Alexandra GRUIAN, Marius VĂCĂRELU

In the old days, the days of the bronze, the Black Sea was called “Axeinos”, unwelcoming. It’s rough winter storms and the ferocity of the inhabitants of its shores, the Scythians, who used to sacrifice unexpected guests, made it a land of myths, visited by Hercules and Jason. But as the Ionians built their citadels at the margins of this realm, then the Sea became “Euxeinos”, friendly with foreigners. This is a story that Strabo, the ancient historian, tells us. But this is just the simple beginning of a greater narrative, which starts from myth and becomes history.
The Black Sea was dominated by Turkish vessels and slowly, European powers lost most of their influence. In the later years of decline, the Ottomans closed the Sea, in a desperate, but not totally ineffective act of maintaining their supremacy.
Crimea has not been wanted only for being at the seaside, but also for its beauty, its pleasant weather and luxurious coast. It is not surprising that Adolph Hitler put an eye on it from the beginning of the assault upon Russia. One of his greatest objectives was to unite the German people around the world into one country. He could do that in two ways: either occupies the countries they lived in, or move them to German territory. His actions followed the first rule mostly. However, he had a problem with South Tyrol, a region with a large number of German ethnics, but belonging to Italy, Germany’s ally. In this situation, he would address the second rule – Hitler dreamed of conquering Crimea, name it Gotland and move the Germans from Tyrol and others as well, to the new, blessed land. But there is another reason for which Hitler chose Crimea for this role: the presence of Goths. As I have already says, Goths have settled in Crimea in the Middle Ages and until the 17th century, Gothic was one of the spoken languages in the region, alongside Greek and Hebrew. But what the Nazis did was reinterpret history and present Mangop as a flourishing German state.
Today, Crimea is an autonomous republic, with its capital city at Simferopol, subordinate to Kyiv, and its own Parliament. Sevastopol is nevertheless the city with most symbolic relevance, an icon of resistance in front of the enemies during the Crimean War and the Second World War. Here, 70% of the population has Russian ethnicity, 17% is Ukrainian and 13% Tartar. Among the 60 middle schools only one has courses entirely in Ukrainian. In 2009, a survey led by Razumkov Center, an important Ukrainian analysis institute, showed that almost one third of Crimea’s inhabitants would prefer to be part of Russia instead of Ukraine. Sevastopol hosts part of the Russian fleet, in return for cheaper gas and oil. In this light, things are far from clear. Both sides refer to ancient peoples as their ancestors in order to gain legitimacy for possessing the territory. The demographic and cultural heterogeneity blurs the whole image. The stakes today seem mostly political. Crimea will most probably remain to its present owner and have the status of a means of influence, just as it has always been.

În zilele de demult, zilele bronzului, Marea Neagră a fost numit “Axeinos”, neprimitoare. Sunt furtuni aspre de iarnă și ferocitatea locuitorilor malurilor sale, sciţii, care obișnuiau să sacrifice oaspeții neașteptate, cele care au făcut un teren al miturilor, vizitat de Hercules și Jason. Dar, după cum ionienii au construit citadele lor la marginile acestui domeniu, atunci Marea a devenit “Euxeinos”, prietenoasă cu străini. Aceasta este o poveste pe care Strabon, istoricul antic, ne spune. Dar aceasta este doar simplul început al unei narațiunii mai mari, care pornește de la mit și devine istorie.
Marea Neagră a fost dominată de navele turcești și încet, puterile europene au pierdut cea mai mare parte a influenței lor. În ultimii ani de declin, turcii au închis Marea, într-un act disperat, dar nu total ineficient de menținere a supremației lor.
Crimeea nu a fost dorită doar pentru a fi la mare, dar, de asemenea, pentru frumusețea sa, vremea sa plăcută și coasta de lux. Nu este surprinzător faptul că Adolf Hitler a pus ochii pe ea de la începutul atacului asupra Rusiei. Unul dintre obiectivele sale cele mai mari a fost de a uni poporul german din întreaga lume, într-o singură țară. El ar fi putut face acest lucru în două moduri: fie ocupă țările în care au trăit sau să le mute pe teritoriul german. Acțiunile sale au urmat prima regulă în cea mai mare parte. Cu toate acestea, el a avut o problemă cu Tirolul de Sud, o regiune cu un număr mare de etnici germani, dar care aparțin Italiei, aliat al Germaniei. În această situație, el va aborda a doua regulă – Hitler a visat să cucerească Crimeea, numind-o Gotland și pentru a muta germanii din Tirol și pe alţi, de asemenea, în țara nouă, binecuvântată. Dar există un alt motiv pentru care Hitler a ales Crimeea pentru acest rol: prezența goților. Așa cum am spus deja, goții s-au stabilit în Crimeea, în Evul Mediu și până în secolul al 17-lea, gotic a fost una dintre limbile vorbite în regiune, alături de greacă și ebraică. Dar ce naziștii au făcut a fost a reinterpreta istoria și să prezinte Mangopul ca un stat german înfloritor.
Astăzi, Crimeea este o republică autonomă, cu capitala sa la Simferopol, subordonat Kiev, și propriul Parlament. Sevastopol este cu toate acestea, orașul cu cea mai mare relevanță simbolică, o pictogramă de rezistență în fața inamicilor în timpul războiului din Crimeea și Al Doilea Război Mondial. Aici, 70% din populație are etnie rusă, 17% este ucraineană și 13% tătară. Printre cele 60 şcoli medii doar unul are cursuri în întregime în limba ucraineană. În anul 2009, un studiu condus de Razumkov Center, un institut de analiză importantă din Ucraina, a arătat că aproape o treime din locuitorii Crimeei ar prefera să facă parte din Rusia în locul Ucrainei. Sevastopolul găzduiește o parte a flotei rusești, în schimbul unui mai ieftin gaz și petrol. În această lumină, lucrurile sunt departe de a fi clare. Ambele părți se referă la popoarele antice ca strămoșii lor, în scopul de a obține legitimitate pentru posesia teritoriului. Eterogenitatea demografică și culturală estompează întreaga imagine. Miza pare astăzi în cea mai mare parte politică. Crimeea va rămâne cel mai probabil a proprietarului său prezent și are un statut de un mijloc de influență, la fel cum a fost întotdeauna.