Conexiunea Constanţa – Bagdad
Sursa: Vasile Simileanu, România – teorii şi sisteme geopolitice, ed. Top Form 2014/2015

De multe ori ne întrebăm dacă putem vorbi de o geopolitică a Mării Negre. Când abordăm subiectul geopoliticii Pontului Euxin ne referim bineînţeles la întreaga regiune din jurul mării, care cuprinde deopotrivă state europene şi state asiatice. În general, vorbim despre Marea Neagră ca fiind o mare închisă sau semiînchisă, în loc să vorbim despre deschiderea la Oceanul planetar pe care o oferă României şi celorlalţi riverani Marea Neagră. Cred că este doar o limită a concepţiei noastre continentale asupra spaţiului în cauză, spaţiu care, tocmai datorită importanţei sale, a stârnit interesul puterilor europene şi a provocat atâtea războaie. În acelaşi timp, nu se vorbeşte despre Marea Mediterană ca fiind o mare închisă, chiar dacă toate strâmtorile care permit accesul spre/dinspre Atlantic sau alte mări sunt controlate pe timp de pace şi război de către cei care deţin coastele adiacente. Şi atunci de ce vorbim despre Marea Neagră ca fiind o mare închisă sau semiînchisă? Nu am auzit pe nimeni spunând că este o mare semideschisă! Consider că este doar o problemă de percepţie maritimă sau continentală a celor care fac analiza.
În geopolitica Mării Negre putem să „vedem” o continuitate sau repetabilitate a acţiunilor marilor puteri peste secole. Pe de o parte, acţiunea Rusiei pentru cucerirea de noi teritorii spre sud, cu preponderenţă pentru ocuparea coastelor Mării Negre şi schimbarea regimului juridic al strâmtorilor, iar pe de altă parte „vedem” acţiunile puterilor occidentale pentru limitarea extinderii Rusiei în aceste spaţii. În acelaşi timp putem observa acţiunile constante ale Rusiei, Turciei şi ale statelor europene în ultimele două secole, pentru controlul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, a peninsulei Crimeea şi ale gurilor Dunării, care ocupă un loc special în geopolitica spaţiului Eurasiatic. Toate cele trei poziţii geopolitice la Marea Neagră ţin de geografie şi „Geografia este cel mai important factor în politica externă a statelor, pentru că ea este şi cel mai constant. Miniştri vin şi pleacă, chiar şi dictatorii mor, dar crestele muntoase rămân unde sunt, nemişcate. …Alexandru I, ţar al tuturor ruşilor, i-a lăsat lui Stalin, …nu numai puterea sa, ci şi lupta sa nesfârşită pentru ieşire la mare, pe când Maginot şi Clemenceau au moştenit de la Cezar şi de la Ludovic al XIV-lea anxietăţile generate de o frontieră deschisă cu germanii”. Sunt fapte de care trebuie să ţinem cont când facem analiza geopolitică a regiunii Mării Negre.
Cele trei zone cu valoare geopolitică în Marea Neagră au fost dintotdeauna strâmtorile, peninsula Crimeea şi gurile Dunării. Dacă strâmtorile i-au revenit Turciei, gurile Dunării, României, Crimeea a ajuns în mod „accidental” Ucrainei, într-un moment în care disoluţia URSS părea imposibil a se produce vreodată. Istoria a demonstrat altceva, iar în momentul depărtării noii conduceri a Ucrainei de idealurile Rusiei, aceasta a considerat că trebuia făcută o corectură, până nu era prea târziu.
În regiunea sudică a Mării Negre observăm o creştere continuă a puterii militare şi economice a Turciei, o repoziţionare a acesteia în spaţiul islamic, pentru a deveni centrul de greutate al zonei musulmane moderate.
La nord, Rusia încearcă să îşi restabilească influenţa asupra fostului spaţiu sovietic, iar mijloacele folosite sunt cele cu care ne-au obişnuit Imperiul Rus şi mai târziu Uniunea Sovietică.
Interesul statelor vest-europene a scăzut pentru regiunea Mării Negre, în favoarea altor priorităţi interne sau regionale dictate de alegători, care îşi doresc o viaţă mai bună.
Testarea reacţiei occidentale a fost făcută în urmă cu şase ani pe timpul intervenţiei ruse în Georgia (august 2008), care a constituit doar un antrenament la o scară mică, între o armată rusă nepregătită, dar care putea să-şi strivească adversarul prin cantitatea mijloacelor de luptă, şi un mic stat georgian izolat de geografie, măcinat de lipsuri şi conflicte etnice interne.
Dacă ne uitam la harta Mării Negre şi trasăm un cerc cu o rază de 700 km faţă de coastele acesteia, putem observa că în această regiune geopolitică avem în acest moment două conflicte deschise şi o zonă explozivă la est.
În momentul de faţă Europa se doreşte în afara conflictului; Statele Unite nu doresc o implicare militară directă, căutând alte rezolvări pe plan local.
În aceste condiţii, putem vorbi despre Turcia şi România ca state cu valoare poziţională în limitarea efectelor conflictului din Ucraina.
Pe baza tuturor aspectelor analizate în acest articol am putea concluziona faptul că Regiunea Mării Negre poate fi considerată o regiune geopolitică aparte, foarte activă, în care au avut loc în ultimele secole un număr substanţial de conflicte datorate tocmai specificului regiunii aflate la confluenţa a trei falii civilizaţionale foarte greu de integrat, cu efecte remanente ale păcii de la Westphalia, ale Războiului Crimeei şi urmărilor trasărilor graniţelor la finalul celui de Al Doilea Război Mondial în estul Europei.