Azzurra MERINGOLO

Most of the revolutionaries that January 25 2011 took Egyptian streets were under 30. A generation born and raised knowing one and only leader of their own country, president Hosni Mubarak. They know everything about new technologies and use the Internet every day; they are the social networks’ population because since 2004 they have found some of the freedom they cannot express in the public sphere on the virtual arena. It were these young activist, growing up watching Al Jazeera debate, that spread subversive messages and organized secret meetings to start the revolt against the regime. Using the web as a weapon, these activists have been able to involve other sectors of Egyptian population in the revolt, proving that internet has become a political instrument one hundred per cent of the Egyptian political landscape.
Most of these revolutionaries that took Egyptian streets were under 30. A generation born and raised knowing one and only leader of their own country, president Hosni Mubarak. A leader who, just like an immortal Pharaoh, had been in power since 1981. They know everything about new technologies and use the Internet every day; they are the social networks’ population.
The bravest young had been protesting on the streets for years.
In cyberspace, some social groups marginalised in the national political debate got the chance to gather in communities and discuss, every day more and more. Women are the perfect example of it; after years of talking about taboo issues for the Egyptian culture on the Web, they took the courage to go to Tahrir, the fortress of the movement, and stay side by side with men, taking an active role.
The Egyptian case has clearly shown that the Internet has become a political instrument one hundred per cent, and that those who have used it have not only been the young dissidents, but also those who are now managing power.
Now that partial or complete revolution is achieved, it might be time for Europe to take Egypt and the other Arab countries in hand towards a full democratic transition. There is every interest in doing so: if the region were to become truly democratic, far fewer would want to flee it, and those now in Europe would probably see new prospects of achievement and head for home. “Ben Ali has flown, Mubarak is holed up at Tora prison, and Gaddafi is cut off. I’m only waiting for our royals to step aside and my air passage is booked,” is a Facebook comment from a Bahrain youngster now working in Germany. “So long, dictators,” counters an Egyptian living in Italy: “I’m all set to return to the country I love, no longer a subject but a citizen.”

De la Al-Jazeera la Facebook: Tinerii egipteni luând străzile

Cei mai multe dintre revoluționarii care la 25 ianuarie 2011 au luat străzile egiptene au fost sub 30 ani. O generație născută și crescută cunoscând unul și singurul conducător al propriei lor țări, președintele Hosni Mubarak. Ei știu totul despre noile tehnologii și a folosi Internetul în fiecare zi; ei sunt populația rețelelor sociale, deoarece încă din 2004 au găsit o parte din libertatea pe care nu o pot exprima în sfera publică pe arena virtuală. Au fost acești tineri activişti, creșcând vizionând dezbaterea Al Jazeera, care au răspândit mesaje subversive și au organizat întâlniri secrete pentru a începe revolta împotriva regimului. Utilizând reţeaua ca o armă, acești activiști au fost în măsură să implice și alte sectoare ale populației egiptene în revoltă, dovedind că Internetul a devenit un instrument politic sută la sută în peisajul politic egiptean.
Cei mai mulţi dintre aceste revoluționari, care au luat străzile egiptene au fost sub 30. O generație născută și crescută cunoscând unul și singurul conducător al propriei lor țări, președintele Hosni Mubarak. Un lider care, la fel ca un faraon nemuritor, a fost la putere din 1981. Ei știu totul despre noile tehnologii și a folosi Internetul în fiecare zi; aceştia sunt populația rețelelor sociale.
Cei mai curajoși tineri au protestat pe străzi de ani de zile.
În spațiul virtual, unele grupuri sociale marginalizate în dezbaterea politică națională au primit șansa de a se aduna în comunități și de a discuta, în fiecare zi mai mult și mai mult. Femeile sunt exemplul perfect; după ani de a vorbi despre probleme tabu pentru cultura egipteană pe Web, au luat curajul de a merge la Tahrir, cetatea mișcării, și să rămână alături de bărbați, având un rol activ.
Cazul egiptean a arătat în mod clar că internetul a devenit un instrument politic sută la sută, și că cei care l-au folosit nu numai că au fost tinerii disidenţi, dar, de asemenea, cei care acum gestionează puterea.
Acum, că revoluția parțială sau completă se realizează, ar putea fi timpul ca Europa să ia Egiptul și celelalte țări arabe în mână spre o tranziție democratică deplină. Există tot interesul în acest sens: dacă regiunea ar deveni cu adevărat democratică, mult mai puțini ar dori să fugă, iar cei acum în Europa ar vedea, probabil, noi perspective de realizare și s-ar îndrepta acasă. “Ben Ali a fugit, Mubarak este ascuns la închisoarea Tora, iar Gaddafi este tăiat. Aștept numai ca familia noastră regală să se retragă și zborul este rezervat, “este un comentariu pe Facebook al unui tânăr din Bahrain acum lucrează în Germania. “La revedere, dictatori,” contabilizează un egiptean trâind în Italia: “Sunt pregătit pentru a reveni în țara care îmi place, nu mai sunt un subiect, ci un cetățean.”