Florin DIACONU

The study starts by stating that along the entire world history, mastery of the World Ocean was a strategic goal which could be accomplished mainly by using a significant / large number of capital ships. For example, between 1689 and 1815, the almost complete control of the oceans (or at least of those seas vital for the European interests) was the result of the efforts of several naval powers, which operated together approx. 350 ships of the line. In the opening stages of World War I, the battle fleets of both the Entente and of the Central Powers had, together, almost 380 capital ships. At the end of World War II and in the opening stages of the Cold War, USA had the most impressive Navy in the entire world, many times larger than a few years before, with 15 heavy battleships, 102 aircraft carriers of all sorts and 72 cruisers. But now, USA, the only fully operational superpower of the contemporary world, has only less than a dozen large aircraft carriers. The study also explores the risks and constraints of any attempt to master the World Ocean using only so few capital ships. Geopolitically, the responsibility of US Navy is enormous, both in terms of space (huge areas to be monitored and, in case of need, defended by so few capital ships) and in terms of distances (from New York to the Indian Ocean, for example, a combat or a transport ship has to sail more than 12,000 miles long). More than this, the World Ocean is a not any more an almost perfectly secure “American lake”, easily dominated by the very mighty US Navy, because several competitors of USA – and, among them, mainly China – quickly develop larger and larger blue-water navies and advanced anti-ship missiles.

Geopolitica SUA și constrângerile bugetare: stăpânind Oceanul Mondial cu tot mai puține nave capitale

Studiul a începe prin a afirma că, de-a lungul întregii istorii mondiale, stăpânirea Oceanului Mondial a fost un obiectiv strategic care a putut fi realizat în principal prin utilizarea unui număr semnificativ / mare de nave capital. De exemplu, între 1689 și 1815, controlul aproape complet al oceanelor (sau cel puțin a acestor mări vitale pentru interesele europene la) a fost rezultatul eforturilor mai multor puteri navale, care au operat împreună cca. 350 nave de linie. În etapele de deschidere ale Primului Război Mondial, flotele de luptă atât ale Antantei, cât și ale Puterilor Centrale au avut, împreună, aproape 380 de nave capital. La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și în etapele de deschidere ale Războiului Rece, Statele Unite ale Americii au avut cea mai impresionantă marină din întreaga lume, de multe ori mai mare decât câțiva ani în urmă, cu 15 nave de luptă grele, 102 aeronave de transport de tot felul și 72 crucişătoare. Dar acum, Statele Unite ale Americii, super-putere numai pe deplin operațională a lumii contemporane, are doar mai puțin de o duzină de transportatori de aeronave de mare capacitate. De asemenea, studiul explorează riscurile și constrângerile oricărei încercări de a stăpâni Oceanul Mondial, folosind doar atât de puține nave capital. Geopolitic, responsabilitatea Marinei SUA este enormă, atât în ceea ce privește spațiul (zone imense care urmează să fie monitorizate și, în caz de necesitate, apărate de nave capital atât de puține), cât și în ceea ce privește distanțele (de la New York spre Oceanul Indian, pentru, de exemplu, o luptă, o navă de transport trebuie să navigheze mai mult de 12.000 de mile lungime). Mai mult decât atât, Oceanul Planetar nu mai este un aproape perfect sigur “lac american”, ușor de dominat de foarte puternica Marină SUA, pentru că mai mulți concurenți ai SUA – și, printre ei, mai ales China – dezvoltă rapid forțele navale tot mai mari de apă albastră și rachete avansate anti-navă.