Adrian FILIP

Acum trei-patru decenii vorbeam de “miracolul japonez”, constatând, fără surprindere, că Japonia, unul dintre marii învinşii ai celui de Al Doilea Război Mondial, reuşise să realizeze pe durata câtorva zeci de ani o creştere economică constantă cu două cifre. În Europa, Germania de Vest a avut o creştere puternică până în anii ’90, urmată de un regres economic datorat cheltuielilor necesare sincronizării celor două economii germane ce funcţionau diferit, iar astăzi “vedem” o Germanie ajunsă lider al Uniunii Europene.
Blocarea “Drumului Mătăsii” de către otomani, a Mării Negre şi a Mediteranei Orientale au forţat statele europene să caute cu disperare o altă cale de a ajunge în Extremul Orient, fapt ce a deschis epoca marilor descoperiri de peste mări. Ibericii cunoşteau doar o singură rută ca să-i evite pe turci: căile de navigaţie de-a lungul coastelor africane şi apoi prin Oceanul Indian spre India şi China. În afară de comunicaţiile ce înconjurau Africa, ştiinţele geografice spuneau că mai există o cale spre Indii: drumul spre vest ce traversa Oceanul Atlantic.
Un studiu comparativ al evoluţiei flotelor nord-vest europene, islamice şi a celor din Extremul Orient al sfârşitului de Ev Mediu scoate în evidenţă cele două mari puteri maritime existente pe glob: cea a turcilor otomani, care cuceriseră Marea Neagră şi Mediterana Orientală, şi cea a Imperiului Chinez, prin flota lui Cheng Ho, care făcea expediţii în Oceanul Pacific, ajungând până în vestul Africii.
În zilele noastre, “legăturile tribale de rasă”, religie, etnie capătă o importanţă mai mare decât cele de strictă vecinătate, delimitate de o frontieră administrativă formală.
În politica externă, Turcia a avut o continuitate peste generaţii. Eminenţa cenuşie a diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu continuă construcţia politică de extindere a zonei de influenţă a Turciei, începută de Turgut Ozal şi Ismail Cem.
În aceste condiţii geopolitice Turcia şi-a balansat poziţia, trecând de la statutul de ţară emergentă aflată la periferia Occidentului, la statutul de putere regională centrală în dezvoltare, în regiunea balcanică, a Orientului Mijlociu şi Asiei Centrale.