Ambasador Aurel TURBĂCEANU
Odată cu dispariţia Imperiului Otoman de pe harta geopolitică şi economică a lumii, a început o nouă eră şi în regiunile Orientului Mijlociu, ca şi în nordul Africii, conturându-se o zonă extinsă cu populaţie vorbitoare de limbă arabă, păstrătoare a religiei şi civilizaţiei islamice, în care s-a plămădit constituirea statelor arabe din zilele noastre.
După Primul Război Mondial, s-a profilat, a evoluat şi s-a consolidat sentimentul naţional arab şi al renaşterii conştiinţei naţionale pe teritoriul actual al lumii arabe, o conştiinţă proprie arabilor în rândul tinerilor intelectuali reflectată în presă, cărţi şi publicaţii. Redeşteptarea naţională a arabilor a fost salutată şi în unele publicaţii ale timpului apărute în ţara noastră.
România a reluat şi a intensificat în mod organizat, după realizarea unităţii naţionale, comerţul cu oraşe din teritoriile Egiptului, Siriei, Libanului şi Palestinei. Ultimele trei teritorii încă se mai aflau sub mandat francez şi englez, exportând printre altele şi produse petroliere care, între anii 1938-1940, acopereau circa 90% din importul Siriei şi Libanului din ţara noastră.
Modul românesc de gândire şi de acţiune în direcţia instaurării în acele timpuri a unor relaţii de deplină egalitate între naţiuni cu regim politico-social diferit, de respect faţă de voinţa şi aspiraţiile fiecărei ţări şi-a găsit reflectarea şi în dorinţa noilor state arabe care, ca şi ţara noastră, urmăreau să înlăture influenţa marilor puteri şi să stabilească relaţii diplomatice cu state interesate care să le devină parteneri egali în relaţiile de colaborare pe temelia principală a suveranităţii şi independenţei, egalităţii în drepturi, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc şi nu în ultimul rând pentru valorificarea bogăţiilor solului şi subsolului, principii promovate de România încă de la unificarea sa.
04 oct. 2017