Interviu¹ cu dr. Khalid Al-KALALDEH,
Ministru pentru Afaceri Politice şi Parlamentare^

„Absolvenţii de România sunt solidari, legaţi între ei şi legaţi de ţara în care au studiat!”

Cleopatra Lorinţiu: Stimate domnule ministru, viaţa dumneavoastră a fost fundamental legată de România, unde v-aţi făcut studiile. Cum v-a influenţat acea perioadă a tinereţii?

Khalid Al-Kalaldeh: Bun venit în Iordania! Apreciez activitatea CCERPA şi iniţiativa de a dedica atenţie foştilor absolvenţi iordanieni care şi-au creat bazele activităţilor profesionale în România. Am terminat Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi în ’82, după aceea am venit în Iordania şi de atunci am lucrat până în 2004 în meseria mea. Sunt medic ortoped. Când am venit aici am avut şi activitate politică, intensă, continuă, eram membru într-un partid care pe vremea aceea era interzis. Şi din acest motiv nu m-au angajat la stat şi am lucrat în sistem privat. Într-un spital privat am terminat practica mea, apoi am deschis un cabinet medical; am făcut parte din grupul care a inaugurat introducerea artoscopiei în chirurgia ortopedică de aici. Am lucrat cu mari doctori din specialitate. În toată perioada asta eu mi-am continuat activitatea politică, am fost în sindicatul doctorilor, chiar în conducerea acestuia între 2004-2006. A urmat acea perioadă de revoltă împotriva unor racile din sistem, nu îmi place să îi spun cum e numită în media „primăvara arabă” aş prefera intifada arabilor…

C.L.: Dar care e semnificaţia termenului preferat de dvs? Pe noi ne duce cu gândul la atitudinea poporului palestinian din lupta sa de decenii…

Khalid Al-Kalaldeh: Da, aşa este ştiut termenul, dar intifada înseamnă să stai în picioare şi să spui NU, să spui NU şi să lupţi, dar fără armă. Am fost unul dintre cei care au militat pentru anumite drepturi cetăţeneşti: fiind cunoscuţi ca oamenii, care ies în stradă şi care cer libertate, valori democratice, reforme democratice, acceptarea partidelor politice, lupta împotriva corupţiei. Am făcut parte din Comitetul Naţional de Dialog ca reprezentant al opoziţiei. Între cei 50 de oameni din acest comitet, eram vreo 14 din opoziţie. Am lucrat alături de reprezentanţii guvernului în 2011 la această formă de dialog, l-am întâlnit pe Majestatea Sa Regele de mai multe ori cu acest prilej, şi mi-am exprimat ideile, privitor la felul în care putem crea un sistem de legi pentru reformarea vieţii politice, la noi. La 13 august am fost numit în fruntea Ministerului.

C.L.: Dat fiind faptul că structura guvernamentală e diferită în ţările noastre, ne puteţi explica care este activitatea şi rostul acestui minister pe care îl conduceţi?

Khalid Al-Kalaldeh: Ministerul nostru este ca o pasăre cu două aripi. O aripă care lucrează cu organizaţiile civice din Iordania, cu relaţiile, cu partidele şi societatea civilă, iar cealaltă se ocupă de relaţia cu Parlamentul, care şi la noi are sistemul bicameral. Mandatul nostru a fost centrat pe studierea legii de reformare a partidelor politice, ea a fost acceptată, Parlamentul a validat-o şi Majestatea Sa a promulgat-o. Acum am terminat legea cea mai importantă în Iordania, legea electorală. Este în discuţie la Parlament. Cred că în două trei luni va fi adoptată.

C.L.: Ce amintiri mai aveţi de acolo? România v-a rămas în suflet şi dumneavoastră.

Khalid Al-Kalaldeh: Cele mai frumoase amintiri sunt cele din România, aveam colegi din toate părţile ţării. Ştiu şi perfectul simplu de la cei care veneau din Oltenia: fusei, fuserăm… Datorez poporului român ceea ce am ajuns, am avut dascăli buni care ne-au învăţat carte, am fost bine primiţi. Sigur că au fost şi probleme din cauza activităţii mele politice, dar îmi amintesc acum numai lucrurile frumoase. Am vizitat în excursii majoritatea zonelor din România începând de la mare la munte, la Dunăre.

C.L.: Remarcabil e faptul că ţineţi legătura între dvs, cei care au absolvit în România.

Khalid Al-Kalaldeh: Observaţia pe care o faceţi este judicioasă. Absolvenţii de România sunt solidari, legaţi între ei şi legaţi de ţara în care au studiat, le place să se adune laolaltă în acest Club al absolvenţilor, să-şi amintească de studenţie, unii au şi soţii românce. Nu am o explicaţie pentru această solidaritate! Poate una legată de suflet! Vedeţi că vorbesc limba română, cu toate că eu nu sunt căsătorit cu o româncă, nu întâlnesc români, dar limba mi-a rămas.

C.L.: Am observat că vorbiţi foarte bine româneşte, foarte coerent şi fluent.

Khalid Al-Kalaldeh: Mă bucur când mă întâlnesc cu un român sau o româncă, am ce vorbi, am sentimente de acasă. Şi dacă e o manifestare sportivă şi e o echipă sportivă ţin cu românii… ştiţi cum e. Când am ajuns în România în 1975 nu ştiam nicio boabă de româneşte, am şi fost ajutat de colegi, de oameni cu suflet. În vremea aceea, ambasada împărţea studenţii pe grupuri. Pe cei mai activ politic îi trimitea cât mai departe. Aşa am ajuns la Iaşi. De acolo mi-a rămas un bagaj intelectual şi uman care m-a însoţit toată viaţa.

Interviu realizat de Cleopatra LORINŢIU
Amman, 16 noiembrie 2015