Octavian Mircea CHESARU

Globalizarea, cel mai important fenomen politic, economic şi social al zilelor noastre produce şi un export de ideologie în rândul oamenilor din orice colţ al globului. Astfel, conduita adusă de ordinea democratică a devenit un deziderat al cetăţenilor din lumea arabă care au decis să se revolte împotriva regimurilor dictatoriale din regiune. Totul a pornit de la şocantul gest al tunisianului Bouazizi, declanşând protestele din Tunisia şi din toată lumea arabă, sub un puternic efect de domino. Evenimentele din Tunisia au fost contagioase…
Absenţa unei ordini democratice care să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului a creat, de-a lungul istoriei, tensiuni în rândul cetăţenilor, o mică scânteie fiind suficientă pentru a aprinde spiritele şi a porni mişcări sociale de amploare.
Primăvara arabă a început, de fapt, în iarna lui 2010, când poporul tunisian s-a revoltat împotriva regimului lui Ben Ali, însă, efectul de domino în lumea arabă a început în primăvara lui 2011, o primăvară marcată de revolte şi schimbări majore în regiune.
Cauzele revoltelor sunt asemănătoare nu cu motivele pentru care s-au produs revoluţiile anticomuniste în Europa la sfârşitul perioadei bipolare. Acestea se aseamănă, mai degrabă, cu mişcările de amploare din perioada paşoptistă.
Revoluţia din Tunisia e contagioasă şi se poartă prin aer, cultură şi surse de presă. Evenimentele din Tunisia au produs un efect de domino în lumea arabă, populaţia din tot mai multe state protestând împotriva regimurilor dictatoriale, împotriva sărăciei, împotriva nedreptăţii, cerând libertate şi demnitate.
În spiritul maladiei Bouazizi, un algerian numit Senouci Touat s-a autoincendiat într-un oraş din apropierea capitalei, disperat fiindcă nu-şi găsea un loc de muncă sau un domiciliu stabil. Evenimentul brutal a declanşat proteste şi mai acide la adresa regimului lui Abdelaziz Bouteflika.
Gaddafi şi-a găsit sfârşitul în luna octombrie. În urma unui eveniment învăluit în mister şi ipoteze neconfirmate, acesta a fost capturat de rebeli, în mâinile cărora şi-a găsit violentul sfârşit. Acesta a fost expus la un centru comercial pentru ca moartea sa să fie confirmată şi acceptată de tot poporul libian şi de comunitatea internaţională.
La 23 ianuarie, Yemenul a fost următorul stat pe lista revoltelor, următorul stat lovit de maladia Bouazizi. La această dată au început protestele populaţiei iritate de arestarea nedreaptă a unei femei cunoscută ca un important activist orientat împotriva preşedintelui. În oraşul Sana’a mii de protestanţi au ieşit pentru prima dată să îşi exprime nemulţumirile legate de regimul autoritar al lui Ali Abdullah Saleh, care conduce ţara de 32 de ani, invocând aceleaşi motive ca şi revoluţionarii din Tunisia.
Liderii regimurilor dictatoriale, în majoritatea cazurilor, au răspuns specific doctrinei totalitariste, blocând comunicaţiile telefonice şi internet, difuzând imagini propagandiste la televiziunea publică, autorizând intervenţii deosebit de violente ale forţelor de ordine sau declarând starea de urgenţă. De asemenea, aceştia au propus compromisuri precum mărirea salariilor sau acordarea de beneficii materiale, crearea de noi locuri de muncă, etc. Au apelat la măsuri politice precum reforma legii fundamentale, demiterea guvernelor, promisiunea că nu vor mai candida, şamd. Cu toate acestea, unde tensiunile sociale erau cu adevărat o problemă ce nu putea fi surmontată, protestatarii au continuat şi continuă să lupte cu forţele de ordine având o singură dorinţă – libertatea.
Mediul de securitate din nordul Africii este, în continuare, deosebit de tensionat, marile schimbări desfăşurându-se în acest moment. În următoarea perioadă urmează să asistăm la deznodământul răspândirii contagioasei maladii Bouazizi. Urmează să asistăm la integrarea lumii arabe în vâltoarea globalizării. Urmează să asistăm la o nouă hartă politică a lumii.