În secolul trecut, competiţia între marile puteri a avut loc, în principal, în Europa. Odată cu declinul acestei competiţii pe vechiul continent, asistăm la intensificarea luptei pentru influenţă în Asia Centrală. Creşterea competiţiei economice, politice şi, potenţial, militare în Asia-Pacific este în centrul politicii globale. Uriaşe rezerve de resurse energetice au transformat această zonă în centrul de interese şi arena disputelor pentru acces la resurse. Totuşi, lupta pentru resurse nu este singurul motiv al competiţiei regionale între marile puteri, precum SUA, Rusia şi China în această zonă, împiedicând uneori o abordare mai largă, care să cuprindă probleme precum dezvoltarea regiunii, combaterea terorismului, islamismului şi ambiţiile regionale. Aceasta reclamă reexaminarea geopoliticii regiunii, prin identificarea şi a altor aspecte care determină competiţia şi rivalitatea marilor puteri în această zonă.
ONU consideră că Asia Centrală este una din cele mai interdependente regiuni ale lumii, cu o populaţie numeroasă, o posibilă piaţă comună şi răscrucea de căi energetice.
Rezervele de materii prime şi energetice în Asia Centrală fac regiunea să fie de un interes deosebit, îndeosebi pentru China şi Rusia. Cele două ţări au interese comune în regiune, fiind, totodată, într-o acerbă competiţie una cu cealaltă, relaţiile lor fiind caracterizate atât prin cooperare, cât şi prin competiţie.
Rusia preferă să recurgă la cadrul oferit de Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), dominat de Moscova şi din care China nu face parte, pentru a restabili prezenţa sa pe frontiera tadjiko-afghană şi a creşte, astfel, controlul asupra dimensiunii militare în Asia Centrală, sub pretextul eforturilor de conlucrare regională împotriva terorismului şi a traficului de droguri. Uzbekistanul, însă, se opune ferm creşterii rolului OTSC şi OCS în regiune, preferând un plan propriu pentru Afghanistan.
În ultimii ani, politica în schimbare a SUA privind Asia Centrală evidenţiază un efort de a răspunde evoluţiilor din zonă. În acelaşi timp, evoluţia situaţiei de securitate în Afghanistan şi insecuritatea crescândă privind aprovizionarea energetică au contribuit la creşterea interesului SUA pentru securitatea şi cooperarea economică în Asia Centrală. Rusia şi China au reacţionat la aceste provocări la fel ca SUA.
Spre deosebire de alte regiuni din spaţiul ex-sovietic, statele Asiei Centrale nu au manifestat aspiraţii clare de integrare în NATO sau UE, balansarea lor între Moscova şi Washington fiind adesea determinată de dispute bilaterale şi dinamica competiţiei regionale.
Pentru Rusia stabilitatea Asiei Centrale este foarte importantă, ca urmare a extinderii tulburărilor musulmane în interiorul Rusiei. De aceea, pentru Rusia este imperativ să acţioneze în direcţia prevenirii ca Asia Centrală să devină victima instabilităţii datorită tulburărilor din Afghanistan sau a celor interne.
În 2012, SUA au alocat aprox. 215 mil. dolari pentru asistenţa în domeniul securităţii ţărilor din Asia Centrală.
Asia Centrală reprezintă, poate, regiunea geografică în care interesele de securitate ale Chinei şi Rusiei se suprapun cel mai mult. Deşi cele două ţări adesea sunt în competiţie în problemele energiei şi oportunităţilor comerciale ale Asiei Centrale, cele două guverne împărtăşesc obiectivul limitării instabilităţii potenţiale în regiune. Ele se tem, îndeosebi, de separatismul etnic în teritoriile de frontieră, sprijinit de mişcările fundamentaliste din Asia Centrală. Interesele de securitate regională, împărtăşite de Beijing şi Moscova, înseamnă că noile state independente ale Asiei Centrale – Kazahstan, Kyrgyzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan – au devenit un element unificator în relaţiile chino-ruse. Interesele lor comune de securitate în Asia Centrală sunt manifestate vizibil în cadrul OCS (Organizaţia de Cooperare de la Shanghai). Totuşi, cele două guverne manifestă suspiciune una faţă de activităţile celeilalte în Asia Centrală, unde firmele lor controlate de stat concurează pentru petrol şi gaz.
Analiştii politici consideră că, după 2014, vor apărea mai multe semne ale rivalităţii ruso-chineze în regiune. La nivel global, Rusia şi China sunt în competiţie împotriva SUA şi intereselor şi politicilor sale. La nivel regional, însă, Rusia încearcă să prevină superioritatea chineză, nu numai în Asia Centrală. Orientarea de securitate a Rusiei este foarte diferită de cea a Chinei, este mai mult o securitate militară clasică. Pe plan regional, situaţia este mult mai favorabilă pentru China, care a devenit principala putere comercială, financiară şi investitor în Asia Centrală.
SUA, Rusia şi China sunt angajate dinamic în Asia Centrală, unde concurează pentru acces la sursele bogate de energie. Totuşi, după cum am arătat, petrolul şi gazul nu sunt singurele motive care justifică prezenţa acestora şi modul în care desfăşoară operaţiunile lor în aşa numitul Noul Marele Joc sau în Marea Tablă de Şah. SUA, Rusia şi China sunt conduse de propriul lor obiectiv de a obţine cât mai multă putere şi, eventual, a deţine hegemonia regională. De aceea, accesul la resursele energetice este numai un obiectiv imediat, care serveşte obiectivul de bază, acela de a obţine, a menţine şi de a întări puterea. Deşi luptă pentru putere, SUA, Rusia şi China pot ajunge să coopereze în domenii în care au interese comune, precum soluţionarea conflictelor etnice, combaterea terorismului şi a islamismului radical.
Abilitatea SUA, Rusiei şi Chinei, sau lipsa acesteia de a găsi şi accepta noul echilibru de putere între ele va decide viitorul regiunii. Mai degrabă cooperarea, decât confruntarea, ar fi benefică celor trei puteri şi ar contribui la consolidarea stabilităţii locale. O nouă competiţie geopolitică ar periclita situaţia acestora şi a ţărilor din regiune. De aceea, principala provocare ar fi să depăşească obstacolele interne pentru a deschide calea spre un echilibru efectiv de putere în regiune.