OSCE este cunoscută drept organizaţie de securitate europeană, deşi include, printre cele 57 de state participante, şi state neeuropene ca SUA şi Canada, activ implicate în problemele securităţii continentului, precum şi ţările din spaţiul ex-sovietic din regiunea asiatică a acestuia, respectiv republicile din Asia Centrală şi Mongolia. OSCE este singura instituţie sau organizaţie de securitate din Europa considerată ca aranjament regional de securitate în sensul Capitolului VIII al Cartei ONU şi, drept urmare, un instrument principal pentru alertă timpurie, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia post conflict în regiunea sa de responsabilitate, care şi-a propus drept obiectiv rezolvarea prin dialog, negociere şi cooperare a conflictelor în Europa de Sud-Est, Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală. Forţa OSCE constă în: experienţa statelor membre, cunoaşterea particularităţilor regionale şi înţelegerea situaţiei, a proceselor din zonă. Eficienţa implicării OSCE în gestionarea unui conflict este eficientă şi posibilă dacă este acceptată de principalii actori implicaţi în conflict şi atunci când cooperează cu alte foruri multilaterale prezente în regiune.
În perioada Războiului Rece, principalul obiectiv al măsurilor de creştere a încrederii era de a contribui la reducerea sau eliminarea cauzelor neîncrederii şi fricii, a tensiunilor şi ostilităţilor care alimentau cursa înarmărilor convenţionale şi nucleare între ţările celor două blocuri militare. Accentul era pus pe măsuri de încredere de natură militară. Ele continuă să facă şi acum obiectul examinării în cadrul Forumului de cooperare în domeniul securităţii al OSCE, atenţia fiind captată, îndeosebi, de conflicte militare din zone adiacente.
În domeniul Dimensiunii umane – există două mecanisme importante – Mecanismul de la Viena (1989) şi Mecanismul de la Moscova (1991). Mecanismul de la Viena poate fi invocat de orice stat participant, cuprinzând următoarele acţiuni: schimb de informaţii şi răspuns la cererea de informaţii; organizarea de întâlniri bilaterale cu alte state participante pentru examinarea problemelor privind dimensiunea umană, inclusiv situaţii şi cazuri specifice; aducerea în atenţie a situaţiilor şi cazurilor de către orice stat participant; oferirea de informări privind acţiunile menţionate în cadrul Reuniunilor de Implementare. Mecanismul de la Moscova este o versiune lărgită şi consolidată a Mecanismului de la Viena, vizând îmbunătăţirea implementării angajamentelor în domeniul dimensiunii umane de către statele participante. Acesta prevede posibilitatea stabilirii de misiuni ad-hoc de experţi independenţi pentru examinarea unor cazuri şi situaţii specifice în acest domeniu. De la crearea acestora, mecanismele menţionate au fost invocate de câteva ori. În 1992 – de către Marea Britanie privind situaţia din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, rezultând în trimiterea unei misiuni de raportori pentru investigarea atacurilor asupra civililor. În 2002 – 16 state participante au solicitat trimiterea unei misiuni de raportori în Turkmenistan pentru examinarea situaţiei în domeniul respectării drepturilor omului.
Rolul OSCE este mai eficient în gestionarea conflictelor în care nu se ridică probleme legate de integritatea teritorială a statului/statelor respectiv(e).
Implicarea OSCE în soluţionarea crizei din Ucraina cuprinde diferite forme, sub directa coordonare a preşedintelui în exerciţiu, preşedintele şi ministrul de externe al Elveţiei Didier Burkhalter, care a intervenit la nivel prezidenţial şi ministerial în scopul identificării unei soluţii diplomatice. Implicarea OSCE se caracterizează printr-o abordare cuprinzătoare a securităţii, de la diplomaţia la nivel înalt şi dialog multilateral privind preocupările legate de respectarea libertăţilor fundamentale, drepturile omului şi ale minorităţilor, până la trimiterea unei misiuni de stabilire a faptelor şi de observatori militari.
În încheiere, se cuvine a sublinia faptul că OSCE a jucat un rol important, chiar dacă adesea ignorat, în edificarea securităţii şi stabilităţii în zonele de tensiune şi conflict, după terminarea violenţelor. Astfel, în Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Albania, OSCE şi-a asumat un rol esenţial privind aspectele ne-militare de edificare a securităţii în statele aflate „în colaps”, unde structurile locale de securitate erau incapabile de a funcţiona eficient. Acţionând în parteneriat cu alte instituţii de securitate, fiecare conform mandatului şi capacităţilor sale, şi-a adus o importantă contribuţie la edificarea securităţii şi stabilităţii în zonă .
Experienţa OSCE evidenţiază valoarea diplomaţiei multilaterale preventive în multe zone de conflict. Organizaţia s-a dovedit a fi deosebit de flexibilă în a reacţiona la crize potenţiale, răspunzând rapid şi adaptându-şi răspunsurile potrivit problemelor specifice în fiecare caz în parte, ceea ce poate fi ilustrat şi de modul rapid şi cuprinzător în care a reacţionat în cazul situaţiei din Ucraina.