Diana CARP
Ediţia a IX–a a Şcolii Internaţionale de Vară „GeoPolitica” s–a desfăşurat între 24-28 august, la Centru Cultural European Româno-Panarab. Tema centrală a discuţiilor s-a axat în jurul dialogului Occident – Orient, dialog realizat exclusiv prin abordări geopolitice. De altfel, locul în care s–a desfăşurat evenimentul a evidenţiat ideea dialogului Orient – Occident.
Iniţiator al acestui proiect este dr. Vasile Simileanu – Asociaţia de Geopolitică „Ion Conea”. Partenerii au fost: Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti şi Centrul Cultural European Româno-Panarab.
Şcoala Internaţională de Vară se adresează atât studenţilor, masteranzilor, cât şi doctoranzilor sau cercetătorilor din domeniile vaste ale ştiinţelor sociale.
Cursanţii şi–au aprofundat cunoştinţele legate de geopolitică, relaţii internaţionale pe axa Est-Vest, analiză şi sinteză a evenimentelor curente. Bazele teoretice au fost puse de distinşi invitaţi precum diplomaţi români şi străini, cadre universitare, experţi şi analişti din ţară şi din statele arabe, reprezentanţi ai cultelor, etc, dar cel mai important aspect este faptul că după fiecare prelegere cursanţii au posibilitatea să îşi expună punctul de vedere şi pot adresa întrebări invitaţilor.
Distinşi invitaţi precum: conf. dr. Dumitru Borţun – SNSPA, E.S. Paraschiva Bădescu – fost ambasador al României la OSCE; E.S. dr. Gheorghe Dumitru – MAE, fost ambasador al României în Egipt; dr. Cristina Alexandrescu – expert Asia Centrală şi conf. univ. dr. Mircea Aurel Niţă – SNSPA, au abordat aspecte importante privind comunicarea interculturală. Pe timpul dialogului a reieşit că înţelegerea şi aprofundarea paradigmelor culturale este cheia către deschiderea relaţiilor de colaborare dintre
diferitele civilizaţii.
Ne-au onorat cu prezenţa E.S. Hassain Şinjari – Ambasador al Republicii Irak; Losila Nixon Bomoy – Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei Republicii Democrate Congo şi E.S. Niculae Stan – Ministru plenipotenţiar MAE, fost Ambasador al României în Iran şi Libia, care au dezbătut tema importanţei diplomaţiei văzută ca „armă supremă” în rezolvarea paşnică a conflictelor. De conturarea dinamicii relaţiilor internaţionale în noul context geopolitic s-au ocupat Corneliu Vlad – analist de politică internaţională şi conf. univ. dr. Cristina Păiuşan–Nuică – decanul Facultăţii de Relaţii Internaţionale,
Istorie şi Filosofie, Universitatea „Spiru Haret”. Conf. univ. dr. Laurenţiu Tănase şi Erghiun Refi – consilierul Muftiului Cultului Musulman din România ne-au adus în atenţie aspecte importante privind dialogul inter-religios., fiind remarcate intervenţiile oportune cu caracter de noutate ale E.S. Cristian Teodorescu – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar a României în Republica Islamică Iran.
Academicianul Mircea Maliţa a analizat din perspectivă geopolitică evoluţia relaţiilor Occident – Orient. În dialog cu academicianului Mircea Maliţa, dr. Vasile Simileanu a prezentat evoluţia principalelor evenimente de pe scena internaţională de astăzi, mergând pe corelaţia cauză – efect, ajungându-se la concluzia că dacă secolul al XX-lea fost secolul toposului, secolul al XXI-lea trebuie să fie un secol al ethosului.
E.S. Romulus Budura – fost ambasador al României în China şi prof. univ. dr. Anna Eva Budura ne-au adus la cunoştinţă detalii din culisele diplomaţiei chineze şi ne-au introdus într-o dezbatere cu privire la aspecte geoistorice şi culturale din China.
La finalul unei zile de curs, abundentă în informaţii noi pentru majoritatea participanţilor, doamna Anna Eva Budura, sinolog, ne-a încântat cu minunatul ritual al ceaiului.
Interesantele prelegeri ale prof. univ. dr. Anghel Andreescu – chestor general, dr. Costin Lianu – coordonatorul Strategiei Naţionale de Export, lect. univ. dr. Alexandru Lucinescu – prodecanul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie, Universitatea „Spiru Haret” şi ale colectivului CCERPA, susţinute de către dr. Dirar Kutaini – Siria, prof. univ. dr. Ahmad Harrati – Maroc, dr. Ioana Irina Dumitrescu şi Silviu Udangiu s-au axat pe aspecte de cultură şi incluziune socială şi pe importanţa strategiilor de securitate.
Ultima zi a şcolii de vară a fost rezervată exclusiv cursanţilor, care au susţinut comunicările minuţios pregătite, cu abordări pe diferite teme ale geopoliticii actuale, de un înalt nivel ştiinţific. Efortul participanţilor a fost răsplătit, printre altele, cu un ceai de mentă marocană, pregătit cu artă şi servit cu ritualul specific, cu virtuozitate de către domnul Ahmad Harrati – profesorul şi omul care a fost apreciat ca atare.
Cu fiecare expunere a specialiştilor care au conferenţiat, tabloul dialogului Orient – Occident a dobândit noi forme pentru mediul universitar şi cel de analiză.
Astfel, cursurile complexe şi compacte au avut rolul de a dezvolta spiritul critic şi analitic al participanţilor prin înţelegerea aprofundată a aspectelor ce ţin de relaţiile Occident – Orient.
Combaterea dezinformării, prin aducerea în prim-plan a unor importante subiecte actuale pe care mass-media le ignoră sau cărora nu le acordă importanţa necesară, face ca Şcoala Internaţională de Vară „GeoPolitica” să se bucure de un real succes în rândul elitei / clasei intelectuale române şi a celor care doresc să se specializeze în domeniile relaţiilor internaţionale şi diplomaţiei, geoeconomie,
geopoliticii, antropologiei culturale şi alte domenii de cercetare ştiinţifică de top!
[…] CARP – Dialogul Occident – Orient, abordări geopolitice (Şcoala Internaţională de Vară „GeoPolitica” ediţia a IX-a – august 2015) […]