Dr. Vasile SIMILEANU*
De când am învăţat să mergem, să folosim focul şi să vorbim, am căutat să folosim toate descoperirile, care ne-au dat statutul de fiinţe inteligente şi superioare, în scopuri belicoase, profitând de breşele de securitate ale adversarilor!
Am căutat, permanent, să îl denigrăm pe cel de lângă noi, transformând onestitatea şi deschiderea acestuia ca arme de luptă îndreptate împotriva sa.
Ne-am transformat în „lupi” între oameni, uitând că misiunea noastră este să trăim în pace şi bunăstare.
Am uitat că migraţiile au făcut şi fac parte din însăşi esenţa omului!
Am uitat să iertăm şi să fim iertaţi!
Am uitat să fim sinceri şi loiali celor de lângă noi, care ne-au primit şi omenit în casa noastră!
Am făcut uz de perfidie, manipulare şi dezinformare pentru a ne atinge scopurile nesincere faţă de parteneri!
Am făcut uz de arme sofisticate împotriva celor care îşi apărau „vatra” cu arme rudimentare!
Am căutat să generăm „tratate” şi „convenţii” internaţionale care au avut ca efect subjugarea unor popoare sau a unor entităţi unice, pe care le-am distrus pentru eternitate!
Am căutat să fim de partea celor învinşi, dar interesele mai marilor lumii au zguduit încrederea noastră şi au distrus reconcilierea.
Iată unde am ajuns, după milenii de existenţă…
Nu mai avem încredere în aliaţi!
Nu mai avem încredere în proprii oameni politici, aleşi, şi care ne reprezintă!
Nu mai avem încredere în liderii denigraţi de media!
Nu mai avem încredere în propriile noastre strategii şi ne simţim vulnerabili atunci când ar trebui să fim solidari cu cei de lângă noi, hăituiţi de războaie şi conflicte inter-religioase sau etnice!
Este adevărat, suntem supuşi cu toţii erorilor şi, de multe ori, problemele personale sunt cu mult mai importante decât cele ale celui aflat în suferinţă!
Utopia şi idealismul nu mai sunt de actualitate în lumea dinamică şi plină de provocări!
Ne gândim la securitatea personală şi mai puţin la cea colectivă!
Suntem bulversaţi de unele manifestări teroriste, dar nu facem mai nimic, fiind blocaţi în propriile noastre principii de viaţă!
Suntem asemeni unei „gloate” manipulate şi nu îndrăznim să fim vocali împotriva celor care ne disturbă echilibrul!
Ne întrebăm până unde se va merge şi cât vom mai rezista la ameninţările asimetrice multimodale cu care ne confruntăm!
Ne întrebăm care este situaţia în MENA şi cum poate fi reinstaurată securitatea, dar nu căutăm să influenţăm factorii politico-militari în generarea unor strategii viabile!
Vorbim de summit-uri şi de foi de parcurs, dar nu vedem simplitatea rezolvării acestor conflicte, prin voinţă internaţională. O cunoştinţă, medic iranian, afirma că democraţia unui stat se construieşte prin jertfe omeneşti!
Am asistat, cu oarecare moderaţie, la manifestările „primăverii arabe”, în speranţa că dictaturile specifice unor state vor încheia instabilitatea regională. Nu a fost să fie aşa! Libia şi Siria sunt „erorile” de pe marea „tablă de şah”!
Am sperat că monarhiile arabe se vor implica în rezolvarea conflictelor regionale, dar fraternitatea „Umma Arabyia” a funcţionat dificil, deoarece orientările religioase islamice au reprezentat o stavilă în implementarea securităţii MENA.
Am sperat că statele occidentale vor negocia şi vor reconstrui democraţia în statele eşuate sau aflate în situaţii de demantelare! Am constatat că procesul este dificil, iar Occidentul nu este bine perceput în MENA!
Am crezut şi cred în dialog şi reconciliere, dar am constatat că organizaţiile internaţionale sunt neputincioase, inclusiv ONU… În condiţiile date cred că se impune restructurarea şi reconstrucţia acestor organisme, care au rămas în urmă faţă de provocările actualei lumi!
MENA are un potenţial ridicat de afirmare şi de implementare a securităţii regionale!
MENA are de rezolvat problemele interne prin deschiderea dialogului celor implicaţi!
MENA poate să fie un spaţiu de atracţie pentru restul lumii, în momentul în care va înţelege că procesul de globalizare este unul firesc, care nu distruge culturi, religii sau etnii, ci este un nou mod de viaţă, în care multiculturalismul şi toleranţa pot genera evoluţii benefice pentru cunoaştere şi colaborare!
Este foarte uşor şi comod să propagi „aria calomniei”, mai degrabă decât să intervi şi să îţi expui propriul popor în combaterea terorismului regional, în special cel propagat prin intermediul ISIS!
Este mult mai uşor să treci peste drama refugiaţilor, decât să te implici în rezolvarea ei!
Este mult mai uşor să vulnerabilizezi unele state, care oricum au probleme structurale, decât să afectezi propriul stat!
Este mult mai uşor să lupţi în afara teritoriului, unde cad victime nevinovate, sub stindardul luptei „împotriva terorismului” şi să îţi decorezi „eroii” în palate care sfidează victimele care luptă împotriva unor dictatori!
Este mult mai uşor ca Iranul să afirme că se va conforma cerinţelor internaţionale, dar în realitate să importe rachete SS-300 din Rusia!
Am căutat, ca şi în precedenta revistă, să venim cu articole ale unor analişti din diferite spaţii.
Am căutat să avem mai multe interviuri de la unii diplomaţi din statele MENA, dar acordurile de la „centrală” au întârziat să vină!!!
Am căutat să vedem dacă tragi-comedia mondială este la apogeu sau se va perpetua…
Sincer, nu putem să dăm un răspuns!
Avem încrederea că în MENA sunt multiple resurse de securitate, care nu au fost exploatate, încă!
Am încrederea, ca cetăţean al unui stat euratlantic, că dialogul Occident – MENA nu a fost epuizat!
Am încrederea că o alianţă puternică internaţională, dezinteresată, va stopa fenomenul terorist, dar este o problemă de principii şi de timp!
Să nu uităm că raţiunea a învins, de cele mai multe ori!
[…] SIMILEANU – La (tragi)comedia e (in)finita? […]