European Union-led nuclear negotiations with Iran resume this weekend in Istanbul. The European Union – on behalf of the five permanent members of the United Nations Security Council plus Germany – has pursued diplomatic talks with Iran for almost eight years, to convince Tehran to resolve suspicions about the peaceful aims of its nuclear programme.
Brussels’ officials are pessimistic about the upcoming talks, disillusioned with Tehran’s past games. Previous negotiations have followed a dead-end pattern of swopping uranium enrichment ultimatums, resulting in zero progress. Suspicious of its past over-ups, the Security Council has demanded that Iran suspend all uranium enrichment. Tehran says it has already reached a twenty percent enrichment threshold, which complies with international rules on civil nuclear power, but is the key to mastering the know-how for weapons-grade uranium.
If Iran acquired a nuclear weapons capability the consequences could be very grave. It would not only question the efficacy of the Nuclear-Non-Proliferation Treaty regime, it might also encourage other major powers in an already-turbulent region, such as Egypt, Turkey and Saudi Arabia, to start weapons-grade nuclear programmes of their own. Worse, an actual Iranian nuclear weapon would probably lead to war.
Israeli officials talk openly about pre-emptively bombing suspect plants in Iran, similar to strikes they carried out in Iraq in 1981 and Syria in 2007, since Tehran has previously said that it wanted to ‘wipe Israel off the map’.
The President of the United States, Barack Obama, has said that loose talk of bombing Iran should be constrained. Using military force against Iran would be extremely risky. Most experts agree that airstrikes would only delay Iran’s programme and shore up domestic support for the regime. Israeli bombings could unleash a backlash against the West from Tehran-sponsored Hezbollah, Shiites in Iraq or sympathisers in Afghanistan and elsewhere in the region. And military action in and around the straits of Hormuz would surely drive up the price of oil, choking off the fragile recovery in the global economy.
The diplomatic stalemate on how much uranium Iran can enrich (if any) will be very difficult to overcome. Last September Iranian President Ahmadinejad offered to halt production of uranium enrichment at twenty percent in return for reactor fuel to make medical isotopes. This was rejected outright by France and Israel. Their harsh reaction doesn’t come as a surprise, since the combination of a nuclear capability with a radical ideology is the heart of the problem.
If diplomacy is to resolve the Iranian impasse a new formula is needed. Instead of repeating the enrichment merry-go-round, the European Union’s negotiators should take a leaf out of Ronald Reagan’s proverb book. During negotiations with the Soviet Union on the Intermediate-Range Nuclear Forces treaty, signed in 1987, President Reagan repeatedly told Moscow ‘trust but verify’. Similarly, Brussels’ negotiators should propose to Iran that both sides ‘freeze but recognise’.
This formula would require Iran to freeze its uranium enrichment at its current level, but recognise Israel’s existence – at least in an implicit way similar to Arab states like Saudi Arabia and Algeria. In return, the European Union would freeze its upcoming sanctions on Iranian oil (and Israelis would stop talking of military action) but recognise Iran’s right to enrich uranium up to the current level of twenty percent.
‘Freeze but recognise’ will not appeal to all negotiators, not least because Iran would keep its uranium enrichment capacity. And it could not work unless Iran accompanied freezing enrichment with the implementation of the Additional Protocol to the Non-Proliferation Treaty which includes random spot-checks by United Nations-mandated inspectors.
But this formula would give Iran the recognition it craves from the West, and could be a starting point for easing sanctions in return for constructive nuclear cooperation and a radical change in Tehran’s behaviour towards Israel. An Iranian recognition of the reality of Israel would help remove Tel Aviv’s rationale for military strikes (and encourage other recalcitrant governments in the region to re-consider their Israel policies). Such a breakthrough might even signal the start of a new more responsible relationship between the West and Iran, eventually discussing subjects of common interest such as energy and Afghanistan.
The time for such a change is ripe: recent parliamentary elections strengthened the hand of Ayatollah Khamenei and conservatives in Tehran at the expense of Ahmadinejad’s radicals. The pragmatism of business people is strongest amongst the conservative faction, and whilst not democratic-minded, they want better relations with the West for economic reasons. Western sanctions on Iranian oil supplies will start to bite from July, and over time may suffocate Iran’s economy – a prospect many conservatives find more frightening than military action.
There should be no illusions about how difficult negotiations with Iran will be in the coming months, and success is by no means certain. If a new formula can help avoid another war in the Middle East, save the Non-Proliferation Treaty regime, and avoid a huge shock for the fragile global economy, then it is worth trying.
Iran: “Îngheţ, dar Recunoaştere”
Negocierile nucleare conduse de Uniunea Europeană cu Iranul se reiau în acest week-end la Istanbul. Uniunea Europeană – în numele celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, plus Germania – au continuat discuțiile diplomatice cu Iranul timp de aproape opt ani, pentru a convinge Teheranul să rezolve suspiciunile cu privire la scopurile pașnice ale programului său nuclear.
Oficialii de la Bruxelles sunt pesimiști cu privire la viitoarele discuții, deziluzionați de jocuri din trecut ale Teheranului. Negocierile anterioare au urmat un model de fundătură de ultimatumurireciproce privind îmbogățirea uraniului, având ca rezultat un progres zero. Suspicios din trecut, Consiliul de Securitate a cerut ca Iranul să suspende orice îmbogățire a uraniului. Teheranul spune că a atins deja un prag de îmbogățire de douăzeci de procente, care este în conformitate cu normele internaționale privind energia nucleară civilă, dar este cheia pentru a stăpâni know-how-ul pentru uraniu de nivel arme.
În cazul în care Iranul a dobândit o capacitate de arme nucleare, consecințele ar putea fi foarte grave. Aceasta nu ar pune la îndoială numai eficacitatea regimului Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, ar putea, de asemenea, să încurajeze alte puteri majore într-o regiune deja turbulentă, cum ar fi Egiptul, Turcia și Arabia Saudită, pentru a începe programe de arme nucleare proprii. Mai rău, o armă nucleară iraniană reală ar conduce probabil la război.
Oficialii israelieni vorbesc deschis despre bombardarea preventivă a fabricilor suspecte în Iran, similar cu loviturile pe care le au efectuat în Irak în 1981 și Siria, în 2007, din moment ce Teheranul a declarat anterior că a vrut să “șteargă Israelul de pe harta”.
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că discuțiile libere privind bombardarea Iranului ar trebui să fie limitate. Folosind forța militară împotriva Iranului ar fi extrem de riscant. Cei mai mulți experți sunt de acord că atacurile aeriene nu ar face decât să întârzie programul Iranului și consolideze sprijinul intern pentru regim. Bombardamentele israeliene ar putea declanșa o reacție împotriva Occidentului de la Hezbollah-ul Teheran-sponsorizat, şiiţii din Irak sau simpatizanți în Afganistan și în alte părți din regiune. Și o acțiune militară în și în jurul strâmtorii Hormuz ar conduce cu siguranță la creşterea prețul petrolului, sufocând recuperarea fragilă a economiei mondiale.
Impas diplomatic cu privire la cât de mult uraniu Iranul poate îmbogăți (dacă este cazul) va fi foarte greu de depășit. În septembrie anul trecut președintele iranian Ahmadinejad a oferit a stopa producția de îmbogățire a uraniului la douăzeci de procente, în schimbul combustibilului din reactor pentru a face izotopi medicali. Acest lucru a fost respins de către Franța și Israel, pur și simplu. Reacția lor dură nu vine ca o surpriză, deoarece asocierea unei capacități nucleare cu o ideologie radicală este inima problemei.
În cazul în care diplomația va rezolva impasul iranian este nevoie de o nouă formulă. În loc de a repeta caruselul îmbogățirii, negociatorii Uniunii Europene ar trebui să ia din cartea de proverbe a lui Ronald Reagan. În timpul negocierilor cu Uniunea Sovietică cu privire la Tratatul forțelor nucleare intermediare, semnat în 1987, președintele Reagan a declarat în mod repetat “ai încredere, dar verifică” Moscovei. În mod similar, negociatorii Bruxellesului ar trebui să propună Iranului ca ambele părți să “înghețe, dar să recunoscă”.
Această formulă ar cere ca Iranul să înghețe îmbogățirea uraniului la nivelul său actual, dar să recunoască existența Israelului – cel puțin într-un mod implicit similar cu statele arabe precum Arabia Saudită și Algeria. În schimb, Uniunea Europeană ar îngheța sancțiunile viitoare asupra petrolului iranian (și israelieni nu ar mai vorbi de o acțiune militară), dar ar recunoşte dreptul Iranului de a îmbogăți uraniul până la nivelul actual de douăzeci la sută.
“Îngheţ, dar recunosc” nu va face apel la toți negociatorii, nu în ultimul rând pentru că Iranul ar păstra capacitatea de îmbogățire a uraniului. Și nu ar putea funcționa decât dacă Iranul ar însoți înghețarea îmbogățirii cu punerea în aplicare a Protocolului adițional la Tratatul de neproliferare, care include controale aleatorii la fața locului de către inspectorii de mandataţi de Naţiunile Unite.
Dar această formulă ar da Iranului recunoașterea pe care o dorea din Occident, și ar putea fi un punct de plecare pentru relaxarea sancțiunilor în schimbul cooperării nucleare constructive și o schimbare radicală în comportamentul Teheranului față de Israel. O recunoaștere iraniană a realității Israelului ar ajuta la eliminarea fundamentelor Tel Avivului pentru lovituri militare (și să încurajeze alte guverne recalcitrante din regiune să reexamineze politicile lor către Israel). O astfel de descoperire ar putea semnala chiar începutul unei noi relații mai responsabile între Occident și Iran, în cele din urmă a discuta subiecte de interes comun, cum ar fi energia și Afganistanul.
Timpul pentru o astfel de schimbare este copt: recentele alegeri parlamentare au consolidat mâna Ayatollahului Khamenei și conservatorilor din Teheran în detrimentul radicalilor lui Ahmadinejad. Pragmatismul oamenilor de afaceri este cel mai puternic în rândul fracțiunii conservatoare, și în timp ce nu cu gândire democraticp, ei doresc relații mai bune cu Occidentul din motive economice. sancțiunile occidentale privind livrările de petrol iranian vor începe să muște din iulie, și în timp, se poate sufoca economia Iranului – o perspectivă pe care mulți conservatori ar găsi-o mai înfricoșătoare decât o acțiune militară.
Nu trebuie să existe iluzii cu privire la modul în care negocierile dificile cu Iranul vor fi în lunile următoare, iar succesul nu este deloc sigur. În cazul în care o nouă formulă poate ajuta la evitarea un alt război în Orientul Mijlociu, salvând regimul Tratatului de neproliferare, și a evita un șoc imens pentru economia globală fragilă, atunci merită încercat.
Coments