Personalitatea distinctă a diplomaţiei chineze în lumea contemporană, pe cât de elaborată, pe atât de selectivă, pe cât de riguroasă, pe atât de maleabilă, se constituie dintr-o sumedenie de ingrediente ce ţin de reverberaţiile în conştiinţa naţională ale realităţilor existenţei naţiunii chineze, ale experienţei istorice a poporului chinez, ale valorilor profesate de-a lungul secolelor de cultura sinică.
Desigur chinezii sunt conştienţi de faptul că patria lor este a treia entitate statală ca întindere în lume după Rusia şi Canada; ei ştiu prea bine că ţara lor este cea mai populată din lume, întrecând cu 300 de milioane de suflete a doua ţară – India; ei au aflat cu mândrie că, de câţiva ani, China a devenit a doua putere economică a lumii, întrecută fiind pentru un număr previzibil de ani doar de SUA.
Preşedintele Chinei a declarat solemn că ţara sa va înainta cu hotărâre pe calea dezvoltării paşnice, va depune eforturi în vederea promovării unei dezvoltări deschise şi cooperante, unei dezvoltării benefice tuturor; totodată, a chemat toate statele să se angajeze să păşească împreună pe calea dezvoltării paşnice. China, a subliniat el, a urmat o politică defensivă de apărare, nu s-a implicat în cursa înarmărilor, nu s-a dedat la ameninţări militare faţă de niciun stat; odată dezvoltată şi puternică, China va aduce lumii mai multe oportunităţi şi nicidecum ameninţări. Realizarea visului chinez va aduce beneficii nu doar poporului chinez, ci tuturor popoarelor.
Mi se pare semnificativă, în această ordine de idei, aducerea în atenţia celor de faţă a concepţiei chineze, potrivit căreia indiferent de cât este de întortocheată, istoria îşi urmează întotdeauna cursul său potrivit legităţilor ce îi sunt proprii: nu există nicio forţă capabilă să oprească roata istoriei să înainteze.
Abordând diplomaţia chineză în lumea de astăzi, înainte de orice se cuvine să scoatem în evidenţă opţiunea strategică a conducerii Chinei şi poporului chinez pentru dezvoltarea paşnică, respectiv pentru afirmarea pe cale paşnică a naţiunii zhonghua în comunitatea internaţională.
În viziunea ce îi este proprie, China porneşte de la constatarea că în lumea de astăzi, în care economia este globalizată, interesele statelor se întrepătrund pe arii întinse şi în adâncimi nebănuite şi ca urmare colaborarea se impune tuturor ca un imperativ ce nu poate fi nesocotit. Este nevoie de colaborare pentru a face faţă riscurilor şi provocărilor, crizelor şi provocărilor, după cum este nevoie de colaborare pentru a concura la dezvoltarea fiecărui subiect de drept internaţional şi a tuturora împreună, în planurile economic, politic, cultural şi al securităţii. În acest sens, China nu se opune doar hegemonismului şi politicii de forţă, nu se opune doar mentalităţii „războiului rece”, nu se opune doar impunerii prin constrângerea altora a unui anumit model de ideologie şi guvernare; China, în plus, se pronunţă pentru promovarea democraţiei în relaţiile internaţionale, pentru reglementarea tuturor problemelor ce interesează comunitatea internaţională prin consultări, pentru respectarea principiilor de drept în relaţiile interstatale, precum şi a civilizaţiilor şi căilor de dezvoltare; China, în plus şi înainte de toate, se pronunţă pentru colaborarea în beneficiul reciproc în relaţiile internaţionale. O asemenea atitudine nu infirmă şi nu condamnă doar concepţii şi practici de tristă amintire, ci invită cu o putere de convingere ce creşte odată cu influenţa Chinei la o nouă abordare a raporturilor internaţionale, la o nouă atitudine faţă de ordinea mondială: una benefică tuturor.
În virtutea însuşirilor ce o definesc, China ca o ţară mare trebuie să îşi asume responsabilităţile ce-i incumbă statutul de mare putere.
China a înţeles dintotdeauna să contribuie la reglementarea paşnică a conflictelor internaţionale şi la atenuarea disputelor interstatale. O dovadă elocventă o oferă implicarea Chinei în reglementarea problemei coreene, propunând o abordare calmă prin consultări şi dialog. Semnificativă este implicarea Chinei în reglementarea situaţiei din Siria, în virtutea căreia a făcut un şir de propuneri şi a chemat la soluţionarea corectă a litigiului printr-o înţelegere paşnică, justă. China a făcut propuneri şi în legătură cu rezolvarea problemei nucleare iraniene, solicitând părţilor o mai mare flexibilitate.
Provocările ce stau în faţa diplomaţiei chineze sunt numeroase. Ele nu ţin doar de ceea ce am putea numi provocările obişnuite, ce decurg din istoria comună a omenirii. Ele ţin din ce în ce mai mult de cerinţa, afirmată tot mai viguros de popoarele lumii, de a instaura în lume o nouă ordine mondială, mai dreaptă, mai morală, de a statornici în lume un sistem instituţional mai eficace şi mai echitabil. Recentul Congres al XVIII-lea al P.C.C. a deschis un larg orizont diplomaţiei chineze.