Stan PETRESCU

Dacă în precedentele asalturi asupra Europei creştine s-a întrebuinţat Coranul drept armă spirituală într-o mână şi sabia, ca pedeapsă a lui Allah, în cealaltă, de data aceasta, liderii islamici au ales metode mult mai subtile, mult mai alunecoase, chiar seducătoare, spre a nu le denumi perfide, folosite spre a invada Vestul şi Estul european.
Islamul s-a încăpăţânat, încă de la începuturi, să intre în Europa creştină, s-o distrugă şi s-o supună.
Ofensiva Islamului a început cu matematica în mână. Înmulţirea Islamului într-o Europă îmbătrânită ar putea asigura succesul ofensivei islamice, dacă reacţia europenilor nu se porneşte cât mai repede. Potrivit acestor calcule, sunt toate şansele ca nepoţii noştri să fie obligaţi să se roage la Moschee în limba română.
Cine mai poate face astăzi, ceea ce au făcut cei dinaintea noastră precum Carol Martel; Rodrigo Diaz de Vivar (El Cid); Richard Inimă de Leu; Jacques de Molay (vezi cruciadele); Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Ţepeş; Eroii de la Viena; Ioan al III-lea Sobieski; Ţarul Nicolae I etc.
Pentru noi, ţările ţintă creştine, este foarte important să identificăm, să cunoaştem aceste strategii islamice de „cucerire paşnică” a spaţiului creştin şi, mai ales, scopul urmărit.
Procesul imigraţionist este în plină desfăşurare, stă la baza unei explozii demografice musulmană în Europa şi devine efectiv odată cu intrarea Turciei în Uniunea Europeană. Cu o populaţie de 70 milioane, Turcia va ocupa locul doi după Germania, depăşind cu 15-20 mil. numărul populaţiei britanice, franceze şi italiene. Potrivit acestui indice, Turcia se va apropia de Germania după numărul populaţiei şi, în scurt timp, ar putea s-o depăşească. Probabil aceasta este cauza care îi determină pe 57 % de nemţi să aibă o atitudine negativă faţă de intrarea Turciei în Uniune.
Numărul musulmanilor care au invadat Europa poate fi sau nu o premisă pentru o revoluţie demografică. Nu putem nega faptul că există regiuni şi ţări unde problema demografiei musulmane devine una stringentă, devine un evident factor de risc. Acest lucru se întâmplă nemijlocit în teritoriile din imediata vecinătate a statelor islamice dens populate, în condiţiile migrării lor în aceste state. La acest capitol se pot menţiona şi conflictele politice, etnice şi altele, nici pe departe confesionale, dar capabile să se transforme în ele.
Ofensiva jihadului se desfăşoară cu violenţă în plan demografic, instituţional, cultural, economic, educaţional, mediatic / propagandist, infracţional, prin trafic de carne vie şi droguri.
În timp ce elitele utopice şi pluriculturaliste ale Europei reuşesc să distrugă continentul, din punct de vedere cultural, tinerele generaţii de europeni încep să caute soluţii şi răspunsuri. Să privim peste umăr la ceea ce au făcut strămoşii noştri, în vremuri de restrişte, şi ne dăm seama că singurul mod în care putem salva Europa este să le îmbrăţişăm principiile şi tradiţiile: forţă, luptă, onoare, sacrificiu, supliciu. În acest caz, nu avem de ales.
Revoluţiile arabe vor reuşi în schimbarea lor, dacă vor adăsta la spaţiul cunoaşterii, la adoptarea unui alt nivel educaţional, la modificări şi modernizări matriceale din tradiţiile lor sharice şi a nu se reaşeza pe vechile tradiţii aşa după cum încearcă să facă noi lideri născuţi din revoluţiile arabe. Abdeljalil, lider al revoluţiei libiene, a declarat în faţa a zeci de mii de persoane reunite pentru o ceremonie de proclamare a eliberării ţării de sub „jugul” lui Gaddafi, pe care, tot „democratic”, l-au ucis, fără proces, că „în calitate de ţară islamică am adoptat Sharia ca lege esenţială şi orice lege care va încălca Sharia va fi nulă din punct de vedere legal şi neavenită”.
Musulmanii sunt lipsiţi de putere pentru că nu au educaţie şi nu produc cunoştinţe, nu difuzează cunoştinţe şi nu aplica cunoştinţele. Iar viitorul aparţine societăţilor bazate pe cunoaştere.
Diferitele clase sociale musulmane private de educaţie, prin tradiţie, milenii de a rândul, sunt deja marcate genetic cu acest handicap moştenit, ceea ce îngreunează instruirea lor. Însă, fiind cu toţii practicanţi activi al cultului religios, sunt mult mai uşor de convertit pentru acţiuni antisociale, de către propagandiştii „alfabetizaţi” într-ale terorismului, crezând că pot cotracara puterea lumii civilizate.
Deci soluţia optimă pentru reducerea terorismului şi faptelor antisociale în general, este educaţia, şi nu lupta armată. Un război al lumii islamice cu Israelul este un război cu lumea occidentală pentru că evreii sunt parte importantă a culturii creştine. Este limpede că avem obligaţia să apărăm poporul şi statul Israel cu orice preţ.
Dacă Sharia şi Biblia vor regăsi calea spre Dumnezeul unic şi vor înlocui armele cu puterea cuvintelor, cele două spaţii de cultură – islamic şi iudeo-creştin, spaţii care însumează peste 3 miliarde de credincioşi, ar putea evita un conflict de proporţii, armaghedonic, i-am zice noi.