Dr. Vasile SIMILEANU

„Nimeni nu are dreptul să fure frumosul din sufletul nostru!” Octavian Goga

De 25 de ani asistăm la „remodelarea” lumii. Renaşterea determinată de prăbuşirea blocului comunist a însemnat resetarea politicii internaţionale şi speranţa unor popoare la autodeterminare. Demantelarea URSS a atras după sine un complicat proces care a avut ca efect, firesc de altfel, recâştigarea independenţei unor state din blocul sovietic, dar şi apariţia unor conflicte de neimaginat în Transnistria, Abhazia, Osetia, Nagorno-Karabakh, Cecenia, Inguşetia şi Daghestan, numite generic „conflicte îngheţate”… şi mai nou Crimeea şi Donbas – Lugansk!

România a recunoscut fără tăgadă Republica Moldova, Ucraina, statele baltice, dar şi statele din Caucaz şi Asia Centrală. Relaţiile diplomatice, comerciale şi economice cu noile state au fost permanent boicotate de către Kremlin. În timp ce statele din fostul bloc est-comunist au demarat procesele de integrare euratlatică, statele din fostul spaţiu ex-sovietic au fost atrase în conflicte zonale de o intensitate foarte mare, care au escaladat contradicţiile şi au adâncit rănile profunde în rândul armenilor, azerilor, cecenilor, georgienilor şi al altor entităţi etnico-confesionale. Aceste răni s-au amplificat şi au generat dispariţia dialogului şi, de multe ori, intervenţia armată a Rusiei. A unei Rusii care deschisese un dialog cu Occidentul şi NATO. Tot mapamondul a sperat că dialogul deschis de diplomaţia ruso-americană va modifica securitatea mondială şi va genera bunăstare.

Nu a fost să fie aşa!

În prezent se manifestă o involuţie în diplomaţia internaţională, care are efecte negative asupra unor zone de dispute teritoriale, grefată pe lipsa de dialog dintre marile puteri, cu impact negativ şi asupra statelor din Caucaz, dar şi în alte punte fierbinţi de pe glob.

Ne-am asumat, în acest număr al revistei, un demers dificil!

Am dorit şi am sperat o participare de excepţie din Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.

Nu a fost să fie aşa! Dialogul a fost dificil. Am fi dorit să avem analize istorice, economice, de securitate regională şi multe alte aspecte din partea specialiştilor şi a mediului academic… cu excepţia Azerbaidjanului care a înţeles însemnătatea dialogului.

Analiştii din Rusia ne-au refuzat pe motive „justificate”… (categoric!), ambasada Iranului de la Bucureşti nu a dat niciun răspuns, în timp ce ambasadorii Armeniei şi Azerbaidjanului de la Bucureşti au răspuns fără echivoc!

În urmă cu câteva luni, E.S. Domnul Ministru Teodor Meleşcanu afirma că România va trebui să acorde o atenţie deosebită în relaţiile cu actorii statali din proximitatea României. Pe bună dreptate, deoarece ţara noastră a demonstrat că este un donor de securitate foarte important, care a dezvoltat programe de impact în relaţiile cu Ucraina, Turcia, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia, „incomodate” şi chiar blocate de intervenţia fără menajamente, a Moscovei.

Am încercat să vedem dincolo de aparenţe, prin prisma geopolitică, situaţia reală, invitând analişti din mai multe state, neimplicate în regiune. Ştim cu toţii că, în prezent, manifestările de conservare a fiinţei naţionale, a tradiţiilor şi cutumelor nu sunt în ton cu „tendinţele” actuale…

Unii lideri, care au ca scop înţelegerea mecanismelor naţionale, sunt apreciaţi ca semi-autoritari sau autoritari, pe fondul neînţelegerii specificului naţional, a mentalităţilor şi a tradiţiilor cultural-religioase din statele respective. Simbolistica diferă şi dă naştere la interpretări greşite, chiar dacă intenţiile sunt de bun augur. Toate acestea fac dificilă reconcilierea şi reconstrucţia securităţii regionale.

Comunitatea internaţională, chiar dacă a făcut eforturi pentru democratizarea acestor spaţii, nu a înţeles pe deplin spiritul estic, relaţiile inter-umane, confesionale, etnice, tradiţiile şi cutumele, cât şi mentalităţile popoarelor din regiune… A popoarelor care au supravieţuit unei „ciume roşii”, abandonate – de cele mai multe ori – de Occidentul prosper. Iată de ce este dificil să înţelegem aceste conflicte în profunzimea lor.

Am avut oportunitatea să vizitez cele trei state. Am văzut eforturile de „occidentalizare” ale Azerbaidjanului, am simţit conservatorismul armean şi dorinţa de renaştere a Georgiei! Am înţeles elementele structurale comune celor trei state, din modul în care se îmbracă, cum gătesc şi cum se distrează. Asprimea Caucazului şi-a pus amprenta în viaţa de zi cu zi, dar asta nu înseamnă că nu ştiu să preţuiască viaţa, în condiţiile în care nu există familie care să nu fi pierdut pe cineva drag în disputele regionale.

Stând de vorbă cu persoane din comunităţile montane, am constatat că nu este nicio diferenţă între „bacii” noştri, ale căror migraţii impuse de oierit ajungeau – în vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – până la Marea Caspică.

Mi-am adus aminte de tinerii azeri şi georgieni care au studiat în România, reveniţi pe plaiurile natale, unde au pus umărul la reconstrucţia naţională.

Mi-am adus aminte de Antim Ivireanul – venit de pe plaiurile georgiene în România – dar şi de comunitatea armeană din România. Avem atâtea motive de dezvoltare a relaţiilor, pe care unele state din regiune nu le au!

Cred că ar trebui să înţelegem cu toţii că este timpul ca „securea războiului să fie îngropată”, de ce nu în cadrul unui format internaţional pe care ar putea să îl dezvolte Bucureştiul. Cei care au dreptul să ia această decizie sunt cei implicaţi în conflict. Formatele Geneva, Astana, Minsk şi multe altele s-au dovedit ineficiente. De ce? Deoarece Rusia şi Iranul, care fac parte din regiune şi sunt parte a conflictului, sunt principalii mediatori! Se impun formate noi, dinamice şi reale.

Ne-am pus întrebarea dacă statele din Caucaz le doresc…

Ne-am pus întrebarea ce este de făcut…

Sperăm ca în cele peste 300 de pagini să regăsim cu toţii un răspuns la reconciliere şi reconstrucţie. Primul pas este acceptarea opiniei celuilalt!

Credeţi că este posibil?…