Interviu cu Excelenţa Sa domnul WALID OTHMAN
Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Arabe Siriene
la Bucureşti

Ramona Feraru: Siria a fost un partener istoric al României. Care este stadiul actual al relaţiilor bilaterale? Sunt ele în impas sau cunosc o revigorare?

Da, Siria a fost un partener istoric al României, deoarece cele două ţări sunt legate prin relaţii istorice strânse în diverse domenii: cultural, social, educaţional, politic şi economic. Aceste relaţii nu au fost întrerupte nicio zi şi poartă o istorie comună de sute de ani. Documente istorice şi descoperiri arheologice indică faptul că aproximativ patru mii de arcaşi palmirieni (zona Palmyra, Siria) au fost aduşi în epoca romană în provincia Dacia să apere teritoriul românesc. Mai recent, românii au contribuit cu experienţa lor tehnică la renaşterea agricolă şi industrială în Siria. Românii au participat la îmbunătăţirea funciară a mii de hectare de teren în Siria pentru a putea fi folosite în agricultură. Tot cu ingineri români au fost construite şi barajul de pe râul Eufrat, la fel rafinăria Banias, fabrica de tractoare din Alep, centrale termice, fabrica de fosfat din Homs şi multe alte fabrici vitale pentru Siria. Toate funcţionează şi astăzi. De asemenea, România a avut o contribuţie activă la renaşterea ştiinţifică în Siria prin faptul că a primit zeci de mii de studenţi sirieni la studii în universităţile româneşti. Majoritatea acestora au absolvit facultăţile şi s-au întors în Siria, unde au avut un rol esenţial în dezvoltarea Siriei moderne, indiferent de ce domenii dorim să vorbim. Noi apreciem în aceeaşi măsură şi rolul studenţilor sirieni care au rămas în România şi care au devenit oameni de afaceri, contribuind la procesul de dezvoltare în România. În prezent, există în Siria mii de români şi de familii mixte, iar majoritatea acestor familii sunt formate din ingineri şi tehnicieni români care au lucrat în Siria şi care au rămas şi s-au stabilit acolo. Mai există şi românce care s-au căsătorit cu sirieni, şi ele în număr mare.Dacă ne întoarcem la istorie, în urmă cu două mii de ani trebuie să ştim că învăţăturile creştinismului s-au răspândit în Europa, inclusiv în România, prin Sfântul Pavel, care a pornit din Damasc – de la Biserica Sf. Anania. Aceste realităţi istorice dovedesc că relaţiile sociale dintre Siria şi România sunt strânse şi puternice, atât în vechime, cât şi în zilele noastre. În ciuda nedreptului război dus împotriva Siriei şi în ciuda înţelegerii eronate a cauzelor şi a factorilor prin care acest război a fost creat de către majoritatea ţărilor occidentale şi a Uniunii Europene, relaţia cu România nu a trecut prin niciun moment dificil. Dimpotrivă, aceste relaţii au rămas în limita normalităţii încă de la începutul evenimentelor şi până acum. Dovada este că ambasadele celor două ţări au rămas permanent deschise, atât la Damasc, cât şi la Bucureşti. România a fost una dintre puţinele ţări care a abordat criza siriană în mod logic şi moderat şi întotdeauna a pledat pentru dialog, pentru soluţionarea paşnică a crizei şi nu a luat nicio măsură părtinitoare împotriva Siriei‎. Aceasta este o atitudine pozitivă din partea României.

R.F.: De decenii, situaţia din Orientul Mijlociu este una care se complică de la zi la zi, de la oră la oră! Cum s-a resimţit conflictul din Irak asupra statului sirian?

Într-adevăr, situaţia din Orientul Mijlociu este grea şi foarte complexă, şi, după cum ştiţi, nu de acum. Există cauza palestiniană, ocupaţia israeliană a unor teritorii în Siria şi Liban. Siria este în inima Orientului Mijlociu şi orice repercusiune din regiune o priveşte în mod direct: ocupaţia americană din Irak, care a afectat Siria mai mult decât restul ţărilor din regiune din cauza vecinătăţii şi legăturilor strânse cu Irakul. Problema principală în Siria o constituie acum repercusiunile ocupaţiei americane din Irak. Desfiinţarea armatei irakiene a dus la prăbuşirea instituţiilor de stat şi la formarea miliţiilor pe criterii religioase, sectare şi etnice. Zone întregi au ieşit de sub controlul statului, fapt pentru care terenul a fost propice pentru apariţia unor grupuri radicale islamiste şi răspândirea lor cu uşurinţă. Şi nu uităm că organizarea statului islamic a fost rezultatul acestui haos devastator care a avut loc în Irak şi care s-a extins ulterior către Siria. De menţionat primirea de către Siria a mai mult de două milioane de refugiaţi irakieni la momentul respectiv, care au fost distribuiţi în cele mai multe oraşe siriene şi nu izolaţi prin construirea unor tabere pentru refugiaţi. Prezenţa acestor refugiaţi irakieni în Siria a fost o mare povară asupra economiei siriene, asupra bugetului de stat, asupra instituţiilor educaţionale, de sănătate, serviciilor, etc. Şi nu uităm un factor cheie al războiului dus împotriva Siriei: poziţia siriană, care s-a opus acestui război, precum şi faptul că Siria a refuzat cererile Statelor Unite de folosire a teritoriului şi spaţiului aerian sirian pentru a ataca Irakul. Această poziţie a Siriei a adus la o furie şi ostilitate a Statelor Unite faţă de Siria şi mobilizarea ţărilor occidentale împotriva acesteia.

R.F.: Cum s-a manifestat „Primăvara arabă” în spaţiul sirian şi ce efecte, care se cunosc mai puţin în România, s-au resimţit la Damasc?

Denumirea Primăverii arabe este o denumire înşelătoare în sine, mai degrabă trebuia denumită „devastatoarea toamnă arabă”. Dacă ne uităm la rezultatele lăsate în urmă de aşa-numita Primăvară, care a început în Tunisia şi s-a răspândit în Libia, Egipt, Yemen şi Siria, putem înţelege adevăratul sens al acestei primăveri şi ne putem da seama dacă a fost într-adevăr o mişcare populară în masă, cu scopul de a realiza cu adevărat reforme democratice, constituţionale şi dezvoltarea libertăţilor fundamentale, aşa cum se pretinde. Sau scopul a fost crearea unui haos intenţionat şi sistematic manipulat de forţe internaţionale şi regionale pentru a atinge anumite interese? Noi suntem siguri, fără urmă de îndoială, că a doua variantă e cea corectă. Armata irakiană a fost distrusă. Au fost create miliţiile pe criterii religioase, sectare şi etnice. A fost distrusă Libia, care acum este un focar de haos şi extremism. S-au înviorat mişcările islamiste (Islam radical) în ţări precum Maroc şi Yemen. „Fraţii Musulmani” au ajuns la putere în Egipt, dar au căzut repede. Este o primăvară a extremismului religios, o primăvară a haosului, a distrugerii ţărilor stabile şi o încercare de a schimba puteri prin impunerea forţei. De fapt, aceasta este esenţa acestei mişcări haotice, care a avut ca slogan „Primăvara arabă”. Duşmanii Siriei au încercat,‎ prin aceste mişcări islamiste (extremism islamic) începute în celelalte state arabe, exploatarea haosului şi transferul acestui experiment distructiv către Siria şi prezentarea a ceea ce se întâmplă în Siria opiniei publice internaţionale drept revoltă populară cu solicitări juste şi drepte. În acest scop şi pentru a induce în eroare opinia publică, au fost angajate majoritatea mass-media arabe şi occidentale ca să denatureze faptele şi să ofenseze Siria. Pornind de la această axiomă, care spune că adevărul trebuie să iasă la iveală, constatăm acum, după cinci ani de criză siriană, că lumea a început să realizeze şi să conştientizeze cu adevărat ceea ce se întâmplă în Siria. E din ce în ce mai clar tuturor că aceste evenimente nu au nimic comun cu o revoluţie, nici pe aproape şi nici pe departe. Cu siguranţă, tot ce se promovează este nefondat şi ceea ce se întâmplă în Siria este pur şi simplu terorism internaţional ‎transfrontalier, care urmăreşte să distrugă Statul Naţional Sirian şi toate instituţiile naţionale ale acestuia, să divizeze Siria pe criterii religioase, etnice şi sectare, lăsând teritoriile sale organizaţiilor teroriste indiferent de denumire – ISIS, Frontul al-Nusra şi alte grupări teroriste asociate sau nu cu acestea. Vreau să vă atrag atenţia asupra unui aspect foarte important: din punct de vedere al situaţiei politice, economice şi sociale, în special din punct de vedere al libertăţilor fundamentale, al libertăţii de exprimare, al alegerilor – Siria a fost întotdeauna un stat incomparabil mai avansat decât state ca Arabia Saudită sau cele din zona Golfului, în care nici măcar nu există constituţie sau parlament!!! Acestea sunt ţări în care nu există deloc anumite drepturi şi libertăţi, în special în ceea ce priveşte libertatea şi drepturile femeilor. Acest lucru este bine cunoscut pentru majoritatea lumii. Deci cum este posibil ca astfel de ţări, care nu au ele însele instituţii democratice, în care este complet interzisă exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, să solicite realizarea democraţiei în Siria???

R.F.: Cum s-au simţit acţiunile al-Qaida asupra Siriei? Dar Daesh? Cum s-a generat organizaţia Daesh în Siria? Ce componenţă etno-religioasă are şi care au fost efectele asupra securităţii Siriei? Dar asupra securităţii regionale?

Siria a fost în fruntea ţărilor care au suferit din cauza terorismului islamist radical în anii optzeci. Atunci organizaţia „Fraţii Musulmani” dorea instaurarea instabilităţii şi insecurităţii în Siria şi a comis atentate şi asasinate, care au vizat cu indiferenţă civilii şi militarii. Au lovit în infrastructura statului, în instituţii, inclusiv în spitale, universităţi, centre ştiinţifice, centre economice şi altele, au asasinat oameni de ştiinţă. Au provocat în acea perioadă decesul a mii de victime nevinovate. Siria s-a confruntat cu un adevărat război cu această organizaţie extremistă teroristă – susţinută la acel moment de unele ţări arabe şi regionale. Dar statul sirian a reuşit prin armata naţională, prin instituţiile sale şi prin coeziunea poporului şi ralierea acestuia în jurul conducerii politice şi militare să strivească aceste organizaţii teroriste, reuşind o victorie împotriva sa în anul 1982. „Fraţii Musulmani” a fost clasată drept organizaţie teroristă, iar activitatea sa a fost interzisă în Siria. În ceea ce priveşte celelalte organizaţii extremiste jihadiste – takfirite, cum ar fi (ISIS), trebuie să înţelegem mai întâi că Islamul este o religie a toleranţei şi moderaţiei. Aceste organizaţii islamiste care au apărut în Siria nu reprezintă esenţa Islamului, ele se bazează pe interpretări false ale textelor islamice şi încearcă să impună cu forţa ideologiile lor asupra celorlalte curente islamice. Din păcate, aceste organizaţii găsesc un „incubator” intelectual pentru ideile lor în ideologia Wahhabită a Arabiei Saudite, care oferă sprijin material, financiar şi logistic semnificativ. Acest fapt a creat o platformă fertilă de mii şi mii de musulmani vulnerabili la această gândire, în special în mediile sărace şi închise. De remarcat aici că iniţial ideologia radicală a Fraţilor Musulmani a constituit platforma ideologică a mişcărilor jihadiste şi radicale. Apoi au mers pe ideologia wahhabită takfirită, ca şi complementară extremismului acestor mişcări radicale islamiste. Ele au avut începutul în Afganistan (când a fost antrenată mişcarea Talibanilor) şi în membrii organizaţiei al-Qaeda, permanent finanţaţi şi susţinuţi. Apoi, în perioada ocupaţiei americane, un rol important l-a avut transferul al-Qaeda în Irak, unde au găsit un teren fertil pentru dezvoltarea şi continuitatea acestei organizaţii. A urmat înfiinţarea aripii al-Qaida din Irak, condusă de Abu Musab al-Zarqawi, care a depus jurământul supunere faţă de Ben Laden în anul 2004. După uciderea lui în 2006, Abu Omar al-Baghdadi a preluat conducerea organizaţiei. A fost ucis în anul 2010, iar conducerea organizaţiei a revenit apoi lui Abu Bakr al-Baghdadi, iar această aripă a fost numită „Organizaţia Statului Islamic în Irak şi Levant” (ISIS). Aşa a luat naştere ISIS în Irak, în timpul ocupaţiei americane din această ţară. De amintit că al-Baghdadi a fost prizonier al serviciilor americane în Irak, iar după eliberarea sa a preluat conducerea ISIS, pretinzând că el reprezintă musulmanii sunniţi. În realitate, reprezintă ideologii extremiste takfirite jihadiste „îmbrăcate”, „poleite” cu numele sunniţilor, tocmai pentru exploatarea acestora. Sunniţii sunt atraşi în această organizaţie în ciuda practicilor criminale comise de membrii ei împotriva atât a sunniţilor, cât şi a altor secte islamice şi altor religii din Siria şi Irak. Practic, împotriva oricui nu acceptă ideologiile şi convingerile impuse de ISIS. Este de la sine înţeles că organizaţia ISIS a profitat de haosul care s-a instalat în Irak pentru a-şi înfige bine picioarele în pământ şi pentru a se extinde de aici către alte ţări. A intrat în forţă pe linia crizei siriene, sprijinită direct şi indirect de puteri arabe, regionale şi internaţionale (în special Turcia, Qatar şi mai ales Arabia Saudită). De menţionat că pericolul reprezentat de această organizaţie nu atinge doar Siria, ci se extinde la întreaga regiune şi chiar dincolo de ea. Nu este un secret ambiţia acestei organizaţii teroriste de a crea ceea ce ei numesc „Califatul Islamic” pe o suprafaţă largă din lumea arabă şi cu extindere la alte regiuni din Africa, Asia şi Europa.

R.F.: Cum priviţi intervenţia Rusiei în Siria? A avut efect în generarea securităţii siriene?

Prin acest lung război cu terorismul, Siria consideră că orice ajutor onest cu dorinţa reală de a combate terorismul transfrontalier takfirit este binevenit, în cadrul legislaţiei internaţionale şi cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului şi poporului sirian, cu protejarea luării deciziilor independent, la nivel naţional. Rusia a participat în războiul împotriva terorismului la solicitarea oficială a guvernului sirian. Intervenţia sa alături de armata siriană a contribuit eficient la înfrângerea organizaţiilor teroriste, la reducerea expansiunii lor şi la retragerea acestora din zone mari din Siria, cea mai recentă fiind eliberarea oraşului Palmyra de sub ocupaţia organizaţiei teroriste ISIS. Palmyra (Tadmor) are o importanţă majoră la nivel cultural, istoric şi arheologic. De menţionat că guvernul rus se teme de întoarcerea miilor de jihadişti care au venit în Siria şi care pot comite şi în Rusia acte teroriste.

R.F.: Cum priviţi intervenţia coaliţiei militare arabo – occidentale pentru eliminarea elementelor grupării ISIS? Dar a Iranului?

A fost creată o uriaşă şi înfoiată coaliţie formată din mai mult de 60 de ţări, sub pretextul luptei împotriva terorismului. Dar, dacă ne uităm mai de aproape şi atent la ceea ce a făcut această coaliţie de aproximativ un an şi jumătate şi până în prezent, constatăm că nu sunt rezultate concrete. Dovada este că organizaţia ISIS în ultima perioadă s-a extins, şi-a consolidat capacităţile de luptă şi logistice. Astfel, această coaliţie este formală, dar ineficientă pe teren. Pe de altă parte, chiar ţările participante la această coaliţie au finanţat, sprijinit şi instruit multe organizaţii teroriste care intră sub comanda frontului al-Nasra – aşa numitele „organizaţii moderate de opoziţie”. Acestea însă, deşi denumite „moderate”, sunt de fapt strâns legate, ideologic şi prin actele criminale pe care le comit, de organizaţiile teroriste mari (al-Qaida, ISIS, Frontul al-Nusra). Deci cum am putea numi, conform cutumelor internaţionale, drept „opoziţie moderată” o astfel de organizaţie care ţine arma în mână, ucide şi distruge? În ceea ce priveşte Iranul, intervenţia iraniană în Siria nu este aşa cum se promovează în aceste mass-media derutante. De fapt, intervenţia iraniană constă în ajutor economic acordat guvernului sirian şi asistenţă militară pentru armata siriană – consilieri şi experţi militari. Aceştia sunt prezenţi în Siria de mai mulţi ani în virtutea relaţiilor siriano – iraniene, relaţii care în esenţa lor sunt vechi şi adânc înrădăcinate.

R.F.: Care sunt relaţiile cu Libanul şi Hezbollah? Dar cu statul Israel?

Relaţiile siriano – libaneze sunt relaţii normale între două ţări surori, reglementate prin acorduri bilaterale şi animate de interese comune în cadrul legilor internaţionale. În acest context, Siria a ajutat Libanul în trecut în stingerea războiului civil şi a contribuit la revenirea securităţii şi stabilităţii sale. De asemenea, a oprit divizarea acestei ţări, a ajutat la menţinerea statului şi a instituţiilor libaneze. Hezbollah este un partid libanez de rezistenţă, activează pe teritoriul libanez, având ca scop eliberarea teritoriilor libaneze ocupate de către Israel. Reprezintă o forţă de descurajare împotriva Israelului, care a invadat teritoriul libanez de mai multe ori. Ceea ce uneşte Siria de Hezbollah este contracararea ocupaţiei, deoarece Israelul ocupă o parte importantă din Siria, respectiv Înălţimile Golan, şi, de la sine înţeles, trebuie să existe o coordonare şi o cooperare în acest domeniu cu Hezbollah. În ceea ce priveşte criza actuală din Siria, Hezbollah a jucat un rol important alături de armata siriană în alungarea organizaţiilor teroriste din zona de frontieră libanezo – siriană, cunoscută ca „Munţii Qalamoun”, prin care intrau şi ieşeau teroriştii în ambele direcţii, spre Siria din Liban şi invers. Acest lucru reprezintă o ameninţare pentru cele două ţări şi este firesc în acest caz să existe o coordonare între partidul respectiv şi armata siriană, deoarece pericolul este comun şi duşmanul este acelaşi.

R.F.: Consideraţi posibilă o cooperare militară cu statele NATO? În ce context? Dar cu Turcia şi Arabia Saudită?

În primul rând, decizia de cooperare cu orice forţă internaţională, inclusiv NATO, pentru combaterea terorismului în Siria, rămâne la latitudinea conducerii siriene. În principiu, cooperarea cu orice forţă internaţională în acest domeniu este posibilă, dar această cooperare trebuie să aibă loc numai în coordonare cu guvernul sirian. Trebuie să vedem la aceste forţe voinţa şi intenţia sinceră de combatere a terorismului, în conformitate cu rezoluţiile şi legile internaţionale şi, astfel, totul este posibil. În ceea ce priveşte Turcia şi Arabia Saudită, acest lucru este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, deoarece aceste două ţări sunt angajate puternic în sprijinirea, înarmarea, finanţarea şi instruirea grupurilor teroriste înarmate, care ocupă oraşele şi satele siriene, ucid sirieni şi distrug infrastructura ţării noastre. Rolul subversiv şi distructiv al celor două state în Siria a devenit cunoscut şi clar nu doar poporului sirian, ci şi comunităţii internaţionale, iar exemple în acest sens sunt nenumărate.

R.F.: Putem vorbi de o reconciliere naţională între diferitele facţiuni şi Guvern?

De la începutul crizei din Siria, conducerea siriană a pus în discuţie acest lucru: reconcilierea naţională pe întregul teritoriu sirian. Şi-a întins mâna pentru orice efort politic care ar ajuta la rezolvarea crizei, la eradicarea terorismului, pentru a restabili lucrurile la normal. Guvernul sirian a avut un rol important în succesul acestei reconcilieri naţionale, care este o parte importantă în soluţionarea crizei siriene, în paralel cu realizările militare desfăşurate de armata siriană în lupta împotriva terorismului şi cu reuşitele diplomatice obţinute de conducerea siriană. Reconcilierea naţională funcţionează şi a avut rezultate pozitive în multe localităţi şi a contribuit la crearea unui climat de securitate în mediul de acasă pentru cetăţenii care s-au întors în zonele lor. Reconcilierea naţională a devenit o adevărată cultură, cerută chiar de oameni pentru a ieşi din criză şi pentru a scăpa de terorismul acesta cumplit, care le-a fost trimis pe cap din peste o sută de ţări. Această reconciliere naţională a contribuit, de asemenea, la soluţionarea situaţiei a mii de persoane înşelate cu promisiuni şi care s-au întors la viaţa lor normală, lăsând jos arma terorismului, oameni care au început să-şi apere casele şi teritoriul alături de armata siriană. Acest lucru a fost realizat prin intermediul comitetelor de apărare naţională şi de protecţie populară, care au organizat cursuri de pregătire militară – numărul membrilor lor se estimează la câteva zeci de mii.

Având în vedere importanţa reconcilierii, a restabilirii coeziunii între cetăţeni, a activării dialogului între sirieni şi a înfrângerii terorismului, a fost înfiinţat un minister special numit chiar Ministerul Reconcilierii Naţionale. Guvernul sirian a deschis porţile dialogului cu toată lumea, inclusiv cu sirienii care au ţinut în mână arme – cu excepţia grupărilor teroriste armate străine – şi chiar a oferit amnistie pentru cei ce doresc să renunţe la arme şi să se întoarcă la viaţa lor normală. În acest scop au fost emise, de către Preşedintele R.A. Siriene, Bashar al-Assad, mai multe decrete.

R.F.: Care sunt provocările care stau în faţa conducerii de la Damasc? Cum priviţi valul masiv de refugiaţi? Cum s-au implicat organizaţiile internaţionale? Cum s-au implicat Turcia şi UE?

Provocările actuale sunt prezente în mai multe axe sau direcţii: Prima provocare şi cea mai insistentă este combaterea terorismului reprezentat de organizaţiile extremiste, radicale şi takfirite şi eliberarea oraşelor şi satelor siriene. A doua provocare este problema refugiaţilor (în interiorul şi în afara Siriei), fenomen provocat de violenţa acestor organizaţii teroriste şi de practicile lor îngrozitoare. Legat de acest aspect, este esenţială crearea condiţiilor de siguranţă pentru întoarcerea oamenilor în oraşele şi satele lor şi oferirea mijloacelor de trai. Factorul economic şi cel de securitate au fost motivele migrării acestora în interiorul ţării sau în exterior. Notând că ţările care au sprijinit terorismul, şi, în special, Turcia, au amplificat şi exploatat acest subiect pentru a beneficia financiar şi politic. Mai mult, acest subiect a devenit o problemă europeană care reprezintă o preocupare intensă în rândul europenilor, mai ales după recentele atacuri teroriste comise la Paris şi Bruxelles de către sinucigaşi ISIS. Este important de ştiut că problema imigranţilor este o creaţie a Turciei, pentru a pune presiune asupra europenilor şi a obţine acceptul lor la cererile sale repetate de creare a unei zone tampon în nordul Siriei. Această zonă ar veni ca preambul la crearea unui stat izolat, pentru care Turcia să obţină ulterior sprijin financiar şi logistic. De remarcat faptul că un număr mare de refugiaţi şi imigranţi care au venit în Europa sunt din lagărele de refugiaţi din Turcia, Liban şi Iordania, precum şi zone militare controlate de către organizaţiile teroriste, în special ISIS şi Frontul al-Nusra. De aceea printre ei sunt mii de jihadişti extremişti islamici, care luptau în rândurile grupurilor armate teroriste şi care au părăsit zonele de luptă. Mai mult, a fost recrutat un număr mare de persoane din rândurile ISIS şi al-Nusra special pentru a se alătura emigranţilor în scopul înfiinţării unor celule în Europa, care să aştepte ordine şi să poată fi manipulate la momentul potrivit şi la cerere. Cea de a treia provocare vine în paralel şi cu cele două anterioare, şi este reconstrucţia a ceea ce a distrus războiul din infrastructură, instituţiile vitale, economice şi ştiinţifice (fabrici, spitale, şcoli, linii electrice, căi ferate, centrale electrice şi de aprovizionare cu apă, etc). Ca urmare, toate cele menţionate fac ca Siria să aibă nevoie de eforturi sincere şi reale din partea comunităţii internaţionale de a pune capăt războiului şi de a exercita presiuni asupra ţărilor care sprijină organizaţiile teroriste jihadiste. Este nevoie ca acest sprijin să fie oprit, iar terorismul eradicat, de a ajuta Siria în atingerea unei soluţii politice prin organizarea unui dialog naţional siriano – sirian, (aşa cum se întâmplă în dialogul de la Geneva), prin ridicarea sancţiunilor nedrepte asupra poporului sirian, iar Europa are rol major în acest sens. Nu în ultimul rând, trebuie concentrate eforturile pentru reconstrucţia şi relansarea economiei naţionale.

R.F.: Aveţi o strategie de reconstrucţie a Siriei? România, ca aliat strategic, va fi un partener cu şanse egale ca Rusia sau Germania?

Cu siguranţă conducerea siriană are o strategie naţională pentru reconstruirea a ceea ce au distrus grupurile teroriste în acest război nedrept. Repet, au distrus un număr mare de instituţii şi întreprinderi vitale, economice, ştiinţifice, publice şi private, au provocat daune grave infrastructurii, monumentelor şi siturilor arheologice şi istorice. În acest scop, guvernul sirian a început procesul de reconstrucţie şi în multe zone eliberate de sub controlul teroriştilor, în special în Damasc, Homs, etc. Guvernul va demara reconstrucţia imediat după terminarea acestui război şi, cu siguranţă, niciuna din ţările care au contribuit la distrugerea Siriei nu vor avea vreun rol în procesul de reconstrucţie. În schimb ţările care nu au sprijinit războiul, în special cele prietene, vor avea un rol concret în acest proces, iar România, alături de Cehia, vor avea prioritate datorită poziţiilor lor moderate faţă de Siria pe tot parcursul crizei. Aceste poziţii au fost foarte apreciate de noi, de conducerea siriană, de preşedintele Bashar al-Assad şi în egală măsură de marea majoritate a poporului sirian şi organizaţiile societăţii civile. Prin urmare, spun clar „da!”, România poate juca un rol în viitor în procesul de reconstrucţie în diferite domenii, după ce această criză ia sfârşit.

R.F.: În speranţa menţinerii dialogului deschis, vă rugăm să adresaţi câteva cuvinte colectivului şi cititorilor Revistei GeoPolitica.

În Siria, la fel ca celelalte popoare ale lumii, dorim pacea şi securitatea ţării noastre, sperăm la un viitor luminos pentru copiii noştri şi ai naţiunii noastre, mai ales după cei aproximativ cinci ani de război absurd şi injust, de terorism internaţional organizat, care a intrat în Siria din peste o sută de ţări (din care ţări arabe, regionale şi internaţionale şi în special Arabia Saudită, Qatar şi Turcia), care au sprijinit, finanţat şi instruit aceşti terorişti şi le-au facilitat intrarea în Siria. Ei au intrat în ţara noastră să lupte, cu scopul de a distruge structura statului sirian, de a destrăma instituţiile naţionale, de a forţa cetăţenii să emigreze. Armata Siriană, cu sprijinul comitetelor apărării naţionale din diferite zone ale Siriei (susţinute de ţări prietene şi iubitoare de pace care respectă suveranitatea statelor, în special Federaţia Rusă), a contracarat acest terorism, în principal grupările ISIS şi al-Nusra, dar şi altele, asociate acestora, care au ucis, distrus şi au obligat cetăţeni sirieni să-şi părăsească casele. Acest terorism nu s-a limitat doar la Siria, ci s-a extins şi în ţările din regiune, în Europa, Asia şi Africa. Au fost comise acte teroriste sinucigaşe în multe ţări, cele mai multe europene, (de ex: Franţa şi Belgia). Siria contracarează acest terorism organizat transfrontalier, în numele întregii lumi. În acest sens, aşteptăm cu nerăbdare şi sperăm de la comunitatea internaţională să colaboreze cu guvernul sirian, să lupte împotriva terorismului, care reprezintă o ameninţare nu numai împotriva Siriei, ci a întregii lumi.Aşteptăm de la comunitatea internaţională să exercite o presiune asupra ţărilor care sprijină acest terorism, în scopul de a opri suportul material, financiar şi logistic către terorişti şi să acţioneze pentru a închide frontierele şi a opri fluxul de terorişti care vine în Siria din diferite părţi ale lumii.

A consemnat Ramona FERARU