Richard ROUSSEAU

Outwardly the mutual understanding and cooperation between Azerbaijan and the United States in the last two decades constituted a mechanism to anchor Baku’s foreign policy to the Euro-Atlantic Alliance. However, the Obama Administration’s apparent shift in approach towards Azerbaijan, and the South Caucasus in general, and the parallel ‘resetting’ of relations between Washington and Moscow appear to have called into question Azerbaijan’s alignment with the West. Moreover, there has been significant tension between Baku, Washington and Brussels over the South Caucasus. It is against this background that we must understand Azerbaijan’s pragmatic reorientation of its foreign policy towards a multi-vectored approach. More dialogue and cooperation with Russia and Iran is perceived as the best option for preventing possible regional isolation. Since the second half of the 2000s Azerbaijan’s foreign policy has developed a more strategic and military perspective, as is exemplified by the significant increases in the military budget. Such expenditures could potentially affect Euro-Atlantic countries’ attitudes towards the South Caucasus and even end up isolating Azerbaijan.
Some geopolitical and economic factors have contributed to make Azerbaijan a key regional player: Azerbaijan’s substantial oil and gas resource endowment and, more generally, its location as a potential regional hub for developing an energy corridor between the Caspian Sea region and European markets which can serve to bypass both Russian routes to the north and Iran’s to the south. In purely economic terms, the enormous size of its energy resources enhances Azerbaijan’s strategic importance.

Schimbări în politica externă a Azerbaidjanului către Alianța Euro-Atlantică

Înțelegerea reciprocă către exterior și cooperarea între Azerbaidjan și Statele Unite ale Americii în ultimele două decenii au constituit un mecanism pentru ancorarea politicii externe a Baku la Alianța Euro-Atlantică. Cu toate acestea, schimbarea aparentă a Administrației Obama în abordarea față de Azerbaidjan și Caucazul de Sud, în general, și paralela “resetare” a relațiilor dintre Washington și Moscova par să repună în discuție alinierea Azerbaidjanului cu Occidentul. Mai mult decât atât, a existat tensiuni semnificative între Baku, Washington și Bruxelles legat de Caucazul de Sud. Pe acest context, trebuie să înțelegem reorientarea pragmatică a Azerbaidjanului a politicii sale externe față de o abordare multi-vectorială. Mai mult dialog și cooperare cu Rusia și Iranul este percepută ca fiind cea mai bună opțiune pentru a preveni posibila izolare regională. Începând cu a doua jumătate a anilor 2000 politica externă a Azerbaidjanului a dezvoltat o perspectivă mai strategică și militară, așa cum este exemplificat de creșterile semnificative din bugetul militar. Astfel de cheltuieli ar putea afecta atitudinea țărilor euro-atlantice spre Caucazul de Sud și chiar sfârșind prin izolarea Azerbaidjanului.
Unii factori geopolitici și economici au contribuit la a face Azerbaidjanul un jucător regional cheie:  dotarea substanțială a Azerbaidjanului cu petrol și cu resurse de gaze și, mai general, locația sa ca potențial centru regional pentru dezvoltarea unui coridor energetic între regiunea Mării Caspice și pe piețele europene, care poat eservi pentru a ocoli ambele rute rusești spre nord și Iran la sud. Din punct de vedere strict economic, dimensiunea enormă a resurselor sale energetice sporește importanța strategică a Azerbaidjanului.