Corneliu VLAD

Migraţia a devenit, după crize, războaie (hibride sau nu), pandemii, încălzire (sau răcire) globală, cel mai nou Cavaler al Apocalipsei în lumea în care trăim.

Discursurile şi imaginile care scot în faţă pericole de tot felul ce ameninţă omenirea, planeta, se prăvălesc aşadar în avalanşă continuă. Trăim, parcă, în plină zodie a drobului de sare ce stă să cadă. Respirăm o atmosferă de perpetuă ameninţare. Iar polivalenţa reprezentărilor pericolului face ca ameninţarea să devină ea însăşi obsesională, căci îşi schimbă obiectul ori se concentrează pe mai multe obiecte deodată: încălzirea planetei, pandemii, terorism, criză.

„Marea plăcere a catastrofei”, plăcere zilnică şi care ni se administrează cu aplicaţie, în doze mai mult decât homeopate, pare să se consacre drept locomotiva progresului şi a împlinirii individului de la început de mileniu al treilea, care nu prea ştie el cât e de bine să trăiască într-o teamă înfrăţită cu teama celorlalţi contemporani ai săi de pe Terra.