The US and its allies are preparing to launch a nuclear war directed against Iran with devastating consequences.
This military adventure in the real sense of the word threatens the future of humanity.
While one can conceptualize the loss of life and destruction resulting from present-day wars including Iraq and Afghanistan, it is impossible to fully comprehend the devastation which might result from a Third World War, using “new technologies” and advanced weapons, until it occurs and becomes a reality.
The international community has endorsed nuclear war in the name of World Peace. ”Making the World safer” is the justification for launching a military operation which could potentially result in a nuclear holocaust.
But nuclear holocausts are not front page news! In the words of Mordechai Vanunu,
The Israeli government is preparing to use nuclear weapons in its next war with the Islamic world. Here where I live, people often talk of the Holocaust. But each and every nuclear bomb is a Holocaust in itself. It can kill, devastate cities, destroy entire peoples. (See interview with Mordechai Vanunu, December 2005).
Realities are turned upside down. In a twisted logic, a “humanitarian war” using tactical nuclear weapons, which according to “expert scientific opinion” are “harmless to the surrounding civilian population” is upheld as a means to protecting Israel and the Western World from a nuclear attack.
America’s mini-nukes with an explosive capacity of up to six times a Hiroshima bomb are upheld by authoritative scientific opinion as a humanitarian bomb, whereas Iran’s nonexistent nuclear weapons are branded as an indisputable threat to global security.
When a US sponsored nuclear war become an “instrument of peace”, condoned and accepted by the World’s institutions and the highest authority, including the United Nations, there is no turning back: human society has indelibly been precipitated headlong onto the path of self-destruction.
The following article first published in February 2006 under the title Is the Bush Administration Planning a Nuclear Holocaust? Will the US launch “Mini-nukes” against Iran in Retaliation for Tehran’s “Non-compliance”? documents in detail America’s doctrine of preemptive nuclear war, including war plans directed against Iran. What is important to underscore is that five years ago, these war preparations were already in an advanced stage of readiness.
The operational procedures for launching a nuclear war under the umbrella of US Strategic Command are examined.
We are at a dangerous crossroads: The rules and guidelines governing the use nuclear weapons have been “liberalized” (i.e. ”deregulated” in relation to those prevailing during the Cold War era). The new doctrine states that Command, Control, and Coordination (CCC) regarding the use of nuclear weapons should be “flexible”, allowing geographic combat commanders to decide if and when to use of nuclear weapons: ”Geographic combat commanders would be in charge of Theater Nuclear Operations (TNO), with a mandate not only to implement but also to formulate command decisions pertaining to nuclear weapons.” (Doctrine for Joint Nuclear Operations Doctrine )
We have reached a critical turning point in our history. It is absolutely essential that people accross the land, nationally and internationally, understand the gravity of the present situation and act forcefully against their governments to reverse the tide of war.
Michel Chossudovsky, August 9, 2010
“We have discovered the most terrible bomb in the history of the world. It may be the fire destruction prophesied in the Euphrates Valley Era, after Noah and his fabulous Ark…. This weapon is to be used against Japan … [We] will use it so that military objectives and soldiers and sailors are the target and not women and children. Even if the Japs are savages, ruthless, merciless and fanatic, we as the leader of the world for the common welfare cannot drop that terrible bomb on the old capital or the new. … The target will be a purely military one… It seems to be the most terrible thing ever discovered, but it can be made the most useful.”
(President Harry S. Truman, Diary, July 25, 1945)
“The World will note that the first atomic bomb was dropped on Hiroshima a military base. That was because we wished in this first attack to avoid, insofar as possible, the killing of civilians..” (President Harry S. Truman in a radio speech to the Nation, August 9, 1945).
[Note: the first atomic bomb was dropped on Hiroshima on August 6, 1945; the Second on Nagasaki, on August 9, on the same day as Truman’s radio speech to the Nation]
At no point since the first atomic bomb was dropped on Hiroshima on August 6th, 1945, has humanity been closer to the unthinkable, a nuclear holocaust which could potentially spread, in terms of radioactive fallout, over a large part of the Middle East.
All the safeguards of the Cold War era, which categorized the nuclear bomb as “a weapon of last resort” have been scrapped. “Offensive” military actions using nuclear warheads are now described as acts of “self-defense”.
The distinction between tactical nuclear weapons and the conventional battlefield arsenal has been blurred. America’s new nuclear doctrine is based on “a mix of strike capabilities”. The latter, which specifically applies to the Pentagon’s planned aerial bombing of Iran, envisages the use of nukes in combination with conventional weapons.
As in the case of the first atomic bomb, which in the words of President Harry Truman “was dropped on Hiroshima, a military base”, today’s “mini-nukes” are heralded as “safe for the surrounding civilian population”.
Known in official Washington, as “Joint Publication 3-12″, the new nuclear doctrine (Doctrine for Joint Nuclear Operations , (DJNO) (March 2005)) calls for “integrating conventional and nuclear attacks” under a unified and “integrated” Command and Control (C2).
It largely describes war planning as a management decision-making process, where military and strategic objectives are to be achieved, through a mix of instruments, with little concern for the resulting loss of human life.
Military planning focuses on “the most efficient use of force” , -i.e. an optimal arrangement of different weapons systems to achieve stated military goals. In this context, nuclear and conventional weapons are considered to be “part of the tool box”, from which military commanders can pick and choose the instruments that they require in accordance with “evolving circumstances” in the war theater. (None of these weapons in the Pentagon’s “tool box”, including conventional bunker buster bombs, cluster bombs, mini-nukes, chemical and biological weapons are described as “weapons of mass destruction” when used by the United States of America and its coalition partners).
The stated objective is to:
”ensure the most efficient use of force and provide US leaders with a broader range of [nuclear and conventional] strike options to address immediate contingencies. Integration of conventional and nuclear forces is therefore crucial to the success of any comprehensive strategy. This integration will ensure optimal targeting, minimal collateral damage, and reduce the probability of escalation.” (Doctrine for Joint Nuclear Operations p. JP 3-12-13)
The new nuclear doctrine turns concepts and realities upside down. It not only denies the devastating impacts of nuclear weapons, it states, in no uncertain terms, that nuclear weapons are “safe” and their use in the battlefield will ensure “minimal collateral damage and reduce the probability of escalation”. The issue of radioactive fallout is barely acknowledged with regard to tactical nuclear weapons. These various guiding principles which describe nukes as “safe for civilians” constitute a consensus within the military, which is then fed into the military manuals, providing relevant “green light” criteria to geographical commanders in the war theater.
“Defensive” and “Offensive” Actions
While the 2001 Nuclear Posture Review sets the stage for the preemptive use of nuclear weapons in the Middle East, specifically against Iran. (see also the main PNAC document Rebuilding America`s Defenses, Strategy, Forces and Resources for a New Century )
The Doctrine for Joint Nuclear Operations goes one step further in blurring the distinction between “defensive” and “offensive” military actions:
“The new triad offers a mix of strategic offensive and defensive capabilities that includes nuclear and non-nuclear strike capabilities, active and passive defenses, and a robust research, development, and industrial infrastructure to develop, build, and maintain offensive forces and defensive systems …” (Ibid) (key concepts indicated in added italics)
The new nuclear doctrine, however, goes beyond preemptive acts of “self-defense”, it calls for “anticipatory action” using nuclear weapons against a “rogue enemy” which allegedly plans to develop WMD at some undefined future date:
”Responsible security planning requires preparation for threats that are possible, though perhaps unlikely today. The lessons of military history remain clear: unpredictable, irrational conflicts occur. Military forces must prepare to counter weapons and capabilities that exist or will exist in the near term even if no immediate likely scenarios for war are at hand. To maximize deterrence of WMD use, it is essential US forces prepare to use nuclear weapons effectively and that US forces are determined to employ nuclear weapons if necessary to prevent or retaliate against WMD use.” (Ibid, p. III-1, italics added)
Nukes would serve to prevent a non-existent WMD program (e.g. Iran) prior to its development. This twisted formulation goes far beyond the premises of the 2001 Nuclear Posture Review and NPSD 17. which state that the US can retaliate with nuclear weapons if attacked with WMD:
“The United States will make clear that it reserves the right to respond with overwhelming force – including potentially nuclear weapons – to the use of [weapons of mass destruction] against the United States, our forces abroad, and friends and allies.” … (NSPD 17)
“Integration” of Nuclear and Conventional Weapons Plans
The Doctrine for Joint Nuclear Operations outlines the procedures governing the use of nuclear weapons and the nature of the relationship between nuclear and conventional war operations.
The DJNO states that the:
”use of nuclear weapons within a [war] theater requires that nuclear and conventional plans be integrated to the greatest extent possible”
(DJNO, p 47 italics added, italics added, For further details see Michel Chossudovsky, Nuclear War against Iran, Jan 2006)
The implications of this “integration” are far-reaching because once the decision is taken by the Commander in Chief, namely the President of the United States, to launch a joint conventional-nuclear military operation, there is a risk that tactical nuclear weapons could be used without requesting subsequent presidential approval. In this regard, execution procedures under the jurisdiction of the theater commanders pertaining to nuclear weapons are described as “flexible and allow for changes in the situation”:
“Geographic combatant commanders are responsible for defining theater objectives and developing nuclear plans required to support those objectives, including selecting targets. When tasked, CDRUSSTRATCOM, as a supporting combatant commander, provides detailed planning support to meet theater planning requirements. All theater nuclear option planning follows prescribed Joint Operation Planning and Execution System procedures to formulate and implement an effective response within the timeframe permitted by the crisis.
Since options do not exist for every scenario, combatant commanders must have a capability to perform crisis action planning and execute those plans. Crisis action planning provides the capability to develop new options, or modify existing options, when current limited or major response options are inappropriate.
…Command, control, and coordination must be flexible enough to allow the geographic combatant commander to strike time-sensitive targets such as mobile missile launch platforms.” Doctrine for Joint Nuclear Operations Doctrine (italics added)
Theater Nuclear Operations (TNO)
While presidential approval is formally required to launch a nuclear war, geographic combat commanders would be in charge of Theater Nuclear Operations (TNO), with a mandate not only to implement but also to formulate command decisions pertaining to nuclear weapons. (Doctrine for Joint Nuclear Operations Doctrine)
We are no longer dealing with “the risk” associated with “an accidental or inadvertent nuclear launch” as outlined by former Secretary of Defense Robert S. McNamara, but with a military decision-making process which provides military commanders, from the Commander in Chief down to the geographical commanders with discretionary powers to use tactical nuclear weapons.
Moreover, because these “smaller” tactical nuclear weapons have been “reclassified” by the Pentagon as “safe for the surrounding civilian population”, thereby “minimizing the risk of collateral damage”, there are no overriding built-in restrictions which prevent their use. (See Michel Chossudovsky, The Dangers of a Middle East Nuclear War, Global Research, February 2006) .
Once a decision to launch a military operation is taken (e.g. aerial strikes on Iran), theater commanders have a degree of latitude. What this signifies in practice is once the presidential decision is taken, USSTRATCOM in liaison with theater commanders can decide on the targeting and type of weaponry to be used. Stockpiled tactical nuclear weapons are now considered to be an integral part of the battlefield arsenal. In other words, nukes have become “part of the tool box”, used in conventional war theaters.
Planned Aerial Attacks on Iran
An operational plan to wage aerial attacks on Iran has been in “a state of readiness” since June 2005. Essential military hardware to wage this operation has been deployed. (For further details see Michel Chossudovsky, Nuclear War against Iran, Jan 2006).
Vice President Dick Cheney has ordered USSTRATCOM to draft a “contingency plan”, which “includes a large-scale air assault on Iran employing both conventional and tactical nuclear weapons.” (Philip Giraldi, Attack on Iran: Pre-emptive Nuclear War , The American Conservative, 2 August 2005).
USSTRATCOM would have the responsibility for overseeing and coordinating this military deployment as well as launching the military operation. (For details, Michel Chossudovsky, Nuclear War against Iran, Jan 2006).
In January 2005 a significant shift in USSTRATCOM’s mandate was implemented. USSTRATCOM was identified as “the lead Combatant Command for integration and synchronization of DoD-wide efforts in combating weapons of mass destruction.” To implement this mandate, a brand new command unit entitled Joint Functional Component Command Space and Global Strike , or JFCCSGS was created.
Overseen by USSTRATCOM, JFCCSGS would be responsible for the launching of military operations “using nuclear or conventional weapons” in compliance with the Bush administration’s new nuclear doctrine. Both categories of weapons would be integrated into a “joint strike operation” under unified Command and Control.
According to Robert S. Norris and Hans M. Kristensen, writing in the Bulletin of Atomic Scientists,
“The Defense Department is upgrading its nuclear strike plans to reflect new presidential guidance and a transition in war planning from the top-heavy Single Integrated Operational Plan of the Cold War to a family of smaller and more flexible strike plans designed to defeat today’s adversaries. The new central strategic war plan is known as OPLAN (Operations Plan) 8044…. This revised, detailed plan provides more flexible options to assure allies, and dissuade, deter, and if necessary, defeat adversaries in a wider range of contingencies…
One member of the new family is CONPLAN 8022, a concept plan for the quick use of nuclear, conventional, or information warfare capabilities to destroy–preemptively, if necessary–”time-urgent targets” anywhere in the world. Defense Secretary Donald Rumsfeld issued an Alert Order in early 2004 that directed the military to put CONPLAN 8022 into effect. As a result, the Bush administration’s preemption policy is now operational on long-range bombers, strategic submarines on deterrent patrol, and presumably intercontinental ballistic missiles (ICBMs).”
The operational implementation of the Global Strike would be under CONCEPT PLAN (CONPLAN) 8022, which now consists of ”an actual plan that the Navy and the Air Force translate into strike package for their submarines and bombers,’ (Japanese Economic Newswire, 30 December 2005, For further details see Michel Chossudovsky, Nuclear War against Iran, op. cit.).
CONPLAN 8022 is ‘the overall umbrella plan for sort of the pre-planned strategic scenarios involving nuclear weapons.’
‘It’s specifically focused on these new types of threats — Iran, North Korea — proliferators and potentially terrorists too,’ he said. ‘There’s nothing that says that they can’t use CONPLAN 8022 in limited scenarios against Russian and Chinese targets.’ (According to Hans Kristensen, of the Nuclear Information Project, quoted in Japanese Economic News Wire, op. cit.)
Nuclear Weapons Deployment Authorization
The planning of the aerial bombings of Iran started in mid-2004, pursuant to the formulation of CONPLAN 8022 in early 2004. In May 2004, National Security Presidential Directive NSPD 35 entitled Nuclear Weapons Deployment Authorization was issued.
The contents of this highly sensitive document remains a carefully guarded State secret. There has been no mention of NSPD 35 by the media nor even in Congressional debates. While its contents remains classified, the presumption is that NSPD 35 pertains to the deployment of tactical nuclear weapons in the Middle East war theater in compliance with CONPLAN 8022.
In this regard, a recent press report published in Yeni Safak (Turkey) suggests that the United States is currently:
“deploying B61-type tactical nuclear weapons in southern Iraq as part of a plan to hit Iran from this area if and when Iran responds to an Israeli attack on its nuclear facilities”. (Ibrahim Karagul, “The US is Deploying Nuclear Weapons in Iraq Against Iran”, (Yeni Safak,. 20 December 2005, quoted in BBC Monitoring Europe).
This deployment in Iraq appears to be pursuant to NSPD 35,
What the Yenbi Safak report suggests is that conventional weapons would be used in the first instance, and if Iran were to retaliate in response to US-Israeli aerial attacks, tactical thermonuclear B61 weapons could then be launched This retaliation using tactical nuclear weapons would be consistent with the guidelines contained in the 2001 Nuclear Posture Review and NSPD 17 (see above).
Israel’s Stockpiling of Conventional and Nuclear Weapons
Israel is part of the military alliance and is slated to play a major role in the planned attacks on Iran. (For details see Michel Chossudovsky, Nuclear War against Iran, Jan 2006)
Confirmed by several press reports, Israel has taken delivery, starting in September 2004 of some 500 US produced BLU 109 bunker buster bombs (WP, January 6, 2006). The first procurement order for BLU 109 [Bomb Live Unit] dates to September 2004. In April 2005, Washington confirmed that Israel was to take delivery of 100 of the more sophisticated bunker buster bomb GBU-28 produced by Lockheed Martin ( Reuters, April 26, 2005). The GBU-28 is described as “a 5,000-pound laser-guided conventional munitions that uses a 4,400-pound penetrating warhead.” It was used in the Iraqi war theater:
The Pentagon [stated] that … the sale to Israel of 500 BLU-109 warheads, [was] meant to “contribute significantly to U.S. strategic and tactical objectives.”
Mounted on satellite-guided bombs, BLU-109s can be fired from F-15 or F-16 jets, U.S.-made aircraft in Israel’s arsenal. This year Israel received the first of a fleet of 102 long-range F-16Is from Washington, its main ally. “Israel very likely manufactures its own bunker busters, but they are not as robust as the 2,000-pound (910 kg) BLUs,” Robert Hewson, editor of Jane’s Air-Launched Weapons, told Reuters. (Reuters, 21 September 2004)
The report does not confirm whether Israel has stockpiled and deployed the thermonuclear version of the bunker buster bomb. Nor does it indicate whether the Israeli made bunker buster bombs are equipped with nuclear warheads. It is worth noting that this stock piling of bunker buster bombs occurred within a few months after the Release of the NPSD 35¸ Nuclear Weapons Deployment Authorization (May 2004).
Israel possesses 100-200 strategic nuclear warheads. In 2003, Washington and Tel Aviv confirmed that they were collaborating in “the deployment of US-supplied Harpoon cruise missiles armed with nuclear warheads in Israel’s fleet of Dolphin-class submarines.” (The Observer, 12 October 2003. In more recent developments, which coincide with the preparations of strikes against Iran, Israel has taken delivery of two new German produced submarines “that could launch nuclear-armed cruise missiles for a “second-strike” deterrent.” (Newsweek, 13 February 2006. See also CDI Data Base)
Israel’s tactical nuclear weapons capabilities are not known.
Israel’s participation in the aerial attacks will also act as a political bombshell throughout the Middle East. It would contribute to escalation, with a war zone which could extend initially into Lebanon and Syria. The entire region from the Eastern Mediterranean to Central Asia and Afghanistan’s Western frontier would be affected.
The Role of Western Europe
Several Western European countries, officially considered as “non-nuclear states”, possess tactical nuclear weapons, supplied to them by Washington.
The US has supplied some 480 B61 thermonuclear bombs to five non-nuclear NATO countries including Belgium, Germany, Italy, the Netherlands and Turkey, and one nuclear country, the United Kingdom. Casually disregarded by the Vienna based UN Nuclear Watch, the US has actively contributed to the proliferation of nuclear weapons in Western Europe.
As part of this European stockpiling, Turkey, which is a partner of the US-led coalition against Iran along with Israel, possesses some 90 thermonuclear B61 bunker buster bombs at the Incirlik nuclear air base. (National Resources Defense Council, Nuclear Weapons in Europe, February 2005)
Consistent with US nuclear policy, the stockpiling and deployment of B61 in Western Europe are intended for targets in the Middle East. Moreover, in accordance with “NATO strike plans”, these thermonuclear B61 bunker buster bombs (stockpiled by the “non-nuclear States”) could be launched “against targets in Russia or countries in the Middle East such as Syria and Iran” (quoted in National Resources Defense Council, Nuclear Weapons in Europe, February 2005)
Moreover, confirmed by (partially) declassified documents (released under the U.S. Freedom of Information Act):
“arrangements were made in the mid-1990s to allow the use of U.S. nuclear forces in Europe outside the area of responsibility of U.S. European Command (EUCOM). As a result of these arrangements, EUCOM now supports CENTCOM nuclear missions in the Middle East, including, potentially, against Iran and Syria”.
(quoted in http://www.nukestrat.com/us/afn/nato.htm italics added)
With the exception of the US, no other nuclear power “has nuclear weapons earmarked for delivery by non-nuclear countries.” (National Resources Defense Council, op cit)
While these “non-nuclear states” casually accuse Tehran of developing nuclear weapons, without documentary evidence, they themselves have capabilities of delivering nuclear warheads, which are targeted at Iran. To say that this is a clear case of “double standards” by the IAEA and the “international community” is a understatement.
Germany: De Facto Nuclear Power
Among the five “non-nuclear states” “Germany remains the most heavily nuclearized country with three nuclear bases (two of which are fully operational) and may store as many as 150 [B61 bunker buster ] bombs” (Ibid). In accordance with “NATO strike plans” (mentioned above) these tactical nuclear weapons are also targeted at the Middle East.
While Germany is not officially a nuclear power, it produces nuclear warheads for the French Navy. It stockpiles nuclear warheads and it has the capabilities of delivering nuclear weapons. The European Aeronautic Defense and Space Company – EADS , a Franco-German-Spanish joint venture, controlled by Deutsche Aerospace and the powerful Daimler Group is Europe’s second largest military producer, supplying France’s M51 nuclear missile.
France Endorses the Preemptive Nuclear Doctrine
In January 2006, French President Jacques Chirac announced a major shift in France’s nuclear policy.
Without mentioning Iran, Chirac intimated that France’s nukes should be used in the form of “more focused attacks” against countries, which were “considering” the deployment of Weapons of Mass Destruction (WMD).
He also hinted to the possibility that tactical nuclear weapons could be used in conventional war theaters, very much in line with both US and NATO nuclear doctrine (See Chirac shifts French doctrine for use of nuclear weapons, Nucleonics Week January 26, 2006).
The French president seems to have embraced the US sponsored “War on Terrorism”. He presented nuclear weapons as a means to build a safer World and combat terrorism:
Nuclear weapons are not meant to be used against “fanatical terrorists,” nevertheless “the leaders of states which used terrorist means against us, as well as those who considered using, in one way or another, weapons of mass destruction, must understand that they are exposing themselves to a firm, appropriate response on our side…”.(Ibid)
Although Chirac made no reference to the preemptive use of nuclear weapons, his statement broadly replicates the premises of the Bush administration’s 2001 Nuclear Posture Review , which calls for the use of tactical nuclear weapons against ”rogue states” and “terrorist non-state organizations”.
Building a Pretext for a Preemptive Nuclear Attack
The pretext for waging war on Iran essentially rests on two fundamental premises, which are part of the Bush administration’s National Security doctrine.
1. Iran’s alleged possession of “Weapons of Mass Destruction” (WMD), more specifically its nuclear enrichment program.
2. Iran’s alleged support to “Islamic terrorists”.
These are two interrelated statements which are an integral part of the propaganda and media disinformation campaign.
The “Weapons of Mass Destruction (WMD)” statement is used to justify the “pre-emptive war” against the “State sponsors of terror”, –i.e. countries such as Iran and North Korea which allegedly possess WMD. Iran is identified as a State sponsor of so-called “non-State terrorist organizations”. The latter also possess WMDs and potentially constitute a nuclear threat. Terrorist non-state organizations are presented as a “nuclear power”.
“The enemies in this [long] war are not traditional conventional military forces but rather dispersed, global terrorist networks that exploit Islam to advance radical political aims. These enemies have the avowed aim of acquiring and using nuclear and biological weapons to murder hundreds of thousands of Americans and others around the world.” (2006 Quadrennial Defense Review),
In contrast, Germany and Israel which produce and possess nuclear warheads are not considered “nuclear powers”.
In recent months, the pretext for war, building on this WMD-Islamic terrorist nexus, has been highlighted ad nauseam, on a daily basis by the Western media.
In a testimony to the US Senate Budget Committee, Secretary of State Condoleezza Rice accused Iran and Syria of destabilizing the Middle East and providing support to militant Islamic groups. She described Iran as the “a central banker for terrorism”, not withstanding the fact amply documented that Al Qaeda has been supported and financed from its inception in the early 1980s by none other than the CIA. (See Michel Chossudovsky, Who is Osama bin Laden, Global Research 2001).
“It’s not just Iran’s nuclear program but also their support for terrorism around the world. They are, in effect, the central banker for terrorism,” (Statement to the Senate Budget Committee, 16 February 2006)
“Second 9/11″: Cheney’s “Contingency Plan”
While the “threat” of Iran’s alleged WMD is slated for debate at the UN Security Council, Vice President Dick Cheney is reported to have instructed USSTRATCOM to draw up a contingency plan “to be employed in response to another 9/11-type terrorist attack on the United States”. This “contingency plan” to attack Iran uses the pretext of a “Second 9/11″ which has not yet happened, to prepare for a major military operation against Iran.
The contingency plan, which is characterized by a military build up in anticipation of possible aerial strikes against Iran, is in a “state of readiness”.
What is diabolical is that the justification to wage war on Iran rests on Iran’s involvement in a terrorist attack on America, which has not yet occurred:
The plan includes a large-scale air assault on Iran employing both conventional and tactical nuclear weapons. Within Iran there are more than 450 major strategic targets, including numerous suspected nuclear-weapons-program development sites. Many of the targets are hardened or are deep underground and could not be taken out by conventional weapons, hence the nuclear option. As in the case of Iraq, the response is not conditional on Iran actually being involved in the act of terrorism directed against the United States. Several senior Air Force officers involved in the planning are reportedly appalled at the implications of what they are doing—that Iran is being set up for an unprovoked nuclear attack—but no one is prepared to damage his career by posing any objections. (Philip Giraldi, Attack on Iran: Pre-emptive Nuclear War , The American Conservative, 2 August 2005)
Are we to understand that US military planners are waiting in limbo for a Second 9/11, to launch a military operation directed against Iran, which is currently in a “state of readiness”?
Cheney’s proposed “contingency plan” does not focus on preventing a Second 9/11. The Cheney plan is predicated on the presumption that Iran would be behind a Second 9/11 and that punitive bombings would immediately be activated, prior to the conduct of an investigation, much in the same way as the attacks on Afghanistan in October 2001, allegedly in retribution for the role of the Taliban government in support of the 9/11 terrorists. It is worth noting that the bombing and invasion of Afghanistan had been planned well in advance of 9/11. As Michael Keefer points out in an incisive review article:
“At a deeper level, it implies that “9/11-type terrorist attacks” are recognized in Cheney’s office and the Pentagon as appropriate means of legitimizing wars of aggression against any country selected for that treatment by the regime and its corporate propaganda-amplification system… (Keefer, February 2006)
Keefer concludes that “an attack on Iran, which would presumably involve the use of significant numbers of extremely ‘dirty’ earth-penetrating nuclear bombs, might well be made to follow a dirty-bomb attack on the United States, which would be represented in the media as having been carried out by Iranian agents”. (Keefer, February 2006)
The Battle for Oil
The Anglo-American oil companies are indelibly behind Cheney’s “contingency plan” to wage war on Iran. The latter is geared towards territorial and corporate control over oil and gas reserves as well as pipeline routes.
There is continuity in US Middle East war plans, from the Democrats to the Republicans. The essential features of Neoconservative discourse were already in place under the Clinton administration. US Central Command’s (USCENTCOM) theater strategy in the mid-1990s was geared towards securing, from an economic and military standpoint, control over Middle East oil.
“The broad national security interests and objectives expressed in the President’s National Security Strategy (NSS) and the Chairman’s National Military Strategy (NMS) form the foundation of the United States Central Command’s theater strategy. The NSS directs implementation of a strategy of dual containment of the rogue states of Iraq and Iran as long as those states pose a threat to U.S. interests, to other states in the region, and to their own citizens. Dual containment is designed to maintain the balance of power in the region without depending on either Iraq or Iran. USCENTCOM’s theater strategy is interest-based and threat-focused. The purpose of U.S. engagement, as espoused in the NSS, is to protect the United States’ vital interest in the region – uninterrupted, secure U.S./Allied access to Gulf oil.
(USCENTCOM, http://www.milnet.com/milnet/pentagon/centcom/chap1/stratgic.htm#USPolicy , italics added)
Iran possesses 10 percent of global oil and gas reserves, The US is the first and foremost military and nuclear power in the World, but it possesses less than 3 percent of global oil and gas reserves.
On the other hand, the countries inhabited by Muslims, including the Middle East, North Africa, Central Asia, West and Central Africa, Malaysia, Indonesia and Brunei, possess approximately 80 percent of the World’s oil and gas reserves.
The “war on terrorism” and the hate campaign directed against Muslims, which has gained impetus in recent months, bears a direct relationship to the “Battle for Middle East Oil”. How best to conquer these vast oil reserves located in countries inhabited by Muslims? Build a political consensus against Muslim countries, describe them as “uncivilized”, denigrate their culture and religion, implement ethnic profiling against Muslims in Western countries, foster hatred and racism against the inhabitants of the oil producing countries.
The values of Islam are said to be tied into “Islamic terrorism”. Western governments are now accusing Iran of “exporting terrorism to the West” In the words of Prime Minister Tony Blair:
“There is a virus of extremism which comes out of the cocktail of religious fanaticism and political repression in the Middle East which is now being exported to the rest of the world. “We will only secure our future if we are dealing with every single aspect of that problem. Our future security depends on sorting out the stability of that region.””You can never say never in any of these situations.” (quoted in the Mirror, 7 February 2006)
Muslims are demonized, casually identified with “Islamic terrorists”, who are also described as constituting a nuclear threat. In turn, the terrorists are supported by Iran, an Islamic Republic which threatens the “civilized World” with deadly nuclear weapons (which it does not possess). In contrast, America’s humanitarian “nuclear weapons will be accurate, safe and reliable.”
The World is at a Critical Cross-roads
It is not Iran which is a threat to global security but the United States of America and Israel.
In recent developments, Western European governments –including the so-called “non-nuclear states” which possess nuclear weapons– have joined the bandwagon. In chorus, Western Europe and the member states of the Atlantic alliance (NATO) have endorsed the US-led military initiative against Iran.
The Pentagon’s planned aerial attacks on Iran involve “scenarios” using both nuclear and conventional weapons. While this does not imply the use of nuclear weapons, the potential danger of a Middle East nuclear holocaust must, nonetheless, be taken seriously. It must become a focal point of the antiwar movement, particularly in the United States, Western Europe, Israel and Turkey.
It should also be understood that China and Russia are (unofficially) allies of Iran, supplying them with advanced military equipment and a sophisticated missile defense system. It is unlikely that China and Russia will take on a passive position if and when the aerial bombardments are carried out.
The new preemptive nuclear doctrine calls for the “integration” of “defensive” and “offensive” operations. Moreover, the important distinction between conventional and nuclear weapons has been blurred.
From a military standpoint, the US and its coalition partners including Israel and Turkey are in “a state of readiness.”
Through media disinformation, the objective is to galvanize Western public opinion in support of a US-led war on Iran in retaliation for Iran’s defiance of the international community.
War propaganda consists in “fabricating an enemy” while conveying the illusion that the Western World is under attack by Islamic terrorists, who are directly supported by the Tehran government.
“Make the World safer”, “prevent the proliferation of dirty nuclear devices by terrorists”, “implement punitive actions against Iran to ensure the peace”. “Combat nuclear proliferation by rogue states”…
Supported by the Western media, a generalized atmosphere of racism and xenophobia directed against Muslims has unfolded, particularly in Western Europe, which provides a fake legitimacy to the US war agenda. The latter is upheld as a “Just War”. The “Just war” theory serves to camouflage the nature of US war plans, while providing a human face to the invaders.
What can be done?
The antiwar movement is in many regards divided and misinformed on the nature of the US military agenda. Several non-governmental organizations have placed the blame on Iran, for not complying with the “reasonable demands” of the “international community”. These same organizations, which are committed to World Peace tend to downplay the implications of the proposed US bombing of Iran.
To reverse the tide requires a massive campaign of networking and outreach to inform people across the land, nationally and internationally, in neighborhoods, workplaces, parishes, schools, universities, municipalities, on the dangers of a US sponsored war, which contemplates the use of nuclear weapons. The message should be loud and clear: Iran is not the threat. Even without the use of nukes, the proposed aerial bombardments could result in escalation, ultimately leading us into a broader war in the Middle East.
Debate and discussion must also take place within the Military and Intelligence community, particularly with regard to the use of tactical nuclear weapons, within the corridors of the US Congress, in municipalities and at all levels of government. Ultimately, the legitimacy of the political and military actors in high office must be challenged.
The corporate media also bears a heavy responsibility for the cover-up of US sponsored war crimes. It must also be forcefully challenged for its biased coverage of the Middle East war.
For the past year, Washington has been waging a “diplomatic arm twisting” exercise with a view to enlisting countries into supporting of its military agenda. It is essential that at the diplomatic level, countries in the Middle East, Asia, Africa and Latin America take a firm stance against the US military agenda.
Condoleezza Rice has trekked across the Middle East, “expressing concern over Iran’s nuclear program”, seeking the unequivocal endorsement of the governments of the region against Tehran. Meanwhile the Bush administration has allocated funds in support of Iranian dissident groups within Iran.
What is needed is to break the conspiracy of silence, expose the media lies and distortions, confront the criminal nature of the US Administration and of those governments which support it, its war agenda as well as its so-called “Homeland Security agenda” which has already defined the contours of a police State.
The World is at the crossroads of the most serious crisis in modern history. The US has embarked on a military adventure, “a long war”, which threatens the future of humanity.
It is essential to bring the US war project to the forefront of political debate, particularly in North America and Western Europe. Political and military leaders who are opposed to the war must take a firm stance, from within their respective institutions. Citizens must take a stance individually and collectively against war.
Michel Chossudovsky is the author of the international best seller “The Globalization of Poverty ” published in eleven languages. He is Professor of Economics at the University of Ottawa and Director of the Center for Research on Globalization, at www.globalresearch.ca . He is also a contributor to the Encyclopaedia Britannica. His most recent book is entitled: America’s “War on Terrorism”, Global Research, 2005.
To order Chossudovsky’s book America’s “War on Terrorism”, click here.
Note: Readers are welcome to cross-post this article with a view to spreading the word and warning people of the dangers of nuclear war.
Click to See Details and Map of Nuclear Facilities located in 5 European Non-Nuclear States
The stockpiled weapons are B61 thermonuclear bombs. All the weapons are gravity bombs of the B61-3, -4, and -10 types.2 .
Those estimates were based on private and public statements by a number of government sources and assumptions about the weapon storage capacity at each base
.(National Resources Defense Council, Nuclear Weapons in Europe , February 2005)
Part I of this text was published as a separate article entitled:
The Dangers of a Middle East Nuclear War
New Pentagon Doctrine: Mini-Nukes are “Safe for the Surrounding Civilian Population”
by Michel Chossudovsky
Related Texts by the author:
The Dangers of a Middle East Nuclear War
New Pentagon Doctrine: Mini-Nukes are “Safe for the Surrounding Civilian Population”, by Michel Chossudovsky, February 2006
Nuclear War against Iran, by Michel Chossudovsky, January 2006
Planned US-Israeli Attack on Iran, by Michel Chossudovsky, May 2005
Annex A
Five basic types of US Military Plans:
• Campaign Plan (CAMPLAN): A plan for a series of related military operations aimed at accomplishing a strategic or operational objective within a given time and space (e.g., campaign plan for Iraq incorporating a number of subordinate specific plans).
• Operations Plan (OPLAN): A completed plan required when there is compelling national interest, when a specific threat exists, and/or when the nature of the contingency requires detailed planning (e.g., North Korea). OPLANs contains all formatted annexes (see below), and Time Phased Force and Deployment Data (TPFDD), a database containing units to be deployed, routing of deploying units, movement data of forces, personnel, logistics and transportation requirements. An OPLAN can be used as a basis for development of an Operations Order (OPORD).
• Operations Plan in Concept Form Only (CONPLAN): An operations plan in an abbreviated format prepared for less compelling national interest contingencies than for OPLANs and for unspecific threats. A CONPLAN requires expansion or alteration to convert into an OPLAN or OPORD. It normally includes a statement of Strategic Concept and annexes A-D and K (see below). CONPLANs that do have TPFDDs are usually developed because of international agreement or treaties.
• Functional plans (FUNCPLAN): An operations plan involving the conduct of military operations in a peacetime or non-hostile environment (e.g., disaster relief, humanitarian assistance, counter-drug, or peacekeeping operations).
• Theater Security Cooperation and Theater Engagement Plans (TSCPs and TEPs): Day-to-day plans to set the initial conditions for future military action in terms of multinational capabilities, U.S. military access, coalition interoperability, and intelligence
SOURCE: Supplement to Code Names: Deciphering U.S. Military Plans, Programs, and Operations in the 9/11 World , by William Arkin (Copyright William Arkin, 2005)
ANNEX B
Timeline in the Development of US Nuclear doctrine (2002-2006) [excerpts]
Source The Nuclear Information Project (copyright Nuclear Information Project, click to see complete and detailed Timeline )
2002
January 8: The Nuclear Posture Review is officially published.
June: White House issues National Security Presidential Directive (NSPD) 14, “Nuclear Weapons Planning Guidance.”
September 14: White House issues National Security Presidential Directive (NSPD) 17, “National Strategy to Combat Weapons of Mass Destruction.”
September 17: White House issues the National Security Strategy of the United States. The document publicly formulates a more proactive preemption doctrine
December 10: White House issues “National Strategy to Combat Weapons of Mass Destruction,” the unclassified version of National Security Presidential Directive (NSPD) 17. The wording in NSPD 17 of using “potentially nuclear weapons” is replaced with “all of our options.”
December 16: White House issues National Security Presidential Directive (NSPD) 23, “National Policy on Ballistic Missile Defense.”
2003
January 10: President Bush signs Change 2 to the Unified Command Plan (UCP), which assigns four emerging missions to STRATCOM: missile defense, global strike, information operations, and global C4ISR. (Command and Control, Communications, Computers, Intelligence, Sensors and Reconnaissance). The directive identifies global strike as “a capability to deliver rapid, extended range, precision kinetic (nuclear and conventional) and non-kinetic (elements of space and information operations) effects in support of theater and national objectives.”
March: Defense Secretary Rumsfeld issues “Nuclear Posture Review: Implementation Plan, DOD Implementation of the December 2001 Nuclear Posture Review Report to Congress.”
April: STRATCOM issues CONPLAN (Concept Plan) 8022-01, Strategic Concept.
June 4: STRATCOM issues CONPLAN 8022-02, Strategic Concept draft.
June: White House issues National Security Presidential Directive (NSPD) 28, “United States Nuclear Weapons Command and Control, Safety, and Security.” The guidance “provides direction on various nuclear issues, to include security.”
October 1: OPLAN (Operation Plan) 8044, the first strategic plan not using the name SIOP, is put into effect by STRATCOM.
November: The first CONPLAN 8022 (Global Strike) is completed by STRATCOM.
2004
April 19: Defense Secretary Rumsfeld issues NUWEP (Nuclear Weapons Employment Policy). The document states in part: “U.S. nuclear forces must be capable of, and be seen to be capable of, destroying those critical war-making and war-supporting assets and capabilities that a potential enemy leadership values most and that it would rely on to achieve its own objectives in a post-war world.”
May 24: Air Combat Command publishes Global Strike CONOPS.
May: White House issues National Security Presidential Directive (NSPD) 35, “Nuclear Weapons Deployment Authorization,” which authorizes deployment of tactical nuclear weapons in Europe.
July 8: STRATCOM commander General E. Cartwright informs Congress that Defense Secretary Donald Rumsfeld “just signed the Interim Global Strike Alert Order, which provides the President a prompt, global strike capability.” The Alert Order directs the Air Force and Navy to put CONPLAN 8022 into effect on selected strike platforms including long-range bombers and strategic submarines.
August 17: STRATCOM publishes Global Strike Interim Capability Operations Order (OPORD).
October 1: OPLAN 8044 Revision 01 becomes effective. According to Chairman of the Joint Chiefs of Staff General Richard B. Myers, “STRATCOM has revised our strategic deterrence and response plan that became effective in the fall of 2004. This revised, detailed plan provides more flexible options to assure allies, and dissuade, deter, and if necessary, defeat adversaries in a wider range of contingencies.” (emphasis added)
November: CJCS publishes “Strategic Deterrence Joint Operating Concept.”
2005
January 10: CJCS issues Global Strike Joint Integrating Concept, Version 1.
March 1: President Bush signs Unified Command Plan 2004.
October 1: OPLAN 8044 Revision 02 is put into effect by STRATCOM. According to the Pentagon, this was a “major revamping” of the U.S. strategic war plan which, among other issues, included the “integration of conventional strike options into [the] OPLAN.”
2006
Early 2006: CJCS is scheduled to publish updated Doctrine for Joint Nuclear Operations (Joint Pub 3-12). However, this and three other Joint Pub nuclear documents were cancelled.
February 6: Defense Secretary Donald Rumsfeld released the Quadrennial Defense Review.
Source: The Nuclear Information Project Copyright The Nuclear Information Project 2005
Michel Chossudovsky is the author of the international best America’s “War on Terrorism” Second Edition, Global Research, 2005. He is Professor of Economics at the University of Ottawa and Director of the Center for Research on Globalization.
To order Chossudovsky’s book America’s “War on Terrorism”, click here
Global Research, 09 august, 2010
Global Research 22 februarie 2006
Tematică: US NATO War Agenda
Raport aprofundat: IRAN: URMĂTORUL RĂZBOI?, Război nuclear
SUA şi aliaţii săi se pregătesc să lanseze un război nuclear împotriva Iranului cu consecinţe devastatoare.
Această aventură militară în adevăratul sens al cuvântului ameninţă viitorul umanităţii.
În vreme ce cineva poate conceptualizeze pierderea vieţii şi distrucţia rezultând din războaiele contemporane incluzând Irak şi Afganistan, este imposibil de înţeles în totalitate devastarea care poate rezulta dintr-un Al Treilea Război Mondial, utilizând “technologii noi” şi arme avansate, până când se întâmplă şi devine o realitate.
Comunitatea internaţională a aprobat războiul nuclear în numele Păcii Globale.”Să facem lumea mai sigură” este justificarea pentru lansarea unei operaţiuni militare care poate în mod potenţial rezulta în holocaust nuclear.
Dar holocaustele nucleare nu sunt ştiri de primă pagină! Folosind cuvintele lui Mordechai Vanunu,
Guvernul israelian se pregăteşte să utilizeze arme nucleare în următorul său război cu lumea islamică. Aici unde locuiesc, oamenii discută adesea despre Holocaust. Dar fiecare bombă nuclear este un Holocaust în sine. Poate ucide, devasta oraşe, distruge popoare întregi. (A se vedea interviul cu Mordechai Vanunu, decembrie 2005).
Realităţile sunt întoarse pe dos. Într-o logică sucită, un “ răboi umanitar”folosind arme tactice nucleare, care conform unei “opinii ştiinţifice cu expertiză” sunt “nedăunătoare populaţiei civile înconjurătoare” este admis ca un mijloc de a proteja Israelul şi Lumea Vestică de un atac nuclear.
Mini-bombele nucleare cu o capacitate explozivă de până la şase ori o bombă de la Hiroshima sunt admise de opinia ştiinţifică autoritară drept o bombă nucleară, pe când armele nucleare nonexistente ale Iranului sunt etichetate drept o ameninţare indisputabilă la adresa securităţii globale.
Când un război nuclear sponsorizat de SUA devine un “instrument al păcii”, trecut cu vederea şi acceptat de instituţiile Lumii şi de cele mai înalte autorităţi, incluzând Naţiunile Unite, nu există întoarcere: societatea omenească s-a precipitat indelebil cu capul înainte pe calea auto-distrugerii.
Următorul articol publicat întâia oară în februarie 2006 sub titlul Is the Bush Administration Planning a Nuclear Holocaust? Will the US launch “Mini-nukes” against Iran in Retaliation for Tehran’s “Non-compliance”? (Planifică administraţia Bush un holocaust nuclear? Vor lansa SUA “mini-bombe nucleare” împotriva Iranului în represalii pentru “non-complianţa” Teheranului?) documentează în detaliu doctrina americană a războiului nuclear preemptive, incluzând planuri de război direcţionate împotriva Iranului. Ce este important de subliniat este că în urmă cu cinci ani, aceste pregătiri de război erau deja într-un stadiu avansat de completitudine.
Procedurile operaţionale pentru lansarea unui război nuclear sub umbrela US Strategic Command (Comanda Strategică SUA) sunt examinate.
Suntem la o întretăiere de drumuri periculoasă. Regulile şi liniile care ghidează folosirea armelor nucleare au fost “liberalizate” (adică ”dereglementate” în relaţie cu acela aplicate în perioada Războiului Rece). Noua doctrină afirmă că Command, Control, and Coordination (CCC Comanda, Controlul şi Coordonarea) privitoare la folosirea armelor nucleare trebuie să fie “flexibile”, permiţând comandanţilor de luptă geografici să decidă dacă şi când să utilizeze armele nucleare: ”Comandanţii de luptă geografici vor fi responsabili cu Operaţiunile Teatrului Nuclear (OTN, Theater Nuclear Operations TNO), cu un mandat nu numai să implementeze ci să şi formuleze decizii de comandă referitoare la arme nucleare.” (Doctrina pentru Operaţiuni Nucleare Comune )
Am atins un punct critic în istoria noastră. Este absolut esenţial ca oamenii de peste tot, naţional şi internaţional, să înţeleagă gravitatea situaţiei actuale şi să acţioneze cu forţă împotriva guvernelor lor pentru a inversa mareea războiului.
Michel Chossudovsky, 9 august, 2010
“Am descoperit cea mai teribilă bombă din istoria lumii. Poate fi distrucţia prin foc profeţită în Perioada Văii Eufratului, după Noe şi Arca sa fabuloasă…. Această armă va fi folosită împotriva Japoniei … [Noi] o vom folosi astfel încât obiectivele militare şi soldaţii şi marinarii să fie ţintele şi nu femei şi copii. Chiar dacă japonezii sunt sălbatici, fără cruţare, fără milă şi fanatici, noi ca liderii lumii pentru bunăstare nu putem lansa acea bombă teribilă pe vechea capital sau pe cea nouă. … Ţinta va fi una pur militară… Pare cel mai teribil lucru descoperit vreodată, dar poate fi făcut cel mai util.”
(Preşedintele Harry S. Truman, Jurnal, 25 iulie, 1945)
“Lumea va nota că prima bombă atomică a fost lansată la Hiroshima asupra unei baze militare. Aceasta a fost întucât am dorit în acest prim atac să evităm, pe cât posibil, uciderea civililor.” (Preşedintele Harry S. Truman într-un discurs la radio către Naţiune, 9 august, 1945).
[Notă: prima bombă atomică a fost lansată la Hiroshima la 6 august, 1945; a doua asupra Nagasaki, la 9 august, în aceeaşi zi ca discursul lui Truman la radio către Naţiune]
(Ascultaţi extrase din discursul său, Hiroshima audio video)
În niciun punct de când prima bombă atomică a fost lansată asupra Hiroshima la 6 august, 1945, nu a fost umanitatea mai aproape de holocaustul nuclear de neconceput care s-ar putea potenţial întinde în termeni de depuneri radioactive peste o mare parte din Orientul Mijlociu.
Toate măsurile de siguranţă ale peroadei Războiului Rece, care au categorisit bomba nucleară ca o “armă de ultimă instanţă” au fost rase. Acţiuni militare “ofensive” utilizând focoase nucleare sunt acum descrise ca acte de “autoapărare”.
Distincţia între arme nucleare tactice şi arsenalul convenţional al câmpului de luptă a fost ştearsă. Noua doctrină nucleară a Americii se bazează pe “un mix de capacităţi de lovire”. Cea din urmă, care se aplică specific la bombardarea aeriană plănuită de Pentagon asupra Iranului prevede utilizarea bombelor nucleare în combinaţie cu arme convenţionale.
Ca în cazul primei bombe nucleare, care cu cuvintele Preşedintelui Truman “a fost lansată asupra Hiroshima, o bază militară”, “mini-bombele nucleare de astăzi” sunt anunţate ca “sigure pentru populaţia civilă din jur”.
Cunoscută în Washingtonul oficial, drept “Publicaţia comună 3-12″ (Joint Publication 3-12), noua doctrină nucleară (Doctrina pentru Operaţiunile Nucleare Comune, (Doctrine for Joint Nuclear Operations DJNO) (martie 2005)) cheamă pentru “integrarea atacuriloe convenţionale şi nucleare” sub Comandă şi Control (C2) unificată şi “integrată”.
Descrie în linii mari planificarea de război ca o administrare a procesului de luare a deciziilor, unde obiectivele militare şi strategice trebuie atinse, printr-un mix de instrumente, cu puţină preocupare pentru pierderea de vieţi umane.
Planificarea militară se concentrează asupra “celei mai eficiente utilizări a forţei” , adică un aranjament optim al diferitelor sisteme de armament pentru a atinge scopurile militare stabilite. În acest context, armele nucleare şi convenţionale sunt considerate a fi “parte a cutiei de scule”, din care comandanţii military pot extrage şi allege instrumentele care le sunt de folos în acord cu “circumstanţele în evoluţie” ale teatrului de război. (Niciuna din aceste arme din “cutia de scule” ale Pentagonului, incluzând bombe convenţionale bunker buster, bombe cluster, mini-bombe nucleare, arme chimice şi biologice nu sunt descrise ca “ca arme de distrugere în masă” când sunt utilizate de Statele Unitele ale Americii şi partenerii săi de coaliţie).
Obiectivul stabilit este să:
”asigure cea mai eficientă utilizare a forţei şi să furnizeze liderilor SUA o gamă mai largă de opţiuni de lovire [nucleare şi convenţionale] pentru a adresa evenimentele neprevăzute imediate. Integrarea forţelor convenţionale şi nucleare este aşadar crucială pentru succesul oricărei strategii comprehensibile. Această integrare va asigura ţintirea optimă, daune minime colaterale, şi să reducă probabilitatea escaladării.” (Doctrina pentru Operaţiunile Nucleare Comune p. JP 3-12-13)
Noua doctrină nucleară întoarce pe dos concepte şi realităţi. Nu numai că neagă impactul devastator al armelor nucleare, ci afirmă, în termeni nenesiguri, că armele nucleare sunt “sigure” şi utilizarea lor pe câmpul de luptă va asigura “daune colaterale minime şi va reduce probabilitatea escaladării”. Problema depunerilor radioactive este abia recunoscută privitor la armele tactice nucleare. Aceste linii directoare variate care descriu armele nucleare ca “sigure pentru civili” constituie un consens în establishmentul militar, care apoi sunt apoi vărsate în manualele militare, furnizând criterii relevante de “lumină verde” pentru comandanţi geografici în teatrul de război.
Acţiuni “defensive” şi “ofensive”
În vreme ce Privirea generală asupra situaţiei nucleare 2001 2001 Nuclear Posture Review aranjează scena pentru folosirea preemptivă a armelor nucleare în Orientul Mijlociu, în mod specific împotriva Iranului (a se vedea de asemenea documentul PNAC (Proiectul pentru un Nou Secol American) Reconstrucţia Apărării Americii, Strategie, Forţe şi Resurse pentru un Nou Secol)
Doctrina pentru for Operaţiuni Nucleare Comune merge un pas mai departe în a şterge distincţia între acţiuni militare “defensive” şi “ofensive”:
“Noua triadă oferă un mix de capabilităţi ofensive şi defensive care include capabilităţi de lovire nucleare şi non-nucleare, apărare activă şi pasivă şi o cercetare robustă, dezvoltare şi infrastructură industrială pentru a dezvolta, construi, şi menţine forţe ofensive şi sisteme defensive …” (Ibid) (conceptele cheie indicate în italics)
Noua doctrină nuclear, în orice caz, merge dincolo de actele preemotive de “auto-apărare”, chemă pentru acţiuni anticipative folosind armele împotriva unui “inamic paria” care se presupune că îşi planifică să dezvolte ADM la o dată viitoare nedefinită:
”Planificarea de securitate responsabilă cere pregătiri pentru ameninţări care sunt posibile, deşi poate improbabile astăzi. Lecţiile de istorie militară rămân clare: conflicte impredictibile, iraţionale apar. Forţele militare trebuie să se pregătească să contracareze arme şi capabilităţi care există sau vor exista în viitorul apropiat chiar dacă nu există scenarii pentru război imediate probabile la îndemână. Pentru a maximiza deterenţa folosirii ADM, este esenţial ca forţele SUA să se pregătească să folosească războiul nuclear efficient şi ca forţele SUA să fie determinate să folosească arme nucleare dacă este necesar să fie prevenite sau să se răzbune împotriva folosirii ADM .” (Ibid, p. III-1, italics adăugate)
Bombele nucleare vor servi pentru prevenirea unui program non-existent ADM (ex. Iran) înainte de dezvoltarea sa. Această formulare răsucită merge mult mai departe de premizele 2001 Nuclear Posture Review şi NPSD 17, carea firmă că SUA se pot să se răzbune cu arme nucleare dacă sunt atacate cu ADM:
“Statele Unite vor clarifica că îşi rezervă dreptul de a răspunde cu forţă copleşitoare – incluzând potenţial arme nucleare la utilizarea [armelor de distrucţie în masă] împotriva Statelor Unite, a forţelor noastre din străinătate şi prieteni şi aliaţi.” … (NSPD 17)
“Integrarea” planurilor de arme nucleare şi convenţionale
Doctrina pentru Operaţiuni Nucleare Comune subliniază procedurile guvernând folosirea armelor nucleare şi natura relaţiei între operaţiunile de război nuclear şi convenţional.
DONC (DJNO) afirmă că:
”folosirea armelor nucleare într-un teatru [de război] necesită că planurile nucleare şi convenţionale să fie integrate în cea mai mare măsură posibilă.”
(DJNO, p 47 italics added, italics added, For further details see Michel Chossudovsky, Războiul nuclear împotriva Iranului, ianuarie 2006 )
Implicaţiile acestei “integrări” sunt cuprinzătoare pentru că decizia este luată de Comandantul Şef, anume Preşedintele Statelor Unite, pentru a lansa operaţiunile comune militare convenţionale-nucleare, există un risc ca armele tactice nucleare pot fi utilizate fără a cere aprobarea prezidenţială subsecventă. În această privinţă, procedurile de execuţie sub jurisdicţia comandanţilor de teatre legate de arme nucleare sunt descrise ca “flexibile şi permiţând schimbări ale situaţiei”:
“Comandanţii combatanţi geografici sunt responsabili de definirea obiectivelor din teatru şi dezvoltarea planurilor nucleare necesare pentru a sprijini aceste obiective, inclusiv selectarea ţintelor. Atunci când i se dă sarcina, CDRUSSTRATCOM, în calitate de comandant combatant de sprijin, oferă sprijin detaliat de planificare pentru a îndeplini cerințele de planificare din teatru. Planificarea tuturor opţiunilor nucleare din teatru urmează procedurile din Planificarea comună operaţională şi sistemul de execuție pentru a formula și a pune în aplicare un răspuns eficient în termenul permis de criză.
De vreme ce opţiunile nu există pentru fiecare scenario, comandanţii combatanţi trebuie să aibă o capacitate de a planifica acţiunea din criză şi să execute acele planuri. Planificarea acţiunii din criză furnizează capacitatea de a dezvolta noi opţiuni sau de a modifica opţiunile existente, când opţiunile curente limitate sau majore de răspuns sunt nepotrivite.
…Comanda, controlul şi coordonarea trebuie să fie suficient de flexibilă pentru a permite comandantului combatant geographic să lovească ţinte timp-sensibile precum platforme mobile de lansare a rachetelor.” Doctrina pentru Operaţiuni Nucleare Comune (italics adăugate)
Operaţiuni nucleare din teatru (ONT, Theater Nuclear Operations TNO)
În vreme ce aprobarea prezidenţială este necesară formal pentru lansarea unui război nuclear, combat comandanţii combatanţi geografici vor fi însărcinaţi cu Operaţiuni nucleare din teatru (ONT, Theater Nuclear Operations TNO), cu un mandat nu numai să implementeze ci să şi formuleze decizii de comandă în privinţa armelor nucleare. (Doctrina pentru Operaţiuni Nucleare Comune)
Nu mai avem de a face cu “riscul” asociat cu “o lansare nucleară accidentală sau inadvertentă” cum a fost subliniat de fostul Secretar al Apărării Robert S. McNamara, ci şi un proces de luare a deciziilor militare care furnizează comandanţilor militari de la Comandant Şef la comandanţii geografici puteri discreţionare pentru a folosi arme tactice nucleare.
Mai mult, deoarece aceste “mai mici” arme tactice nuclear care au fost “reclasificate” de Pentagon ca “sigure pentru populaţia civilă din jur”, astfel “minimizând riscul daunelor colaterale”, nu există restricții imperative încorporate care să împiedice utilizarea lor. (A se vedea Michel Chossudovsky, Global Research, februarie 2006).
O dată ce o decizie de a lansa o operaţiune militară este luată taken (ex. Lovituri aeriene asupra Iranului), comandanţii din teatru au un grad de latitude. Ce semnifică aceasta în practică este că o dată ce decizia prezidenţială este luată, USSTRATCOM în legătură cu comandanţii din teatru pot decide asupra direcţionării şi tipului de armament care va fi folosit. Armele nucleare tactice depozitate sunt acum considerate ca fiind parte integrantă din arsenalul de pe câmpul de luptă. Cu alte cuvinte, bombele atomice au devenit “o parte din cutia de scule”, folosită în teatre de război convenționale.
Atacuri aeriene planificate asupra Iranului
Un plan operaţional pentru a purta atacuri aeriene asupra Iranului a fost într-o “stare de pregătire” din iunie 2005. Hardware-ul militar esențial pentru a duce această operațiune a fost desfășurat. (Pentru detalii suplimentare, a se vedea Michel Chossudovsky, Războiul Nuclear împotriva Iranului, ianuarie 2006).
Vice Preşedintele Dick Cheney a ordonat USSTRATCOM să traseze un “plan de contingenţă”, care “include un asalt aerian pe scală largă asupra Iranului anagjând atât arme convenţionale şi tactice nucleare.” (Philip Giraldi, Atac asupra Iranului: război nuclear pre-emptiv, The American Conservative, 2 august 2005).
USSTRATCOM va avea responsabilitatea de a supraveghea şi coordona această implementare militară precum şi lansarea operaţiunilor militare. (Pentru detalii, Michel Chossudovsky, Război Nuclear împotriva Iranului, ianuarie 2006).
În ianuarie 2005 o schimbare semnificativă în mandatul USSTRATCOM’ a fost implementată. USSTRATCOM a fost identificat ca “Comandamentul Combativ lider pentru integrarea și sincronizarea eforturilor largi ale DA (DoD) în combaterea armelor de distrugere în masă.” Pentru a implementa acest mandat, o unitate nouă de comandă intitulată Joint Functional Component Command Space and Global Strike sau JFCCSGS a fost creată.
Supervizată de USSTRATCOM, JFCCSGS ar fi responsabilă pentru lansarea operațiunilor militare “folosind arme nucleare sau convenționale”, în conformitate cu noua doctrină nucleară a administrației Bush. Ambele categorii de arme ar fi integrate într-o “operațiune comună de atac” (“joint strike operation”), sub comandă și control unificate. Conform lui Robert S. Norris şi Hans M. Kristensen, publicat în Bulletin of Atomic Scientists,
Un membru al noii familii este CONPLAN 8022, un plan concept pentru utilizarea rapidă a capacităților războiului nuclear convențional, de informații pentru a distruge – preemptiv, în cazul în care este necesar “ținte de urgență ca timp” (”time-urgent targets”) – oriunde în lume. Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, a emis un ordin de alertă la începutul anului 2004 care a direcţionat armata pentru a pune în aplicare CONPLAN 8022. Ca urmare, politica de preemțiune a administrației Bush este acum operațională pe bombardiere cu rază lungă, submarine strategice cu privire la patrulare de descurajare și rachete balistice intercontinentale probabil (RBI, intercontinental ballistic missiles ICBM).”
Punerea în aplicare operațională a Loviturii Globale ar fi sub PLAN CONCEPT (CONPLAN) 8022, care acum este format din “un plan real pe care Marina și Forțele Aeriene îl traduc în pachet de lovituri pentru submarinele și bombardierele lor,” (Japanese Economic Newswire, 30 decembrie 2005, Pentru mai multe detalii, a se vedea Michel Chossudovsky, Război Nuclear împotriva Iranului, op. cit.).
CONPLAN 8022 este “planul general umbrelă pentru un fel de scenarii strategice pre-planificate care implică arme nucleare.”
“Este axat în mod specific asupra acestor noi tipuri de amenințări – Iran, Coreea de Nord – proliferatori și teroriști potențiali”, a spus el. “Nu e nimic care spune că ei nu pot folosi CONPLAN 8022 în scenarii limitate împotriva țintelor rusești și chinezești.” (Potrivit lui Hans Kristensen, Proiectul de informare nucleară (Nuclear Information Project), citat în Japanese Economic News Wire, op. cit.)
“Departamentul Apărării își modernizează planurile sale de lovitură nucleară pentru a reflecta noua orientare prezidențială și o tranziție în planificarea războiului din Planul Integrat Operaţional Unic al Războiului Rece într-o familie de planuri de atac mai mici și mai flexibile, concepute pentru a învinge adversarii de azi. Noul plan central de război strategic este cunoscut sub numele de OPLAN (Plan de operațiuni) 8044 …. Acest plan revizuit, detaliat oferă opțiuni mai flexibile pentru a asigura aliați, și descurajează și, dacă este necesar, înfrânge adversarii într-o gamă mai largă de situații neprevăzute ….
Autorizaţia de desfăşurare a armelor nucleare
Planificarea bombardamentelor aeriene ale Iranului a început la mijlocul anului 2004, în conformitate cu formularea CONPLAN 8022 la începutul anului 2004. În mai 2004, Directiva Națională de Securitate Prezidențială NSPD 35 intitulată Autorizaţia de desfăşurare a armelor nucleare (Nuclear Weapons Deployment Authorization) a fost emisă.
Continutul acestui document extrem de sensibil rămâne un secret de stat atent păzit. Nu a existat nici o mențiune despre NSPD 35 de către mass-media, nici măcar în dezbaterile Congresului. În timp ce conținutul său rămâne clasificat, prezumția este că NSPD 35 se referă la desfășurarea armelor nucleare tactice în teatrul de război Orientul Mijlociu, în conformitate cu CONPLAN 8022.
În acest sens, un raport de presă publicat recent în Yeni Safak (Turcia) sugerează că Statele Unite în prezent:
“implementează arme nucleare tactice tip B61 în sudul Irakului, ca parte a unui plan de a lovi Iranul din această zonă, dacă și când Iranul răspunde la un atac israelian asupra instalațiilor sale nucleare”. (Ibrahim Karagul, “SUA desfăşoară arme nucleare în Irak împotriva Iranului”, (Yeni Safak,20 decembrie 2005, citat de BBC Monitorizând Europa). Această desfășurare în Irak pare să fie în conformitate cu NSPD 35,
Ceea ce raportul Yenbi Safak sugerează este că armele convenționale ar fi utilizate în primă instanță, iar în cazul în care Iranul ar recurge la represalii ca răspuns la atacurile aeriene americano-israeliene, arme tactice termonucleare B61 ar putea fi lansate. Această revanșă, folosind arme nucleare tactice ar fi consistentă cu liniile directoare cuprinse în Nuclear Posture Review 2001 și NSPD 17 (a se vedea mai sus).
Stocarea armelor convenționale și nucleare ale Israelului
Israelul face parte din alianța militară și este programat să joace un rol major în atacurile planificate asupra Iranului. (Pentru detalii vezi Michel Chossudovsky, Război Nuclear împotriva Iranului, ianuarie 2006 ).
Confirmat de câteva rapoarte de presă, Israel a primit comanda, începând în septembrie 2004 a unor 500 bombe BLU 109 bunker buster produse în SUA (WP, 6 ianuarie, 2006). Prima a fost ordinul de achiziție pentru BLU 109 [Bomb Live Unit] datează din septembrie 2004. În aprilie 2005, Washingtonul a confirmat că Israelul trebuia să ia livrarea a 100 bombe mai sofisticate bunker buster GBU-28 produsă de Lockheed Martin (Reuters, 26 aprilie, 2005). GBU-28 este descrisă ca “o muniție convențională ghidată cu laser de 5.000 pounds, care foloseşte un focos de penetrare de 4.400 pounds.” Aceasta a fost folosită în teatrul de război irakian:
Pentagonul [a declarat] că … vânzarea către Israel a 500 focoase BLU-109, [a fost] menită să “contribuie în mod semnificativ la obiectivele strategice și tactice ale SUA”.
Montate pe bombe ghidate prin satelit, BLU-109 poate fi lansată de la jeturi F-15 sau F-16, avioane din arsenalul Israelului fabricate de SUA. În acest an Israelul a primit primul dintr-o flotă de 102 F-16 cu rază lungă de la Washington, principalul său aliat. “Israelul foarte probabil produce propriile sale bunker busters, dar ele nu sunt la fel de robuste ca BLU de 2.000 pounds (910 kg),” Robert Hewson, editor al Jane – Air-Launched Weapons, a declarat pentru Reuters. (Reuters, 21 Septembrie 2004)
Raportul nu confirmă dacă Israelul a implementat și depozitat versiunea termonucleară a bombei de bunker buster. Și nici nu indică dacă bombele israeliene bunker buster făcute sunt echipate cu focoase nucleare. Este demn de remarcat faptul că acest stoc de bombe bunker buster a spărut în termen de câteva luni după eliberarea NSPD 35 intitulată Autorizaţia de desfăşurare a armelor nucleare (Nuclear Weapons Deployment Authorization) (mai 2004).
Israelul posedă 100-200 focoase strategice nucleare. În 2003, Washington şi Tel Aviv au confirmat colaborarea în “desfășurarea de rachete de croazieră Harpoon – armate cu focoase nucleare livrate de SUA din flota Israelului de submarine clasa Dolphin.” (The Observer, 12 October 2003). În evoluțiile mai recente, care coincid cu pregătirile pentru lovituri împotriva Iranului, Israelul a primit livrarea a două noi submarine germane produse “care ar putea lansa rachete de croazieră înarmate nuclear pentru o” a doua lovitură “de descurajare.” (Newsweek, 13 februarie 2006 . Vezi şi CDI Data Base)
Capacităţile de arme nucleare tactice ale Israelului nu sunt cunoscute.
Participarea Israelului la atacurile aeriene va acționa, de asemenea, ca o bombă politică în Orientul Mijlociu. Aceasta ar contribui la escaladarea, cu o zonă de război, care s-ar putea extinde inițial în Liban și Siria. Întreaga regiune din estul Mediteranei până în Asia Centrală și frontiera de Vest a Afganistanului ar fi afectată.
Rolul Europei de Vest
Mai multe țări din Europa de Vest, considerată în mod oficial drept “state non-nucleare”, posedă arme nucleare tactice, furnizate lor de către Washington.
SUA a furnizat aproximativ 480 bombe termonucleareătre B61 c cinci țări NATO non-nucleare, inclusiv Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și Turcia, și o țară nucleară, Regatul Unit. Nepăsător ignorate de NU Nuclear Watch cu baza la Viena, pe baza Watch nucleare ONU, SUA a contribuit în mod activ la proliferarea armelor nucleare în Europa de Vest.
Ca parte a acestei stocări europene, Turcia, care este un partener al coaliției conduse de SUA împotriva Iranului, împreună cu Israelul, posedă aproximativ 90 bombe termonucleare bunker buster B61 la baza aeriană nucleară de la Incirlik. (Resurse Naţionale Consiliul Apărării, arme nucleare în Europa, februarie 2005)
În concordanţă cu politica SUA nucleară, stocarea și desfășurarea B61 în Europa de Vest sunt destinate pentru obiective din Orientul Mijlociu. Mai mult decât atât, în conformitate cu “planurile NATO de lovire”, aceste bombe termonucleare bunker buster B61 pentru propulsia navei stocate de către “state non-nucleare”) ar putea fi lansate “împotriva unor ținte din Rusia sau țări din Orientul Mijlociu, cum ar fi Siria și Iran”. (citat în Resurse Naţionale Consiliul Apărării, arme nucleare în Europa, februarie 2005)
Mai mult decât atât, confirmată prin (parțial) declasificatele documente (eliberate sub Freedom US of Information Act):
“aranjamente au fost făcute la mijlocul anilor 1990, pentru a permite utilizarea forțelor nucleare din SUA în Europa, în afara zonei de responsabilitate a Comandamentului SUA european (EUCOM). Ca rezultat al acestor aranjamente, EUCOM sprijină acum misiuni nucleare CENTCOM în Orientul Mijlociu, inclusiv, eventual, împotriva Iranului și Siriei“.
(citat în http://www.nukestrat.com/us/afn/nato.htm italics adăugate)
Cu excepția SUA, nicio altă putere nucleară nu “are arme nucleare destinate livrării de către țările non-nucleare.” (Consiliul Național de Resurse de Apărare, op cit)
În timp ce aceste “state non-nucleare” acuză Teheranul ocazional de dezvoltarea armelor nucleare, fără probe documentate, ei înșiși au capacități de livrare focoase nucleare, care sunt orientate spre Iran. A spune că acesta este un caz clar de “standarde duble” ale AIEA și ale “comunităţii internaționale” este o subestimare.
Germania: putere nucleară de facto
Printre cele cinci “state non-nucleare”, “Germania rămâne țara cea mai puternic nuclearizată cu trei baze nucleare (dintre care două sunt pe deplin operaționale) și poate stoca aproape 150 [bunker buster B61] bombe” (ibid). În conformitate cu “planurile de lovire NATO” (menționate mai sus), aceste arme nucleare tactice sunt, de asemenea, orientate spre Orientul Mijlociu.
În timp ce Germania nu este în mod oficial o putere nucleară, ea produce focoase nucleare pentru marina franceză. Ea stochează focoase nucleare și are capacități de livrare a armelor nucleare. The European Aeronautic Defense and Space Company – EADS Compania Europeană de Apărare Aeronautică și Spaţiu – EADS, un joint-venture franco-german-spaniol, controlat de Deutsche Aerospace și puternicul grup Daimler este al doilea cel mai mare producător militar din Europa, furnizând rachete nucleare M51 Franţei.
Franța susține Doctrina preemptivă nucleară
În ianuarie 2006, preşedintele francez Jacques Chirac a anunțat o schimbare majoră în politica nucleară a Franței.
Fără a menționa Iranul, Chirac a lăsat să se înțeleagă că bombele nucleare ale Franței ar trebui să fie utilizate sub forma unor “atacuri mai concentrate” împotriva țărilor, care au fost “considerând” desfășurarea armelor de distrugere în masă (ADM).
De asemenea, el a sugerat posibilitatea ca arme nucleare tactice ar putea fi folosite în teatrele de război convenționale, foarte mult în conformitate cu SUA și doctrina nucleară a NATO (a se vedea Chirac schimbă doctrina franceză pentru folosirea armelor nucleare, Nucleonics Week 26 ianuarie, 2006).
Președintele francez pare să fi îmbrățișat “războiul împotriva terorismului” sponsorizat de SUA. El a prezentat armele nucleare ca un mijloc de a construi o lume mai sigură și de combatere a terorismului:
Armele nucleare nu sunt destinate să fie folosite împotriva “teroriștilor fanatici”, cu toate acestea, “liderii statelor care au folosit mijloace teroriste împotriva noastră, precum și cei care au luat în considerare folosirea, într-un fel sau altul, armelor de distrugere în masă, trebuie să înțeleagă că se expun unei răspuns adecvat ferm din partea noastră … “. (Ibid)
Cu toate că Chirac nu a făcut nicio referire la utilizarea preemptivă a armelor nucleare, declarația sa reproduce în linii mari premizele administrației Bush 2001 Nuclear Posture Review, care solicită utilizarea armelor nucleare tactice împotriva “rogue states” și “organizațiilor teroriste non-statale”.
Construind un pretext pentru un atac nuclear preemptiv
Pretextul pentru a purta război cu Iranul se bazează în principal pe două premise fundamentale, care fac parte din doctrina Securității Naționale a administrației Bush.
- presupusa posesie de către Iran de “arme de distrugere în masă” (ADM), în special programul său de îmbogățire nucleară.
- presupusul sprijin al Iranului pentru “teroriști islamici”.
Acestea sunt două declarații interdependente, care fac parte integrantă din campania de dezinformare şi de propagandă mass-media.
Declarația “Armele de distrugere în masă (ADM)” este folosită pentru a justifica “războiul preventiv” împotriva ” statelor sponsori ai terorii”, -i.e. țări precum Iranul și Coreea de Nord, care se presupune că posedă ADM. Iranul este identificat ca fiind un stat sponsor al așa-numitelor “organizații teroriste non-statale”. Acestea din urmă posedă, de asemenea, ADM și ar putea constitui o amenințare nucleară. Organizațiile teroriste non-statale sunt prezentate ca o “putere nucleară”.
“Dușmanii în acest război [lung] nu sunt forțe militare convenționale tradiționale, ci mai degrabă rețelele teroriste globale, dispersate, care exploatează Islamul, pentru a promova scopuri politice radicale. Acești dușmani au scopul declarat de achiziționare și utilizare a armelor nucleare și biologice pentru a ucide sute de mii de americani si alţii din întreaga lume”. (2006 Quadrennial Defense Review),
În contrast, Germania și Israelul, care produc și posedă focoase nucleare. nu sunt considerate “puteri nucleare”.
În ultimele luni, pretextul pentru război, bazându-se pe această legătură terorist islamică – ADM, a fost evidențiată ad nauseam, pe o bază de zi cu zi de către mass-media occidentală.
Într-o mărturie a Comitetului bugetar al Senatului SUA, Secretarul de Stat, Condoleezza Rice, a acuzat Iranul și Siria de destabilizarea Orientuuil Mijlociu și acordarea de sprijin pentru grupurile militante islamice. Ea a descris Iranul ca “un bancher central pentru terorism”, nerezistând la faptul documentat amplu că Al Qaeda a fost sprijinită și finanțată de la începuturile sale la începutul anilor 1980 de către nimeni altul decât CIA (Vezi Michel Chossudovsky, Cine este Osama bin Laden, Global Research 2001).
“Nu este vorba doar de programul nuclear al Iranului, ci și sprijinul pentru terorism din întreaga lume. Ei sunt, de fapt, bancherul central pentru terorism “(Declarația Comitetului bugetar al Senatului 16 feb 2006)
“Al doilea 9/11”: “Planul de contingenţă” Cheney
În timp ce “amenințarea” presupusă a ADM ale Iranului este programată pentru dezbatere la Consiliul de Securitate al ONU, vicepreşedintele Dick Cheney este raportat că a instruit USSTRATCOM să elaboreze un plan de urgență “care urmează să fie folosit ca răspuns la un alt atac terorist 9/11-tip asupra Statelor Unite ale Americii”. Acest “plan de urgență” pentru a ataca Iranul foloseşte pretextul unui “al doilea 9/11”, care încă nu a avut loc, pentru ca să se pregătească pentru o operațiune militară majoră împotriva Iranului.
Planul de intervenție, care se caracterizează printr-o armată construi în anticiparea unor posibile lovituri aeriene împotriva Iranului, este într-o “stare de pregătire”.
Ce este diabolic este faptul că justificarea ducerii războiului cu Iranul se bazează pe implicarea Iranului într-un atac terorist asupra Americii, care încă nu a avut loc:
Planul include un atac aerian pe scară largă asupra Iranului care utilizează ambele arme nucleare convenționale și tactice. În Iran există mai mult de 450 obiective strategice majore, inclusiv numeroase site-uri suspectate de program de dezvoltare de arme nucleare. Multe dintre obiectivele sunt întărite sau sunt adânc subterane și nu au putut fi scoase de arme convenționale, prin urmare, opțiunea nucleară. La fel ca în cazul Irakului, răspunsul nu este condiționat de fapt, Iranul fiind implicat în act de terorism îndreptat împotriva Statelor Unite ale Americii. Mai mulţi ofițeri superiori Air Force implicați în planificare se pare că sunt îngroziți de implicațiile a ceea ce fac – că Iranul este configurat pentru un atac nuclear neprovocat, dar nimeni nu este pregătit să îşi prejudicieze cariera prezentând o obiecție. (Philip Giraldi, Atac asupra Iranului: război nuclear pre-emptive, The American Conservative, 2 august 2005)
Trebuie să înțelegem că planificatorii militari ai SUA așteaptă într-o situație incertă un al doilea 9/11, pentru a lansa o operațiune militară îndreptată împotriva Iranului, care este în prezent într-o “stare de pregătire”?
“Plan de contingenţă” propus de Cheney nu se concentrează pe prevenirea unui al doilea 9/11. Planul Cheney se întemeiază pe prezumția că Iranul ar fi în spatele unui al doilea 9/11 și că bombardamentele punitive ar fi activate imediat, înainte de desfășurarea unei investigații, în mare parte în același mod ca și atacurile asupra Afganistanului în octombrie 2001, se presupune că drept pedeapsă pentru rolul guvernului taliban în sprijinul teroriștilor 9/11. Este demn de remarcat faptul că bombardarea și invazia din Afganistan au fost planificate cu mult timp înainte de 9/11. După cum Michael Keefer subliniază într-un articol de revizuire incisiv:
“La un nivel mai profund, aceasta implică faptul că ” atacurile teroriste de tip 9/11 “sunt recunoscute în biroul lui Cheney și Pentagon ca mijloace adecvate de legitimare a războaielor de agresiune împotriva oricărei țări selectate pentru acel tratament de către regim și sistem corporativ de propagandă-amplificare. (Keefer, februarie 2006)
Keefer concluzionează că “un atac asupra Iranului, ceea ce ar implica probabil utilizarea unui număr semnificativ de extrem de “murdare” bombe nucleare care penetrează pământul, ar putea foarte bine să fie făcut să urmeze unui atac cu bombă-murdară asupra Statelor Unite, care va fi reprezentat în mass-media ca fiind efectuat de către agenții iranieni”. (Keefer, februarie 2006)
Bătălia pentru petrol
Companiile petroliere anglo-americane sunt imposibil de șters din spatele “planului de contingență” al lui Cheney de a duce război împotriva Iranului. Acesta din urmă este orientat spre controlul teritorial și corporativ asupra rezervelor de petrol și gaze naturale, precum și traseelor conductelor.
Există o continuitate în planurile de război ale SUA din Orientul Mijlociu, de la democrați la republicani. Trăsăturile esențiale ale discursului neoconservativ existau deja sub administrația Clinton. Strategia de teatru din a Comandamentul Central SUA (USCENTCOM) de la mijlocul anilor 1990 a fost orientată spre securizarea, din punct de vedere economic și militar controlul asupra petrolului din Orientul Mijlociu.
“Largi interese naționale de securitate și obiectivele exprimate în Strategia Președintelui de Securitate Națională (SSN) și Strategia Militară Națională a Chairman-ului (SMN) formează baza strategiei de teatru a Comandamentul Central al Statelor Unite. SSN direcționează punerea în aplicare a unei strategii de izolare dublă a rogue states Irak și Iran, atâta timp cât aceste state reprezintă o amenințare pentru interesele SUA, pentru alte state din regiune, precum și proprii cetățeni. Izolarea dublă este proiectată pentru a menține echilibrul de putere în regiune fără a depinde de fie Irak sau Iran. Strategia de teatru USCENTCOM este bazată pe interese și orientată spre amenințare. În scopul angajamentului SUA, așa cum expus în SSN, este de a proteja interesul vital al Statelor Unite în regiune – un acces neîntrerupt, securizat SUA / Aliat la petrol din Golf.
(USCENTCOM, http://www.milnet.com/milnet/pentagon/centcom/chap1/stratgic.htm#USPolicy , italics adăugate)
Iranul deține 10 la sută din rezervele de petrol și gaze naturale la nivel mondial, SUA este în primul rând puterea militară și nucleară în lume, dar posedă mai puțin de 3 la sută din rezervele de petrol și gaze naturale la nivel mondial.
Pe de altă parte, țările locuite de musulmani, inclusiv din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia Centrală, Africa de Vest și Centrală, Malaezia, Indonezia și Brunei, dețin aproximativ 80 la sută din rezervele de petrol și gaze naturale din lume.
“Războiul împotriva terorismului” și campania de ură îndreptate împotriva musulmanilor, care a câștigat un impuls în ultimele luni, au o relație directă cu “Bătălia pentru petrol din Orientul Mijlociu”. Cum e cel mai bine pentru a cuceri aceste rezerve de petrol vaste situate în țările locuite de musulmani? A construi un consens politic împotriva țărilor musulmane, a le descrie ca fiind “necivilizate”, denigrează cultura și religia lor, punerea în aplicare a unui profil etnic împotriva musulmanilor din țările occidentale, încurajarea urii și rasismului împotriva locuitorilor din țările producătoare de petrol.
Valorile Islamului se spune că ar fi legat în “terorismul islamic”. Guvernele occidentale acuză acum Iranul de “terorism exportat către Occident”. În cuvintele prim-ministrului Tony Blair:
“Există un virus al extremismului care iese din cocktail-ul fanatismului religios și represiunii politicd în Orientul Mijlociu, care este în prezent exportat către restul lumii. Vom asigura numai viitorul nostru dacă avem de-a face cu fiecare aspect al acestei probleme. Securitatea noastră viitoare depinde de rezolvarea stabilităţii acestei regiuni.” ” Niciodată nu poți spune niciodată în oricare dintre aceste situații. “(citat în Mirror, 7 februarie 2006)
Musulmanii sunt demonizaţi, identificate întâmplător cu “teroriști islamici”, care sunt, de asemenea, descrişi ca reprezentând o amenințare nucleară. La rândul lor, teroriștii sunt susținuţi de Iran, o Republica Islamică care amenință “lumea civilizată” cu arme nucleare mortale (pe care nu le are). În contrast, ale Americii umanitare “arme nucleare vor fi corecte, sigure și de încredere.”
Lumea este la o încrucişare critică
Nu este Iranul cel care reprezintă o amenințare la adresa securității globale, ci Statele Unite ale Americii și Israelul.
În evoluțiile recente, guvernele din Europa de Vest -inclusiv așa-numitele “state non-nucleare”, care posedă arme nucleare – s-au alăturat bandwagon.ului. În cor, Europa de Vest și statele membre ale Alianței Atlantice (NATO) au aprobat inițiativa militară condusă de SUA împotriva Iranului.
Atacurile aeriene planificate ale Pentagonului privind Iranul implică “scenarii” folosind arme atât nucleare, cât și convenționale. În timp ce acest lucru nu implică utilizarea de arme nucleare, pericolul potențial al unui holocaust nuclear al Orientul Mijlociu trebuie, totuși, să fie luat în serios. Acesta trebuie să devină un punct focal al mișcării anti-război, în special în Statele Unite ale Americii, Europa de Vest, Israel și Turcia.
Ar trebui, de asemenea, înțeles faptul că China și Rusia sunt (neoficial), aliați ai Iranului, care le furnizează echipamente militare avansate și un sistem de apărare anti-rachetă sofisticat. Este puțin probabil ca China și Rusia vor lua o poziție pasivă, dacă și când bombardamentele aeriene sunt efectuate.
Noua doctrină nucleară preemptivă solicită “integrarea” operațiilor “defensive” și “ofensive”. Mai mult decât atât, a devenit neclară distincția importantă dintre arme convenționale și nucleare.
Din punct de vedere militar, SUA şi partenerii săi de coaliție, inclusiv Israel și Turcia, se află în “stare de pregătire.”
Prin dezinformare media, obiectivul este de a galvaniza opinia publică occidentală în susținerea unui război condus de SUA asupra Iranului, în represalii pentru sfidarea comunității internaționale de către Iran.
Războiul propagandistic constă în “fabricarea unui inamic”, în timp ce transmite iluzia că lumea occidentală este sub atac de către teroriști islamici, care sunt sprijiniţi în mod direct de către guvernul de la Teheran.
“Faceți lumea mai sigură”, “prevenirea proliferarea dispozitivelor nucleare murdare de către teroriști”, “punerea în aplicare a acțiunlori punitive împotriva Iranului pentru a asigura pacea”. “Combaterea proliferării nucleare de către rogue states” …
Susținută de media occidentală, o atmosferă generalizată de rasismul și xenofobiei îndreptate împotriva musulmanilor s-a desfășurat, în special în Europa de Vest, care oferă o legitimitate falsă pentru agenda de război din SUA. Aceasta din urmă este admisă ca “Război just”. Teoria “Război just” servește pentru a camufla natura planurilor de război din SUA, oferind în același timp o față umană invadatorilor.
Ce se poate face?
Mișcarea anti-război este în multe privințe divizată și dezinformată cu privire la natura agendei militare americane. Mai multe organizaţii non-guvernamentale au dat vina pe Iran, pentru că nu respectă “cererile rezonabile” ale “comunității internaționale”. Aceste aceleași organizații, care s-au angajat pentru Pacea Lumii tind să minimalizeze implicațiile bombardamentelor americane propuse asupra Iranului.
A inversa fluxul necesită o campanie masivă de relaţionare și de sensibilizare pentru a informa oamenii din întreaga lume, la nivel național și internațional, în cartiere, locurile de muncă, parohii, școli, universități, municipalități, privind pericolele unui război sponsorizat de SUA, care are în vedere utilizarea de arme nucleare. Mesajul trebuie să fie tare și clar: Iranul nu este amenințarea. Chiar și fără utilizarea de arme nucleare, bombardamente aeriene propuse ar putea duce la escaladare, în cele din urmă ne conduc într-un război mai extins în Orientul Mijlociu.
Dezbateri și discuții trebuie să aibă loc în cadrul comunității militare și de informații, în special în ceea ce privește utilizarea armelor nucleare tactice, pe coridoarele Congresului SUA, în municipii și la toate nivelurile de guvernare. În cele din urmă, legitimitatea actorilor politici și militari în funcții înalte trebuie să fie contestată.
Media corporativă poartă, de asemenea, o mare responsabilitate pentru mușamalizarea crimelor de război sponsorizate de SUA. De asemenea, trebuie contestată cu forța pentru acoperirea părtinitoare a războiului din Orientul Mijlociu.
În ultimul an, Washingtonul duce un exercițiu “răsucire de braț diplomatică” în vederea aderării ţărilor în sprijinirea agendei sale militare. Este esențial ca, la nivel diplomatic, țările din Orientul Mijlociu, Asia, Africa și America Latină să ia o poziție fermă împotriva agendei militare americane.
Condoleezza Rice, a călătorit în Orientul Mijlociu, exprimându-și îngrijorarea cu privire la programul nuclear al Iranului”, căutând aprobarea fără echivoc a guvernelor din regiune împotriva Teheranului. Între timp, administratia Bush a alocat fonduri în sprijinul grupurilor iraniene dizidente din cadrul Iranului.
Ceea ce este necesar este a rupe conspirația tăcerii, a expune minciunile și distorsiunile media, a confrunta caracterul penal al administrației SUA și a acelor guverne pe care o susțin, agenda sa de război precum și așa-numita “Agenda pentru Securitate Internă” a sa, care a definit deja contururile unui stat polițienesc.
Lumea se află la intersecția celei mai grave crize din istoria modernă. SUA s-a angajat într-o aventură militară, “un război lung”, care amenință viitorul omenirii.
Este esențial să se aducă proiectul de război al SUA în prim-planul dezbaterii politice, în special în America de Nord și Europa de Vest. Liderii politici și militari care se opun războiului trebuie să adopte o poziție fermă, din cadrul instituțiilor respective. Cetățenii trebuie să adopte o poziție în mod individual și colectiv împotriva războiului.
Michel Chossudovsky este autorul best seller-ului internaţional “Globalizarea sărăciei” publicată în unsprezece limbi. Este profesor de economie la Universitatea din Ottawa şi Director al Centrului pentru Cercetare asupra Globalizării la www.globalresearch.ca . Este contributor la Encyclopaedia Britannica. Cartea lui cea mai recentă se intitulează: America’s “War on Terrorism”, Global Research, 2005.
Pentru a comanda cartea lui Chossudovsky America’s “War on Terrorism”, apăsaţi aici.
Notă: Cititorii sunt bineveniţi să posteze acest articol cu scopul de a răspândi cuvântul și să avertizeze oamenii cu privire la pericolele războiului nuclear.
Apăsaţi pentru a vedea detalii şi harta facilităţilor nucleare localizate în 5 state europene non-nucleare
Armele stocate sunt bombe termonucleare B61. Toate armele sunt bombe de gravitate B61-3, -4, şi -10 tip 2.
Aceste previziuni s-au bazat pe declarațiile private și publice ale unui număr de surse guvernamentale și ipoteze cu privire la capacitatea de stocare de arme la fiecare bază.
.(National Resources Defense Council, Nuclear Weapons in Europe, februarie 2005)
Partea I a acestui text a fost publicat ca un articol separat intitulat:
Pericolele unui război nuclear în Orientul Mijlociu
Noua doctrină a Pentagonului: Mini-bombele nucleare sunt “sigure pentru populația civilă înconjuratoare”, de Michel Chossudovsky
Related Texts by the author:
Pericolele unui război nuclear în Orientul Mijlociu
Noua doctrină a Pentagonului: Mini-bombele nucleare sunt “sigure pentru populația civilă înconjuratoare”, de Michel Chossudovsky, februarie 2006
Război nuclear împotriva Iranului, de Michel Chossudovsky, ianuarie 2006
Atacul planificat SUA-Israel asupra Iranului, de Michel Chossudovsky, mai 2005
Anexa A
Cinci tipuri de bază ale planurilor militare ale SUA:
- Planul de campanie (Campaign Plan CAMPLAN): Un plan pentru o serie de operațiuni militare care au legătură între ele ce vizează realizarea unui obiectiv strategic sau operațional, într-un anumit timp și spațiu (de exemplu, planul de campanie pentru Irak care încorporează o serie de planuri specifice subordonate).
- Planul de operații (Operations Plan OPLAN): Un plan complet necesar când există un interes național convingător compelling, când există o amenințare specifică, și/sau în cazul în care natura contingenţei necesită planificare detaliată (de exemplu, Coreea de Nord). OPLAN-urile conțin toate anexele formatate (a se vedea mai jos), și Time Phased Force şi Deployment Data (TPFDD), o bază de date care conține unități care urmează să fie detaşate, dirijarea unităților detaşate, datele de mișcare a forțelor, personalului, logisticii și cerințelor privind transportul. Un OPLAN poate fi folosit ca bază pentru dezvoltarea unui Ordin de Operaţii (OPORD).
- Planul operațional numai în formă conceptuală (Operations Plan in Concept Form Only CONPLAN): Un plan de operațiuni într-un format prescurtat pregătit pentru situații neprevăzute de interes național mai puțin convingătoare compelling decât pentru OPLAN-uri și pentru amenințări nespecifice. Un CONPLAN necesită extindere sau modificare pentru a se transforma într-un OPLAN sau OPORD. Include, în mod normal, o declarație de Concept Strategic și anexele A-D și K (vezi mai jos). CONPLAN-uri care dispun de TPFDD-uri sunt de obicei dezvoltate din cauza acordului sau a tratatelor internaționale.
- Theater Security Cooperation and Theater Engagement Plans (TSCPs and TEPs): Day-to-day plans to set the initial conditions for future military action in terms of multinational capabilities, U.S. military access, coalition interoperability, and intelligence
- Planuri funcționale (Functional plans FUNCPLAN): Un plan de operațiuni care implică desfășurarea operațiilor militare într-un timp de pace sau mediu non-ostil (de exemplu operațiuni în caz de dezastre, asistență umanitară, contra-droguri sau de menținere a păcii).
- Planuri Cooperare Teatrul de Securitate şi Teatru Angajament (Theater Security Cooperation TSCP-uri și Theater Engagement Plans CET-uri): planuri de zi cu zi de a stabili condițiile inițiale pentru acțiuni militare viitoare în termeni de capacități multinaționale, accesul militar SUA, interoperabilitatea coaliției și de intelligence.
SURSĂ: Supliment la Code Names: Deciphering U.S. Military Plans, Programs, and Operations in the 9/11 World, de William Arkin (Nume de cod: Descifrând planurile militare ale SUA, programe şi operaţiuni în lumea 9/11) (Drepturi de autor William Arkin, 2005)
ANEXA B
Cronologia dezvoltării Doctrinei nucleare SUA (2002-2006) [extrase]
SURSĂ The Nuclear Information Project (drepturi de autor Nuclear Information Project, apăsaţi pentru a vedea cronologia completă şi detaliată)
2002
ianuarie 8: Nuclear Posture Review este publicată official.
iunie: Casa Albă emite Directiva Prezidenţială de Securitate Naţională (NSPD) 14, “Orientarea planificării armelor nucleare.”
septembrie 14: Casa Albă emite Directiva Prezidenţială de Securitate Naţională (NSPD) 17, “Strategia naţională pentru combaterea armelor de distrugere în masă.”
septembrie 17: Casa Albă emite Strategia de Securitate Naţională a Statelor Unite. Documentul formulează public o doctrină preemptivă mai proactivă.
decembrie 10: Casa Albă emite “Strategia naţională de combatere a armelor de distrugere în masă,” versiunea neclasificată a Directiveia Prezidenţiale de Securitate Naţională (NSPD) 17. Exprimarea din NSPD 17 privind utilizarea “armelor nucleare potenţiale” este înlocuită cu “toate opţiunile noastre.”
decembrie 16: Casa Albă emite Directiva Prezidenţială de Securitate Naţională (NSPD) 23, “Politica naţională referitoare la apărarea cu rachete balistice.”
2003
ianuarie 10: Președintele Bush semnează Modificarea 2 la Planul de comandă unificat (PCN), care atribuie patru misiuni în curs de dezvoltare la STRATCOM: apărare antirachetă, lovituri la nivel mondial, operațiuni de informaţii și C4ISR la nivel mondial. (Comandă și control, comunicații, computere, informații, Senzori și recunoaștere). Directiva identifică lovitura la nivel mondial ca fiind “capacitatea de a livra efecte rapide,în gamă extinsă, cinetică de precizie (nucleare și convenționale) și non-cinetice (elemente ale spațiului și operațiunilor de informații) în sprijinul teatrului și a obiectivelor naționale.”
martie: Secretarul Apărării Rumsfeld emite “Nuclear Posture Review: Plan de implementare, Implementare DOD a Raportului decembrie 2001 Nuclear Posture Review pentru Congres.”
aprilie: STRATCOM emite CONPLAN (Plan Concept) 8022-01, Concept Strategic. iunie 4: STRATCOM emite CONPLAN 8022-02, proiectul Concepției Strategice.
iunie: Casa Albă emite Directiva Prezidențială de Securitate Națională (NSPD) 28, “Statele Unite ale Americii Comandă și control, siguranță și securitate ale armelor nucleare.” Îndrumarea “oferă direcţionare cu privire la diverse probleme nucleare, care să includă securitatea.”
octombrie 1: OPLAN (Plan de operaţiuni) 8044, primul plan strategic care nu utilizează numele SIOP, este pus în aplicare prin STRATCOM.
noiembrie: Primul CONPLAN 8022 (Lovitură globală) este completat de STRATCOM.
2004
aprilie 19: Secretarul Apărării Rumsfeld emite NUWEP ( Nuclear Weapons Employment Policy Politica de angajare a armelor nucleare). Documentul prevede în parte: “Forțele nucleare SUA trebuie să fie capabile și să fie văzute ca fiind capabile să distrugă acele active critice de ducere a războiului și de sprijin de război și capabilități pe care conducerea unui potențial inamic lew preţuieşte cel mai mult şi pe cele pe care s-ar baza pentru atingerea propriilor sale obiective într-o lume post război.”
mai 24: Air Combat Command publică Global Strike CONOPS.
mai: Casa Albă emite Directiva Prezidențială Națională de Securitate (NSPD) 35, “Autorizarea desfășurării armelor nucleare”, care autorizează desfășurarea de arme nucleare tactice în Europa.
iulie 8: Comandantul STRATCOM general E. Cartwright informează Congresul că Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, “a semnat doar interimar Global Strike Alert Order, care oferă Președintelui o capacitate de lovitură promptă, la nivel mondial.” Ordinul de alertă direcționează Forțele Aeriene și Marina pentru a pune CONPLAN 8022 în vigoare la platformele de lovitură selectate, inclusiv bombardiere cu rază lungă și submarine strategice.
august 17: STRATCOM publică Global Strike Interim Capability Operations Order (OPORD).
octombrie 1: OPLAN 8044 Revizia 01 devine efectivă. Potrivit Președintelui Joint Chiefs of Staff General Richard B. Myers, “STRATCOM a revizuit descurajarea noastră strategică și planul de răspuns care a intrat în vigoare în toamna anului 2004. Acest plan revizuit, detaliat oferă opțiuni mai flexibile pentru a asigura aliați, și descurajarea și, dacă este necesar, înfrângerea adversarilor într-o gamă mai largă de situații neprevăzute.” (subliniere adăugată)
noiembrie: CJCS publică “Strategic Deterrence Joint Operating Concept.”
2005
ianuary 10: CJCS emite Global Strike Joint Integrating Concept, Versiunea 1.
martie 1: Preşedintele Bush semnează Planul Unificat de Comandă Unified Command Plan 2004.
octombrie 1: OPLAN 8044 Revision 02 este pusă în efect de STRATCOM. Conform Pentagonului, aceasta a fost o “modernizării majore” a planului de război strategic SUA, care, printre altele, a inclus “integrarea opțiunilor de lovitură convențională în OPLAN.”
2006
Începutul lui 2006: CJCS este programată să publice actualizată Doctrina pentru Operații nucleare în comun Doctrine for Joint Nuclear Operations (Joint Pub 3-12). Cu toate acestea, acest lucru și alte trei documente nucleare Joint Pub au fost anulate.
februarie 6: Apărării Donald Rumsfeld a emis Quadrennial Defense Review.
Sursa: The Nuclear Information Project drepturi de autor The Nuclear Information Project 2005
Michel Chossudovsky este autorul best seller-ului internaţional America’s “War on Terrorism” , Ediţia a doua Global Research, 2005. Este profesor de economie la Universitatea din Ottawa şi Director al Centrului pentru Cercetare asupra Globalizării.
Pentru a comanda cartea lui Chossudovsky America’s “War on Terrorism”, apăsaţi aici.
[…] Michel CHOSSUDOVSKY – Targeting Iran: is the US Administration Planning a Nuclear Holocaust? […]