Teodor CHIRICĂ

Lansarea Foii de Parcurs 2050 pentru Energie în anul 2011 de către Comisia Europeană a deschis calea unei dezbateri la nivel european asupra căilor de a face faţă provocărilor energetice şi climatice, având în vedere faptul că toate căile către decarbonizare implică modificări majore ale preţurilor combustibililor fosili, tehnologiilor şi reţelelor de transport şi distribuţie, cu impact major asupra (1) costurilor energiei utilizate în scopuri casnice şi (2) creşteri semnificative ale costurilor de capital pentru noile proiecte. Se aşteaptă ca dezvoltarea masivă a energiilor regenerabile să aibă ca efect final reducerea costurilor asociate acestora şi trecerea de la stadiul actual de tehnologii ”subvenţionate” la viitoare tehnologii ”competitive”.
Din punct de vedere al energiei nucleare, Europa este un paradox! Este lider mondial în ceea ce priveşte capacitatea instalată în centrale nucleare şi numărul mare de companii care le exploatează, producţia de echipamente şi ciclul de combustibil nuclear, aflată într-o competiţie crescută cu industriile nucleare din Statele Unite, Republica Coreea, Rusia, China, Japonia, dar este confruntată cu îngrijorările unei mari părţi a cetăţenilor Uniunii privind energia nucleară, cu precădere în privinţa securităţii nucleare, deşeurilor radioactive şi proliferării.
În acest context, industria nucleară din România consideră că o corelare a eforturilor Statelor Membre ale Uniunii Europene, care au în vedere programe de dezvoltare a energiei nucleare, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru susţinerea finanţării noilor centrale nucleare şi agreerii acestora cu Instituţiile Europene este singura cale de urmat, invitând decidenţii politici să se angajeze activ în această acţiune. Un semnal pozitiv în această direcţie l-ar putea constitui recentul document ”Linii directoare privind ajutorul pentru mediu şi energie – Document Consultativ” elaborat de către Comisia Europeană în martie 2013 şi care urmează a fi supus consultării publice.