PROVOCĂRI ACTUALE (AMENINŢĂRI) ALE KREMLINULUI ÎN CONTEXTUL TRANSFORMĂRILOR GEOPOLITICE¹

Prof. univ. dr. Marian ZHYTARYUK^

Totul evoluează de la mic la mare, de la simplu la complex, ca parte a unui întreg cu manifestări complexe pozitive sau negative.

Dezinformarea, ca un mare neadevăr, nu ar fi posibilă fără o minciună mică „nevinovată”.

Fiecare comportament este motivat de frică. Nu avem comportament normal când nu ne este teamă, deoarece înseamnă că avem manifestări demagogice şi iresponsabile, dar în acelaşi timp nu este normal nici să fim „paralizaţi de o frică totală”, deoarece ne îngrădeşte libertatea de expresie şi de manifestare, creativitatea, iniţiativa cu efecte asupra existenţei umane.

Indiferenţa stimulează întotdeauna o nouă indiferenţă, se poate zice că o clonează.

Geopolitica – nu este o excepţie. Dimpotrivă, face apel la noţiuni funcţional-dualiste: „adevărat – fals”, „frică – curaj”, „indiferenţă – interes”, „mare – mic”, „pozitiv – negativ”, „acţiune – opoziţie”, etc.

În Uniunea Sovietică, în care zeci de milioane de cetăţeni au trecut prin Gulag şi tabere de concentrare, mii de intelectuali şi milioane de ţărani ucraineni, basarabeni sau de alte naţionalităţi au fost împuşcaţi şi înfometaţi prin foametea artificială în anii 1932-1933, de către bolşevici. A fost un adevărat genocid, în care, propaganda oficială, să spunem aşa, se folosea de versurile lui Vasile Lebedev şi ale lui Kumach Isaac Dunaevsky – care au fost scrise pentru acompaniamentul muzical al filmului „Circul” (1936) – care ne asigurau zilnic de „fericirea absolută şi libertate deplină a omului sovietic”: „Ţara mea mare, cu multe păduri, câmpuri şi râuri. Nu ştiu altă ţară în care omul să respire atât de liber”. Această frică a încătuşat iniţiativele, iar indiferenţa externă a întărit scepticismul geopolitic şi anumite interese mercantile, ce au permis URSS să devină membru al Ligii Naţiunilor.

O situaţie asemănătoare a fost în Germania. Frica şi indiferenţa au stimulat dezvoltarea militară şi ascensiunea lui Adolf Hitler, mai ales după anexarea parţială a teritoriului Republicii Cehoslovacia (regiunea Sudetă) în anul 1938, de către forţele armate ale celui de al III-ea Reich.

Posibil că revelaţia extraordinară a liderului, admiraţia fanatică şi ideologică au determinat prosternarea şi reacţiile isterice ale unui popor „în extaz” – în faţa portretelor şi statuilor liderilor Coreei de Nord, care au consolidat tradiţiile dictatoriale ale lui Kim Ir Sen, Kim Jong-il – ca o realitate care consfinţeşte puterea totală a RPDC. Un exemplu de falsificare a realităţii recente – elaborat în laboratoarele propagandei ideologice nordcoreene – este dezinformarea opiniei publice prin canalul guvernamental de televiziune în care se anunţa presupusa victorie la Cupa Mondială.

Politica Rusiei moderne ca succesoare a URSS şi Kremlinului este determinată, pe de o parte, de continuarea tradiţiilor dictatoriale imperiale istorice, iar pe de altă parte de promovarea strategiilor „noi” de guvernare – care cosmetizează despotismul regimurilor anterioare: ţarist, sovietic şi comunist – prin transferarea lor în planul mondial (ca o cale de ieşire în mediul global), cu mijloace tehnice şi tehnologice moderne (manipulare masivă, prin televiziune, internet, educaţie)… Folosind aceste metode vulgare Kremlinul obţine rezultate „incredibile”, beneficiind de sprijin din partea preşedintelui. Ori de câte ori era necesară creşterea ratingului, în Rusia „apăreau” unele probleme şi dezastre, care să aibă ca efect consolidarea „naţiunii ruse”: explozii ale clădirilor cu victime umane, apoi s-a lansat operaţiunea din Cecenia, s-a scufundat submarinul cu propulsie nucleară „Kursk” (pentru a acuza SUA)