Glauco D’AGOSTINO*

Rezumat. Spiritul Regatului Arabiei Saudite, încă de la începuturile sale, cu doar 80 de ani în urmă, a împărtăşit aspectele contradictorii ale tradiţiei şi modernităţii, întotdeauna indecis între intransigenţa etică a obiceiurilor Wahhâbi şi susţinerea exogenă spre un progres tehnologic extraordinar, căutând tot mai mult o coexistenţă dificilă de forme şi conţinuturi.

Arhitectura saudită nu poate fi o excepţie de la această aparentă contradicţie, deoarece, în acest context specific, aspectele funcţionale nu pot fi independente de demonstraţia spirituală, pe care se bazează naţiunea, spre deosebire de presupunerile lumii secularizate; şi deoarece se presupune că principiile islamice reprezintă un pod între distincţia standard dintre arhitectura religioasă şi civilă, ca şi pentru o conexiune culturală cu restul Umma. Considerând indubitabile aceste presupuneri, adeziunea adevărată a acţiunii reale la principiile ideale este nu de puţină vreme pusă sub semnul întrebării şi reprezintă parte a dezbaterii obişnuite dintre criticii şi experţii din Regatul Saudit.

Există riscul de diminuare tocmai a identităţii portretizate a stilului islamic tradiţional chiar şi astăzi şi această afirmaţie atrage atenţia asupra pierderii identităţii diferitelor stiluri regionale ale peninsulei, reprezentând condiţii climatice şi constitutive ale zonelor locale. Acest lucru din cauză că utilizarea de beton armat şi introducerea de aer condiţionat au făcut, treptat, inutile orice măsuri structurale şi de compoziţie, care în mod tradiţional au dat forma şi funcţiunea clădirilor obişnuite, atât religioase, cât şi civile.

În orice caz, această separare între modernitate şi tradiţie nu s-a dovedit a fi pe atât de drastică, pe cât eforturile şi încercările făcute de arhitecţii contemporani de a atinge o sinteză demonstrată.

Riyād, cu cei aproape şase milioane de locuitori pe care îi are în prezent, a avut chiar dezvoltări urbane continue. În ceea ce priveşte renovarea urbană, Mecca este oraşul care prezintă cea mai mare punere la încercare a structurii sale istorice: mare parte din oraşul vechi, realizat din cărămidă necoaptă, a fost distrus. De asemenea, Jeddah a reînnoit pe scară largă structura sa urbană încă din anii ’50 şi ca urmare, numeroase elemente arhitectonice moderne au înlocuit multe clădiri istorice străvechi. Jeddah, în orice caz, nu este lipsit de clădiri noi în stilul islamic. Medīna, ca şi Mecca cu Masjid al-Harām al său, este conectat în mod inextricabil cu prezenţa Masjid an-Nabawī, Moscheea Profetului. Stilurile arhitectonice din Hijâz ca întreg au înglobat influenţa politică şi culturală otomană din Egipt, Siria şi Turcia încă din secolul al XVI-lea. În Insulele Farasān caracteristicile clădirilor s-au dezvoltat într-o arhitectură unică, tipică acestor insule. În termeni de castele şi de palate, regiunea sudică Najrān le prezintă pe cele mai semnificative precum şi caracteristici unice în Peninsula Arabică. În Provincia Estică veţi găsi atât vestigii islamice cât şi locuinţe în stilul universal foarte modern şi tentative de arhitectură hibridă.

În cele din urmă, Cartierul Diplomatic Riyād este un exemplu de integrare între tradiţia islamică şi dezvoltarea tehnologică, un model pentru Umma musulmană ca întreg.

Cuvinte cheie: Arhitectură islamică, arhitectură saudită, Arabia Saudită, Peninsula Arabică, tradiţie şi modernitate, stil universal, stil hibrid, principii islamice, Umma, etica Wahhâbi, progres tehnologic, stiluri regionale, dezvoltări urbane, renovări urbane, Riyād, Mecca, Masjid al-Harām, Jeddah, Medīna, Masjid an-Nabawī, Hijâz, Insulele Farasān, Najrān, Provincia Saudită Estică, Cartierul Diplomatic Riyād.

* Arhitect, om de ştiinţă independent al Politicii Islamice, scriitor, director şi manager al website-ului www.islamicworld.it