Marius VĂCĂRELU

În istoria Europei, au existat multe momente în care state și alte câteva imperii importante au vrut să găsească o cale de a se alătura mai multe spații, deoarece era evidentă fragmentarea acestui continent, sub influența practicilor feudale.
Mai important ca acest interes unificator a fost geografia. În acest domeniu, au existat câteva poziții cheie, care au fost foarte curând ocupate – cu ajutorul marinei, iar restul istoriei reprezintă doar o mică “cambulã de pescuit”, deoarece principalele linii de acțiune au rămas sub un control puternic, în Gibraltar și porțile Mării Negre.
În această ipoteză, râurile mari apar ca o soluție pozitivă pentru state și economii: poate o axă a geopoliticii între estul și vestul continentului. Textul nostru va încerca să ofere câteva idei despre o posibilă, dar nu probabilă axă: Rotterdam – Constanța, unde Main joacă rolul său fundamental: să se separe în politică ca în imagine.

In the history of Europe, there were many moments when states and few other important empires wanted to find a way to join more spaces, because it was obvious the fragmentation of this continent, under the influence of feudal practices.
More important that this unifying interest it was the geography. In this domain, there were a few key positions, which were very soon occupied – with the help of marine and the rest of history represent only a small “fishing flounder”, because the main lines of action stayed under a strong control, in Gibraltar and Black Sea gates.
In this hypothesis, the big rivers appear like a positive solution for states and economies: maybe an axe of geopolitics between East and West of the continent. Our text will try to offer few ideas about a possible, but not probable axis: Rotterdam – Constanţa, where Main plays its fundamental role: to separate in politics as in image.