Interviu realizat cu Excelenţa Sa, Domnul Markyan KULYK,
Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România
Interviu realizat de către Vasile SIMILEANU

Excelenţă,
În contextul internaţional actual, relaţiile diplomatice sunt complexe şi complicate. Apar organizaţii regionale şi suprastatale care ignoră limitele continentale, graniţele geografice, frontierele spirituale şi culturale. În această conjunctură, cum s-a manifestat adaptarea geopolitică a Ucrainei în condiţiile schimbărilor fundamentale, care s-au produs în Europa de Est în urma destrămării sistemului comunist şi a URSS, lărgirea NATO şi UE, apariţia regiunilor cu conflicte îngheţate?

În primul rând doresc să mulţumesc revistei „Geopolitica” pentru iniţiativa de a realiza un număr dedicat geopoliticii Ucrainei, în care să fie abordate istoria edificării statului ucrainean, formarea şi perspectivele acestuia.
Pentru a efectua o analiză, referitoare la evoluţia adaptării geopolitice a Ucrainei moderne la condiţiile schimbărilor geostrategice profunde din ultimii două decenii în arealul european, este important să menţionez că pentru Ucraina un rol deosebit în derularea noilor procese au avut tradiţiile istorice ale organizării statale ucrainene. Încă din vremurile Statului Kievean medieval principiile politico-obşteşti, cultural-spirituale şi economico-comerciale ale statalităţii ucrainene au reprezentat o componentă inseparabilă a civilizaţiei europene. Tocmai de aceea, adoptarea în data de 16 iulie 1990 a Declaraţiei despre suveranitatea statală a Ucrainei, precum şi a Actului de proclamare a independenţei Ucrainei – în data de 24 august 1991 – au devenit, propriu zis, evenimente logice din punctul de vedere istoric şi politic în ce priveşte afirmarea suveranităţii Ucrainei, şi a naţiunii titulare în postură de naţiune statală.
Totodată, în documentele menţionate s-au definit principiile-cheie pentru realizarea unei noi calităţi statale: politică internă şi externă independentă, asigurarea indivizibilităţii şi inviolabilităţii teritoriale, supremaţia drepturilor şi valorilor general umane, renaşterea naţional-culturală a poporului ucrainean şi dezvoltarea liberă a culturilor altor grupuri naţionale, care locuiesc în Ucraina.
Desigur, a fost imposibil ca procesul de adaptare al ţării la schimbările geostrategice globale în condiţiile noilor provocări şi ameninţări de natură politică şi economică să se desfăşoare nedureros şi fără probleme. Însă, cursul ales spre edificarea politicii interne şi externe pe principiile atât ale tradiţiilor istorice proprii, cât şi democraţiei europene moderne, a permis Ucrainei, pe de o parte, să consolideze temeliile politico-obşteşti şi economice a statului, să evite
conflictele interne pe bază etnică sau confesională, iar din punct de vedere geopolitic – de a deveni un jucător însemnat pe arena internaţională, de a pune la cale colaborarea reciproc avantajoasă cu alte state şi organizaţii internaţionale, de a se bucura de prestigiu în regiune.
Un exemplu de adaptare a Ucrainei, din primele zile ale existenţei sale independente, la procesele geostrategice globale a fost elaborarea Declaraţiei despre statutul non-nuclear (24 octombrie 1991). Devenind succesorul de drept al celui de-al treilea arsenal nuclear din lume (după SUA şi Rusia), Kievul a refuzat statutul de stat nuclear, făcând în acest mod un aport esenţial la consolidarea proceselor de neproliferare armamentului nuclear.
Ucraina, ca unul din state-fondatoare ale ONU, a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1948-1949, 1984-1985, 2000-2001. Reprezentantul Ucrainei a fost ales în calitate de preşedinte a celei de-a 52-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (1997-1998). Activitatea statului nostru în cadrul OSCE a fost înalt apreciată de ţările-membre prin exprimarea susţinerii pentru preşedinţia ucraineană în această organizaţie în 2013. Ucraina este un participant activ în operaţiunile pacificatoare din regiunile conflictuale ale lumii, cât şi un partener real în implementarea măsurilor privind contracararea terorismului internaţional, criminalităţii organizate şi pirateriei. Prestigiul înalt al Ucrainei în regiune s-a impus prin participarea la toate organizaţiile regionale. Ca stat-garant, Ucraina exercită misiunea de mediator în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. În general, Statul Ucrainean modern şi-a definit foarte clar locul şi rolul în comunitatea internaţională.
Odată cu alegerile de la începutul anului 2010, Ucraina şi-a definit setul de priorităţi al politicii externe a Ucrainei, care nu au suferit modificări. S-au schimbat doar abordările faţă de acestea şi dinamica de realizare, care a devenit tot mai clară şi pragmatică.
Un exemplu expresiv este decizia Ucrainei de nu a participa la blocurile militare. În primul rând, s-a atenuat tensiunea din interiorul ţării şi în relaţiile cu statele europene. În al doilea rând, principiul de neparticipare a ţării noastre la nici o alianţă politico-militară corespunde cel mai adecvat realităţilor moderne geopolitice. Acest lucru nu înseamnă o autodistanţare de probleme. Dimpotrivă, s-au creat condiţii pentru o cooperare fără obstacole a Ucrainei cu toţi actorii statali contemporani.
Este cunoscut faptul că integrarea europeană reprezintă direcţia strategică a politicii externe a Ucrainei, ce a fost confirmat şi prin aprobarea în data de 1 iulie 2010 a Legii “Privind principiile politicii interne şi externe”. Pe parcursul anului 2010 cooperarea dintre Ucraina şi UE a devenit mai pragmatică, previzibilă şi cel mai important – eficientă. Summit-ul UE – Ucraina (22 noiembrie 2010) a fost marcat nu numai de confirmarea valorilor istorice comune, dar şi de elaborarea unui Plan de acţiuni privind regimul vizelor pentru cetăţenii ucraineni. Sunt aproape de finalizare un şir de documente importante bilaterale, în primul rând Acordul de asociere, care va include, ca o parte integrantă, crearea unei zone de comerţ liber aprofundat şi atotcuprinzător, ce va contribui, în general, la amplificarea asocierii politice şi integrării economice dintre Ucraina şi UE.
Aş vrea să subliniez, că pentru Ucraina integrarea în UE nu este doar o prioritate, ci şi un instrument puternic pentru punerea în aplicare a reformelor interne. Şi mai mult, după cum a menţionat Preşedintele Ucrainei Viktor Ianukovici: “Tocmai aderarea la UE va deveni principala şi decisivă garanţie pentru securitatea Ucrainei în condiţiile ne participării la blocuri militare”. Noile abordări în politica externă a Ucrainei au ajutat-o în 2010 să recupereze tot ce a pierdut pe parcursul ultimilor cinci ani în relaţiile cu Rusia. Normalizarea relaţiilor, eliminarea tensiunilor artificiale, care au existat în ultimii cinci ani, au contribuit la refacerea cooperării pe toate direcţiile, îmbunătăţind semnificativ atmosfera generală, întoarcerea la colaborarea bilaterală la nivel de parteneriat strategic adevărat.
În dialogul său cu Statele Unite ale Americii, interesul principal al Ucrainei constă în dezvoltarea democraţiei, promovarea reformei, neproliferarea armelor de distrugere în masă, atragerea investiţiilor şi alte aspecte ale agendei bilaterale şi la nivel mondial.
În regiune, pentru Ucraina, o prioritate primordială este stabilirea unor parteneriate consolidate cu toate statele vecine fără excepţie, printre care, în primul rând, este şi România.

Excelenţă,
Ucraina şi România sunt actori importanţi în regiunea carpato-danubiano-pontică. Cum se dezvoltă cooperarea bilaterală ucraineano-română în această dimensiune regională?

În primul rând, Ucraina şi România sunt două state europene care au demonstrat devotamentul lor faţă de principiile democratice moderne, astfel că aprofundarea şi extinderea relaţiilor de parteneriat reciproc avantajos, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul formulelor multilaterale corespund, cu siguranţă, intereselor popoarelor ucrainean şi român, contribuind la procesele de apropiere a acestora în Europa unită.
Vecinătatea nemijlocită în arealul carpato-danubiano-pontic creează, pentru ambele părţi, condiţii favorabile de cooperare în cadrul formatelor transfrontaliere, regionale şi inter-regionale ca ICE, OCEMN, cât şi la nivelul Euroregiunilor “Carpatica”, “Prutul de Sus” şi “Dunărea de Jos”. Aşteptăm aprobarea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunăreană în scopul de a pune în aplicare proiecte comune şi în cadrul acestui proiect.
Printre recentele proiecte de succes, aş dori să amintesc aprobarea de către Comisia Internaţională pentru Protecţia Dunării (CIPD) a proiectului iniţiat de Ucraina “Monitorizarea comună a mediului, evaluare şi schimbul de informaţii pentru managementul integral al sub-bazinului Deltei Dunărene”, care va fi implementat cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) şi al Comisiei Economice a ONU pentru Europa (UNECE). Un alt proiect interesant în cadrul CIPD ar trebui să fie punere în aplicare planului de gestionare integrală a bazinului râului Tisa şi dezvoltarea unor planuri similare pentru bazinele hidrografice Siret şi Prut.
În mod evident, cooperarea în cadrul organizaţiilor regionale contribuie la consolidarea relaţiilor bilaterale. Doresc să menţionez poziţia consecventă a României cu privire la oportunitatea de consolidare a relaţiilor UE cu ţările care au definit obiectivul de aderare la această structură. În acest context, suntem recunoscători conducerii politice române pentru măsurile concrete de a sprijini eforturile de integrare europeană a Ucrainei.

Excelenţă,
După cum ştiţi, România are o legislaţie europeană în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale. În Ucraina există o comunitate română numeroasă în Basarabia de Sud, Bucovina de Nord şi Crimeea. În acelaşi timp, în România avem minorităţi, ce provin din Ucraina. Care sunt provocările pentru definirea corectă a drepturilor şi libertăţilor democratice a etnicilor români din Ucraina? Există la nivel bilateral un dialog privind protecţia intereselor şi păstrarea limbii, religiei şi tradiţiilor acestor minorităţi?

Spre regretul nostru, în sfera colaborării în domeniul protecţiei drepturilor minorităţilor naţionale sunt multe clişee, care nu au nimic comun cu realitatea. Ele se întrevăd şi în întrebarea formulată de către dumneavoastră.
O să vă dau un singur exemplu. Conform ultimului recensământ, în Ucraina locuiesc mai mult de 150.000 de persoane de etnie română, minoritate care reprezintă puţin peste 0,3% din populaţia ţării. În acelaşi timp, conform recensământului român, comunitatea ucraineană din România numără peste 60.000, reprezentând cu aproximaţie cam 0,3% din populaţia ţării. Apropo, dacă vorbim despre legislaţia europeană şi provocările existente, trebuie să recunoaştem faptul că în Ucraina funcţionează 92 şcoli cu predare în limba română, 11 instituţii de învăţământ cu predare în două limbi (română / ucraineană). În acelaşi timp, în România funcţionează doar un singur liceu cu predare în limba ucraineană, care, sper că veţi fi de acord, este, probabil, mai mult decât insuficient pentru realizarea de către comunitatea ucraineană a dreptului garantat la educaţie în limba maternă.
În realitate, cu cât mai repede vom renunţa la stereotipuri şi ne vom concentra asupra activităţii practice în favoarea cetăţenilor ambelor noastre ţări, cu atât mai puţine probleme vor apărea în acest sens. Reprezentanţii comunităţii române, ca şi a altor grupuri etnice, mai întâi de toate sunt cetăţeni ai Ucrainei, care trebuie să beneficieze de toate drepturile şi libertăţile, care sunt garantate de Constituţie. În acelaşi timp, statul ţine cont şi de necesităţile specifice ale minorităţilor naţionale. De la proclamarea Independenţei, în Ucraina a fost elaborată o bază legislativă solidă în acest domeniu, care corespunde standardelor europene şi, care şi-a demonstrat eficacitatea sa în practică. Aş dori să menţionez, că Legea privind minorităţile naţionale a fost adoptată în Ucraina încă din anul 1992.
În contextul relaţiilor cu România partea ucraineană percepe minorităţile respective din Ucraina şi România ca pe un factor cu potenţial de apropiere dintre ambele state şi de creştere a încrederii reciproce. Sunt convins că minoritatea română din Ucraina şi comunitatea ucraineană din România trebuie să devină pilonii de bază în realizarea unei punţi cultural-spirituale între popoarele ucrainean şi român. Atingerea acestui scop este menită să servească Comisia mixtă interguvernamentală ucraineano-română pentru asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi Grupul de lucru al Comitetului de colaborare în domeniul culturii, învăţământului, minori-tăţilor naţionale şi informaţiei publice din cadrul Comisiei Mixte Prezidenţiale Ucraineano-române. Oportunităţi suplimentare pentru creşterea nivelului de asigurare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale ar fi trebuit să identifice procedura comună ucraineano-română de monitorizare a asigurării drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene din România şi minorităţii române din Ucraina, cu participarea experţilor OSCE şi Consiliului Europei, care s-a înfiinţat în anul 2006. Propunerile noastre privind oportunitatea revitalizării activităţii formatelor bilaterale menţionate şi finalizării procedurii de monitorizare menţionate sunt bine cunoscute de către partea română.
Dacă ar fi să analizăm nivelul de asigurare în Ucraina a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, putem ferm constata că sistemul ucrainean corespunde celor mai înalte standarde internaţionale, iar la unii parametri este chiar mai avansat. Aceasta se confirmă şi prin compararea nivelului de asigurare a necesităţilor culturale şi educaţionale a românilor în Ucraina şi a ucrainenilor în România, precum şi din aprecierile multor experţi internaţionali din cadrul Consiliului Europei şi OSCE, care au participat la primele două etape ale menţionatei proceduri comune ucraineano-române de monitorizare.

Excelenţa Voastră,
Criza economică mondială a afectat în egală măsură ţările europene. Ucraina a reuşit să facă faţă acestei crize? Au fost iniţiate strategii de anti-criză care au redus efectele acesteia? În acest context, cum apreciaţi perspectivele dezvoltării a relaţiilor economice româno-ucrainene?

Eu nu pot fi de acord cu afirmaţia că criza globală a afectat pe toţi în mod egal, dar, din păcate, ea a atins Ucraina destul de semnificativ şi, de aceea, trebuie depuse multe eforturi pentru a o înfrunta şi de a asigura o dezvoltare economică stabilă. În scopul depăşirii efectelor crizei, guvernul ucrainean, pe de o parte, realizează măsuri specifice pentru Ucraina, pe de altă parte – a stabilit o cooperare fructuoasă cu FMI şi Banca Mondială.
Rezultatele măsurilor anti-criză efectuate sunt foarte semnificative. Creşterea cererii interne atât pe piaţa de consum, cât şi pe cea de investiţii au determinat rate ridicate ale creşterii producţiei industriale din domeniile de bază (10,8% în septembrie şi 9,3% în octombrie 2010). A patra lună consecutiv, ca urmare a creşterii finanţării de stat, a sporit activitatea investiţională.
Conform cifrelor recente a Comitetului de Stat de Statistică, în 10 luni ale anului 2010 produsul intern brut a crescut cu 4,6%. Evoluţiile pozitive în economia ucraineană sunt menţionate, de asemenea, şi de experţii străini, agenţiile de rating, cumpărătorii de titluri de valoare. Evident, că o bază pentru apariţia tendinţelor pozitive în economie a fost stabilizarea politică în ţară şi aplicarea consecventă a măsurilor anti-criză planificate.
Aceste tendinţe pozitive au avut un impact favorabil şi asupra dezvoltării cooperării economico-comerciale bilaterale ucraineano-române. Aş vrea să menţionez faptul că nivelul cooperării economico-comerciale dintre Ucraina şi România a crescut semnificativ în ultimul timp. În 2008 cifra de afaceri a comerţului bilateral a crescut de aproape patru ori în comparaţie cu 2003. Din păcate, această tendinţă pozitivă a fost oprită de criza financiară şi economică mondială. Cu toate acestea, pe parcursul celor unsprezece luni ale anului 2010 s-a reuşit reluarea creşterii volumului schimburilor comerciale şi dublarea cifrei de afaceri comparativ cu perioada similară din 2009. În prezent, se constată creşterea activităţii în domenii specifice pentru cooperare bilaterală, cum sunt metalurgia, industria chimică, industria uşoară şi industria de automobile. Există unele perspective de cooperare în domeniile construcţiei de maşini şi utilaje, produselor de înaltă tehnologie.
Sunt convins că întărirea cooperării în domeniul economic va continua şi în 2011. Aceasta va fi de folos pentru ambele ţări, deoarece în câştig sunt nu doar economiile, ci şi marea majoritate a populaţiei de pe ambele părţi ale frontierei ucraineano-române.

Excelenţă,
Vă mulţumesc!

27 decembrie 2010