Drumul Mătăsii a fost din cele mai vechi timpuri un important coridor, ce lega Estul de Vest sau, mai bine zis, a fost o punte de legătură între Asia (Orient) şi Europa (Occident), facilitând nu doar transportul de mărfuri dintr-un punct în altul, ci şi răspândirea unor diverse idei de natură artistică şi religioasă. Acest drum având o lungă istorie, din Antichitate până în Evul mediu, a fost disputat de multe popoare, deoarece avea un potenţial economic uriaş, prin care se puteau îmbogăţi relativ uşor şi să devină un centru important – un imperiu, un stat independent.
De-a lungul acestui Drum al Mătăsii ia naştere o mare putere – cea a turcilor , care va reuşi să îşi croiască drum spre Europa Răsăriteană şi să cucerească oraşul Constantinopol, capitala Imperiul Bizantin şi să se stabilească în locul acestuia (pe coasta Asiei Mici – în Anatolia).
Bizanţul din secolul al VIII-lea până în secolul al XIII-lea, a cunoscut un continuu avânt economic, iar unele produse ale atelierelor din Constantinopol i-au adus faima; produse precum porţi monumentale din bronz, mozaicuri şi mult apreciata mătase, care avea un statut special, căci anumite ţesături din mătase, în special cele vopsite în purpuriu, dar şi în alte culori, erau rezervate uzului imperial şi nu erau destinate pentru producţia şi comerţul uzual, fiind prin urmare fabricate doar în atelierele imperiale, care erau de asemenea amplasate în funcţie de activitatea pe care o făceau în diverse locaţii, astfel încercându-se stoparea divulgării secretelor de fabricaţie. Cultura viermilor de mătase a fost introdusă de Iustinian, în secolul al VI-lea, iar de-a lungul timpului restricţia privind secretul fabricaţiei dispare .
Drumurile terestre spre Europa erau de asemenea diversificate şi făceau legătura cu Italia şi Marea Adriatică, cu oraşele de la Dunăre şi cu porturile de pe litoralul vestic al Mării Negre.
Prin urmare, baza continentală a comerţului maritim în Marea Neagră era asigurată prin porturile de pe litoralul de nord al Asiei Mici, Sinope şi Trapezunt – acesta făcea legătura cu regiunea Caucazului şi cu Podişul Armenian, care duceau spre zona Mesopotamiei, iar prin stăpânirea Chersonului / Khersonului din Crimeea, se asigura legătura cu popoarele nomade din Câmpia rusă. Tot în Marea Neagră, Bizanţul mai deţinea influenţa la gurile Dunării şi ale Nistrului, în Dobrogea şi în oraşele porturi al Traciei. Prin strâmtoarea Dardanele se făcea legătura comercială cu Marea Mediterană, unde se găseau porturile Salonic, Smirna, Lesbos, Samos, Rodos şi Candia .