Continentul eurasiatic, scăldat la est de Oceanul Pacific, la vest de Oceanul Atlantic, la nord de Oceanul Arctic şi la sud de Oceanul Indian, poartă cele mai multe mărturii ale apariţiei şi dezvoltării neamului omenesc de pe planeta noastră, cele mai numeroase vestigii ale înfloririi şi decăderii unor mari civilizaţii care au marcat evoluţia întregii omeniri, ale contactelor dintre rase, neamuri şi popoare. Chiar daca interese politice au impus împărţirea lui în două, cercetarea evoluţiei sale istorice nu poate fi făcută decât în ansamblul său complet. Această aserţiune este cu atât mai valabilă atunci când purcedem la studierea şi prezentarea drumurilor, căilor, rutelor de deplasare a locuitorilor săi de-a lungul mileniilor, drumuri, căi şi rute de schimburi de bunuri comerciale, culturale şi spirituale, care, în epoca modernă, au primit numele generic, după unii, metaforic, de Drumul Mătăsii şi i s-a conferit titlul de „simbol al schimburilor dintre popoarele continentului eurasiatic”.
Prima descriere a Drumurilor Mătăsii se găseşte în Biografia Fiului Cerului Mu al dinastiei Zhou, care a domnit între anii 976 şi 922 î.e.n. (sau 956 şi 981 î.e.n.) şi a rămas în mitologia chineză ca un pasionat călător. În aceasta, considerată prima carte de călătorie pe Drumurile Mătăsii, se găseşte descrierea drumului de la oaza Tarim, peste Pamir, până la podişul iranian, unde are loc legendara întâlnire a regelui Mu cu Regina-mamă a Soarelui-Apune (Xiwangmu). Este semnificativ faptul că drept dar el i-a oferit reginei două vase din jad şi câteva suluri de mătase. S-a întors acasă pe drumul din sudul deşertului Taklamakan.
În perioada de domnie a dinastiei Han, Drumurile Mătăsii ce porneau din capitala Imperiului chinez au cunoscut perioade de activitate deplină, dar şi momente de decădere determinate de luptele pentru supremaţie a triburilor nomade şi de slăbiciunea puterii centrale chineze. După prăbuşirea dinastiei Han de est, în anul 220, şi până la întemeierea dinastiei Sui (581-618), frământările ce au dominat continentul eurasiatic – China fiind divizată, iar în partea sa vestică, imperiul roman, cel persan şi cel kushan aflându-se în stare de războaie între ele – au afectat considerabil schimburile comerciale şi culturale de-a lungul Drumurilor Mătăsii.
Pentru istoria Drumurilor Mătăsii, epoca cuceririlor mongole a marcat un moment de cea mai mare importanţă: „căile de comunicaţie dintre China şi Occident au cunoscut o dezvoltare şi influenţă fără precedent. A avut loc un intens proces de cunoaştere reciprocă”. După cuceririle ce au adus după sine dispariţia unor mari centre comerciale şi culturale, depopularea unor zone întinse, înainte înfloritoare, administraţia mongolă, pentru prima oară în istorie, a realizat o amplă reţea de legături şi comunicaţii pe întregul continent eurasiatic, practic de la Marea Galbenă şi până la Dunăre şi Marea Mediterană, reînviind şi amplificând tradiţionalele rute ale Drumurilor Mătăsii. La acesta s-a adăugat şi s-a activat „drumul stepelor”, care lega, încă din neolitic, Mongolia de bazinul inferior al Volgăi prin Djungaria şi Kazahstan şi ieşea direct spre câmpiile Europei Orientale.
Istoria Drumurilor Mătăsii nu s-a încheiat însă. Spiritul generos care i-a dat naştere şi a ţinut-o în viaţa – colaborarea paşnică, respectul pentru creaţiile spirituale şi materiale, bucuria de a oferi şi de-a primi – inspiră lumea contemporană în năzuinţa sa de a trăi în pace şi belşug.
