Interviu cu E.S. Dl. Walid OTHMAN, Ambasadorul Republicii Arabe Siriene în România

Vasile SIMILEANU: Excelenţă,
Vă mulţumesc foarte mult pentru disponibilitatea de a ne acorda acest interviu, pe o problemă complexă, în care sunt implicaţi actori statali importanţi: Rusia şi SUA, cât şi actor regionali: Israel, Arabia Saudită, Iordania, Iran şi Turcia. Orientul Mijlociu este pe agenda permanentă a diplomaţiei internaţionale. Problemele generate de conflictele locale sunt de interes pentru comunitatea internaţională, iar efectele acestora sunt globale. Care sunt efectele în plan strategic asupra statului sirian?

Walid OTHMAN: Conflictul din Orientul Mijlociu este unul dintre cele mai vechi focare conflictuale la nivel mondial şi care nu au ajuns la o cale de rezolvare, în ciuda multelor decizii internaţionale. Acest lucru se întâmplă din cauza agresiunilor israeliene continue de extindere şi a ocupaţiei de teritorii ce nu le aparţin – teritoriile palestiniene, regiunea siriană Golan şi părţi din sudul Libanului. Aceste dosare nu pot fi soluţionate fără respectarea legislaţiei internaţionale şi aplicarea deciziilor internaţionale în domeniu. Încă mai sunt teritorii ocupate şi drepturi încălcate, deci conflictul este încă în desfăşurare. Rolul negativ pe care îl joacă anumite state (Israel, Turcia, Arabia Saudită, Iordania, Qatar, SUA) rezultă din interesele lor regionale şi internaţionale, inclusiv atunci când vorbim strict de chestiunea siriană. Aceste state, dar nu doar ele (de asemenea Franţa, Marea Britanie, etc), au jucat un rol fundamental în susţinerea reţelelor teroriste, conform unor agende care urmăresc dezintegrarea statului sirian cu toate instituţiile sale, confiscarea puterii naţionale de decizie şi dărâmarea resurselor de putere din jurul Israelului care să îşi menţină în continuare agresivitatea şi ocupaţia.

Din alt punct de vedere, implicarea Rusiei şi Iranului în Siria este o implicare pozitivă, în conformitate cu rezoluţiile şi legislaţia internaţională, în interesul poporului sirian, pentru păstrarea unităţii siriene ca stat independent şi suveran, membru al ONU.

V.S.: Situaţia internă din ţara Dumneavoastră este complicată de evoluţiile unor grupări teroriste care acţionează în unele zone din Siria şi Irak.

Efectele conflictelor din cele două state afectează, pe termen mediu, securitatea Orientului Mijlociu. Cunoaştem foarte bine sacrificiile poporului sirian, nevoit să migreze către zone mai sigure. În acest sens aveţi o conlucrare bună cu administraţia de la Ankara privind acordarea asistenţei umanitare emigranţilor sirieni? Damascul are în vedere noi abordări geostrategice, dar şi umanitare, care să asigure securitatea populaţiei şi limitarea migraţiei?

Walid OTHMAN: Să ne amintim situaţia de dinainte de criza siriană, adică acum aproximativ 7 ani şi să vedem cum era descrisă Siria în rapoartele internaţionale, mai ales cele ale ONU – era pe locul patru mondial din punct de vedere al siguranţei şi stabilităţii. Ce s-a întâmplat? Şi cum au putut sute de grupări teroriste takfiriite să vină în Siria din peste o sută de state ale lumii cu sute de mii de luptători, să activeze pe teritoriul sirian şi să practice toate formele de terorism? Au comis decapitări, crime, până la atrocităţi precum mâncarea ficatului sau inimii victimelor, pe lângă distrugerea infrastructurii şi a instituţiilor şi companiilor statului sau a celor private. Au venit aceşti terorişti din neant şi s-au întrupat în Siria din ţărână, ori au fost paraşutaţi cumva de nicăieri? Ştiţi foarte bine şi Dumneavoastră şi restul lumii că graniţele Turciei şi Iordaniei au fost deschise pentru ei, iar statele pe care le-am pomenit mai sus le-au oferit sprijin logistic şi financiar şi le-au furnizat armament de diverse tipuri, inclusiv arme chimice. Cu toate acestea, poporul sirian a înfruntat terorismul şi a stat înaintea lor şi s-a sacrificat pentru a apăra demnitatea şi suveranitatea ţării cu un curaj şi o hotărâre de nestrămutat. Poporul a rămas lângă liderul său, iar el a sprijinit constant şi fundamental armata, care înregistrează pe toate fronturile victorii împotriva terorii şi a grupărilor care se ocupă cu asta, pentru a termina definitiv cu acest flagel care trece graniţele într-o manieră pe care istoria nu a mai cunoscut-o până în prezent. Această boală nu ameninţă doar Siria, ci afectează toată regiunea ajungând până în Europa şi chiar America. Dumneavoastră vă amintiţi când preşedintele Bashar Al Assad a vorbit acum nişte ani despre acest pericol terorist, pe care l-a comparat cu un cutremur care ameninţă siguranţa mondială şi care va afecta nu doar Siria ci tot mapamondul. Atunci toţi s-au ridicat împotriva preşedintelui sirian şi i-au interpretat vorbele acuzându-l că proferează ameninţări, iar adevărul a ieşit la lumină, şi anume că preşedintele vedea şi înţelegea deja pericolul terorismului şi voia să transmită mai departe această alarmă şi faptul că terorismul ameninţa încă de atunci lumea întreagă. El spunea că da, este posibil ca cineva să folosească terorismul pentru a realiza anumite interese, dar că acest lucru echivalează cu a ţine în buzunar un scorpion: muşcătura este iminentă. Iar acum ce vedem şi trăim? Terorismul răspândit în Europa şi în lume – loviturile teroriste în state ca Franţa, Belgia, Germania, Marea Britanie, America, ultima fiind Spania (Barcelona). Statele care au susţinut terorismul doresc cu ardoare distrugerea Siriei sub diverse pretexte, dar acest lucru este perfect similar cu ceea ce s-a petrecut în Irak, unde statul a fost distrus sub pretextul deţinerii de către Irak a armelor chimice de ucidere în masă care nu au fost niciodată găsite – au fost motivul pentru distrugerea armatei naţionale şi crearea unui cuib perfect pentru apariţia terorismului takfiriit. Acuzaţiile nu au fost niciodată dovedite, nu au existat niciodată probe – acest lucru a fost recunoscut de către premierul britanic Tony Blair: că s-a comis o greşeală, iar distrugerea Irakului a avut loc pe fondul unor zvonuri lipsite de fundament. Apoi Blair a cerut scuze poporului britanic pentru acest lucru.

În ceea ce priveşte chestiunea refugiaţilor interni şi externi – este din start o chestiune aprinsă de către Turcia în scopuri politice şi economice înainte de orice, prin care a vizat şantajul statelor europene. Turcia planificase situaţia dinainte astfel încât evenimentele să escaladeze. În acest scop, a construit la graniţa cu Siria mai multe tabere de refugiaţi, dar pentru refugiaţi care nu existau încă, înainte ca măcar o persoană să fi devenit refugiată. Această chestiune a fost foarte importantă pentru Turcia pentru că a funcţionat ca o formă de comerţ foarte profitabilă prin faptul că au deschis porţile şi graniţele pentru un aflux mare de refugiaţi către Europa cu scopul de a şantaja şi a obţine ulterior milioane de euro din această „afacere”.

O altă chestiune foarte important de menţionat este cea a miilor de takfiriiţi care aveau legătură cu organizaţiile teroriste, precum DAESH şi Frontul Al Nusra, ori care au activat în alte zone fierbinţi. Aceştia au pătruns în mod organizat şi planificat în detaliu în Europa printre refugiaţi pentru a continua să ţină legătura acolo cu celule „adormite” (ascunse, inactive, în aşteptare) pentru a planifica ulterior acţiuni teroriste – unele din păcate au avut loc deja, le ştim foarte bine. Asemenea persoane au făcut antrenament de luptă în Turcia pentru a intra apoi în Siria să lupte în rândurile grupărilor teroriste.

La toate acestea se adaugă campanii de dezinformare referitoare la numărul refugiaţilor în taberele Turcia – numărul lor real se ridică la 250.000-300.000, în timp ce Turcia pretinde că găzduieşte peste două milioane de persoane. Situaţia este asemănătoare pentru Iordania şi Liban.

Un alt aspect important este cel al miilor de sirieni care au părăsit ţara şi s-au mutat în Turcia fără a fi refugiaţi – este vorba de oameni care au bani, nu au nevoie de ajutorul statului turc, au meserii, muncesc sau au afaceri în Turcia şi contribuie activ şi consistent la economia turcă de şase ani de când a început criza şi au început plecările. Turcia îi numără şi pe aceştia printre refugiaţi şi încasează bani europeni pentru oameni care se întreţin singuri.

V.S.: În prezent, foarte mulţi sirieni au vândut bunurile agonisite de o viaţă şi au luat „drumul bejeniei”. Dialogul dintre părţile aflate în conflict este unul fără rezultate concrete… Practic, reconcilierea nu există! În acest sens, Damascul are în vedere un dialog naţional cu facţiunile militare, paramilitare şi grupurile de diferite orientări, pentru lansarea unui dialog de construcţie naţională? Care ar fi căile şi ce state ar trebui să se implice?

Walid OTHMAN: Dialogul intern există încă de la începutul evenimentelor şi nu a încetat să funcţioneze. El a luat fiinţă prin dialogul şi reconcilierile care au avut acest scop, iar în acest sens a fost creat încă din 2012 un minister care se ocupă de reconcilierea naţională şi poartă chiar acest nume – Ministerul Reconcilierii Naţionale. Dialogul sirian a continuat fără întrerupere de atunci şi a fost purtat cu grupările opozante care se situează în categoria celor moderate, dar şi cu cele înarmate, dar care nu au legătură cu reţelele teroriste (în special DAESH şi Frontul Al Nusra). Ne bucură să vă anunţăm că în acest context rezultatele acestui dialog şi al reconcilierii naţionale se văd în zeci de localităţi şi continuă fără întrerupere, iar lista de exemple este una foarte lungă. Rezultatele includ acţiuni pozitive din partea populaţiei şi reinstaurarea siguranţei şi stabilităţii în aceste zone. Sute de mii de persoane s-au înscris în aceste reconcilieri la nivelul oraşelor Damasc, Alep, Hama, persoane care au dorit să participe la reconciliere şi al căror statut a fost clarificat. Aceste persoane au putut reveni la viaţa lor normală, dacă au dorit, dar câteva exemple se disting – persoane înarmate care au depus armele şi care s-au înrolat apoi în armată – vorbim de mii de persoane care au făcut acest lucru – şi acum luptă împotriva teroriştilor pe diverse fronturi. Alţii, pentru a fi protejaţi, au dorit să se mute în alte zone decât au trăit sau activat ca luptători în cadrul grupărilor de insurgenţi. Unele dintre zonele în care a funcţionat cel mai bine reconcilierea naţională sunt: Damascul şi zonele limitrofe Daraya, Ghota de Vest, Qudsaya, Attal, Barzeh, Qaboun, Zabadani, Madaya, Haama, Valea Barada, precum şi largi zone din regiunile Homs şi Hama, etc.

În prezent au loc discuţii de reconciliere cu zonele Harasta din aria Damascului, unde avem rezultate bune. În Homs, în cartierele vechi, dar recent şi în cele noi (de ex. Waar Al Kabir). Acest lucru se întâmplă în numeroase alte zone din Siria.

La acestea se adaugă experienţa reuşită a zonelor în care a fost scăzut nivelul de tensiune şi care acum sunt stabilizate, iar negocierile definitivate prin intermediul întâlnirilor care au avut loc la Astana, cu asigurări din partea Rusiei, Iranului şi Turciei. În aceste regiuni, grupările înarmate trebuie să se desprindă de DAESH şi Frontul Al Nusra, să predea armele şi urmează să participe în curând la dialog şi operaţiunea de reconciliere naţională. Cine nu respectă aceste condiţii este în mod clar terorist afiliat reţelelor menţionate. Dar, după cum decurg lucrurile în prezent, în curând aceste regiuni vor fi integrate în procedurile de reconciliere.

Poate aţi auzit de ştirile care se referă la întoarcerea a peste 600.000 de emigranţi la casele lor, în zonele pe care armata siriană le-a eliberat şi le-a golit de terorişti. Atenţie, acest număr se referă doar la cei care se întorc în oraşul Alep, care într-adevăr, are cea mai intensă revenire. Noi credem că numărul oamenilor care revin acasă şi în alte zone decât Alep a depăşit deja un milion de persoane, mai ales luând în calcul şi zonele limitrofe ale acestui oraş. Alte câteva mii de familii sunt acum pe drum către casele lor, în numeroase alte sate şi oraşe, precum sudul oraşului Raqqah – ei revin din Turcia şi din zonele ocupate de aşa-zisele forţe siriene democratice. Alte mii de familii sunt zilele acestea în drum spre casă către Palmyra şi zonele rurale din apropiere, precum şi în zonele limitrofe ale oraşelor Hama, Salmiya, etc.

Siria lucrează intens la generalizarea acestor reconcilieri la nivel local, pe tot teritoriul sirian şi în ciuda strădaniei statelor care susţin terorismul – cele menţionate anterior – şi care încearcă permanent să împiedice şi să provoace eşecul acestor acţiuni de dialog şi reconciliere, pentru a asigura continuarea războiului, a crimelor şi a tuturor formelor de conflict de pe teritoriul sirian.

V.S.: În presa internaţională au fost publicate analize pro şi contra Siriei, privind noile reorientări geopolitice şi geostrategice. Lăsând la o parte dezinformările şi analizând Siria la „rece”, cum abordaţi relaţiile cu Turcia şi Arabia Saudită? Dar cu Iranul, care doreşte să deţină supremaţia în regiune?

Walid OTHMAN: Voi răspunde la această întrebare din perspectiva formulării. Cine consideră că Iranul doreşte supremaţia sau dominaţia în regiune greşeşte complet. Noi în Siria nu am avut de-a lungul istoriei cunoştinţă despre posibile intenţii de extindere ale Iranului. Intervenţia Iranului în Siria a avut loc la solicitarea guvernului sirian legitim de a primi sprijin în lupta pentru oprirea flagelului terorismului şi a războiului. Iranul a răspuns acestei solicitări, aşa cum a făcut-o şi Rusia.

Preşedintele Bashar Al Assad a spus-o clar: noi primim sfaturile şi experienţa prietenilor, dar decizia este doar a Siriei. Acum adevărul nu mai este necunoscut nimănui. Noi nu ne raportăm la o teorie a conspiraţiei aşa cum unii preferă să ne acuze, ci arătăm lumii ce se petrece. Pentru noi faptele vorbesc, nu teoriile. Priviţi ce se petrece, abia acum a ajuns Qatarul să fie arătat cu degetul de comunitatea internaţională pentru că finanţează terorismul. Noi spunem asta de ani de zile şi abia acum, fără să ni se fi dat vreodată dreptate, au ajuns la concluzia pe care o arătăm de atâta timp fără să fim auziţi. Este oare posibil ca doar Qatar, singură, să finanţeze terorismul care a luat o asemenea amploare? Cu siguranţă că nu. Pentru că atât Qatarul, cât şi Arabia Saudită şi Turcia sunt printre principalii susţinători ai reţelelor teroriste care activează în Siria, iar sprijinul oferit are multe forme: financiar, cu resurse umane, cu armament, cu logistică militară, deschiderea graniţelor, furnizarea de luptători înarmaţi. Noi am pomenit de nenumărate ori de sutele de mii de persoane care au pătruns în Siria prin Turcia şi Iordania. Peste 80% din aceşti terorişti au intrat în ţara noastră prin aceste două state. Atunci când acestea vor înceta să mai ofere sprijin teroriştilor – măcar prin închiderea graniţelor în faţa lor – atunci cea mai mare parte din această problemă va fi ca şi rezolvată. Dar dacă aceste state până în clipa de faţă nu opresc acest sprijin şi se pare că nu îl vor opri nici în viitor… din păcate au sprijin şi acoperire din partea SUA şi a unor state europene, în special Franţa şi Marea Britanie… Prin urmare Iranul şi Rusia au luat poziţie alături de guvernul sirian legitim, aşa cum prevăd de fapt toate hotărârile internaţionale. Siria are acorduri bilaterale cu Rusia şi Iran, care nu au niciun obiectiv în Siria sau vreo intenţie de dominaţie, aşa cum nici Siria nu are asemenea scopuri, pentru că nu ar fi conforme principiilor noastre.

V.S.: Relaţiile cu UE nu sunt dintre cele mai bune, sancţiunile impuse Damascului fiind argumentate prin politicile promovate de organizaţia europeană. Dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile politice de ambele părţi, am putea afirma că suntem martorii unui „război rece”, miza fiind jocurile geopolitice Rusia – SUA, sau miza este de altă natură?

Walid OTHMAN: Înainte de începerea crizei siriene nu existau premise pentru un conflict geo-strategic ruso-american sau pentru vreun nou război rece. Dar criza siriană a creat această nouă situaţie ca rezultat al conflictului de interese şi al principiilor fundamentale. În ce sens? În sensul că Rusia solicită comunităţii internaţionale să aplice legislaţia internaţională astfel încât să nu mai fie distruse state şi transformate în „epave”, fără capacitate de decizie şi auto-administrare, care să devină la nivel mondial surse de terorism, fenomen scăpat de sub orice control, aşa cum s-a întâmplat cu Libia. Aşa cum am spus deja şi subliniez, la solicitarea guvernului nostru legitim, Rusia a intervenit în forţă pentru a preveni să se întâmple şi în Siria ce vedem astăzi în Libia. În tot acest timp SUA şi aliaţii săi europeni fac presiuni pentru dărâmarea guvernelor prin forţă, inclusiv guvernul sirian, împreună cu toate instituţiile sale, în frunte cu armata naţională, în contradicţie cu toate legile, acordurile şi cutumele internaţionale corecte şi legitime.

Noi am început să observăm diferenţe de poziţie între abordările SUA şi cele ale statelor europene, după ce au început să iasă la iveală – aşa cum mai spus – multe dintre adevărurile ţinute până acum ascunse referitoare la natura acestui război şi a terorismului care a lovit Siria şi regiunea Orientului Mijlociu şi deja şi statele europene. Din păcate, sancţiunile impuse Siriei sunt de fapt la bază sancţiuni americane, acceptate de aliatul Americii, Uniunea Europeană. Astfel, SUA şi, în umbra sa, UE au contribuit major la suferinţa poporului sirian şi la faptul că sirienii au fost nevoiţi să plece din propriile case, şi asta prin intermediul sancţiunilor dure şi ilegitime impuse. Dumneavoastră cu toţii ştiţi că aceste sancţiuni au afectat direct poporul, oamenii fără venituri deosebite, în sensul că ei au suferit lipsurile, au rămas fără cele necesare traiului şi hranei zilnice, sănătăţii prin afectarea domeniului medical şi îngrijirii primare, educaţiei, etc, adică lucrurile fundamentale pentru supravieţuire. Aceste sancţiuni sunt ilegitime pentru că au ieşit din cadrul legislaţiei internaţionale şi al rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU – acesta nu a impus nicio sancţiune Siriei. Prin urmare, aceste sancţiuni au servit unor anumite interese şi agende externe, care sunt deja ştiute. Cel mai mare paradox constă în faptul că aceste state impun sancţiuni pe care trebuie să le îndure poporul sirian, omul obişnuit, dar, în acelaşi timp, exact aceleaşi state se declară îngrijorate de situaţia umanitară din Siria.

V.S.: Trăim într-o perioadă a schimbărilor paradigmelor internaţionale. Rusia este un actor regional eurasiatic important care nu doreşte să piardă poziţia geostrategică la Marea Mediterană. În acest sens, voi fi direct: din punctul de vedere al Damascului, care este rolul geopolitic al Rusiei în Orientul Mijlociu? Cum va acţiona Rusia pentru restabilirea normalităţii în Siria? Consideraţi de bun augur o colaborare cu binomul SUA – Israel în combaterea terorismului?

Walid OTHMAN: Relaţiile siriano-ruse sunt foarte vechi, construite pe principiul respectului reciproc şi al intereselor comune şi fundamentate oficial în istoria contemporană în perioada Uniunii Sovietice în baza unor relaţii de alianţă strategică. Astfel, prezenţa Rusiei în regiune nu este efectul crizei siriene actuale – cu menţiunea, din nou, că Rusia a intervenit în forţă în Siria în anul 2015 la solicitarea guvernului sirian legitim pentru a oferi sprijin armatei siriene naţionale împotriva terorismului şi pentru a fi evitată distrugerea statului sirian şi pentru a asigura respectarea principiilor legale şi a tratatelor internaţionale şi protecţia statelor suverane – vom repeta acest lucru ori de câte ori va fi nevoie. Siria este un stat independent, membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar legitimitatea guver-nului sirian vine din susţinerea poporului sirian care s-a exprimat prin alegeri democratice. Preşedintele este ales de popor, prin referendum, conform constituţiei siriene. În consecinţă, nu este posibil pentru nicio forţă din lume să nege această legitimitate. Singura forţă decizională este poporul sirian, prin intermediul cabinelor de vot.

Plecând de la această premiză, Rusia este pentru Siria un aliat strategic, la fel cum este şi cazul Iranului. Ambele contribuie la stabilizarea legitimităţii internaţionale şi la păstrarea şi protejarea unităţii, suveranităţii şi independenţei Siriei. Comunitatea internaţională nu poate măsura cu ocaua mare într-o situaţie şi cu ocaua mică în altă situaţie. Ne putem întreba: fac cumva parte războiul din Siria şi ameninţările aduse Iranului din acţiunile care respectă legislaţia internaţională? Cu siguranţă că nu şi nu trebuie să uităm importanţa geostrategică a Siriei pentru Rusia în ceea ce priveşte echilibrul forţelor la nivel mondial.

Iar referitor la cooperarea cu binomul SUA – Israel, acest lucru este chiar hilar. SUA au fost vârful baionetei în războiul împotriva Siriei şi principalul susţinător al grupărilor teroriste cu care luptă armata siriană. SUA au bombardat cu bună ştiinţă şi cu intenţie şi de mai multe ori locaţii ale armatei siriene, pentru a facilita înaintarea grupării teroriste DAESH şi ocuparea de către aceasta a mai multor zone din teritoriul sirian. De asemenea au bombardat cu insistenţă infrastructura – poduri, spitale, depozite de cereale, zone arheologice… SUA a fost statul care creat reţeaua teroristă DAESH şi i-a acordat toate formele posibile de ajutor pentru a-i conferi forţa şi continuitatea în acţiunile sale teroriste.

Iar Israelul a colaborat direct şi fără vreo jenă ori reţinere cu ramura siriană Al Qaeda – Frontul Al Nusra, oferind acestor terorişti în regiunile Înălţimilor siriene Golan şi în zona Daraa tot sprijinul militar şi logistic, le-a deschis graniţele şi le-a înfiinţat spitale unde să le fie trataţi răniţii… de asemenea, a bombardat de nenumărate ori locaţii militare ale armatei siriene pentru a-i sprijini pe terorişti… deci despre ce fel de cooperare cu acest binom putem vorbi, când el îşi afişează sus şi tare aversiunea împotriva Siriei şi poporului sirian?

În concluzie, America şi Israelul susţin grupările înarmate caracterizate de comunitatea internaţională în mod clar drept teroriste, iar Israelul susţine că face acest lucru din perspectivă umanitară. De când decapitările au devenit o acţiune umanitară ce trebuie sprijinită umanitar, vă las pe Dumneavoastră să răspundeţi.

V.S.: Participarea Turciei, ca stat NATO, la conflictul din Siria nu a fost binevenită pentru Moscova deşi, în prezent, are un parteneriat strategic cu Rusia şi Iranul. Turcia va juca în continuare un rol important în lupta împotriva DAESH, chiar dacă va incomoda partenerii strategici ai Siriei? Vă adresez această întrebare în contextul în care Turcia a fost una din ţintele principale ale DAESH!

Walid OTHMAN: Am vorbit deja de rolul Turciei, în detaliu. Turcia este unul dintre principalii susţinători ai grupărilor teroriste şi are beneficii directe din tot ceea ce se petrece în Siria. Turcia nu a fost niciodată o ţintă importantă a grupării teroriste DAESH, iar asta în baza relaţiilor apropiate cu acest stat şi foarte bine cunoscute: DAESH nu a declarat război Turciei până în anul 2017. Până în 2017 reţeaua teroristă şi Turcia au avut un parteneriat – Turcia oferea membrilor DAESH tot sprijinul financiar, militar, logistic şi economic, iar petrolul din cele mai multe puţuri ocupate de DAESH în estul Siriei şi în Irak ajungea cu mii şi mii de cisterne în Turcia la preţuri derizorii. Acest fapt a constituit de fapt principala sursă de finanţare a DAESH, fără a pune la socoteală furtul milioanelor de tone de grâu furate din Siria care au fost vândute tot Turciei, sau fabricile sau liniile ferate care au fost demontate, furate şi mutate în întregime în Turcia din ţara noastră. Turcia avea interese economice majore împreună cu DAESH, iar când aceste interese şi susţinerea turcă a DAESH au scăzut (odată cu limitarea traficului caravanelor de cisterne cu petrol bombardate de forţele aeriene ruse şi siriene, apoi şi de aliaţi şi odată cu deconspirarea rolului turc în sprijinirea terorismului) Turcia a devenit şi ea o ţintă a terorismului, dar doar de la începutul anului 2017.

V.S.: Siria a fost un partener credibil pentru România. În acest context, cum percepeţi implicarea României în rezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu? Practic, există o conlucrare siriano – română în plan geopolitic şi geostrategic în medierea conflictului din Siria şi găsirea de soluţii constructive pentru stingerea acestuia?

Walid OTHMAN: Relaţiile istorice între Siria şi România au o vechime de mii de ani, din vremea fenicienilor şi a Imperiului Roman, când mii de luptători sirieni din Palmyra au fost aduşi pe aceste meleaguri pentru a păzi graniţele de atunci ale Imperiului Roman. Poate că mulţi află abia acum că prima tiparniţă cu literele alfabetului arab din Siria a fost un cadou din partea românilor în secolul al optsprezecelea. Relaţiile noastre au fost doar reafirmate şi întărite prin stabilirea oficială în anii ’50 a relaţiilor diplomatice între cele două state. Relaţiile dintre ţările noastre se descriu prin prietenie, cooperare şi legături strânse în numeroase domenii – diplomatic, politic, economic, cultural, educaţional, etc. Noi confirmăm şi reconfirmăm permanent necesitatea continuităţii în aceste relaţii, fapt ce corespunde intereselor la nivel înalt al ambelor state şi popoare prietene. Noi în Siria apreciem în mod deosebit la toate nivelele (conducere şi populaţie) tot ceea ce România a oferit Siriei şi sirienilor de-a lungul timpului – sprijin în creşterea economică şi industrială, dezvoltarea infrastructurii – mai ales în domeniile industrial, agricol, energetic, educaţie, etc. Nu multă lume ştie că zeci de mii de sirieni au absolvit universităţi din România care au contribuit apoi cu tot ce au învăţat în ţara Dumneavoastră la creşterea şi dezvoltarea Siriei, ţara lor natală. Mulţi dintre ei au ajuns în posturi de conducere în diverse domenii. Mulţi dintre ei au familii pe jumătate româneşti, căsătorindu-se cu românce, care au acum dublă cetăţenie. Foarte mulţi au devenit oameni de afaceri care la rândul lor au contribuit la viaţa economică a României. Această apropiere şi colaborare nu poate fi oprită, întrucât are ramuri complexe economice, culturale, sociale, de familie.

Pe de altă parte, România, ca stat membru UE, poate juca un rol de sprijin în chestiunea siriană şi în privinţa ridicării sancţiunilor impuse poporului sirian. Încă de la începutul evenimentelor, România a avut mereu o poziţie favorabilă soluţionării pe cale diplomatică, politică şi paşnică a conflictului, prin intermediul dialogului între sirieni, ca singura cale posibilă. De asemenea, România oferit permanent asigurări în ceea ce priveşte respectarea principiului suveranităţii statului sirian pe tot teritoriul sirian, cu păstrarea unităţii teritoriale şi a populaţiei. România şi-a păstrat cu fermitate şi constanţă aceste poziţii de la începutul evenimentelor în 2011 şi până în prezent, inclusiv prin păstrarea Ambasadelor – cea română în Siria şi cea siriană în România, care nu au fost închise nicio zi. Acest lucru singur reprezintă deja fără dubii poziţia română moderată, pozitivă şi fermitatea acesteia.

În concluzie, Siria şi poporul sirian, împreună cu conducerea statului sub coordonarea liderului său Bashar Al Assad, nu vor uita poziţia României. Sirienii poartă o deosebită apreciere pentru acest lucru, la fel şi conducerea ţării, iar România va avea prioritate în privinţa reconstrucţiei Siriei după încetarea crizei.

25 August 2017

Interviu realizat de Vasile SIMILEANU