Cristian BARNA
Începând cu anii 1970, SUA a iniţiat programe care să contribuie la dezvoltarea capacităţilor de luptă împotriva terorismului. Deşi iniţial aceste capabilităţi au fost create doar pentru cazurile de luare de ostateci, eşecul rezolvării crizei de la Ambasada SUA de la Teheran, din anul 1980 a arătat necesitatea creării unor formaţiuni mult mai puternice de luptă. Încă de atunci, SUA au demarat un program de operaţionalizare a unor capabilităţi de luptă antiteroristă ofensive, care să fie capabile de acţiuni militare în teritoriile în care acţionează grupările teroriste.
Astfel, după atacurile teroriste asupra ambasadelor din Nairobi şi Dar es Salaam, din 7 august 1998, strategii militari ai lui Bill Clinton, preşedintele SUA de la acea dată, au analizat oportunitatea unor operaţiuni militare împotriva Al Qaīda. Conform serviciilor secrete americane, mai mulţi lideri ai grupării teroriste menţionate (inclusiv Osama bin Laden) se aflau în Afganistan, sens în care Bill Clinton a dispus organizarea unor atacuri aeriene asupra unor ţinte de pe teritoriul acestui stat.
Unul dintre principalele obiective ale operaţiunii, care a purtat numele de cod „Infinite Reach”, a fost acela de a-l lichida pe Osama bin Laden. Bill Clinton a fost de acord cu lovirea ţintelor identificate de serviciile de informaţii americane, atacul fiind lansat pe data de 20 august 1998 fără însă a fi ucişi nici Osama bin Laden şi nici vreun alt lider al grupării teroriste.
Deşi acţiunea nu a putut fi considerată un succes, SUA nu au renunţat la această strategie antiteroristă, însă s-a considerat că o campanie de atacuri aeriene ar fi urmat să aibă loc doar cu condiţia că se obţineau informaţii certe despre bazele Al Qaīda.
Utilizarea atacurilor aeriene devenise „opţiunea din oficiu”, după eliminarea celorlalte din planul de operaţiuni. Totuşi, se considera că eficienţa operaţiunilor militare de acest gen era limitată de lipsa de „informaţii utilizabile”. Prin această sintagmă se înţelegea lipsa de informaţii precise în legătură cu locaţia exactă în care se afla bin Laden. În plus, atacurile aeriene din 1998 demonstraseră ineficienţa acestui tip de acţiune.
Ce strategie trebuie folosită de SUA în războiul mondial împotriva terorismului? Administraţia Bush a ales o strategie greşită? A fost indusă în eroare în războaiele sale din Orientul Mijlociu (de la afacerea armelor de distrugere în masă şi până la florile aruncate de soldaţi populaţiei eliberate în Irak) sau a intoxicat intenţionat opinia publică americană cu o politică înşelătoare, pusă în slujba unor obiective ascunse?
Lăsând trecutul în urma, Samantha Power consideră că, după o perioadă în care lumea întreagă a fost deziluzionată de modul în care administraţia Bush a gestionat războiul împotriva terorismului, Barack Obama adoptă o strategie inteligentă, plină de greutăţi, dar principială. Astfel, Obama utilizează argumentul forţei militare doar împotriva teroriştilor, punând accentul pe protejarea civililor nevinovaţi.
