Vasile SIMILEANU, PhD

Cine nu a vizitat statele africane nu are de unde să cunoască unicitatea, simplitatea şi moralitatea africanilor. Dacă veţi vizita Africa, veţi cunoaşte lirismul şi exuberanţa africanilor, de la tobele arabe la cele ale triburilor africane, împletite în inflexiuni unice, care vă vor fascina.

Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe Pământ, rasa umană avându-şi originea pe acest continent. Ne-am obişnuit să etichetăm statele din Africa, făcând abstracţie de ineditul acestui continent – al doilea, de altfel -, cu o populaţie în creştere, sărăcită de expansiunile din secolele trecute, dar şi neglijată de organismele internaţionale.

Când spunem Africa, gândul ar trebui să ne ducă către civilizaţia egipteană dezvoltată de-a lungul Nilului sau de incredibilul deşert Sahara, unde viaţa este pusă, adesea, sub semnul incertitudinii. Dar, uneori, uităm intenţionat că Africa este organizată în 54 de state, popoarele acestora vorbind peste 1.000 de limbi africane. Potrivit unui studiu publicat în revista Science, o limbă preistorică vorbită pentru prima dată în Africa de Sud în urmă cu mai multe zeci de mii de ani stă la baza tuturor limbilor din lume. Cert este că primii oameni moderni au evoluat în Africa în urmă cu 200.000-150.000 de ani. În urmă cu circa 70.000 de ani, aceşti oameni au început să migreze de pe continentul african, în cele din urmă răspândindu-se în restul lumii.

De la pigmei, la arabi şi albi, continentul african a dezvoltat o coeziune incredibilă, determinată de supravieţuire. Lovite de cele mai paradoxale conflicte: etnice, culturale, religioase – unele evoluând în conflicte endemice -, statele africane au cunoscut, după perioada colonială, şi vitregiile regimurilor dictatoriale într-o perpetuă evoluţie sinuoasă, cu implicaţii negative majore asupra populaţiei. „Renaşterea” Africii va afecta statele europene, către care „curg” migranţii în căutarea unei stabilităţi şi securităţi pe care statele natale nu le oferă. Odată cu această „fluiditate”, se exportă către Occidentul dezvoltat şi efectele „revoluţiilor” africane, materializate prin apartenenţa unor indivizi la grupările teroriste sau extremiste. Chiar dacă culturile se întrepătrund în arealul mediteranean, asistăm, cu indiferenţă, la eşecul unor strategii care ar fi trebuit să aibă ca efecte promo-varea multiculturalismului şi integrarea în societatea unică a Uniunii Europene. Culturile noastre se întrepătrund, Africa de Nord făcând trecerea către spaţiul european.

Africa, de la nord la sud şi de la est la vest, posedă suprafeţe imense de păduri ecuatoriale luxuriante şi areale deşertificate, iar bogăţiile sale – unele unice la nivel mondial – stau la baza dezvoltării tehnologiilor occidentale de vârf, cu toate că acest continent a fost sărăcit secole de-a rândul, rezervele sale naturale sunt, în continuare, o atracţie. Se spune că Africa se va confrunta cu o criză a apei: în concepţia oamenilor de ştiinţă, Africa ar avea un rezervor imens de apă subterană, cu un volum de 100 de ori mai mare decât cel al apei care se găseşte la suprafaţă.

Paradoxal, populaţia din statele africane este în refacere, iar tinerii doresc fie să relanseze ţările lor, prin strategii promovate împreună cu cei care, cândva, i-au subjugat.

În acest sens, strategiile UE stau mărturie acestor provocări, constituind un canal oficial cu statele africane. Strategiile comune au la bază o „foaie de parcurs” definită pe mai multe priorităţi comune. Bineînţeles, prioritară este stoparea migraţiei ilegale către Europa. Migraţie care s-a accentuat după „Primăvara Arabă”. Această „Primăvară Arabă” a gripat Orientul Mijlociu la începutul lui 2011 şi a adus în prim plan eşecul unor revoluţii gestionate din „laboratoarele” care nu au cunoscut „genetica” şi etnopsihologia africanilor. Zorii democraţiei atât de aşteptate de către africani au apus în conflicte interne endemice, manifestate prin violenţe, represiune, război civil. Excepţia a făcut-o Tunisia, iar la polul opus este Libia.

Situaţia geopolitică şi geostrategică africană este una fluidă, cu schimbări mani-festate pe termen din ce în ce mai scurt, unde paradoxurile au impact pe plan internaţional, de cele mai multe ori, negativ.

Africa nu trebuie neglijată, ci ajutată, de către fostele state coloniale, să depăşească dificultăţile cu care se confruntă!