Dan Marcel BĂRBUŢ

Prin păstrarea dominaţiei asupra Transnistriei, Moscova poate penaliza oricând Republica Moldova pentru încercarea de a ieşi de sub sfera de influenţă politică şi economică a Rusiei.
Persistenţa conflictelor îngheţate din arealul pontic după mai multe decenii de tratative poate fi explicată pornind de la câteva ipoteze:
(i) Conflictele îngheţate din jurul regiunii Mării Negre sunt folosite ca pârghii de putere pentru menţinerea influenţei Federaţiei Ruse asupra bazinului pontic într-o ecuaţie geopolitică mai extinsă, care include intenţia Moscovei de a-şi recupera spaţiul strategic prin metode politice, economice, diplomatice, dar şi de forţă.
(ii) Enclavele, deşi sunt mai degrabă realităţi geografice decât istorice, au deja un trecut care le-a consolidat în perioada regimului comunist şi tind să se manifeste ca state cu viaţă proprie.
(iii) Starea de conflict cvasi-permanent a dezvoltat în jurul republicilor separatiste o economie netaxată, care încurajează menţinerea status-quo-ului.
(iv) Actorii euro-atlantici, care încearcă să stabilizeze şi să democratizeze spaţiul pontic fragmentat de conflictele interetnice mocnite şi de rivalităţile istorice pentru a transforma această mare periferică într-una centrală, prin ataşarea ei la spaţiul politic mediteranean, nu au încă suficiente instrumente pentru a interveni.
(v) Marile state riverane, Turcia şi Ucraina încearcă să profite de situaţie pentru a-şi consolida poziţiile.
Instituţiile internaţionale nu înregistrează date privind economiile enclavelor, dar estimările sugerează că economia neagră din aceste regiuni ar putea fi cel puţin la fel de mare ca cea oficială, cu toate acestea populaţiile trăiesc sub pragul de subzistenţă, iar industriile locale nu şi-au revenit definitiv după conflictele, care au fost îngheţate ani de zile, dar care în Georgia s-au dezgheţat în 2008. Oficialii OSCE susţin de pildă că prin tunelul care leagă Osetia de Sud de Osetia de Nord, trec anual produse care se ridică la aproape 100 mii de dolari, în vreme ce oficialii osetini vorbesc de un milion de dolari. În toate cele patru republici separatiste corupţia generează fenomene mafiote, care afectează masiv statele gazdă.
În vreme ce Turcia şi-a extins puterea în regiunea caucaziană prin investiţii economice masive şi printr-o diplomaţie activă, încercând să umple spaţiile goale lăsate de fosta URSS, Ucraina, care a moştenit cea mai mare parte a litoralului sovietic nu-şi poate desfăşura încă o geopolitică proprie pe spaţii mari, fiind blocată şi de existenţa Crimeei, o semienclavă rusească, dar şi de oscilaţiile Est – Vest ale liderilor de la Kiev.
Găzduirea flotei ruseşti la Sevastopol până în 2040 ridică anumite dileme pentru Ucraina, care în schimb şi-a negociat preţuri reduse pentru carburanţi. Mulţi analişti ucrainieni se tem, însă, că menţinerea flotei de război a Federaţiei Ruse la Sevastopol ar putea duce în timp la separarea Crimeei de Ucraina. În această ecuaţie dezvoltată echilibrul democratic la Marea Neagră rămâne fragil, cu atât mai mult cu cât atât Turcia, cât şi Ucraina evoluează spre regimuri politice bazate de politici autocrate.
Analizarea diacronică şi sincronică a celor cinci ipoteze prezentate scoate la iveală că turbulenţele artificiale induse de statele de facto din jurul Mării Negre pot fragmenta şi mai mult acest „buzunar al Mării Mediterane”, menit să devină prin marile proiecte energetice ale secolului XXI „placa turnantă a economiei mondiale” aşa cum o imagina Gheorghe I. Brătianu.