Prezentarea circuitelor de finanţare şi de control în Sistemele de servicii de sănătate hibride (România), scandinav (Suedia) şi britanic (Noua Zeelandă)

Dan PEREŢIANU^*

Subiectul este unul de care mă leagă plăcute amintiri. Ideea princeps a apărut în urmă cu peste 20 de ani, în 1995, atunci când am participat cu o bursă în Suedia, pentru a studia sistemul suedez de sănătate (vezi Nafisa et al). Schema ce se găsea tipărită pe pliantul despre Suedia era identică cu cea prezentată de David Chinitz la Bucureşti, în 1994, de la care am preluat tiparul din schemele de mai jos.

În Europa, se citează 3 tipuri „clasice” de sisteme de îngrijiri de sănătate (SIS), fiecare legat de un anumit element ideologic:

• sistemul britanic (figura 2), centralizat, numit „sistem Beveridge”, cu circuit lung de finanţare, prin bugetul de stat, cu control politic parlamentar. Sistemul este pur socialist.
• sistemul germano-francez (de fapt mai mult germano-belgian, dar şi israelian), puternic descentralizat, cu circuit foarte scurt de finanţare, numit şi „sistem Bismarck”, caracteristic pentru „asigurările sociale de sănătate”, cu finanţare directă a caselor de asigurări (figura 1). Sistemul este pur creştin-democrat.
• sistemul nordic / scandinav, cu circuit mediu de finanţare, cu control politic la nivelul landurilor şi/sau al municipiilor / comunelor (figura 3). Sistemul este atenuat socialist, puţin creştin-democrat.
• mai recent a apărut „sistemul olandez” (vezi mai departe), care este un mixt creştin-democrat cu tendinţe importante liberale.

CONCLUZII

Din analiza sistemelor de sănătate din Europa se pot constata câteva aspecte:

• Toate ţările europene se bazează pe principiul solidarităţii. Cheltuielile publice pentru sănătate sunt finanţate obligatoriu din taxe, impozite sau contribuţii. Diferă destul de mult şi important cuantumul acestor contribuţii. De exemplu în Germania el este de 7+7, adică 14%. În România, el este de numai 10,7% (vezi ante Olanda).
• Adoptarea principiului solidarităţii este veche, din punct de vedere istoric, prima fiind Suedia în 1936, următoarea Marea Britanie, în 1946. Prima ţară care a adoptat filozofia creştin-democrată a fost Germania, în 1881.
• Cu toate acestea, diversitatea reglementărilor face ca principiul Bolkenstein să nu se potrivească la sistemele de sănătate. De aceea, liberalismul excesiv nu este nici măcar în Olanda.

Din analiza ultimilor 20 de ani, se observă că nu există o evoluţie convergentă a sistemelor de sănătate. În Europa de Est, unele ţări au evoluat spre sistemul Bismarck, precum Cehia, cele mai multe au evoluat hibrid, precum România, acesta fiind şi cazul Bulgariei, Ungariei, Slovaciei. Olanda a evoluat spre liberalism.

Europa evoluează spre NE-unificarea sistemelor de sănătate. Chiar şi Directiva 24 din 2011, privind dreptul pacienţilor de a se trata în ale ţări fără aprobare anterioară (de exemplu a CNAS), nu este unificatoare, din moment ce se spune că plata se realizează la costurile interne ale ţării de origine a pacientului.

* Preşedintele Sindicatului Esculap, membru în Consiliul Naţional al Camerei Federative a Medicilor din România