Interviu cu Excelenţa Sa,
D-nul Academician Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI

Vasile SIMILEANU: Excelenţă, bine v-am găsit! În cadrul ciclului „Dialoguri geopolitice”, sunt onorat să fiu alături de Dumneavoastră, astăzi, având în vedere personalitatea Excelenţei Voastre şi implicările Domniei Voastre în susţinerea României, înainte de ’89 şi în prezent. Cunoaştem cu toţii dificilul drum pe care l-aţi parcurs, în condiţiile în care nu aţi ales să plecaţi din ţară, cum au făcut alţi conaţionali, aţi preferat să rămâneţi în România, ducând mai departe tradiţiile familiei Bălăceanu, militând pentru susţinerea Ortodoxismului şi a Romanităţii. Este adevărat?

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Da, aşa este!

V.S.: În dialogul nostru geopolitic vom aborda astăzi problema Ortodoxismului şi a geopoliticii româneşti cu impact pentru statele din Balcani. În calitate de „sprijinitor” al Bisericii Ortodoxe Române, aş fi onorat dacă aţi face câteva consideraţii privind situaţia actuală!

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: E foarte complicat, pentru că Biserica Ortodoxă Română trece printr-o perioadă destul de dificilă, nu numai în România este atacată, dar şi în spaţiul geopolitic european, unde ştiţi că, în primul rând, în Vest există un curent foarte puternic antireligios şi, în al doilea rând, antiortodox. Fiindcă Ortodoxia este, după mine, element cultural esenţial, care menţine identitatea naţională a multor popoare din spaţiul central-sud-est european – unde situăm şi statele balcanice -, ceea ce deranjează. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română este confruntată cu necesitatea de a reaşeza anumite aspecte teoretice şi chiar ale vieţii Bisericii în contextul societăţii moderne, care are alte probleme, mai ales de când au apărut Internetul şi toate reţelele de socializare. Biserica Ortodoxă Română şi-a propus un program financiar destul de dificil, prin care doreşte să relanseze construcţia unor aşezăminte sociale şi lăcaşe de cult – în special Catedrala Neamului, care personal mi se pare că este extrem de importantă, chiar din punct de vedere geopolitic – fiindcă marchează importanţa Bisericii Ortodoxe Române, care este, cred, cea mai mare dintre Bisericile din sud-estul european şi fiind singura latinofonă. Deci, aceasta este sarcina Prea-Fericitului Daniel, care se luptă, se zbate şi încearcă să facă ordine în interior şi să creeze un prestigiu al Bisericii. Nu aţi văzut că a fost vocea cea mai importantă din Creta la Congresul Bisericilor Ortodoxe din lumea întreagă? De asemenea, Biserica Ortodoxă Română este confruntată cu anumite presiuni unioniste, ecumeniste, care susţin apropierea de Biserica Catolică, iar pe de altă parte fiind presiunile din partea Bisericii Ruse pentru menţinerea unei distincţii, a unei autonomii, unei diferenţe între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, ceea ce nu e uşor în lumea ecleziastică, unde lucrurile nu se rezolvă de la o zi la alta, ci de la un deceniu sau chiar de la un secol la altul. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română este chemată, prin tradiţie, să revină la rolul ei educator pe care l-a avut timp de câteva secole la noi. De aceea se implică în şcoală, în viaţa socială, încearcă să se implice şi în viaţa spitalelor – aproape toate spitalele din Bucureşti şi-au făcut capele – încearcă să pătrundă şi în viaţa penitenciarelor, adică face eforturi care sunt destul de meritorii, mai ales că le face într-un mediu foarte ostil; determinat de unele grupări – atât din ţară, cât şi din străinătate -, finanţate şi dirijate de grupuri de interese din Occident, cărora nu le place Ortodoxia noastră, care a fost elementul esenţial în păstrarea independenţei naţionale. Eu îmi aduc aminte că a fost una din primele mari probleme ale primilor noştri voievozi… Ei au făcut acea extraordinară Catedrală, nu Catedrala lui Neagoe Basarab, ci Catedrala Sfântului Nicolae, aspectul ei este formidabil pentru aceea epocă: aspectul exterior, aspectul interior, picturile interioare sunt fantastice, şi ei au propagat Ortodoxia noastră ca instrument geopolitic, delimitând Ortodoxia faţă de catolici, care erau dincolo de Carpaţi. Impactul şi presiunile Dinastiei d`Anjou, implicată în cultura vest europeană, au determinat opţiunea domnitorilor români să aleagă cultura bizantină – mult mai apropiată de valorile culturale româneşti -, Bizanţ, care, în acele timpuri, era în toată strălucirea şi splendoarea sa.

V.S.: Da, într-adevăr, aveţi mare dreptate! Împotriva năvălitorilor am luptat animaţi de apărarea valorilor creştine: „Preoţi cu crucea-n frunte căci oastea e creştină…”, şi aşa am luptat şi împotriva unora care au vrut să întineze şi să distrugă naţia română, în învolburatele perioade istorice pe care le-am traversat!

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Da. aşa este! Domnitorii români – Ziditorii Bisericii – au reprezentat un element politic şi cred că au fost cei care au influenţat şi pe otomani să fie mai îngăduitori cu noi. Dacă eram catolici, era cu totul altă situaţie, eram ca Budapesta, transformaţi în paşalâc, urgent!

V.S.: Da, suntem o insulă de Latinitate într-o mare slavă. Într-adevăr avem şi acest dezavantaj, dar relaţiile noastre cu popoarele slave au fost la un moment dat foarte ridicate, am luptat alături de ei în Războiul de Independenţă, am reuşit să redăm independenţa Bulgariei – care în prezent a trecut în altă barcă -, am avut şi şansa ca după 1989 să intrăm în două mari cluburi de elită ale lumii, UE şi NATO, şansă care, cel puţin pentru UE, a fost condiţionată de Bulgaria, deşi noi nu avem nimic în comun cu Bulgaria; am avut construit, într-adevăr, Regatul Româno-Bulgar condus de Petru şi Asan. Am avut ocazia să văd la Veliko Târnovo o stelă funerară cu cavalerul trac, care, din păcate, era pusă la fundaţia cetăţii, nefiind conservată – cum ar fi fost de drept -, într-un muzeu care să îi redea adevărata ei valoare. Din punct de vedere geopolitic se spune că România este stat balcanic. De curând am participat împreună la evenimentul cu tema „Calea Europeană a Balcanilor”. Consideraţi că România este stat balcanic, sau este un stat care are o influenţă extrem de mare în regiunea Balcanilor?

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: E foarte greu să consideri Transilvania şi Moldova state balcanice. E de neconceput acest lucru! Suntem la limita superioară a Balcanilor, cred că suntem un stat care, pe de o parte, aparţine acestei culturi central-europene şi, pe de altă parte, evident că depindem de situaţia geostrategică regională. Istoria noastră a fost balcanică pentru că am fost în cadrul Imperiului Otoman. Nu trebuie să uităm că după Ştefan cel Mare şi Mircea cel Bătrân, am fost provincii otomane, până în 1879, când a fost Congresul de la Berlin. Am fost provincii otomane, domnitorii noştri erau paşă cu două tuiuri, ăsta era rangul lor. Muntenia era o componentă a Imperiului Otoman, Kara-Iflak, adică Valahia de Nord; Moldova era Moldo-Iflak şi, în contextul acesta, al Imperiului Otoman, am avut un destin extrem de curios şi interesant pe care nu mi-l explic. Am avut, ca şi Muntenegru, cum discutam adineauri, un regim preferenţial – turcii nu s-au amestecat în treburile interne, în aspectele culturale şi religioase ale noastre. Chiar au interzis construirea unor moschei pe teritoriul nostru. Au fost, în fond, nişte protectorate care trebuiau să urmeze aceeaşi politică externă, să sprijine statul otoman în caz de război cu forţele lor militare şi să plătească tribut. În rest, ne-am dezvoltat cu totul altfel decât Grecia, care era provincia Iunistan, Bulgaria ca parte a Rumeliei, cu statut de teritorii otomane, conduse de către dregători turci; Silistra era paşîturk. În acest context, lucrurile au mers cu totul altfel şi cred că unul din elementele importante care ne-au garantat acest statut a fost şi faptul că avem o religie ortodoxă care nu deranja Imperiul Otoman, pentru că unul din marile gesturi ale lui Mahomed al II-lea a fost că, după cucerirea Constantinopolului, a făcut acel pact cu Patriarhia Constantinopolului. Când intri la Patriarhia Constantinopolului, aţi fost la Patriarhia Constantinopolului?

V.S.: Da, am fost.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Aţi văzut în dreapta mozaicul în care Mohamed al II-lea discuta cu Patriarhul Constantinopolului, unde sunt prezentate simboluri definitorii, care au determinat ca toate ţările ortodoxe din Imperiul Otoman să fie protejate de către turci. Nu au fost supuse unui proces de prozelitism sau de transformare, de…, hai să spunem, de mutaţie religioasă. Se uită acest lucru!

V.S.: Se uită, cum se uită, intenţionat, şi alte aspecte.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Turcii ne-au perceput cu totul altfel, Soliman Magnificul în incursiunile sale având ca ţinte Belgradul şi Budapesta, pe care le-a transformat imediat în paşalâcuri turceşti. A introdus acolo cultura turcă, moschei, băi turceşti, se mai văd şi acuma; la noi, nimic, fiindcă nici noi nu eram foarte interesanţi pentru că expansiunea spre nord nu îi interesa. Pe ei îi interesa expansiunea spre Europa Centrală, ei au văzut clar că acolo trebuie să se îndrepte, ca şi omul paleolitic, când a venit în acest areal, a mers de pe Dunăre către Europa Centrală. Migraţia paleolitică nu s-a oprit la noi; la noi s-au oprit slavii şi cumanii, restul au trecut…

V.S.: Nici cea actuală nu se opreşte la noi, mă refer la cea din Siria şi Irak.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Nu, nu se opreşte la noi.

V.S.: Trece tot către Occident, către Germania, către Franţa. Putem vorbi, totuşi, de un tipar etno-psihologic al unui popor, determinat de religie, de condiţiile climaterice, de istorie, de limbă…?

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Desigur că da, pentru că un popor, întâi, are un patrimoniu ideologic, genetic, care cu toate variaţiile respective rămâne într-un anumit echilibru. Este echilibrul genetic, mai ales în perioada în care circulaţia oamenilor era foarte mică, nu contau persoanele care se deplasau, în sensul că nu contau ca factor care influenţează ideologic populaţiile respective. De asemenea, exista şi faptul că oamenii, necirculând, stăteau împreună, cultura lor se desfăşura într-o stagnare, fără contacte foarte multe cu celelalte culturi. De aceea fiecare grupare etnică s-a dezvoltat separat, au apărut diferenţe – acestea care la început nu existau. Problema e educativă, şi în cadrul problemei educative se include Biserica – a avut un rol foarte mare şi în Vest şi în Nord. Europa carolingiană a fost educată de către o Biserică Catolică, mai ales prin universităţi. Împăraţii Romei erau nişte analfabeţi, Carol cel Mare nici nu ştia să scrie şi să citească, în timp ce împăraţii bizantini erau scriitori, citeau, erau adevăraţi cărturari. La noi, Biserica a fost factorul care a menţinut elitele româneşti; – ca şi în Muntenegru, de altfel -, aici toate şcolile de grămătici, toate şcolile erau ale Bisericii. Chiar şi Academiile domneşti – care sunt primele instituţii universitare la noi, au fost iniţiate de Şerban Cantacuzino, continuate de Constantin Brâncoveanu – au fost puse sub umbrela Bisericii. Ele erau patronate de Patriarhii de la Ierusalim, cu profesori, majoritatea clerici, veniţi din Imperiul Otoman, de la Padova sau din zona grecizată est-europeană. Aşadar, Biserica a avut un rol extrem de important în crearea acestei identităţi a grupurilor etnice. Unii oameni spun că dacă am fi fost catolici, am fi avut un alt destin, nu cred.

V.S.: Sunt tot felul de speculaţii care se fac pe această temă…

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Aceste speculaţii care sunt privite prin prisma secolului al XIX-lea şi al XX-lea. Dar în Evul Mediu, în perioada dificilă, când eram între Mahomedanismul otoman şi Panortodoxismul rus, dacă noi am fi fost catolici ne făceau praf.

V.S.: Da, şansa noastră de supravieţuire a fost, într-adevăr, Ortodoxismul, la fel cum şi şansa statelor din fosta Iugoslavie a fost Ortodoxismul.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Şi uite că croaţii au trecut bine cu Catolicismul. Pentru că erau geografic mai mult înspre Vest, în sfera de influenţă a Europei Centrale.

V.S.: După ’89 am asistat la dezmembrarea dramatică a Iugoslaviei. Această destrămare a dus la formarea unor state independente, care fuseseră constrânse să facă parte dintr-o federaţie în care se regăseau culturi şi religii diferite, ca urmare a unei strategii de a le uni cu „japca” sub conducerea lui Tito, în R.S.F. Iugoslavia.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Nu, aici greşiţi, cu japca au fost aduse după tratatul de la Versailles. Tratatul de la Versailles a construit Iugoslavia, în mod artificial, mai ales sub influenţele lui Pacic, care era prim-ministru, un apropiat al lui Clemenceau, care au construit o Europă artificială. Îmi aduc aminte de tata care ne educa şi ne spunea că această construcţie nu o să reziste.

V.S.: Lucru care s-a şi întâmplat.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Sigur că da, de altfel Iugoslavia nu s-a menţinut decât pentru că monarhia iugoslavă a trecut repede la regimul dictatorial al regelui Alexandru al II-lea…

V.S.: Şi modelat mai departe de regimul comunist a lui Tito.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Dar aceste modele erau modele artificiale care puneau la un loc ţări cu culturi diferite, cu educaţie diferită, cu religii diferite. Hai să zicem că lingvistic nu erau prea diferiţi, ei se înţeleg între ei, nefiind o mare diferenţă. Diferenţa a fost culturală, a fost foarte mare şi s-a văzut că imediat după ce s-a instaurat libertatea a apărut clar într-o formă foarte agresivă. Nu au fost războaie de independenţă, au fost războaie de eliberare generate de ură. La o întâlnire la Institut cu Santiago Carillio, am avut o discuţie înainte de 1989, pe timpul căreia acesta îmi spunea: „Domnule doctor, nu ştiţi ce înseamnă războiul din interiorul unei ţări. Nu e ca războiul între ţări diferite, ăla se face cu onoare, cu urme, aici se face cu ură. Şi eu am devenit regalist în conştiinţa mea pentru că regele a menţinut reconcilierea, a impus reconcilierea şi a împiedicat orice fel de manifestare de răzbunare, care ar fi condus la un nou război civil şi s-a ştiut ce catastrofă este.” Aşa au păţit şi popoarele din Iugoslavia, nu a fost o luptă pentru independenţa poporului, luptă pentru dărâmarea adversarului, pentru distrugerea lui. Nu o rectificare de frontieră, ci un genocid, şi unii şi alţii având în final de pierdut…

V.S.: Acele victime din Serbia, Kosovo, Bosnia-Herţegovina au fost ca urmare a unor abuzuri privind încălcări ale drepturilor omului, încălcarea legilor războiului şi, dacă ne aducem aminte, şi ustaşii în al Doilea Război Mondial cam tot atâtea atrocităţi au comis, ca de altfel şi dictatorii comunişti care au deţinut puterea decenii de-a rândul…

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Pe timpul celui de al Doilea Război Mondial, piloţii unui avion italian, care a aterizat la noi, ne povesteau că „nouă ne este frică să fim capturaţi de către ustaşi, deoarece sunt foarte răi, când ne prind, ne scot ochii.”

V.S.: Asta este istoria reală! În prezent, în arealul ex-iugoslav, noile state independente s-au departajat de vechea ideologie. Croaţia şi Slovenia au aderat la Clubul euratlantic, Muntenegru urmând ca în primăvara anului viitor să devină membru NATO, deşi este un stat foarte mic, cu o armată foarte mică.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Un stat mic, un stat mic care nu a putut să îşi spună întotdeauna cuvântul, a fost la un moment dat şi regat – Regatul Muntenegru. Soţia regelui Victor Emanuel al III-lea, regina Elena, a fost din Casa Regală a Regatului Muntenegrului. Aici se regăseau, ca de altfel şi în Albania, interesele de stat şi influenţele italienilor, chiar dacă are o populaţie estimată la mai puţin decât jumătate din Bucureşti. Dar are o poziţie interesantă, fiindcă se găseşte în partea de vest a Balcanilor, se găseşte pe frontul Adriaticii, care a fost marele front care a atras interese strategice europene.

V.S.: Muntenegru are într-adevăr o poziţie geopolitică şi geostrategică foarte importantă pentru NATO. Din acest punct de vedere cum apreciaţi dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Muntenegru? În primul rând prin prisma intereselor NATO şi, în al doilea rând, prin prisma relaţiilor privilegiate determinate de rolul foarte important pe care îl are Ortodoxismul în statele noastre?

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Poziţia României faţă de Balcani este destul de interesantă, pentru că în cadrul Imperiului Otoman sigur nu a existat o influenţă foarte mare, românii neavând penetrarea pentru a influenţa politica din Balcani, poate puţintel la Giurgiu, acolo, la un moment dat -, de altfel nu a avut niciun fel de influenţă. De îndată ce România s-a constituit sub Carol I, a avut o influenţă foarte mare; nu uitaţi că în perioada 1912-1913 România a fost arbitru al situaţiei din Balcani şi a împiedicat formarea Bulgariei Mari – o hegemonie bulgară în Balcani ar fi fost un dezastru. A avut rolul de arbitru, a avut spaţiul acela al Balcanilor şi a rămas pe undeva, în mintea Balcanilor, a popoarelor balcanice că România este un stat care este important. A fost Uniunea Balcanică a lui Titulescu, care avea la bază politica balcanică a reginei Maria. Aceasta şi-a măritat două fiice – una cu regele Greciei şi una cu regele Iugoslaviei – dezvoltând o viziune strategică interesantă. Aşa că noi am avut un rol.

V.S.: Alianţele erau foarte importante şi sunt importante şi la ora actuală.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Foarte importante. Şi s-a încercat ceva, dar rolul României nu a putut să fie îndeplinit din cauza Rusiei, care a profitat de două idei mari pe care le-au avut – Panortodoxismul şi Panslavismul; şi le-au folosit ca mecanisme de propagandă pentru ca să îşi asigure hegemonia în estul Europei şi în Marea Neagră în drumul spre Bosfor.

V.S.: Şi acum asistăm la aceleaşi strategii ruse: influenţarea alegerilor din Bulgaria, intervenţiile din Serbia, Panortodoxismul şi Panslavismul se pare că au fost scoase din sertarele istoriei.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Au intrat în conştiinţa colectivă a acestor popoare. Nu uitaţi că, pentru bulgari, Alexandru al II-lea a fost divinizat, ei au uitat că Alexandru al II-lea, apoi ducele Nicolai au câştigat datorită lui Carol I. Deşi la un moment dat s-a pus problema să pună şi un Hohenzollern şi acolo, ca rege, deci au uitat lucrul acesta. Este extrem de interesantă evoluţia aceasta a bulgarilor, pentru că, în fond, ei au fost un popor mongoloid, care s-a slavizat, s-a aliat cu vlahii din sud, a făcut un Imperiu Româno-Bulgar, care a contrabalansat Imperiul Bizantin, au profitat de Cruciada a patra şi s-au dezvoltat, chiar împăratul Bizanţului a murit la ei în prizonierat, Ludovic de Flandra a fost prizonierul împăraţilor de la Veliko Târnovo. Şi nu uitaţi că influenţa lor în acest spaţiu a fost destul de mare, pentru că multă vreme limba folosită în Biserica Ortodoxă din România a fost bulgara veche, iar formulele birocratice ale domnitorilor noştri erau slave. În epoca Brâncoveanu a fost introdusă limba română. Ceea ce a fost unul dintre marile noastre succese în domeniul culturii.

V.S.: Constantin Brâncoveanu a fost un adevărat martir şi un român pe care noi ar trebui să îl respectăm şi să îi aducem onorurile necesare. Eu zic că ar trebui să ne vedem interesul, şi interesul este unul singur, interesul naţional. Acum, ca membri NATO şi UE, cred că ar trebui să promovăm mai mult Latinitatea şi Românismul, faptul că avem o limbă frumoasă, faptul că avem o religie ortodoxă, şi facem parte dintr-o Biserică autocefală. Cred că strategiile noastre ar trebui să aibă un impact mult mai mare în zona Balcanilor şi sunt convins că dacă ne-am implica mai mult în procesul de aderare la UE a Serbiei, Macedoniei şi Muntenegrului, consider că am putea să avem un impact foarte mare în relaţiile cu aceste state. Emmanuel de Martonne afirma că poziţia României este de stat central sud-est european, în timp ce Jacques Ancel asimila România Regiunii Balcanice. Din punctul meu de vedere, ca geograf şi geopolitician, consider că România este un stat care are un potenţial şi o influenţă foarte mare în Balcani: putem fi donori de securitate şi putem contribui la ascensiunea celorlalte state din Balcani pe calea europeană!

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Ni se spune permanent că suntem un stat de la estul Europei. Nu este adevărat, noi suntem aşezaţi exact în centrul Europei, pentru că noi aparţinem regiunii Mării Negre, alături de Georgia, Turcia şi Rusia până la Urali, cu impact asupra statelor din Caucaz, care sunt tot europene şi mai puţin asiatice.

V.S.: Dacă luăm frontiera Europei, este clar că suntem în centrul Europei.

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Suntem în centrul Europei, axul balcanic este important. S-a întâmplat un lucru pe care eu nu mi-l explic numai printr-o viziune geopolitică, strategică şi economică, a reginei Victoria, ci şi printr-o legătură sentimentală pe care au avut-o englezii cu grecii. Englezii au sprijinit independenţa Greciei, s-au dus acolo – Byron s-a sacrificat – a fost un fel de front, dacă putem spune, în plan istoric, care ne-a defavorizat chiar şi în al Doilea Război Mondial, pentru că acelaşi fel de afecţiune curioasă pe care englezii au avut-o faţă de greci s-a manifestat şi în al Doilea Război Mondial, când ne-au sacrificat.

V.S.: Noi, la ora actuală, mai beneficiem de susţinere din partea unor Mari Puteri?

Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI: Greu de spus, pentru că presa ne dezinformează. Dar cred că, în momentul de faţă, nu suntem susţinuţi din motive afective, ci din motive pragmatice de către Statele Unite. Nu cred că ne iubesc foarte mult, ei nu sunt o naţiune generoasă, sunt o naţiune pragmatică. „Te ajut pentru că poţi să mă ajuţi, că dacă nu, te las baltă.” Cum ne-au lăsat baltă în ’45-’46 când s-a făcut tratatul de pace şi bileţelul acela, faimosul bileţel cu procentele, anglo-saxonii ne-au sacrificat, acum, însă, americanii au nevoie de noi pentru că suntem pe interfaţa relaţiilor lor cu spaţiul ruso-asiatic, care este flexibil. Churchill, în unul din discursurile sale, nu ştiu dacă la Fullton, afirma: „Fiţi atenţi că Europa se întinde până la Urali!” Rusia, din punct de vedere geopolitic, face parte din statele Europei, într-o confruntare ulterioară cu adevăratele ţări asiatice. Bine, acum nu putem spune că Putin face o politică antieuropeană, el îşi face politica lui, care nu este chiar o politică după „servicii”, fiindcă creează un stat care va fi o barieră de apărare a Europei faţă de presiunile asiatice. El, care, şi-a sacrificat popularitatea, a sacrificat bunăstarea oamenilor ca să preia Crimeea? Crimeea a aparţinut Rusiei, din punct de vedere istoric, de la 1783 când Ecaterina cea Mare a luat Crimeea, de atunci fiind considerată rusească, Ucraina, în schimb, este un construct artificial al comuniştilor.