Ambasador dr. Ion POROJAN

De mai bine de patru-cinci secole, buna vecinătate, ca principiu de drept, se aplică în raporturile juridice internaţionale. Fără a intra în detalii, voi cita pe fostul nostru coleg, dr. Pop Iftene, care preciza că: „din punct de vedere strict juridic, conceptul de bună vecinătate înseamnă dreptul de vecinătate internaţional extins de la zona de frontieră la întreg teritoriul statelor vecine, la regiuni geografice mult mai largi şi chiar la toate ţările lumii”. În România, prima menţiune la bună vecinătate într-un document oficial s-a făcut în Tratatul dintre Valahia şi Transilvania din anul 1655, care se referea la păşunatul animalelor în zona frontalieră2. Acceptarea bunei vecinătăţi între două sau mai multe state presupune disponibilitatea ţărilor de a promova şi respecta necondiţionat acest principiu nu numai prin consacrarea unor principii cu caracter general, dar şi obligaţii concrete care vizează domenii specifice, cum ar fi relaţiile economice, regimul frontierelor, problemele juridice, consulare, transporturile, sănătatea, cultura, precum şi problemele militare. În zilele noastre, acest principiu dobândeşte o importanţă din ce în ce mai mare întrucât acţiuni tot mai variate, care au loc pe teritorii din ce în ce mai îndepărtate, afectează adesea propriul teritoriu (vezi Cernobîlul si Fukuşima).