O trăsătură caracteristică a sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI este înflorirea tehnologiilor informaţionale de reţea de destructurare a bazelor unui stat, care permit rezolvarea sarcinilor politico-militare prin schimbarea regimului de conducere a ţării, nu prin distrugerea forţelor armate şi a economiei acestei ţări, ci prin impact asupra stării morale şi psihologice a conducerii şi populaţiei. Acest lucru vorbeşte despre faptul că am păşit în epoca războaielor de tip nou, al reţelelor de informaţii, a căror apariţie a fost favorizată de următorii factori.
Războiul tradiţional contra unui stat, cu atât mai mult contra unuia care deţine arma nucleară, reprezintă în zilele noastre o ocupaţie destul de riscantă pentru că ameninţarea cu pierderea unor importante resurse vitale pentru ţară, cum ar fi teritoriul, resursele naturale şi umane, economia, este percepută de naţia respectivă ca o subminare a bazelor existenţei ei fizice. În cazul conştientizării unei ameninţări reale, toate forţele naţiunii se mobilizează în timp scurt pentru respingerea ei, iar iniţiatorul războiului devine în numele poporului agresor. De aceea tehnologiile politice actuale de destructurare a statelor sunt îndreptate spre mutarea agresiunii din spaţiul geografico-militar în reţeaua de informaţii.
Scopul invaziei informaţionale de reţea este instaurarea controlului asupra unor resurse strategice importante ale ţării-adversar.
Datorită tehnologiilor politice actuale de destructurare a statalităţii şi a experienţei acumulate de interacţiune asupra conştiinţei maselor, chiar genocidul se poate înfăptui astăzi fără folosirea camerelor de gazare şi a execuţiilor în masă a populaţiei. Este suficient să creezi condiţii pentru reducerea natalităţii şi creşterea mortalităţii.
Revolta maselor populare în ţările Orientului Apropiat reprezintă realizări obţinute prin tehnologia interacţiunii informaţionale de reţea. Şi dacă în cazul Tunisiei şi Egiptului aceste tehnologii n-au fost destul de evidente, în Libia a avut loc o ”derulare generală” a scenariului unui război informaţional de reţea. ”Revoluţia” din Libia s-a prezentat pe ecranele media internaţionale ca un simulacru, ”o copie” fabricată ”a unei acţiuni revoluţionare fără original”, a cărei desfăşurare a fost redată de media globale fără o corelare adecvată cu realitatea, dar în conformitate perfectă cu scenariul scris de autorii acestui spectacol politic. Societăţile arabe, provocate la manifestări ”revoluţionare” prin atacuri informaţionale de pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter au dus la o mişcare revoluţionară tip tsunami cum nu s-a mai văzut în Orientul Apropiat. Această explozie pe strada arabă a arătat că reţelele sociale au devenit în felul lor o ”amorsă” pentru atmosfera neliniştită din Orientul Apropiat.
Dinamica lumii moderne a devenit atât de puternică, încât analiştii se ocupă deocamdată de analiza situaţiei şi construirea unei prognoze, însuşi obiectul investigării îşi modifică structura şi direcţia de dezvoltare. Tendinţele existente în el însuşi îşi schimbă traiectoria de mişcare. Apare un ”evantai de scenarii” ale viitorului care se dovedesc a fi folositoare doar din punct de vedere academic pentru că toate în mod aprioric au fost destinate eşecului. Viaţa pune în faţa analiştilor politici şi a celor care se ocupă de prognoză sarcini pe diferite planuri.
În zilele noastre situaţia socială s-a complicat şi mai mult. Societăţile actuale sunt saturate în mod periculos cu oameni care sunt în extremă dizarmonie cu lumea lor interioară motivaţională. Acest lucru se referă şi la ţările arabe, unde a apărut o pătură considerabilă de ”lumpeni tineri”, o masă socială declasată cu rădăcini sociale pierdute, fără noţiuni morale şi orientări politice clare.
Dacă Tunisia şi Egiptul au reprezentat primele încercări regizorale de peste ocean al acestui spectacol pseudorevoluţionar, Libia a reprezentat prima operaţiune reală de luptă din cadrul războiului mondial informaţional de reţea al Vestului împotriva unui regim indezirabil. Dacă în Balcani, Afganistan şi Iraq, Washingtonul a utilizat în principal mijloacele de forţă şi metodele redistribuirii globale a lumii care au ca scop schimbarea liderilor în acele ţări care prezintă interes strategic pentru SUA, în Libia Vestul pune în aplicare conceptul aducerii la putere a unor lideri din noua generaţie în locul celor care la timpul lor au studiat şi s-au educat în URSS, tehnocraţi de formaţie şi mentalitate vestice, chemaţi să consolideze poziţiile SUA în contextul înlăturării în acelaşi timp a Chinei şi Rusiei din regiunea Orientului Mijlociu Extins. Este un exemplu tipic de punere în aplicare a strategiei informaţionale de reţea de ”haos dirijat” care s-a dovedit a fi un mijloc nou şi extrem de eficient de păstrare pentru SUA a poziţiei de lider global.
Traducere: drd. Iuliu Drăghici, SNSPA
Coments