Mătasea, material foarte râvnit de elitele sociale de secole, a avut o trecere aparte în Transilvania. Dacă până în sec. al XV-lea mătasea intra ca marfă tătărască din Răsărit, şi de cele mai multe ori era prelucrată la curţile apusene ca doar mai apoi să ajungă în Transilvania, în secolul al XVI-lea mătasea intră ca marfă turcească, venită din Răsărit prin Imperiul Otoman, unde Marele Bazar din Istanbul vindea felurite materiale prelucrate din firul de mătase sau brodate. Vesmintele scumpe din mătase de o rară frumuseţe erau «investiţii» pe care puteau să le revalorifice la nevoie. Erau lăsate ca gaj sau moştenire. Moda casnică cunoaşte noi provocări: feţe de masă, şervetele, plăpumi de mătase, etc. Bine-nţeles doar la nivel elitar. Începând cu secolul al XVIII-lea costumele tradiţionale încep deja sa fie brodate cu fir de mătase.
Într-un studiu dedicat comerţului oriental al braşovenilor şi sibienilor din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Mária Pakucs constata că drumul comercial de tranzit spre Viena ce traversa Ţara Românească trecând prin punctul vamal carpatic Braşov, deşi era cel mai important traseu parcurs, nu avea nici o localitate menţionată de pe teritoriul românesc, doar Bulgaria şi Ungaria ca ţări tranzitate din Istanbul până la Buda.
O piaţă propice şi avantajoasă de descărcare a produselor orientale în Transilvania îi aduce pe levantini în scena comerţului din spaţiul românesc. În Italia, negustorii turci aveau bedestane unde îşi descărcau marfa, precum Fondaco di Turchi locul de unde italienii vindeau mai departe în Europa marfă în cantităţi mari. De aceea, cred că în cazul afirmaţiilor legate de mătasea italiană, cercetătorul ar trebui să dea o atenţie mai mare nu locului de cumpărare sau originii negustorului, ci modelelor în care erau lucrate aceste materiale, şi bine-nţeles, texturii lor. De asemenea, şi italienii din Imperiul otoman se ocupau de producerea şi comercializarea de mătase, fiind chiar renumiţi în aceste preocupări. Bursa a fost un important centru de producţie de mătase, dar nu singurul, de unde exporturile atât în Imperiul otoman, cât şi în Apusul Europei se făceau în cantităţi imense. Prezenţa negustorilor turci, ce realizau negoţ cu produse orientale pe segmentul Istanbul – Ţara Românească, datorită afacerilor prospere, şi după tradiţia lor comercială prezentată de Halil Inalcik, în zona Italiei, au reuşit să îşi stabilească domiciliul în târgurile muntene, unde probabil, îşi depozitau marfa în spaţiile comerciale de unde-şi derulau activitatea din târguri sau de pe străduţele ce făceau legătura cu târgurile, sau erau depozitate în spaţii amenajate special din incinta clădirilor unde locuiau. Prosperitatea comerţului lor a atras ca urmare, grija voievodului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, în vederea protejării negustorilor munteni. Taxele impuse pe mătase erau considerabil mai mari decât pe alte produse şi aduceau un câştig generos vistieriei domneşti.
Textura de calitate mai scăzută se producea atât în Imperiul Otoman în centrele de pe lângă atelierul din serai, a căror producţie era condiţionată şi limitată printr-o serie de decrete sultanale; dar şi de începutul producţiei timide autohtone de mătase, tinzând spre modele tradiţionalizate.
Mătasea reprezenta un preţios cadou: diplomaţii la Poartă primeau caftane deosebite, cadourile între principi şi/ sau regi, cadourile principelui către slujbaşi în diverse împrejurări, cadourile de nuntă, zestrea miresei, sau chiar dota de divorţ.
Mătasea reprezintă moneda de schimb în cazul cumpărării/plăţii unor produse. Din acest context valoarea mătăsii este de multe ori echivalentă cu cea a monetei sau a aurului. O altă sursă de unde braşovenii procurau mătasea ca marfă orientală, alta decât de la negustorii turci, munteni sau moldoveni era casa vămii vigesimale din Braşov , Bistriţa, Sibiu, unde mărfurile erau vămuite şi în produse (1 la 20).
În muzeele din Transilvania pot fi găsite piese deosebite de mătase turcească.