Ali KHAZIM

“In the implications of the ratification of this document there is a bomb mechanism which may lead to the disintegration of Ukraine”

The President of Ukraine Viktor Yanukovych in a short period of his activity, demonstrating unexpected decisions on important issues in foreign affairs, attracts close attention.
The last agreement with the Russian Federation signed with the Russian president on 21 April in Kharkov has shocked many. The US administration has experienced exactly this state, as the media expert of Center for American Progress Samuel Charap acknowledged, noting “But we are struck by a term extension based Black Sea Fleet”.
In not less shocking state reside now the representatives of the Orange Revolution, who understand that in the case of ratification of the Kharkiv agreements of Yanukovych and Medvedev by Verkhovna Rada of Ukraine irreversible changes will occur in the political destiny of Ukraine. It may become not just a sphere of Russian geopolitical interests, but a part of its world the name of which is Russian.
The impression of the recent decision of our President in Kharkiv is as if Ukraine was put on an act like the now classic projects: as the war events in the Caucasus in August 2008 or Yugoslavian in 1999, but this time without firing a shot, nightmarish bombing and violence. After all, in fact, as a result of this new project significant adjustments to the balance of forces and interests can be made in world politics, that managed to settle after the collapse of the USSR. But isn’t this entire development unique, the development that resulted in the very meaning of independence of Ukraine is gradually becoming an unimportant and relegated to the back burner and background. The most tragic is the fact that the prospect of losing the independence of Ukraine on April 27 will be accomplished not by military aggression against Ukraine, but by the decision of the deputies of the Verkhovna Rada of Ukraine.
Realizing the complexity of this situation, the ex-president Viktor Yushchenko and former Prime Minister Yulia Timoshenko called the agreement in Kharkiv “a military occupation”, “an economic capitulation” or “Kharkiv pact”, apparently associating it with the famous Molotov-Ribbentrop Pact. But it must be admitted that the signing of Kharkiv agreements to some extent has Timoshenko and Yushchenko privy to it. And if the first signing gas agreement with Russia in February 2009 was in a position to influence on them so that later they wouldn’t have been announced enslaving agreement for Ukraine, the second as the president of country didn’t not used his powers to cancel this losing bargain for Ukraine.
Probably the neutral reaction of the European Union and NATO on the results of the Kharkiv meeting of Yanukovich and Medvedev was influenced by negative impressions of Europe from the “gas war” between Russia and Ukraine in winter 2009. But a large role in this situation belongs to the position of the USA, a recognised front-runner in the geopolitical space. Today we know that the administration of Barack Obama does not consider the policy towards Ukraine important that is clearly a mistake.
Perhaps that is why only three days after the signing of Kharkiv agreements on April 24 there appeared a report in press that the US was allegedly shocked by this fact.
It is understandable, perhaps, the euphoria of the USA pleasure of the Ukrainian “gift” – the transfer of stockpiles of highly enriched uranium of Ukraine under control of Washington, has begun to drop. Certainly, 90 kilograms of highly enriched Ukrainian uranium is not comparable with dividends of Kharkiv agreements for Russia in case of their ratification by the Verkhovna Rada of Ukraine. Apparently the US administration, even though on the third day after the news from Kharkiv, gradually begins to understand that a clever combination of Russian geopolitical game unambiguously and roughly supersede US interests in Ukraine.
I think that if April 27 Verkhovna Rada ratifies the Kharkiv agreement on the Black Sea Fleet of the Russian Federation stationing in the Crimea, the US will only after realize the scale of damage to American interests in Ukraine and the former Soviet Union. For this defeat will look global and clearly contrasted against the background of the efforts United States and western countries invested in the confrontation with the Soviet Union and led to its disintegration.
If the ratification of Kharkiv agreements of the Ukrainian people’s representatives takes place, this foreign policy victory of Russia will be its worthy revenge and “response-slap” for the collapse of the USSR. In the consequences of ratification of this document there is a bomb mechanism, which can unambiguously lead to the disintegration of Ukraine. Now the scary scenario of Kosovo, which was predicted in the Crimea by many politicians of Ukraine and Russia, traditionally associating it with Mejlis of the Crimean Tatar People and Crimean Tatars, can be implemented exactly, but only with increase of the Russian factor. And in line with the traditional concept of “the breadth of the Russian soul”, a platform for these Kosovo ambitions of Russia can be the whole territory of Ukraine.
Also there is one more intrusive thought, which you do not want to listen to and drive out of head. But given the whole nature of “surprises of Kharkiv agreements” and the reactions leading geopolitical players, it is quite possible that Ukraine and Russia held broad, but secret preliminary consultations with the European Union, the United States and international organizations. And if it is ever confirmed, then the current line of the Western countries can be accused of double standards. Then we will have a right to declare that today’s leaders use democratic values and principles merely as a tool to protect their short-term interests. And it seems to be a blow not only for Ukraine but also for all the hopes and the attitudes of democratic forces in the former Soviet Union that have been forming during the Soviet period at the expense of enormous and tragic victims.
What we lack today is a faithful and strong supporting voice of a true friend of Ukraine – tragically dead Polish President Lech Kaczynski, who sincerely wanted the integration of Ukraine into the European Union. Unfortunately, Ukraine doesn’t have so many friends like he was. At the same time, the arguments of Ukrainian politicians, who claim that the process of European integration for our country is not necessary, depress a lot.
Regardless of the possible development of the situation in Ukraine after April 27, Mejlis of the Crimean Tatar People and the World Congress of the Crimean Tatar People must consider the preparation and holding of an international conference on security of the Crimean Tatar people.
In connection with these events, it is also essential to consider the preparation of appeals to the leadership of Ukraine, the EU, USA, Russia and Turkey, CIS countries, as well as such international organizations as UN, PACE and OSCE. In the appeal the Crimean Tatar people, as a subject of international law, may raise the issue of promoting a solution to its national problem that arose in connection with the deportation from the Crimea in 1944, and providing guarantees of security, right to exist and develop as an indigenous people of the Crimea.

Bakhchisaray, April 26, 2010.

Poporul tătar crimeean și conducerea Ucrainei

“În implicaţiile ratificării acestui document există un mecanism exploziv care poate conduce la dezintegrarea Ucrainei”

Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici într-o perioadă scurtă din activitatea sa, demonstrând decizii neașteptate cu privire la aspectele importante în domeniul afacerilor externe, atrage o atenție deosebită.
Ultimul acord cu Federația Rusă semnat cu Președintele Federației Ruse la data de 21 aprilie în Harkov a șocat pe mulți. Administrația SUA a experimentat tocmai această stare, ca expert media al Centrului pentru Progres American  Samuel Charap a recunoscut, menționând “Dar suntem loviți de o extensie a termenului Flotei Mării Negre”.
În stare nu mai puțin  de șoc acum locuiesc reprezentanții revoluției portocalii, care înțeleg că, în cazul ratificării acordurilor Kharkiv ale lui Ianukovici și Medvedev de către Rada Supremă a Ucrainei schimbări ireversibile vor avea loc în destinul politic al Ucrainei. Ea poate deveni nu doar o sferă de interese geopolitice rusești, ci o parte a lumii sale, al cărui nume este rus.
Impresia recentei decizii a Președintelui nostru în Kharkiv este ca și în cazul în care Ucraina a fost pusă să acţioneze similar proiectelor acum clasice: ca evenimentele de război în Caucaz, în august 2008 sau Iugoslavia în 1999, dar de data aceasta fără a trage un foc, bombardament de coșmar și violență. La urma urmei, de fapt, ca urmare a acestui nou proiect ajustări importante ale echilibrului de forțe și interese pot fi făcute în politica mondială, care a reușit să se stabilizeze, după prăbușirea URSS-ului. Dar, nu este această întreaga dezvoltare unică, dezvoltarea, care a dus la însuși sensul independenței Ucrainei treptat devine neimportantă și retrogradată la spate și în fundal. Cel mai tragic este faptul că perspectiva de a pierde independența Ucrainei la 27 aprilie va fi realizată nu prin agresiune militară împotriva Ucrainei, ci prin decizia deputaților Radei Supreme a Ucrainei.
Dându-și seama de complexitatea acestei situații, fostul președinte Viktor Iușcenko și fostul prim-ministru Iulia Timoșenko au numit acordul în Kharkiv “o ocupație militară”, “o capitulare economică” sau “pact Kharkiv”, aparent asociind-o cu celebrul Molotov-Ribbentrop Pact. Dar trebuie să fie admis că semnarea acordurilor Kharkiv într-o anumită măsură, i-a avut pe Timoșenko și Iușcenko ascunşi. Iar dacă primul acord de gaze cu Rusia semnat în luna februarie 2009 a fost în măsură să-i influențeze, astfel încât mai târziu, ei nu ar fi anunțat înrobitorul acord pentru Ucraina, al doilea întrucât președintele țării nu şi-a folosit puterile pentru anula această afacere pierzătoare pentru Ucraina.
Probabil reacția neutră a Uniunii Europene și NATO cu privire la rezultatele reuniunii Kharkiv a  luiIanukovici și Medvedev a fost influențată de impresiile negative ale Europei auspra “războiului gazelor” dintre Rusia și Ucraina, în timpul iernii 2009. Dar un rol important în această situație aparține poziției SUA, un jucător de prim rang recunoscut în spațiul geopolitic. Astăzi știm că administrația lui Barack Obama nu consideră politica față de Ucraina importantă, ceea ce este în mod clar o greșeală.
Poate de aceea numai trei zile după semnarea acordurilor Kharkiv, la 24 aprilie a apărut un raport în presă că SUA ar fi fost șocate de acest fapt.
Este de înțeles, probabil, euforia SUA a plăcerii “cadoului” Ucrainei – transferul stocurilor de uraniu puternic îmbogățit din Ucraina, sub controlul Washington a început să scadă. Cu siguranță, 90 kilograme de uraniu puternic îmbogățit din Ucraina nu sunt comparabile cu dividendele acordurilor Kharkiv pentru Rusia, în cazul ratificării lor de către Rada Supremă a Ucrainei. Se pare că administrația SUA, chiar dacă în a treia zi după știrile de la Kharkiv, începe treptat să înțeleagă că o combinație inteligentă de joc geopolitic rusesc fără ambiguitate și aproximativ înlocuieşte interesele Statelor Unite în Ucraina.
Cred că, dacă la 27 aprilie Rada Supremă va ratifica acordul Kharkiv privind Flota Mării Negre a Federației Ruse staționând în Crimeea, SUA va realiza numai după scara de deteriorare a intereselor americane în Ucraina și fosta Uniune Sovietică. Pentru că această înfrângere va arăta la nivel mondial și în mod clar, va contrasta cu fundalul eforturilor Statelor Unite ale Americii și țărilor occidentale au investite în confruntarea cu Uniunea Sovietică și ducând la dezintegrarea acesteia.
În cazul în care ratificarea acordurilor Kharkiv de către reprezentanților poporului ucrainean are loc, această victorie politică externă a Rusiei va fi demnă de revanșă și “response-slap” pentru prăbușirea URSS-ului. În consecințele ratificării acestui document există un mecanism exploziv, care poate duce în mod clar la dezintegrarea Ucrainei. Acum, scenariul înfricoșător al Kosovo, care a fost prezis în Crimeea de mulți politicieni din Ucraina și Rusia, în mod tradițional asociindu-l cu Mejlis-ul Poporului Tătar Crimeean și tătarii din Crimeea, poate fi pus în aplicare exact, dar numai cu creșterea factorului rusesc. Și, în conformitate cu conceptul tradițional al “lățimii sufletului rus”, o platformă pentru aceste ambiții tip Kosovo ale Rusiei poate fi întregul teritoriu al Ucrainei.
De asemenea, există o gândire mai intruziv, pe care nu doriți să o ascultaţi și să o alunge din cap. Dar, având în vedere întreaga natură a “surprizelor acordurilor Kharkiv”, precum și reacțiile marilor jucători geopolitici, este foarte posibil ca Ucraina și Rusia au ţinut largi, dar secrete consultări preliminare cu Uniunea Europeană, Statele Unite și organizațiile internaționale. Și, în cazul în care se confirmă vreodată, atunci linia actuală a țărilor occidentale poate fi acuzată de standarde duble. Apoi, vom avea dreptul de a declara că liderii de astăzi folosesc valorile și principiile democratice pur și simplu ca un instrument pentru a-și proteja interesele pe termen scurt. Și se pare a fi o lovitură nu numai pentru Ucraina, ci și pentru toate speranțele și atitudinile forțelor democratice din fosta Uniune Sovietică, care s-au format în perioada sovietică, în detrimentul victimelor enorme și tragice.
Ceea ce ne lipsește astăzi este o voce credincioasă și de sprijin puternic al unui prieten adevărat al Ucrainei – Președintele polonez Lech Kaczynski mort tragic, care a dorit sincer integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. Din păcate, Ucraina nu are atât de mulți prieteni cum a fost el. În același timp, argumentele politicienilor ucraineni, care susțin că procesul de integrare europeană pentru țara noastră nu este necesar, deprimă mult.
Indiferent de evoluția posibilă a situației din Ucraina după 27 aprilie Mejlis-ul Poporului Tătar Crimeean și Congresul Mondial al Tătarilor din Crimeea trebuie să ia în considerare pregătirea și organizarea unei conferințe internaționale privind securitatea populației tătare crimeene.
În legătură cu aceste evenimente, este de asemenea esențial să se ia în considerare pregătirea apelurilor la conducerea Ucrainei, UE, SUA, Rusia și Turcia, țările CSI, precum și organizații internaționale ca ONU, APCE și OSCE. În apel poporul tătară din Crimeea, ca subiect al dreptului internațional, poate ridica problema de a promova o soluție la problema națională, care a apărut în legătură cu deportarea din Crimeea în 1944, și furnizarea de garanții de securitate, dreptul de a exista și  a se dezvolta ca un popor indigen din Crimeea.