„ … Geniile produse de acest mic şi împrăştiat popor au lucrat pentru binele omenirii în genere şi şi-au pus puterea lor intelectuală în serviciul tuturor cauzelor mari, tuturor chestiunilor care au interesat deopotrivă pe toate naţiunile în mijlocul cărora aceste genii au trăit şi au lucrat…”
Mihail Kogălniceanu

De-a lungul istoriei, pe teritoriul României s-au aşezat şi şi-au creat o patrie o serie de popoare care au contribuit, fiecare în felul său esenţial, la profilul cultural românesc. Actori conştienţi ai sferei politice şi culturale, acestea au devenit relativ târziu, odată cu începuturile modernităţii româneşti, deşi ele erau prezente de multă vreme în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Acest fapt se datorează modelelor de interacţiune care au existat de-a lungul timpului. De pildă, antichitatea avea o percepţie mai degrabă culturală decât politică asupra conceptului de naţiune, iar în Evul Mediu, termenul de „naţiune” traducea mai degrabă realităţi politice şi sociale decât etnice.
Un aspect foarte important în ceea ce priveşte relaţiile istorice cu minorităţile naţionale este determinat de faptul că apariţia acestora în spaţiul carpato-danubiano-pontic s-a realizat în feluri diferite. În acest sens, putem spune că au existat deplasări autonome de comunităţi care încercau să găsească un loc mai bun de viaţă sau un loc în care să-şi poată urma credinţa, au existat colonizări oficiale, cu scopuri militare sau economice, precum şi migraţii discrete, arareori luate în considerare de sursele istorice. Toate acestea au contribuit la îmbogăţirea peisajului cultural şi social românesc. Evoluţia societăţii româneşti ar fi greu de conceput fără contribuţia numeroşilor reprezentanţi ai intelectualilor, proveniţi din rândul minorităţilor, la educaţie, artă, literatură, ştiinţă, medicină, la prezervarea identităţii comunităţilor din care făceau parte.