asia-Pacific constă în mare măsură să se contribuie la dezvoltarea Orientului Extrem rusesc și a Siberiei identificând căi de atragere a investițiilor, tehnologiilor în aceste regiuni, în anumiți parametri, a forței de muncă străine. Politica externă trebuie să creeze acestui proces un fundal politic favorabil maximal.
Una din problemele serioase de securitate internațională îl constituie conflictul dintre principiile de bază a dreptului internațional ( mai întâi de toate, principiul suveranității naționale) și inovațiile legislative contemporane, spre exemplu, responsabilitatea pentru protecție. Practica așa zieselor intervenții umanitare conduce spre coliziuni legislative și politice. Într-o serie de cazuri este necesară o insistentă și predictibilă elaborare de noi reguli a jocului, nicidecum o tendință de menținere a celor vechi.
– Amenințări și provocări curente pentru dezvoltarea țării (2012-2018)
Printre provocările externe posibile în următorii șase ani există o probabilitate că va cădea semnificativ prețul la resursele energetice și la alte mărfuri de materie primă, care constituie baza exportului rusesc. Ca rezultat Rusia se poate lipsi nu doar de o parte din fundamentul său economic, dar și de un instrument important al politicii externe.
O altă provocare o constituie sporita instabilitate al sistemului mondial valutar-financiar, o probabilitate ridicată a modificărilor rapide a cursurilor valutare, falimentul unor puternice instituții financiare, colapsul suveran, etc.
La numărul provocărilor externe trebuie să fie privite eforturile de mai departe ale partenerilor occidentali de limitare a investițiilor directe rusești în țările lor. Rusiei îi este îngrădită calea să aibă acces la anumite tehnologii cheie. Nu se poate afirma că situația se va îmbunătăți semnificativ după ce Rusia va adera la OMC.
Încă una din provocările externe care continuă și astăzi îl reprezintă exodul necontrolat în străinătate a resurselor strategice naționale: capitalul și intelectul.
În ultimii ani a sporit serios amenințarea traficului de droguri și a utilizării drogurilor în Rusia. Deocamdată aici se observă o dinamică negativă.
Rusia, ca și alte țări, nu are garanții că nu va avea cataclisme naturale. Nu sunt excluse epidemii, inclusiv apariția de noi viruși și mutații sau care sunt arhicunoscuți. Se menține pericolul apariției unor catastrofe tehnologice, dar și un efect negativ al acestor catastrofe pe teritoriul țărilor din proximitate. Uzanța și epuizarea faptică a resursei tenologice sovietice constituie un factor de risc suplimentar.
– Priorități comune pentru următorul ciclu
Interesele naționale ale Rusiei cer o largă atragere de resurse externe de modernizare în condiții favorabile maximale. Aceasta înseamnă instituirea și menținerea unor parteneriate pașnice stabile cu țăril, unde sunt concentrate resursele extenre de bază ale modernizării. Printre acestea, în mod principal, sunt țările participante în Organizația Economică de Cooperare și Dezvoltare (OECD). Necesitățile Rusiei în investiții și tehnologii din aceste țări vor spori pe parcursul anilor 2012–2018 independent de scenariile de dezvoltare a economiei ruse.
Fiind stategic orientată spre un parteneriat cu nucleul economiei mondiale, Rusia trebuie inteligent să utilizeze și să extindă relațiile cu țările emergente. Parteneriatul cu aceastea trebuie să rezolve o serie de alte probleme, începând cu asigurarea industriei ruse cu piețe de marketing și încheind cu rezolvarea problemelor regionale comune de dezvoltare și de securitate.
Rusia trebuie să-și mențină politica ”multivectorială”.
Țările din CSI rămân o prioritate a politicii externe ruse ca urmare a unui întreg complex de cauze. Numai că oportunitățile politicii în spațiul postsovietic în mare măsură vor fi determinate de succesul sau eșecul realizării proiectului rus de modernizare. Numai o Rusie în modernizare poate fi capabilă să se expună în calitate de locomotivă a integrării eurasiatice, a unui pol rezistent care poate atrage majoritatea statelor postsovietice. Potențialul dat trebuie să fie consolidat de relațiile culturale și istorice cu republicile din fosta URSS. Fără o bază economică serioasă relațiile se vor pierde.
Treptat se aranjează Uniunea Eurasiatică (UEA) și trebuie să fie evitată integrarea forțată și extinderea procesului de integrare. Este important ca proiectul integrării de pe teritoriul fostei URSS să nu depășească proiectul de modernizare din Rusia și mai mult de atât- să nu se pronunțe ca unul alternativ celui din urmă.
Un obiectiv prioritar, suplimentar eforturilor de integrare a spațiului postsovietic rămâne apropierea economică, politică </
Coments