Geoffrey COOK*

ARABIA SAUDITĂ ŞI EUROPA DE EST: RELAŢIE ÎN DEZVOLTARE?

Adevărul neschimbat este că Arabia Saudită rămâne o mare putere economică, dar care datorită nivelului demografic, deşi forţele militare de care dispune sunt profesioniste şi dispun de personal solid, sunt reduse ca forţă de muncă faţă de importanţa economică globală a regatului de a proteja eficient statul împotriva unui asalt global integral de o forţă armată de dimensiuni majore. Astfel, Arabia trebuie să îşi creeze prietenii. Mai mult de atât, există un impuls economic prin faptul că Europa de Est îşi preia majoritatea resurselor de energie din sau prin Rusia. Astfel, „noile” state ale Europei devin vulnerabile la şantajul Moscovei: (Se închide robinetul, cum s-ar spune).

Prin transferurile pe care Riyad-ul consideră ca umbresc relaţia istorică principală cu Statele Unite, Regatul Arab caută noi prieteni, de asemenea – parteneri comerciali şi posibili aliaţi de rezervă – deoarece acea tehnologie a nisipurilor bituminoase blochează dependenţa Statelor de resursele naturale saudite (petrol) reducând astfel bogăţia naturală a Arabiei. Se explică astfel crearea unor relaţii cu economiile în dezvoltare ale fostei Lumii a doua. Naţiunile Europei de Est împreună cu Regatul Arabiei Saudite de Est continuă să beneficieze reciproc de o prietenie diplomatică din moment ce Federaţia Rusă deţine controlul asupra cerinţelor energetice ale noilor economii europene independente. Prietenia cu furnizorii Orientului Mijlociu – mai ales cu cei ai Arabiei Saudite – descoperă opţiuni mai numeroase cu beneficii pentru ambii parteneri de viitor.

Unificarea a avut loc după o serie de campanii militare şi politice împotriva triburilor, proprietăţilor şeicilor, emiratelor şi regatelor de pe teritoriul Arabiei controlate acum de Riyad. Aceste entităţi politice diverse au fost cucerite în cele din urmă de Dinastia Saudită. În mod straniu, numele regatului, Arabia Saudită, moşteneşte numele dinastiei care a controlat tărâmurile Arabiei Saudite din 1932 şi este singurul stat-naţiune de-a lungul istoriei care păstrează numele băştinaşilor palatului regal.

Urmaşul de sex masculin, King Salman, care de curând a participat la funeraliile fratelui vitreg Regele Abdullah, este conducătorul actual. Monarhia poate fi cea mai buna formă de guvernare dacă Regele deţine virtuţi înalte de moralitate şi de om al legii. Până în prezent, Arabia Saudită a avut numeroşi regi, oameni geopolitici excepţionali, capabili să adere la moralitatea credinţei Wahhabi. Totuşi, reforma în forma sa tradiţională este necesară ca oricărei structură politică să supravieţuiască în timp. Aceasta este cea mai mare provocare pentru rege: aceea de a păstra esenţa tradiţiei într-o lume modernă în schimbare rapidă.

Una dintre problemele cu Arabia Saudită este aria enorm de întinsă pe care o ocupă în comparaţie cu puterea sa de auto-apărare. Este cea de-a treisprezecea naţiune ca mărime de pe glob ca întindere: 2.149.690 km pătraţi hectare în comparaţie cu populaţia (27.345.986 dintre care 30% sunt imigranţi – din motive economice sau religioase). Astfel, naţiunea este pe locul 47 în lume din punct de vedere demografic.

Acest lucru a devenit o problemă odată cu creşterea demografică a plebei: 1,49% sau 18,78 naşteri per mie de locuitori cu 3,32 decese per mie în 2014 deşi a existat şi o uşoară scădere a imigraţiei. Se observă o creştere considerabilă a numărului oamenilor în locuri puţin populate. Se conturează o problemă pe care Casa Regală va trebui să o dezbată.

Cu bunăstarea naţiunii centralizată în mâinile unei mici părţi a unei dinastii, freamătul social s-a instalat în rândul celor din afara regatului. (De obicei, centralizarea puterii şi a veniturilor poate fi pozitivă deoarece face posibilă creşterea economică, dar poate aduce în acelaşi timp şi nelinişte socială). Aceste contradicţii trebuie discutate de guvernul actual, prin întâlniri care vor trebui să fie stabilite.

Viitorul petrolului, care garantează bunăstarea saudită, este în prezent provocat de America. OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) este în alertă după ce noua expertiză a Americii de Nord de extragere a petrolului din nisipuri neprietenoase arată că Statele Unite au devenit din nou producătorul suprem de petrol din lume, deşi nivelul de producţie nu corespunde încă nevoilor existente. Aceste metodologii sunt eficiente doar atunci când preţul petrolului importat devine atât de mare încât este fezabil din punct de vedere economic ca aceste tehnici să fie utilizate.

Furtunile de nisip notorii şi terenul ecologic neospitalier au descurajat dezvoltarea neminerală. Mediul este mai mult decât o provocare de conturare a habitatului uman. Extragerea petrolului – bogăţia de seamă a Arabiei – a fost cauza degradării mediului în cadrul ecosistemului delicat.

Izvorâtă din ritul Wahhabi, interpretarea Salafi îi încurajează pe adepţi să adopte un stil de viaţă asemănător celui din perioada contemporană a secolului al XVI-lea (C.E.) al Profetului (PBUH) şi celui din primul secol al islamicului Hajira, evenimentul care marchează primul an din calendarul musulman (sau 622 C.E.). Acest lucru devine problematic în sensul că, aşa cum se întâmplă cu orice practică obişnuită, există fapte şi sunt interpretate. Astfel, pe Peninsula Arabă, se găseşte o poveste oficială de Mufti din Mecca, liderul religios al Islamului Wahabbi saudit, care are legături istorice cu casa regală şi unde găsim de asemenea diverse interpretări ale textelor şi practicilor. Majoritatea lor ajută la înţelegerea cărţilor şi practicilor din islamul wahhabit. Totodată, multe dintre acestea au dat naştere la neînţelegeri de credinţă cu suporterii radicali hetero-ortodoxi ai Al-Qaeda şi recent cu DAASH. Aceste scrieri perturbatoare nu sunt doar un pericol pentru puterea imperială şi regională, dar şi pentru Arabia Saudită ca stat naţional de sine stătător. Trebuie amintit faptul că înainte de venirea terorismului trans-naţional, a existat fanatism pseudo-religios îndreptat înspre statele suverane din zona MENA.

Chiar dacă există un strop de simpatie pentru DAASH în interiorul regatului, guvernul şi liderii religioşi protestează împotriva Statului (ISIS) şi s-au aliat coaliţiei împotriva acestuia. Pericolul aici nu afectează atât de mult interesele regatului, cât existenţa statului în sine. Marele premiu pentru „Califat” ar fi sfintele lăcaşuri Mecca şi Medina. Astfel, saudiţii s-au concentrat pe măsurile anti-terorism din cadrul regatului deşi au creat căi de ieşire pentru susţinerea aliaţilor. După decesul generalului saudit şi a trei ofiţeri de pază de la frontiera Irakului cu DAASH, Centrul a hotărât să îşi modifice contribuţia cu una defensivă. Riyad s-a dedicat construirii unui gard de 900 de km de-a lungul porţiunii celei mai vulnerabile şi dezbătută cu Mesopotamia. Accentul nu se pune acum asupra atacului în afara graniţelor ci asupra protejării patriei de terorism, acesta reprezentând un pericol major pentru stat. Cu mijloacele materiale la îndemână întreprind cea mai bună metodă prin care contribuie la războiul împotriva DAASH-ului.

Saudiţii, ca şi liderii de-facto ai lumii Sunni, sunt cei mai îngrijoraţi în legătură cu posibila bombardare din partea Iranului (Shia). Astfel, saudiţii se consideră un „aliat” mut al pariei din Orientul Mijlociu, Israel, în opoziţia reciprocă faţă de posibilitatea înarmării persiene. Aceasta este o relaţie ad-hoc şi nu va avea viaţă lungă deşi Arabia Saudită a oferit un plan de pace solid pentru înţelegerea în privinţa confuziei arabo-israeliene.

Arabia Saudită s-a opus cu vehemenţă acestei mişcări şi prin bogăţia arăbească a avut probabil o influenţă acoperită asupra eşecului lor aproape universal (cu excepţia celui tunisian).

După lovitura din Egipt, guvernul Sisi a devenit unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Arabiei din zona MENA. Cairo deţine cel mai mare număr de servicii armate (fiind cea de-a patra din regiune), astfel succesul saudit în politica spre revoltele din primăvara arabă au avut imediat şi o valoare tactică.

În acelaşi timp, saudiţii trebuie să manipuleze puterile imperiale dar şi pericolele regionale. Cu o bogăţie semnificativă din resurse strategice, naţiunea a devenit de invidiat. Statul este înconjurat de actori care pândesc această bogăţie. Astfel, casa regală saudită a rămas fidelă superbelor abilităţi geopolitice. Adevăratul test este acela de a face faţă acestora.

Desigur că pentru cei din Europa, America şi Australia lucrurile sunt complicate în privinţa rupturilor din districtele din zona MENA. Acest lucru a degenerat într-un război al regiunii. Trebuie să se desfăşoare sau să se micşoreze în sfera de izbucnire, sau va trece de graniţe. Se aud deja ameninţări incomode despre extinderea sa în întreaga lume. Astfel, regatul a fost o sursă de stabilitate în cadrul zonelor instabile şi de aceea va rămâne un aliat al prietenilor săi chiar dacă uneori este o enigmă şi pentru aceştia.

* Membru nerezident, Centrul de Studii despre Orientul Mijlociu Beirut