Ruxandra Laura BOŞILCĂ

A wide variety of views on the current and foreseeable polarity of the world has emerged throughout the last two decades. With the collapse of the Soviet Union and the following emergence of the U.S. as the “Sole Superpower” after the Cold War, the forty-five-year bipolarity gave way to unipolarity, a structure in which one state enjoys a preponderance of power and faces no competition . Ever since, an extensive literature focused on the issue of durability of unipolar systems, either arguing its ephemeralness and rapid decline or oppositely, its durability . At present, more and more voices signal its downfall caused by potential peer competitors such as China , the inexorable “imperial overstretch” after Afghanistan and Iraq or the financial crisis begun in 2008 , which would lead to the emergence of a multipolar world where several hostile but relatively equal states choose to confront one another, or, on the contrary, to work together in common. Less popular viewpoints – dismissing the realist view on power as obsolete and claiming that global influence resides more in ‘civilian’ power sources- argue the world today is bipolar , with two global superpowers: the U.S. and Europe, a “quiet superpower” making use of instruments of power such as economic influence, international law and more recently, ‘smart power’ . Some authors envisaged a scenario of an ‘inter-polar’ world resulting from the mix of multipolarity and increasing interdependence between these ‘poles’ while others foresee instead a non-polar system dominated by a multitude of actors possessing and exercising various kinds of power.

At present and in the decade to come, the international system will be deeply transformed under the impact of multiple – and often divergent – factors such as the rise of emerging powers, a globalizing economy, a shift of wealth and economic power from West to East and an increasing influence of nonstate actors.
Most commonly debated theories on the structure of the international system provide an insight to various transformations but tend to over-rely on narrow perspectives favouring one dimension of the change while overlooking complementary ones. This paper’s purpose is to argue that – within this highly complex, discontinuous and interdependent environment – the international system cannot be clearly envisaged in the absence of a more comprehensive theoretical framework able to encompass all these dimensions of occurring changes.

Sistemul internațional: un puzzle complex – asamblarea pieselor

O varietate largă de opinii cu privire la polaritatea actuală și previzibilă a lumii a apărut de-a lungul ultimelor două decenii. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și ca urmare apariția SUA ca “Superputerea unică”, după Războiul Rece, patruzeci și cinci de ani de bipolaritate a cedat în faţă unipolarităţii, o structură în care un stat se bucură de o preponderență a puterii și nu înfruntă nicio concurență. De atunci, o literatură vastă s-a axat pe problema durabilității sistemelor unipolare, fie argumentând efemeritatea sa și declin rapid sau în sens opus, durabilitatea acestuia. În prezent, tot mai multe voci de semnalează căderea acestuia cauzată de către potențialii concurenți egali, cum ar fi China, implacabila “superextinderea imperială” după Afganistan și Irak sau criza financiară începută în 2008, ceea ce ar duce la apariția unei lumi multipolare în cazul în care mai multe state ostile. dar relativ egale aleg să se confrunte unul pe altul, sau, dimpotrivă, să lucreze împreună în comun. Puncte de vedere mai puțin populare – concediază viziunea realistă asupra puterii ca fiind învechită și susținând că influența globală se află mai mult în sursele de putere “civilă” – susțin că lumea de astăzi este bipolară, cu două superputeri globale: SUA și Europa, o “superputere liniștită” folosind instrumentelr de putere, cum ar fi influența economică, dreptul internațional și, mai recent, “smart power”. Unii autori au avut în vedere un scenariu al unei lumi “inter-polare” care rezultă din amestecul de multipolaritate și o interdependență în creștere între aceşti “poli”, în timp ce altele prevăd în schimb un sistem de bază non-polar dominat de o multitudine de actori care au și exercită diferite tipuri de putere.

În prezent și în următorul deceniu, sistemul internațional va fi transformat profund sub impactul multiplilor – și adesea divergenţi – factori, cum ar fi creșterea puterilor emergente, o economie globalizată, o schimbare a bogăției și a puterii economice de la vest la est și o influență tot mai mare a actorilor nestatali.
Teoriile cele mai frecvent dezbătute cu privire la structura sistemului internațional oferă o imagine de ansamblu a diferitelor transformări, dar tind să se supra bazeze pe perspective înguste, care favorizează o dimensiune a schimbării în timp ce trec cu vederea pe cele complementare. Scopul acestei lucrări este de a argumenta că – în cadrul acestui mediu extrem de complex, discontinuu și interdependent – sistemul internațional nu poate fi avut în vedere în mod clar în absența unui cadru teoretic mai cuprinzător capabil să cuprindă toate aceste dimensiuni ale schimbărilor care au loc.